3,254 matches
-
mi te dea la telefon. Dar acum gata ! Ai auzit ? N-o să mai înghit nici o poveste despre peisaj. Ăsta-i un ținut dur. La naiba ! Aș putea să umplu albia asta cu motorină și râul ar devora-o cât ai clipi. Râul ăsta o să supraviețuiască și după ce noi toți o să murim. Drew s-a încruntat. Preț de-o clipă a semănat teribil de tare cu taică-su. Chestie pe care, dac-ar fi știut-o, nu i-ar fi convenit. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Rainier. O sclipire argintie iscată dintre copaci i-a atras atenția. Și-a dat seama că era vorba de un bărbat, dar, noaptea, cutele de pe gât unei creaturi par a fi branhii. Plurile pielii iau formă de solzi. Drew a clipit; și lui îi plăceau poveștile frumoase, dar nu era așa de prost pe cât credea tatăl lui. Din păcate și spre epuizarea lui, Drew cunoștea realitatea. Apa râului Salmon era excesiv de poluată; în anii 90, mina Grouse Creek, care fusese aplaudată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mister. Da’ eu atât zic: nici unul dintre cei care trăiesc pe râu nu pot să-și închipuie viața fără celălalt. Zach nu e prea vorbăreț, dar are grijă de băiețelul ăla. Îl iubește. Oricine poate să vadă asta. Jina a clipit. Sigur că nu trebuia decât să-și mănânce mâncarea, să se culce, iar a doua zi, la prima oră, să plece. Să se scoale, să strângă lucrurile în barcă și să plutească dincolo de punctul din care nu mai putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
timp ca să se schimbe, că va fi nevoit să lucreze cu propriile lui temere încă mulți ani de zile. Și, într-adevăr, în ceea ce privea temerile, doctorița avusese dreptate, însă la partea cu schimbarea greșise. Oamenii se schimbă cât ai clipi. Își revin în câte-o seară, lungă și solitară; sau se maturizează în timpul cât îi ia unui val să crească și-apoi să se risipească. Hei, a zis Mike. Vrei să dormi cu mine în seara asta ? Sub cerul liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
înapoi. Era mai puternic decât curentul și asta îl speria. Nu era normal ca un om să se simtă mai bine în apă decât pe uscat, ca un om să nu se teamă de înec sau de frig. Zach a clipit și Jina a dispărut în pădure. Vocea lui Andy a plutit dinspre cabană - un chițăit încântat, atunci când a luat cartea cu Regina Zahărului. Andy și Pearl jucau Țara Dulciurilor de douăsprezece ori pe zi, iar copilului nu-i păsa niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
avem timp, a răspuns el. Trebuie să plecați. Apoi Zach a băgat mâna într-un buzunar și și-a scos cuțitul. O să-ncerc să vă prind din urmă, dar dacă nu reușesc, vrei să-i dai tu ăsta ? Jina a clipit, apoi a luat cuțitul. Sigur. Mike s-a uitat la Ahmad, dar i s-a adresat lui Zach. O să vină niște oameni. Agenți federali. N-am ce să fac. Zach a clătinat din cap. Brațele îi stăteau țepene în lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
deschiderea picioarelor datorită căreia puștiul stătea neclintit în apă, la ochii care, atunci când trebuia, nu reflectau teamă. Salut, a zis el. Danny a întors privirea către Mike, care i-a zâmbit și i-a făcut semn să înainteze. Jina a clipit mai des ca să-și oprească lacrimile. Voia din tot sufletul să urască locurile alea, dar nu-i era deloc ușor. Canionul scotea ce era mai bun din bărbații pe care-i iubea. Sper că nu te superi, a continuat Zach
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
încheieturii lui Zach ca să-i testeze duritatea pielii. Știam, a zis el. Zach nu s-a mișcat din loc, de parcă pe mână i s-ar fi așezat un colibri. Eu îmi doresc să fi știut, a spus bărbatul. Danny a clipit. Uneori dorințele erau de-ajuns. Familia Lymond are o cabană pe-aici ? l-a întrebat băiatul. Zach a dat din cap. Da. În spate, pe lângă Lucky Creek. Și tu crestezi copacii ca să însemnezi drumul prin pădure ? Zach a dat iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
foc frunzelor brumate c-un țipăt un tren adună mărturisiri și regrete urc pe a vieții scară cană cu vin fiert: ce dulce-i clipa miros de scorțișoară și-un zâmbet prietenesc prin cununa de ceapă roșie fazanul abia mai clipește prezentu-i deja amintire priveghi în ceasul al șaselea poetului Kobayaschi Issa aripile întinse ale cocorilor nu tulbură orizontul. gândurile sărăciei la rădăcina lăcomiei, nu scutură nucii. venind din a toamnei copilărie, sub o stea rătăcitoare, se naște poetul. aidoma unei
