1,702 matches
-
țărani, la meseriași, de fapt la toate clasele societății. Azi, toate astea nu mai există: sunt salariat, sunt chiriaș, nu am nimic să-i transmit fiului meu. N-am nici o meserie să-l Învăț, nici măcar nu știu ce va face mai târziu; cutumele pe care le-am cunoscut nu vor mai fi valabile pentru el, va trăi În alt univers. A accepta ideologia schimbării continue Înseamnă a accepta că viața unui om e strict redusă la existența lui individuală, că generațiile trecute și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de Connexion sau de Hot Video, Își propuneau pentru serile lor un obiectiv simplu: să fie penetrate de cât mai multe penisuri enorme. Etapa următoare, pentru ele, era În general constituită de cluburile SM. Plăcerea sexuală este o chestiune de cutumă, cum ar fi spus probabil Pascal, dacă s-ar fi aplecat asupra acestui subiect. În fond, cu puța lui treisprezece centimetri și cu erecțiile rare (erecții prelungite nu avusese niciodată, poate În prima adolescență, iar de atunci perioada dintre două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
e că noua ordine nu-i bună decît pentru puținii care pot să se obișnuiască cu dînsa. Adică pentru profitori. Aizic protestă. Goilav nu-l băgă în seamă. - Bună, ordinea devine doar în clipa în care s-a învechit. Fără cutume omul nu poate supraviețui. Dar atunci se profilează încă o revoluție căci, învechită, ordinea devine pe de o parte rea. Nici o societate nu poate scăpa de asemenea seisme. Dumneata ești implicat în dezorganizare, eu în organizare. - Poți crede ce vrei
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
manieră naivă, în care este exprimată mișcarea, se înscrie ca încă o reușită a picturii lui Gheorghe Boancă. Reprezentativă pentru viziunea pictorului este compoziția cu un subiect generat de universul tradiționalist al satului, plin încă de credințe și obiceiuri, de cutume și datini, alcătuind o parte din etnofolclorul românesc. Moment distinct în cultul morților, „Pomana” este în înțelegerea pictorului nu numai un ipotetic prilej de întâlnire cu rudele și prietenii plecați la Domnul, ci reprezintă și o confluență a regulilor cu
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
noștri; ca semn al prețuirii noastre față de înaintașii lor, prin bunăvoința noastră am scutit pe sus- numiții și pe rudele și urmașii Fecioarei, și prin prezenta îi scutim și pe viitor, în pofida oricăror ordonanțe, statute, edicte, practici consacrate, revocări, cutume, interdicții și instrucțiuni, promulgate sau care vor fi promulgate, care contravin hotărârii noastre. În acest scop, prin cele hotărâte în prezenta, poruncim celor care se ocupă de veniturile noastre, trezorierilor și dregătorilor numiți sau care vor fi numiți pentru administrarea
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
prizonierilor de război și la art. 147 al Convenției de la Geneva din 1949 cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război; ... c) orice violări analoage ale legilor războiului, în vigoare la data intrării în vigoare a prezentului protocol și a cutumelor războiului existente în acel moment, care nu sunt deja prevăzute prin dispozițiile sus-menționate ale convențiilor de la Geneva. Titlul ÎI Articolul 2 Articolul 9 al convenției se completează prin textul următor, articolul 9 original al convenției alcătuind paragraful 1, iar dispozițiile
EUR-Lex () [Corola-website/Law/141746_a_143075]
-
ale lor mai ample decît cele prevăzute în pact. 2. Nu se poate admite nici o restricție sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în orice stat parte la prezentul pact prin aplicarea legilor, convențiilor, regulamentelor sau cutumelor, sub pretextul că prezentul pact nu recunoaște aceste drepturi sau le recunoaște într-o măsură mai mică. Partea A TREIA Articolul 6 1. Dreptul la viață este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi
EUR-Lex () [Corola-website/Law/188208_a_189537]
-
veșmintelor în Sartor Resartus. The life and opinions of Herr Teuflsdröckh (1853), convins fiind că "așa cum Montesquieu a scris Spiritul Legilor [...], și eu aș putea scrie un Spirit al Hainelor, astfel, alături de un Spirit al Legilor, practic un Spirit al Cutumelor, am avea și un Spirit al Costumelor" (Th. Carlyle, 1853/1995, 45). Se pare ca prima grijă a lui homo sapiens, afirmă Thomas Carlyle, nu a fost să-și apere trupul de intemperii, ci să se împodobească, și din moment ce "hainele
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
și imitația-modă, care asigură coeziunea în cadrul aceleiași generații. Se pare că, între cele două, prestigiul predecesorilor îl învinge pe cel al imitației recente, "căci imitația care există în curentele modei nu este decât un torent slab pe lângă puternicul fluviu al cutumei, și trebuie neapărat să fie așa" ( G. Tarde, 1890/1895, 47). În acord cu legea imitației de la superior la inferior și cu legea imitației de la exterior spre interior (ad interioribus ad exteriora), formulate de psihosociologul francez, clasele de jos ale
