2,111 matches
-
minte pentru că este casa și atmosfera copilăriei lui, raiul celui mai fericit timp al existenței sale. O va spune în Geniu pustiu, esențializând și poetizând totul: Am zărit întunericul lumei sub un troian de ninsoare, adică într-una din acele colibe cari iarna nu-și mai manifestă esistența lor decât prin fumul cel verde ce tremură asupră-le75. Între topoii esențiali ipoteșteni, biserica și cimitirul dețin un loc aparte în lirica eminesciană. Amândouă sunt, în esență, simboluri ce-i declanșează poetului nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în golul singurătății. Nimeni numi va cunoaște vreodată mormântul. Întocmai cum se întâmplă cu un necunoscut. Și totuși, pe vremuri, eram foarte cunoscut, eu, Ovidiu, cel mai iubit poet din Roma. Numai patul ăsta tare acceptă intimitatea trupului meu. Numai coliba asta sărăcăcioasă, de lângă Tomis, îmi îndură amărăciunea și dezolarea. Trăiesc în pustietate. Am vrut să șterg orice urmă a mea. Mă simt exact ca măgarul ce se duce în ascuns să moară singur. Nimeni n-o să afle vreodată de sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mi s-ar fi ars trupul, dar nu sunt deloc convins că urna cu cenușa mea ar fi ajuns la Roma, la soție. Nu știu bine de ce, dar simt că sfârșitul acesta secret va fi spre norocul meu. Aia În coliba mea există, din când în când, o femeie, Aia. Ea știe limba latină, fiind cea care scrie și comentează fiece cuvânt pe care-l rostesc. Eu nu mai pot scrie, nu mai am putere, iar asta mă face și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
naște un copil. Se înduioșează pentru toate suferințele ce vor urma. Merită să suferi oricât ca să atingi o clipă de fericire ca asta, trăită de mine intens în această dimineață aurorală. Lipsă Se aud frânturi de bocete nu departe de colibă. Acum două zile, un om din sat a murit nemântuit, adică fără lumină - cum zice Aia - și toți sunt îngrijorați de năpasta ce se va abate asupra lor. Se tem că defunctul o să se-ntoarcă din lumea cealaltă înainte de vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ce jele! Ca subiect al ințierii, mă preocupă limita trasată atât de precis între cele două „lumi” divergente, ceea ce indică anxietatea formidabilă ca nu cumva acestea să fie confundate de mine, cănd voi muri, din nebăgare de seamă. Din pragul colibei mele, aud numai frânturi din plângerea aceasta și întrezăresc în ea un soi de predicție tragică prin care mi se vestește soarta. Aș vrea să am toate cuvintele scrise. Aia îmi făgăduiește să mi le transcrie. Nu par a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
acum mă va ajuta să mă mântui, chiar dacă nu reușesc să-mi închipui cum se va petrece realmente acest lucru. Gelozie Acum câteva seri am surprins-o pe Aia îngânând un cântec pe întuneric. Era așezată pe o piatră în fața colibei ei și se adresa unui necunoscut, jurându-i dragoste. Nu mă vedea și nu știa că am să vin. Nu pot spune cât de crunt m-a lovit sentimentul geloziei, pe care nu l-am mai trăit niciodată înainte cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cosită și bătucită; pământul gol e marcat de un cerc negru. În găurile unui trunchi gros de stejar au fost fixate trei sulițe. În spatele lui a fost clădită o podină de lemn ce se termină chiar deasupra cercului. Într-o colibă din apropiere, preoții îi încredințează mesagerului cerințele colectivității. Tânărul ales e foarte frumos; are un trup perfect de atlet. Iese din colibă cu chipul senin și apare curajos pe puntea de lemn. Doi oameni puternici îl apucă de mâini și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
sulițe. În spatele lui a fost clădită o podină de lemn ce se termină chiar deasupra cercului. Într-o colibă din apropiere, preoții îi încredințează mesagerului cerințele colectivității. Tânărul ales e foarte frumos; are un trup perfect de atlet. Iese din colibă cu chipul senin și apare curajos pe puntea de lemn. Doi oameni puternici îl apucă de mâini și de picioare, îl fac să penduleze înainte și înapoi, îl aruncă în sus. Cât ține traiectoria corpului, întreaga suflare amuțește. Clipa încremenește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Carii Azi mi-am amintit de vila mea din Roma și de toate comoditățile ei; am descoperit că viața aceea aristocratică, ușurată de tot felul de înlesniri, nu-mi lipsește deloc. Dimpotrivă... Mă descopăr cu mult mai legat sentimental de coliba aceasta săracă. Îmi place să-i mângâi lemnul moale de pe pereți, care iarna îmi ține de cald, prin fibra lui naturală. Noaptea, când am insomnii, mi se pare că aud rozând carii care locuiesc în el. Nu mai știu dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să devin mesager? Aș dori și una și alta. Mi-e greu să aleg între o existență mecanică și o devenire metafizică. De când am întrevăzut posibilitatea de a mă oferi zeului, Aia a dispărut din preajmă. Acum stă mereu în coliba ei, n-o mai văd aproape deloc. Mă tratează cu mare respect și mă privește ca pe un zeu. Nu mai consideră că e cu putință să mai conviețuim. Cred că e pe cale să mă părăsească. Și totuși ea zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