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
îți făcea semne disperate în limbajul surdo muților mâine oamenii or să-ți pară niște muște care bâzâie eram doi călători ultima nervură avea o bifurcație vatmanul a aprins felinarul ca un coșar pierdut în timp apoi a desfăcut bordul clipind de cadrane a glisat capacul și ne-am trezit toți trei într-un observator vezi calea lactee? în partea dinspre norul lui magellan este un dulăpior cu medicamente pentru alungarea depresiilor și totuși nu știu de ce am sentimentul că s-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
VOICU Antuza Antoce Mariana Iași 2012 Am s-adun din timp... Am s-adun din timp orele în mână, Și zile bune și nopțile târzii, Când trec suspine ce nu se-amână, Ca o melodie a toamnei timpurii. Și stele-adun clipind ușor din gene, Ecoul ce sub cerul gol se-ascunde, Și-adorm în patul nopților perene, Ca pe zăpada liniștii profunde. Iar când noaptea cerne șoapta ca un scrum, Pe lacrimile umbrelor întinse, Prin liniști rătăcite fără drum, Îmi poartă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
treia n-avem decât s-o parcurgem la capăt moartea singura noapte fără stele în care timpul nu suferă de insomnie de atâtea febre tremurăm dezhidratați vorbele fântâni goale în sahare de idei ce își înghit singure oazele doar morgane clipesc lasciv din gene prelungi precum cadânele deasupra iașmacului istoviri de neputință ne-au înlănțuit în carcera a ceea ce încă nu s-a gândit și voi o știți doar s-o presimți și te cuprinde o teamă năucă eu încă mai
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
acum murdare și mototolite și miroseau a parfum și a grajd. Nu știu de ce sau poate pentru că mi se adresa pe un ton atât de familiar, am avut curajul să îi privesc ochii la prima geană de lumină ce a clipit pe fața ei. Erau mari, rotunzi, blânzi, radiind o lumină caldă născută din multă înțelegere dar și dintr-o dorință înăbușită de a trăi. Genele ei dese se zbăteau ca aripile unei vrăbii încercând să scuture o lacrimă rebelă, iar
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mai scurtă... Un scârțâit mă smulse din jocul meu topind toate acele culori într-un alb asemeni fulgerului de mai-nainte. Inima începu să bată mai repede. Am deschis ochii, dar nu vedeam dincolo de lumina care mă orbea. Am mai clipit de câteva ori apoi am înțeles că privesc spre lumina unei lanterne. M-a prins... gata cu somnul, gata cu visul. O mână mare și crăpată de muncă răsări dintr-o parte și stătea deasupra capului meu amenințătoare. O să doară
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
tare cuminte, săritor și la locul lui. Îi păsa de toți cei din jur și râdea încontinuu. Vara îi apăreau pistrui și Badea Vasile îl necăjea zicându-i să nu mai mănânce vrăbii. Ochii lui jucăuși se umpleau cât ai clipi de o mulțime de lacrimi. Pe semne că-l durea fiindcă el iubea animalele și n-ar fi putut să facă una ca asta... da’ badea Vasile râdea de se prăpădea. Era curajos ca și tine copile și privirile voastre
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
luat-o Înapoi, pe trotuarul asfaltat... Am măsurat treizeci și doi de pași normali de la colțul clădirii cu numărul 3. CÎnd mi-am ridicat privirile, am zărit șirul de lumini de stradă, ce păreau niște ochi artificiali care uitaseră să clipească, rînduite parcă În cinstea unui festival ce se lăsa mult așteptat. Luminile palide, dreptunghiulare, care se reflectau În ferestre, lăsau impresia că ar fi abandonat de mult ideea unor astfel de festivaluri. VÎntul mă sufla dintr-o parte, ca pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Șantajistul e un ticălos. Ei bine, dar odată șantajat, te porți ca atare, nu te lași cu nimic mai prejos... Era ceva extraordinar de neașteptat În această a doua Întîlnire a noastră, În care tipul Își anunța șantajul, fără măcar să clipească. Ce tupeu! Nu trebuia să cred tot ce auzeam, dar fiind pus În situația aceasta uluitoare, mă simțeam ca o muscă Într-un borcan cu lipici. Mă