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
iar în afara vetrei se aflau loturile agricole, comune sau particulare, și cele aflate în proprietate colectivă: pădurile, pășunile, apele. Satul era grupat pe criteriul "cetelor de neam", cuprindea ateliere meșteșugărești și cimitirul comunal. Toate acestea vădesc o organizare temeinică, după cutume străvechi, ca și adaptarea autohtonilor la condițiile politice noi ale declanșării migrațiilor de populații dinspre răsăritul Europei. Fiecare membru al obștii era un om liber, care poseda o proprietate ereditară, pământul nu se împărțea periodic, ca la germani și slavi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aflăm despre serbarea Saturnaliilor, în Scythia, la începutul secolului al IV-lea, iar trupele romane, la 322-323, îl cinsteau pe Deus Sanctus Sol, zeu mitraic. Actele funerare din Scythia erau prezente și ele, expresie a forței păgânismului, teme, idei, credințe, cutume. În primul sfert al secolului al IV-lea, lumea preponderent păgână domină în Scythia, în vremea lui Licinius, a cărui conducere n-a marcat sfârșitul păgânismului în Dobrogea. Actul de martiraj al Sf. Aemilianus de la Durostorum arată că, la mijlocul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Niculițel, jud. Tulcea. Păgânismul era mult mai tenace în mediul rural. În practicile funerare creștine, în Scythia se observă preluarea unor obiceiuri funerare păgâne-de pildă, într-o necropolă creștină de la Tomis s-a aflat o cameră funebră destinată prânzului funerar, cutumă de certă origine păgână. Creștinismul oficial a respins banchetele funebre, practica aducerii de ofrande și săvârșirea libațiilor la morminte, dar creștinismul popular a conservat integral obiceiurile păgâne. Aceasta o arată sursele bisericești, inscripțiile, descoperirile arheologice, pictura murală, cina funerară fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la Căunița de Jos-Gornea (jud. Caraș-Severin)amulete apotropaice puse în mormânt, vechi obicei păgân. În domeniul funerar, înhumația era predominantă, conform descoperirilor din necropola Sucidavei, din secolul al IV-lea, dar incinerația nu era abandonată, se introduceau monede în mormânt, cutumă religioasă păgână romană. În nordul provinciei Dacia, unde se perpetuează o "romanitate fără Imperiu" (M Bărbulescu), asistăm la supraviețuirea unor credințe tradiționale romane, unii adepți ai păgânismului s-au refugiat la nord de Dunăre în secolul al IV-lea. Infiltrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
275. Astfel, abandonați de autorități, constrânși la un trai modest, reduși la o cultură simplă, daco-romanii au fost siliți să nu mai caute sacrul doar în edificii (temple) și personificări divine, iar gândirea și practica religioasă s-au refugiat în cutume, situri, superstiții și legende, elemente ale spiritualității populare străvechi. Unele descoperiri arheologice ca și materialul lexical de origine latină din limba română ne ajută să ne imaginăm care era universul de credințe, practici, gesturi și reprezentări cu valoare religioasă, specifice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ușor eliminată. Prezența în limba română a termenilor "priveghea", "priveghere", priveghi", proveniți din latinul pervigilare ("a veghea toată noaptea") și a "comânda" ("a da de pomană"), "comând" ("pomană") provenite din lat. commendare (a încredința) sunt dovezi indirecte ale perpetuării vechii cutume funerare în nordul Dunării. Într-un ținut ca cel nord-dunărean al fostei provincii Dacia, rămas politic-administrativ și bisericesc în afara Imperiului, un conflict acut între vechea și noua credință a fost puțin probabil, dimpotrivă, putem presupune, intuitiv, că n-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mulți dintre locuitorii alogeni și poate autohtoni ai spațiului extracarpatic, care erau incinerați, dar și înhumați, erau însoțiți de ofrande animale și vegetale. Obiectele aflate în morminte au o semnificație cultuală și reprezintă o importantă sursă pentru cunoașterea superstițiilor și cutumelor din secolul al IV-lea, la sud și est de Carpați. Din analiza întreprinsă rezultă că păgânismul, la sud și est de Carpați, se înfățișa sub forma unor credințe, superstiții, rituri, practici de origini și tradiții diverse. Creștinismul în ascensiune
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
