22,643 matches
-
de aproape de Voica, încât se putea intui că de fapt, ei doi sunt o singură ființă. Ina se străduia să înțeleagă, să treacă peste această clipă fatidică. Știa, în același timp, că durerea ei va fi bântuită de neliniști. Era conștientă că va trăi un asemenea moment, îl aștepta cu înfrigurare și îl dorea să fie cât mai departe. Ar fi vrut să dea înapoi timpul cu un an, o lună, o zi măcar pentru că nu avusese destulă vreme să se
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
sub umbrela amintirilor și afundându-mă în desișul patetic al albumului de familie, am pierdut dreapta cărare, căzând în capcana de a fi preocupat de grija altora, cam cum face câinele la drum lung. Revin la oile mele, pragmatic și conștient că, de obicei, ploile de vară și jocul de babe nu țin mult. Șederea mea la Vatra-Dornei a durat doi ani și jumătate, datorită serviciului celor doi părinți, și din nevoia tatei de a-și recâștiga o poziție socială pierdută
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Tasâia Călinescu și Maria lui Toader Axinte, cumnata bunicii, Domnica lui Luca, mătușa Valeria Balintescu și tanti Jeni. Mama nu participa niciodată, căci nu voia să mă fac preot. Viața sufletească a credincioaselor mele era plină de rigori, fără compromisuri, conștiente că au venit pe lume în pielea goală și că vor pleca la fel dincolo. Povestea asta este mult mai lungă, dar, rezumând-o, afirm că eu, un „mamon de copchil”, cum mă dezmierda bunica, săptămânal, duminica le ofeream acestor
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Aș fi vrut să o iau În brațe, să-i spun cât de mult o iubeam, să-i vorbesc, În sfârșit, despre Otilia. Dar zăceam În cea mai strâmtă celulă cu putință, Învelită cu piele, Între pereții propriului meu trup, conștient și Încărcat de suferință, dar lipsit de expresie, nemișcat, incapabil de a comite vreun gest, oricât de mărunt s-ar fi vrut el. Nu mai simțeam nici furnicăturile de la Început, nici vâjâiala din urechi, nici starea de somnolență care mi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de tâmple și să urle fără oprire, prelung, asemeni lupului singuratic la lună. Își simțea capul neverosimil de umflat, și ceva ca un clipocit nedeslușit Îi picura În auz cu zgomot stins, Înnebunindu-l. Se Întrebă cum de mai era conștient Încă, cum de mai putea raționa. Se gândea tot mai intens la ea. Îl cotropea sentimentul acela tăios al interminabilei așteptări și Întrezări vidul imens În care plutise mereu. Undeva, Într-unul dintre ungherele Îndepărtate ale camerei, descoperi o uriașă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
neprietenos, rece, distant, aproape Întreaga suflare din bloc l-a Însoțit pe ultimul drum pe administrator, Într-un cortegiu impresionant. Câțiva dintre locatari am observat că m-au evitat cât au putut, dar miam propus să fiu și eu nepăsător, conștient că sunt judecat greșit. Am discutat mult cu domnul Stratan (Gârneață), care nu pleacă niciodată urechea la bârfele din jurul său. Singura care l-a plâns pe decedat a fost femeia de serviciu. Domnul Cantemir nu arăta tocmai rău În sicriul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
periodice Proprietarii de apartamente și spații cu altă destinație decât cea de locuință, cât și a spațiilor comune dintr-un bloc sau condominiu, prin voința cărora a putut fi înființată asociația de proprietari, trebuie să își reprezinte și să fie conștienți de faptul că întreaga activitate a asociației este nevoie să fie transparentă, pentru a putea ști permanent toate problemele ce apar și modul cum acestea sunt rezolvate de către administratorul numit, în condițiile legii și de către reprezentanții lor. În caz contrar
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
de frânghiile ce atârnau libere peste cabină. Trupul secretarei se zbătu încercând să găsească un punct de sprijin până când se simți trasă în sus de mâna bărbatului. Acum cabina liftului însemna doar tavanul de plastic care le susținea siluetele. Erau conștienți de ce va urma, restul vieții lor se număra în minute sau, în cel mai bun caz, în ore. Așteptau îmbrățișați, nu-și puteau îngădui nici o promisiune, nici o mișcare, orice strănut le ar fi fost fatal. Brusc frânghiile începură să se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