devenit mai rezistentă. Aveau dreptate: contactul cu pământul e incredibil de sănătos. Reînnoiește vitalitatea trupului și potolește anxietatea sufletului. Jertfa Aiei Aia nu mai este. Ies din casă de mai multe ori pe zi ca să văd dacă se deschide ușa colibei ei, dar nu se petrece nici o minune. Curtea e pustie; oile, capra și pisica au fost luate de o rudă. Mă duc pe plajă, mă dezbrac și mă întind în obișnuita adâncitură, neajunsă de răceala brizei. Închid ochii și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
așa-zisa mea „slăbiciune” devine un sentiment nou, care-mi îngăduie să fiu mai profund în relația de iubire. Symposion Azi am citit din nou, împreună, din Symposion. Sigur că-i foarte ciudat să citești un dialog filozofic într-o colibă prizărită de pe o insulă necunoscută. N-aș fi crezut niciodată c-o să mă ocup cu o lectură subtilă ca asta în acest loc atât de rustic, cu această seninătate care sălășluiește acum în cugetul meu și alături de o femeie getă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ce gândește astfel. Acum călătoria mea este aproape încheiată și pot spune, cu hotărâre, că soarta mi-a fost favorabilă: am trăit experiențe noi, despovărându-mi ființa de plictiseala aceea letală. Dispariția lui Ulise Pășesc domol pe țărmul mării până la coliba mea. În ritmul pașilor, cât ține distanța asta nu prea lungă, reușesc să-mi trăiesc fulgurant întregul viitor. Mă sustrag destinului comun, ca să intru în rolul unui erou dispărut. Aș dori să fiu ca Ulise. Râvnesc și eu o dispariție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
era atât de mare, încât mă simțeam pietrificat, nu împărtășeam câtuși de puțin terapia aceea. Ea s-a întors cu o plantă verde, a înlăturat pulberea de pe rană și - rugându-mă să nu mă uit - a chemat un copil de la coliba vecină care a urinat pe piciorul meu... Apoi Aia a lipit frunza de brusture pe rană și a legat-o cu o cârpă curată. În tot timpul cât au durat toate astea, rostea concentrată, cu buzele strânse, cuvintele unui descântec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
împiedica vederea ca un copac gros crescut din pântec. În somn, simțeam o mare rușine și voiam să ies din cameră pentru că știam că este prezentă și Aia, dar, în același timp, observam că lucrul acela creștea continuu, amenințând acoperișul colibei. În vis, trebuia să găsesc urgent modul de a rezolva această dilemă. Nu mai aveam altă posibilitate decât aceea de a-l scurta cu o seceră pe care-o foloseam ca să tai grâul cu ocazia secerișului. Când am început această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe care Mincu i-o atribuie lui Ovidiu. Jurnalul se deschide cu cuvintele unui epilog dureros: „Sunt pe moarte, acum sunt sigur de asta. Nimeni nu-mi va cunoaște mormântul, întocmai cum se-ntâmplă cu un necunoscut. Numai această sărmană colibă de lângă Tomis e martora cumplitei mele amărăciuni.” Ar putea părea pecetea unei înfrângeri și invers, la capătul mărturisirilor, aflăm că omul, cu câtva timp mai înainte îngrozit de bătrânețe și de destinul său dincolo de moarte, simte dintr-o dată „o fericire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
altă destinație economică; ... b) împrejurările, construcțiile subterane fără clădiri deasupra lor (bordeiele în pămînt, ghețăriile în pămînt), puțurile, digurile, șanțurile, iezăturile și construcțiile de ameliorare; ... c) construcțiile ușoare aflate în afara perimetrului construibil al localităților și folosit temporar, cum sînt: bărăcile, colibelor, saivanelor și altele asemănătoare; ... d) clădirile (atît cele de locuit, cat si nelocuite) și alte construcții care sînt fără stăpân, potrivit evidentelor organelor financiare de pe lîngă comitetele să birourile executive ale consiliilor populare; ... e) construcțiile care au mai puțin de
NORMA din 9 februarie 1988 de asigurare şi tarifele de prime la asigurarea prin efectul legii a clădirilor şi altor construcţii aparţinînd persoanelor fizice, precum şi tariful de prime la asigurarea prin efectul legii a clădirilor şi altor construcţii şi bunuri aparţinînd unităţilor agricole cooperatiste. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/125652_a_126981]
-
altă destinație economică; ... b) împrejurările, construcțiile subterane fără clădiri deasupra lor (bordeiele în pămînt, ghețăriile în pămînt), puțurile, digurile, șanțurile, iezăturile și construcțiile de ameliorare; ... c) construcțiile ușoare aflate în afara perimetrului construibil al localităților și folosit temporar, cum sînt: bărăcile, colibelor, saivanelor și altele asemănătoare; ... d) clădirile (atît cele de locuit, cat si nelocuite) și alte construcții care sînt fără stăpân, potrivit evidentelor organelor financiare de pe lîngă comitetele să birourile executive ale consiliilor populare; ... e) construcțiile care au mai puțin de