multora dintre vechile credințe de către creștinism în teritoriile din nordul Dunării, trebuie să fi fost facilitată de faptul că, după cucerirea romană (106), universul religios al locuitorilor Daciei nu mai era un sistem închegat, ci un ansamblu de mentalități, rituri, cutume, obiceiuri, adică "fragmente" ale sacrului. A contribuit la aceasta și apropierea de lumea romană și însușirea valorilor ei.49 O anumită predispoziție psihologică și culturală a grăbit adoptarea creștinismului de către autohtoni. Alături de un misionarism extern, al trimișilor autorităților bisericești și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolele V-VI, dovezile privind răspândirea creștinismului în spațiul carpato-dunărean sunt mai numeroase, dar multe elemente ale vechii spiritualități erau încă active, însă stabilirea proporției dintre creștinism și atavismele păgâne este imposibilă, credințele păgâne s-au refugiat în mentalități, practici, cutume ale creștinismului românesc. Fenomenul religios în nordul Dunării, în aceste secole, este preponderent creștin, asistăm practic la supremația spiritualității creștine, iar populația romanică se integra în Biserică. Perioada 400-600 reprezintă momentul decisiv al creștinării celei mai mari părți a masei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, așa cum indică descoperirile din așezări și necropole, și s-a prelungit până în secolele X-XI, cu slavii care viețuiau în interiorul voievodatelor din vestul țării. Lingviștii susțin că, în secolele IX-XI, se înregistrează împrumuturi masive slave în limba română, precum credințe, cutume. Pe fondul diferențelor structurale romanici-slavi, inclusiv pe plan religios, influența spiritualității slavilor asupra celei a autohtonilor trebuie să fi fost tardivă, după ce creștinismul a cuprins masa autohtonilor. Dar Petre Ș. Năsturel a arătat că deosebirea între credința creștină a populației
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale mitologiei și religiei populare românești nu mai este satisfăcătoare-se găsesc soluții în fondul autohton thraco-dacic, latin sau indo-european, întrucât fenomenul își are originea în realitățile spirituale specifice romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi, zmeu, vrajă, vrăjelnițe se află lexemele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lat. ventus, frumoasele (frumos)-lat. formosus, măestrele (măestru) -lat. magister. Bogăția patrimoniului cultural romanic și rezistența sa în fața celui slav se observă și din influența exercitată de latină asupra slavei, elementele de origine latină din limbile slave referitoare la credințe, cutume, superstiții sunt o consecință a bilingvismului și conviețuirii spirituale. De pildă: luna (lat.)-luná (slv), lunaticus-lunátik, Rosalia-rusalja, Calendae-Koljada, Creatio-Creciune, Crăciune-Kračun (bg.), Troian-Trojanu. Singura populație creștină, dar eretică (ariană), care a trăit, la începutul secolului al VII-lea, alături de romanicii din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a se prăpădi (slv. propasti), a hohoti. Să menționăm obiceiurile funerare "barbare" ale românilor: bocete, lamentații, strigăte, gesturi disperate, ținută cernită, praznice înainte și după înmormântare sau la intervale regulate (parastase). Aceste obiceiuri de înmormântare creștine sunt prelungiri ale unor cutume, practici și rituri funerare vechi al românilor ce s-au perpetuat în mileniul întunecat. Putem concluziona că realitățile funerare din nordul Dunării, în secolele VII-X, sunt foarte complexe: rituri și ritualuri de tradiție păgână conviețuiesc cu rituri specifice creștinilor.65
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la 1222, când Andrei II amintește de "terra siculorum". Unitățile teritoriale secuiești, "terrae", în secolul al XIII-lea, "sedes" (scaune), în secolele XIV-XV, erau cadrul teritorial al seminției secuiești, cu funcțiile lor militare, judecătorești, administrative. Comunitățile secuiești se orientau după cutume (norme) ancestrale, iar privilegiul care consfințea dreptul tradițional de autoguvernare a autonomiei lor era "libertas siculorum". În secolul al XIII-lea, diverse comunități autonome secuiești, universitates, tind să se grupeze într-un corp teritorial-etnic, sub un "comes siculorum", căpetenie unică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la adunarea (kuriltai) reprezentanților nobilimii nomade, întrunită pe râul Onon, în anul 1206. În această adunare a fost recunoscută autoritatea supremă a lui Gingis-han (1206-1227) asupra tuturor mongolilor și triburilor acestora. În același timp, s-a statuat, pe baza vechilor cutume mongole, codul de legi, cunoscut sub numele de "marea yasă", care conținea reglementări esențiale privind viața familială, economică, socială, religioasă și militară. Acest cod de legi corespundea noului stadiu al societății mongole și aristocrației tribale, cel al statului feudal. Adunarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o mărturie certă a creațiunii politice românești, pe care o reprezintă existența acestei țări. Aici sunt originile acelei "ordini constituționale", ce n-a fost concretizată în nici o "chartă" de privilegii sau libertăți, dar constituie o latură esențială a obiceiului pământului (cutumei) și un aspect specific al istoriei politice românești. În Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, Gh. Brătianu spunea cu referire la Moldova: "...tradiția, păstrată de izvoarele istorice, are mai întotdeauna, la temeiul ei, fapte sau împrejurări reale". Dacă eliminăm "anacronismele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]