51,775 matches
-
întregului an 1907, singurul în care apare. Ardelean de origine, din zona Sibiului, unde debutase în 1893 cu proză, Ilarie Chendi se mută în 1898 la București. Trei ani la rând, Ilarie Chendi se afirmase spectaculos prin trei volume de critică foiletonistică, fragmentaristă și impresionistă: Preludii (1903), Foiletoane (1904) și Fragmente (1905). Era o afirmare fără precedent, cu o astfel de fervoare, în critica românească. Vor mai urma volumele: Impresii (1908) și Portrete literare (1911), dar sinuciderea din 1913 pune capăt
Viața literară în 1907 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13005_a_14330]
-
în 1898 la București. Trei ani la rând, Ilarie Chendi se afirmase spectaculos prin trei volume de critică foiletonistică, fragmentaristă și impresionistă: Preludii (1903), Foiletoane (1904) și Fragmente (1905). Era o afirmare fără precedent, cu o astfel de fervoare, în critica românească. Vor mai urma volumele: Impresii (1908) și Portrete literare (1911), dar sinuciderea din 1913 pune capăt unei ascensiuni intelectuale. Dintre contemporanii săi, personalități în curs de afirmare la începutul secolului XX, poate că numai Nicolae Iorga (născut în același
Viața literară în 1907 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13005_a_14330]
-
literare (1911), dar sinuciderea din 1913 pune capăt unei ascensiuni intelectuale. Dintre contemporanii săi, personalități în curs de afirmare la începutul secolului XX, poate că numai Nicolae Iorga (născut în același an 1871 cu Ilarie Chendi) mai avea în domeniul criticii literare o activitate foiletonistică la fel de impresionantă, productivă și consecventă. Anul 1907 a fost unul de vârf pentru Ilarie Chendi. Publicistica lui se zbate însă între toate vicisitudinile vremii, dintre care cea mai nefastă este precaritatea literaturii acelui moment dominat de
Viața literară în 1907 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13005_a_14330]
-
de poezie, eseu și proză. Nici măcar umor involuntar n-au autorii cu pricina. Unii au însă premii! Dumnezeule mare! * În același număr, dl Ion Crețu semnalează un lucru absolut uluitor: reputatul autor al Canonului occidental (una din marile cărți de critică ale secolului apărută într-o versiune românească oribilă) și anume octogenarul de astăzi Harold Bloom a fost acuzat de o fostă studentă, acum feministă convinsă și autoare de cărți cu titluri lungi și agresive cît o zi de post, că
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12994_a_14319]
-
acestei analize în absența unui eșantion consistent surprins de inscripții și lipsa analogiei cu personalul civil din Dacia. Autoarei i se pot reproșa câteva lacune în investigația epigrafică, dar și limitarea analogiilor și a bibliografiei în spațiul românesc. Ea restrânge critica surselor epigrafice la cele publicate deja, fapt recunoscut, de altfel, în cadrul textului. De asemenea, chiar dacă analiza inscripțiilor este succintă și pertinentă, deseori este lipsită de considerații deosebite sau inovatoare. Cercetarea nu este uniformă, împărțirea pe capitole fiind defectuoasă: investigațiile epigrafice
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
felul acesta glasul bisericii putea fi auzit în Parlament, fără ca pentru aceasta reprezentanții ei să fie nevoiți să se înregimenteze în vreun partid politic). Demersul lui Marius Tudor și Adrian Gavrilescu seamănă, la nivelul politologiei, cu ceea ce făceau structuraliștii în critica literară. Ei desfac, unul cîte unul, elementele constitutive ale vieții politice românești. Apoi, din particularitățile componentelor, deduc specificitatea ansamblului și principalele sensuri de evoluție. Nu întotdeauna interpretările date de ei sînt impecabile sau, măcar, memorabile. Datele documentare din acest volum
Anatomia democrației originale by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13021_a_14346]
-
lui în genurile literare la realismul-socialist, abandonat acesta, mai pe față ori mai discret, după 1965) merită a fi recitite astăzi. S-ar vedea, pe lîngă datoriile ideologice achitate încă destul de conștiincios, că mare parte din obiecțiile teoretice aduse literaturii criticii din intervalul 1948-1964 (“obsedantul deceniu”, “proletcultism”, “sociologism vulgar” ș.a.m.d.) au fost formulate de foarte timpuriu și în termeni neechivoci. Între altele, o tribună culturală, cum a fost Gazeta literară de-a lungul unui deceniu și aproape jumătate de
50 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13032_a_14357]
-
focuri ce ard pe culmile disperării“) reprezintă în vederile scriitorului un simptom dramatic la maximum. | remarc|m că, dincolo de asemenea observații generale, cărora unii le-ar putea reproșa „banalitatea“ (cu toate că unui real repetitiv nu i se poate opune decît repetarea criticii!), Bujor Nedelcovici descinde și la cazuri particulare, consemnînd dezamăgiri în legătură cu diverse personalități. Nu o dată raportîndu-se la cele de foarte bună reputație, ca o probă a unei mentalități dezinhibate, exemplar neconvenționale. Scriitorul ne arată astfel că nu acceptă împărțirea apriorică în