voință, wollen) a trebui (a avea obligația morală, Sollen) 1. a vrea - Orice vrere este năzuința spre un scop, prin atingerea căruia voința este satisfăcută. La om, voința care tinde În mod inconștient spre scop se ridică la voința rațională conștientă care Își propune scopul: scopul urmărit și activitatea prin care este obținut sunt, cel puțin Într-o oarecare măsură, anticipate În intenție, apreciate și Încuviințate. Se pune Întrebarea: care este scopul final sau, dacă scopul realizat al voinței este numit
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fizică, ca o condiție a activității și a elevației spirituale. Tot de aici și datoria fiecăruia de a alege, În viață, sarcina care corespunde cel mai bine propriilor aptitudini, pentru atingerea gradului cel mai Înalt de perfecțiune. Tocmai această voință conștientă și constantă de a Îmbunătăți mereu, constituie, chiar și În cazul celor mai banale lucruri, singura și veritabila noblețe morală. Principiul etic pe care tocmai l-am schițat Într un mod foarte sumar, implică un element despre care deja s-
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Statul, ca organ al dreptului, Își subordonează (sau ar trebui, sollen) evaluările și organele aceluiași criteriu ideal. Giorgio del Vecchio afirmă că singuri aceia pentru care nu există validitate transcendentală a Eticii și care confundă, mai mult sau mai puțin conștient, fenomenul și ideea, faptul și norma, forța și dreptul, se pot minți pe ei Înșiși atribuind oricărui Stat - prin simplul fapt că există - o rațiune absolută și o valoare etică imanentă. Critica filosofică nu admite o atare divizare a Statului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În etică pleacă, după cum se tot afirmă, de la a vrea (Wollen) și de la a trebui (Sollen). Vrerea este năzuința către un scop, prin atingerea căruia este satisfăcută voința. Fiind vorba despre individul uman, este evident că vorbim despre voința rațională conștientă care Își propune, de fapt, scopul. Dar, până unde se poate ajunge? Care este, În fond, scopul final, binele suprem către care se Îndreaptă voința umană? Spre deosebire de a vrea, a trebui apare ca un eveniment tulburător și caracteristic vieții umane
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ideea de bine, se pot „explica”, dar nu se pot „justifica”. Orice credință juridică, fie că ar fi Întemeiată pe ordinea de drept pozitivă, fie că s-ar produce În noi ca o convingere independentă, nu ar fi decât efectul conștient al presiunii pe care societatea o exercită, prin tendințele și interesele ei, asupra fenomenologiei sufletului nostru; ea nu s-ar putea, prin urmare, Întemeia logic din punctul de vedere specific al eticii - și orice afirmare etică n-ar reprezenta decât
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În cel al altora, și Întrebarea tot fără răspuns rămâne: cum s-a putut astfel forma din simple constatări. Sugestia externă care se exercită asupra noastră e, de altfel, un simplu fapt, explicabil și el pe cale cauzală: Îndată ce suntem Însă conștienți de această presiune, se naște În noi Întrebarea nouă dacă acea sugestie are o valoare etică, Întrebarea este esențial deosebită de constatarea cum s-a produs ea În realitate. De aceea, raționamentul etic nu este reductibil la cel al științelor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
conștiinței populare, din „Înțelepciunea populară”, prin opera anonimă și colectivă a națiunii”. Ideea aceasta s-a impus și prin contribuția Școlii istorice a juriștilor germani, consemnează Del Vecchio. Esența cutumei este convingerea juridică. 2. „Legea este gândirea juridică deliberată și conștientă, exprimată de organe speciale, care reprezintă voința preponderentă a unei mulțimi asociate. Deci, Legea e pronunțarea solemnă a Dreptului, expresia sa rațională. Numai În această formă, elaborarea tehnică a Dreptului atinge Înălțimile sale cele mai mari. Ea este În același
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
spiritul etic ca voință manifestă, evidentă În ea Însăși, substanțială, care se gândește pe ea Însăși, care se cunoaște și care nu Împlinește ceea ce ea știe, decât pentru că o știe”. Hegel mai dezvoltase ideea conform căreia: „Statul este substanța etică conștientă de ea Însăși” și pe cea conform căreia: „Esența Statului este universalul În sine și pentru sine, raționalitatea lui A voi”. Del Vecchio arată, Într-o manieră critică, deschisă: câte nedreptăți Îngrozitoare și atroce nu au fost comise pe parcursul secolelor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Sadegh Hedayat, cu volumele de nuvele Îngropat de viu - 1930, Trei picături de sânge - 1931, Clarobscur - 1932 și, desigur, capodopera sa, romanul Bufnița oarbă (în original, BUF-e KUR) - 1936. E o adevărată Renaștere pentru literatura și cultura Iranului modern. Fiind conștienți că literatura iraniană se află la o răscruce de drumuri, cei trei pionieri, foarte activi în viața literară, arată că este nevoie de mijloace noi și neobișnuite pentru a instrui un public prea ocupat cu câștigarea existenței ca să-și permită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ca Gide în jurnalul său, Sadegh Hedayat a încercat în discuții particulare sau în articole (răspunsuri la întrebările cititorilor), să demitizeze neintenționalitatea ideatică a cărții. Merită cu prisosință să spicuim câteva „luări de poziție“: „ «Bufnița oarbă» e plein d’effets conștiente, foarte calculate, precise [...]