gîndisem cînd l-am văzut Întîia dată că am să-i spun tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să ai răbdare timp de vreo zece minute. Oboseala Îți va Încinge globul ocular și figura dintr-o fotografie obișnuită va căpăta aspect tridimensional, pielea apărînd intens colorată. Dacă reușești să ajungi aici, e nemaipomenit. Te concentrezi mult, fără să clipești, și-ți Încordezi privirile pînă cînd simți o durere ascuțită. Privirea ta fixă nu mai poate fi suportată și ochii din fotografie sau colțurile gurii se contorsionează spasmodic. Dacă imaginea a fost luată din profil, chipul se va uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fotografie sau colțurile gurii se contorsionează spasmodic. Dacă imaginea a fost luată din profil, chipul se va uita la tine chiorîș, dacă ea a fost luată din față și te privește direct, vei vedea cum tinde să-și Întoarcă privirea, clipind neîncetat. Și apoi, niște fibre nervoase nevăzute se vor intercala Între ochii, buzele și alte detalii de expresie din fotografie și ale tale și Începi să fii capabil să descifrezi ceea ce zace dincolo de acea expresie, ca și cum ai citi ce ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de iarbă veștejită, scurtînd distanța dintre mine și fereastra lămîiatică. În cele din urmă, de la colțul clădirii 3, aproximativ treizeci și doi de pași... mi-am ridicat privirile... șirul de lumini - ochi de sticlă ce nu mai știau nici măcar să clipească - se succedau ca niște vrăji, invitînd parcă la o zi festivă ce avea să nu mai vină. Lumina palidă dreptunghiulară de la fereastră părea să se fi consolat de mult cu gîndul acesta... O rafală de vînt mi-a izbit obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
decât a vecinilor noștri de dincolo de Cortină, că natura umană era mai degradată la noi decât la ei. Nu, frate, nu. Mă uit la ei cum înghit pe neamestecate tot ce le servește mass-media, bând bere întinși pe fotoliu. A clipit vreun intelectual de la ei când Churchill și Stalin se jucau cu degetul pe harta Europei? Dar când s-a înălțat Cortina de Fier? Dar acum, când rușii îi nenorocesc pe ceceni în plină iarnă (acolo să vezi tu epurare etnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pușcașul sosi, cu băiatul ca un mânz după el. Uite-l, ăsta-i! zise mândru Sandu, și întinse mâna spre om. Pușcașul, scund, lat tare în spete, cu obrazul uscat, înnegrit de o barbă rară, zbârlită, mă privea fără să clipească, fără să zâmbească, cu doi ochi rotunzi, verzi. Cu dreapta ținea de strat pușca atârnată pe umăr, și mâna neagră, mare, cu degetele lungi, osoase, noduroase, mi se păru înspăimântătoare. Zâmbii: —Dumneata ești Marin?... Pe urmă nu mai știui ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drept ca un brad, ea a întins numai mânile spre el și a strigat: Spune și tu, Ioniță, iaca ești de față. Eu l-am omorât! Eu i-am dat cu baltagul... Și-l privea cu ochii negri, fără să clipească, pătimașă, cu nările tremurând. Iar Ioniță Spataru a început a-și șterge lacrimile încet, și se uita în pământ. Pe dânsul l-au osândit la muncă silnică, zece ani; iar pe Anița au dus-o la spânzurătoare. Așa au hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nou o înfiorare de plăcere. Târziu, când am ieșit, era întuneric. Mergeam încet, parcă pășeam la întâmplare. Așa am mers, până ce pe cerul întunecos se deslușiră aripile înălțate și neclintite ale morilor. Și sub două speteze ardea o luminiță, care clipea din când în când ca un ochi somnoros. Spre lumina aceea m-am urcat, cu pași repezi. Un câne, în lanț, începu să latre; auzii pași dupăind pe scânduri. Simții că în prag a ieșit femeia lui Dragoș. Ridicai capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Apoi se opri lângă car, uimit: —Tu erai, mă Ile? - Ce este? - Cucoane, aista-i Ile Covataru... Da’ ce are? Nu vezi ce are? strigă stăpânul. Văd că a îngenunchiat și dă ochii peste cap... Amândoi se uitau la om. Clipea din ochi și obrazul i se încrețea; dintr-o durere grea din trup parcă-i ieșeau picăturile de sânge și vorbele: Am îndrăznit și eu, da’ iaca, Dumnezeu mă bate... Pe urmă își încleștă dinții și se lăsă în apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]