O privire ageră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13040_a_14365]
-
a întâmplat, în ultimii ani, cu tratatul de „political incorrectness”, Omul recent, al lui H.-R. Patapievici, cu Ușa interzisă, jurnalul lui Gabriel Liiceanu, și cu Despre îngeri, eseul de angelologie al lui Andrei Pleșu. Sunt cărți-surpriză, care sfidează așteptările criticii și răstoarnă calculele specialiștilor în marketing. Treizeci de mii de exemplare din „poveștile cu îngeri” ale lui Pleșu?! E posibil așa ceva, într-o țară în care ideea de best-seller rătăcește în jurul cifrei trei mii? Iată că e posibil! Există o
Demonii (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13018_a_14343]
-
și se împotrivea eseistului H.-R. Patapievici. Văzînd articolul din Cotidianul, la oarece distanță în timp de discuția cu pricina, ne-am zis că dl Moraru a recidivat. Chiar așa crede și dl Mincu. În realitate, dl Moraru face elogiul criticii optzeciste românești și o consideră unica posesoare de “intuiție clară” în privința noilor orizonturi intelectuale ale disciplinei. Mă rog, treaba d-sale! Să vină supărarea d-lui Mincu din polemica d-lui Moraru cu criticii generațiilor mai vechi? Așa ne-am
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13031_a_14356]
-
sale! Să vină supărarea d-lui Mincu din polemica d-lui Moraru cu criticii generațiilor mai vechi? Așa ne-am zis, dar, citind cu atenție, am descoperit că (lucru nu tocmai neașteptat) d-lui Mincu puțin îi pasă de soarta criticilor din aceste generații, de care aparține și d-sa, și care, de altfel, nu sînt nominalizați de dl Moraru. Dl Mincu a sărit ca ars din alt motiv și anume fiindcă dl Moraru n-a făcut diferența necesară între obtuzitatea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13031_a_14356]
-
de dl Moraru. Dl Mincu a sărit ca ars din alt motiv și anume fiindcă dl Moraru n-a făcut diferența necesară între obtuzitatea “bătrînilor”, luați la grămadă, și dl Mincu însuși, pionier fără cravată, printre uteciști, în materie de critică nouă, care i-ar fi anticipat pe “tineri”, anunțîndu-le “multe sugestii, practici și idei literare”. Intolerabilă lipsă de memorie la dl Moraru! Așa ceva nu se întîmplă în America. Dar la noi, unde totul e posibil... * Cronicarul (nu al României literare
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13031_a_14356]
-
Ion Simuț Alt viciu evident în construcția canonului de la „Aula” e neglijența sau ușurătatea de a încredința susținerea numelor mai noi, din contemporaneitate, tocmai unor critici foarte tineri, lipsiți de autoritate deocamdată și incapabili să ofere altora legitimitate. Critici tineri, fără suficientă experiență, sunt puși în situația de a da girul unor scriitori relativ tineri, în orice caz din cele mai recente generații. Acest fapt are
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
Ion Simuț Alt viciu evident în construcția canonului de la „Aula” e neglijența sau ușurătatea de a încredința susținerea numelor mai noi, din contemporaneitate, tocmai unor critici foarte tineri, lipsiți de autoritate deocamdată și incapabili să ofere altora legitimitate. Critici tineri, fără suficientă experiență, sunt puși în situația de a da girul unor scriitori relativ tineri, în orice caz din cele mai recente generații. Acest fapt are drept efect pierderea credibilității. Critici debutanți sau foarte puțin cunoscuți (fără îndoială, de
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
Critici debutanți sau foarte puțin cunoscuți (fără îndoială, de talent și de promițătoare evoluție, dar asta nu e suficient) propun neconvingător instalarea în canon, într-un mod spectaculos, a unor scriitori „noi”, ce ar fi avut nevoie de altă susținere. Critici nouăzeciști sau chiar mai tineri propun în canon scriitori optzeciști, într-o operațiune fatalmente ratată și încă din start. Mi se pare că se vede încă o dată clar, simptomatic, nerăbdarea păguboasă de a impune scriitorii optzeciști sau chiar mai tineri
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
crezi că ai putea impune un nou canon al literaturii române printr-o însumare întâmplătoare de două-trei nume clasice și douăzeci de nume foarte recente, într-o suită de monografii și antologii gândită foarte subiectiv. Nici măcar o personalitate importantă a criticii actuale, chiar dacă ar fi o autoritate echivalentă cu o instituție foarte influentă, nu se poate juca nepedepsit cu o astfel de modalitate facilă de a gândi și de a concretiza canonul didactic. Lucrurile pot fi îndreptate printr-o regândire a
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
mai solide. Care era strategia cea mai bună, cea mai credibilă, dătătoare de succes? Să fi mers dinspre valorile sigure, incontestabile, dinspre nucleul dur sau sâmburele fructului (care e canonul), spre valorile ce nu întrunesc încă unanimitatea (nici măcar majoritatea) voturilor criticii și ale conștiinței publice, spre partea moale a fructului, unde se pregăteau surprizele de opțiuni din câmpul apropiat al contemporaneității. Să fi început cu Eminescu și Caragiale sau cu Doinaș, Sorescu, D. R. Popescu și Breban (ultimul nume există pe