DECRET nr. 35 din 9 februarie 1988 privind perfecţionarea sistemului asigurărilor de stat. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/125651_a_126980]
-
o calificare de profil. 2. Restaurant cu specific - unitate de alimentație publică care prin amenajări, dotări, ținută lucrătorilor și preparatele culinare oferite corespunde unui specific local, regional, național (restaurant "românesc", "moldovenesc", "dobrogean", "bănățean" etc.) sau reprezintă unități tradiționale - han, crama, colibă, sura etc. 3. Restaurant specializat - unitate de alimentație publică în care consumatorilor li se oferă, în principal, un sortiment specializat de preparate culinare și băuturi, aflat în permanență în lista-meniu a unității, în condițiile unor amenajări și dotări clasice sau
HOTĂRÂRE nr. 843 din 14 octombrie 1999 privind încadrarea pe tipuri a unităţilor de alimentaţie publică neincluse în structurile de primire turistice. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/125664_a_126993]
-
trepte, uneori folosindu-se pietre plate pentru sprijin și chiar scări de lemn. Pe lângă locuințele adâncite în pământ au fost atestate, mai rar în unele așezări, alături de bordeie, complexe mai modeste construite la suprafața solului, amenajate sub forme de colibe, utilizate desigur în anotimpurile mai calde și ca depozite sau adăposturi pentru animale. Trebuie însă reținut că tipurile principale de locuințe și cuptor sunt absolut identice cu cele atestate, fie în perioadele anterioare, fie cele posterioare epocii marilor migrații. Construirea
Prelegeri academice by DAN GH. TEODOR () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92375]
-
-i reproșează că, din uitucenie sau din curiozitate, a distrus o vrajă, că ea e în fond o privighetoare și că ar fi trăit veșnic dacă... Și piere cum apăruse. Iar tăietorul se deșteaptă, ca dintr-un vis, pe pragul colibei sărace, alături de securea și fierăstrăul lui. Nu poate fi considerat basmul acesta o metaforă pentru critică? Tăietorul de lemne fiind criticul, femeia privighetoare e opera. Atât timp cât se mulțumește să primească hrana din cele unsprezece cămări de provizii fără neapărat să
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
privește, trebuie să mărturisesc, plin de rușine, că aș face mai degrabă ca eroul din poveste: mi-aș arunca un ochi pe fereastra misterioasă, chiar dacă după aceea, m-aș trezi brusc din vis, cu securea și fierăstrăul alături, pe pragul colibei dinainte; căci, cel puțin, aș vedea cu ochii mei iluzia, n-aș rămâne orb toată viața.” Aici se încheie frumoasa poveste japoneză și comentariul lui Nicolae Manolescu. Gândindu-ne la întreaga creație a lui Vladimir Streinu, trebuie să admitem că
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
dezvoltarea ulterioară, a raționalizat alimentele căutând În permanență noi surse pentru pescuit și vânat. Se purta, omenos cu deținuții, dar când Împrejurările o cereau, Își impunea ferm voința, uneori cu o deosebită severitate”124. Corturile au fost Înlocuite treptat cu colibe din cărămidă și cherestea, conturându-se treptat prima așezare Sydney, Înconjurat de lanțul Munților Albaștri 125. Întrucât semințele plantate nu au rezistat datorită secetei, s-a impus raționalizarea hranei pentru deținuți și trimiterea unei corăbii În Batavia (Jakarta) pentru aducerea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
polinezienii. Spre deosebire de ceilalți specialiști, englezul William Ellis consideră migrația lor de pe țărmurile sud-americane190. Deși cultura materială a aborigenilor era, În general, aceeași pe tot continentul, există și unele diferențe: triburile din estul și sud estul țării (yuin, kuriu ș.a.) au colibe din nuiele Împletite, poartă Îmbrăcăminte din piei de animale și podoabe; triburile din sud - narrinyeri, din est - wakka-kabi locuiesc mai ales În regiunile mărginașe ale continentului și folosesc sulițe cu aruncătoare și ambarcații din scoarță de copac; grupurile mai recente
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
ierburi, În linie dreaptă sau În formă de cerc, aprinzând În prejma lor focul și dormind noaptea În ele, iar ziua refugiindu-se Înăuntrul lor pentru a se feri de arșița soarelui sau de furtunile de nisip. Mai Întâlnită este coliba semisferică sau În formă de stup de albine și casa dreptunghiulară 207. Bordeiul se realizează prin Îngroparea În pământ a două bețe mari curbate de trei metri lungime unul de altul, ale căror capete de sus se leagă Între ele
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]