. Fiecare pagină e condusă ca o partitură muzicală. Pasajele care par cele mai imaginare sunt chiar cele asupra cărora am muncit cuvânt cu cuvânt. Otrava, căci e otravă înăuntru, am distilat-o picătură cu picătură. Întâi mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
negustor de mărunțișuri nu era o haimana vulgară și insipidă de genul amatorilor de femei desfrânate și proaste. Suferințele și nenorocirile sedimentate în straturi pe fața sa, dezgustul pe care-l inspira persoana sa îi confereau, fără să fie poate conștient de asta, aparența unui fel de semizeu. Cu marfa sa nenorocită, el întruchipa simbolul creației. Da, văzusem semnul celor doi colți galbeni și stricați, prin care ieșeau versete din Coran, semnul dinților săi pe fața soției mele, femeia asta care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
naturală? Dar, chiar și în acest ultim stadiu, aspectele pe care voinței mele ironice îi plăcuse totdeauna să le imprime trăsăturilor mele n-ar fi făcut să subziste semnul lor veșnic? În orice caz, tocmai înțelegeam de ce eram capabil. Devenisem conștient de capacitățile mele. Dintr-odată, am izbucnit în râs. Ce râs sacadat și teribil! Mi se zbârli părul pe cap. Nu-mi mai recunoșteam timbrul vocii. Era ca râsul străin care-mi răsunase de nenumărate ori în urechi. Am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de comuniști să plece la Paris abia pe la de ani; un critic de artă mare, musai să stea În Luvru o zi măcar, dacă nu o săptămînă. Musai să se plimbe prin Montmartre și să vadă Notre Dame. Ei bine, conștient că este un ghinionist, Schileru, odată ajuns În Orașul Luminilor, a... refuzat să mai intre-n Luvru, mulțumindu-se să stea Într-o cafenea, În fața muzeului, și să privească vizitatorii cum intră și cum ies...Ciudat, nu? A doua conexiune
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
pronunțe, În scris, cuvinte jenante. Dar În epo ca pornocrată, cine mai are timp de paseisme culturale?!... Un amic psiholog Îmi spune că, după părerea lui, românul suferă de prestigită. Românul paranoic, zic eu; ori cel inferior. Omul echilibrat e conștient că , % 96 din populația globului habar n-are cine este el. Deci, lucid vorbind, n-are de ce să se bată cu pumnul În piept. Spirituală, cred eu, remarca lui J.M.Domenach, despre Atrizi :” La ei, catastrofa se moștenește, precum o
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
lehamite care mă determinau să las lucrurile să se desfășoare de la sine, mizând mai apoi, când ajungeam la deznodământ în situație de avarie, pe inspirația de moment. Uneori, chiar spre uimirea mea, mă mai descurcam. Acum însă eram pe deplin conștient ce vorbă mare! că lucrurile nu pot fi lăsate la voia lor și că trebuie să iau o decizie. Vine un moment în viața oricărui mare om în care acesta ia hotărâri cruciale. Iată-mă ajuns și eu în această
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cine? Poate că, în cazuri foarte rare, cum ar fi cel al lui Ilf și Petrov, fiecare are bucata lui de lucrare pe care o scrie, în deplină cunoștință de cauză. Aici nu-i cazul. Nu că n-aș fi conștient de ce fac, așa cum ar comenta un răuvoitor sau un cititor neatent. Nu, categoric nu! E vorba pur și simplu de faptul că sunt doar unul și că trebuie, cum-necum, să mă descurc și în această situație. Sigur, pentru orice lucrare
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pe ultima sută de metri pentru a ajunge freș la petrecerea de revelion, eu, nonconformistul înrăit cum eram, îmi pusesem în gând, cu una cu două, să salvez (ia auzi ce paradox?!) vechile zeități, mă făcea să fiu și mai conștient de ceea ce ziceau bătrânii despre modul cum trebuia să se comporte oricine de pe lumea asta, în seara de Ajun: Cum te prinde și cum te porți seara de Ajun de An Nou, ziceau ei, așa vei trăi tot anul. Ferească
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]