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
din canon. Da, dar mă tem că va fi prea târziu pentru ca primele propuneri (cele mai discutabile) să fie acceptate, să fie crezute. Și toată acțiunea, nobilă în intențiile ei didactice, riscă să fie compromisă. Un alt viciu e absența criticilor legitimizatori. Doar două nume (Ion Bălu și Cornel Ungureanu) sunt printre colaboratori din generația șaizeci, unul (Cornel Moraru) dintre șaptezeciști, câțiva optzeciști (nu-i mai enumăr) și mulți foarte tineri. Al. Mușina, în tandem cu Al. Cistelecan au improvizat (poate
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
sunt: proiectul, materializarea lui parțială și problematică, riscul asumat, iluziile întreținute. Cum eu însumi am colaborat cu două cărți la această colecție, aceste observații sunt, într-un fel, și o formă de autocritică. Pe unii scriitori sau chiar pe unii critici a ajuns să-i agaseze sau să-i oripileze această problemă a canonului. E semn de slăbiciune de înger! Nu oricine suportă o asemenea discuție. Scriitorii chiar se pot lipsi de ea (nu e, într-adevăr, problema lor), dar criticii
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
că e spaiu de împlinire a vocației teoretice (și implicit academice) a unui întreg eșalon al literaturii românești optzeciste (Gheorghe Crăciun și Alexandru Mușina printre ei) și nouăzeciste, ci și datorită constantei preocupări a acestora pentru formarea tinerilor scriitori și critici. Era cît se poate de natural, astfel, ca, după cîteva promoții de masteranzi în Literatură și comunicare, experiența scriitoricească a acestora să se materializeze într-o carte-propunere. Volumul - Junii ’03 - a ieșit la lumină la sfîrșitul anului trecut, prin convertirea
Generația post-optzecistă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13056_a_14381]
-
dar nu intră ei înșiși în canon. Arhitectul nu se zidește pe sine însuși în ceea ce face decât la modul metaforic, nu la modul direct, fizic; el nu e o cărămidă, ci duhul invizibil al întregii construcții. La fel și criticii: ei sunt constructorii canonului, iar nu elementele lui de construcție. Subiectul (scriitorii din canon) și predicatul (criticii) nu trebuie confundate (confundați). Dar poate că gestul trebuie înțeles ca o reverență față de criticii întemeietori ai canonului pe care editura tocmai se
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
se poate discuta în perfectă cunoștință de cauză, cu toate cărțile pe masă. Nenorocirea este că s-a lansat construcția canonului tocmai cu aceștia din urmă, adică scriitorii șaptezeciști și optzeciști menționați. Pe deasupra, cei care propun canonizarea sunt și ei critici foarte tineri (cu o singură excepție), chiar debutanți. Unele dintre aceste micromonografii par un fel de lucrări de licență mai răsărite, dar nu vreau să intru acum în analiza detaliată a prezentărilor, pentru că mă interesează modul de gândire și principiul
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
ale universului său, pregătind somptuoasa pavăză barocă a imaginarului dimovian. Leonid Dimov este nu numai un poet fantast, dar și un personaj fabulos. E nevoie de reinventarea biografiei lui, stimulată de o legendă socializată sau de una ficționalizată. Pentru o critică axată pe geneza interioară a operei literare, scrisorile de dragoste ale tânărului Dimov sunt o adevărată mină de aur. Ediția lui Corin Braga, foarte atent îngrijită și adnotată, are marele merit de a relansa interesul pentru personalitatea labirintică a lui
Viața amoroasă a tânărului Dimov (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13062_a_14387]
-
cură de slăbire, în care Doamne ferește să pui gura pe niscaiva condimente ori să abuzezi de disponibilitatea proteinelor. Gustă și după aceea o să și mănânci... Ca și cum din plăcere pentru curmale se pot suge sâmburii. Doar avem, slavă Domnului, pe ogorul criticii și eseisticii noastre muzicale, sumedenie de sâmburi din care anevoie crește câte un fruct. Dar că și în acest peisaj tipizat, standardizat, alcătuit din cartiere de cronicari în uniforme, cu ochelari și pixuri din lemn de esență moale, vocația formelor
Grația ca o săgeată by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13070_a_14395]
-
care au văzut reproducerea fidelă a existenței autorului ei, seamănă, din punctul de vedere al receptării, cu un tren montagne russe. Ridicată pe culmi și apoi prăvălită la vale, redescoperită și recontestată, în funcție de interesele politice ale momentului, adesea ignorată de critica literară, dar bucurîndu-se de un imens succes de public, opera scriitorului brăilean continuă să stîrnească perplexități și nedumeriri. Așa cum omul Panait Istrati a fost multă vreme una dintre figurile încărcate de mister ale perioadei interbelice. Ține aproape de miracol succesul înregistrat
Cine a fost Panait Istrati? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13036_a_14361]