1,978 matches
-
că Crowhurst realizează o performanță legendară. ...Căci unde am ajunge vânând unilateral? Am ajuns ca acei stranii luptători de circ puși să rupă, la matineu și seara, lanțuri: toracele mai dezvoltat decât mâinile, mâinile mai dezvoltate decât picioarele. Am ajunge deformați de presiunea unilaterală a Importantului, a Istoricului și a Foarte Seriosului... 27: Veșnică fie amintirea acelui maestru vânător de hipopotami și balene la care am ucenicit ani de zile, cel care mi-a lăsat cu limbă de moarte cuvintele sintetice
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
un laviu „delicios” executat de valetul său - reprezentându-l pe erou din spate - 7.500 franci; - „apogeul” licitației: una din cele patru pălării de castor comandate anual de Napoleon negustorului Poupart și dăruită șambelanului său (deoarece pălăria căzuse în mare, deformându-se și pierzându-și căptușeala de mătase) - 140.000 franci, după o luptă strânsă între „coniacul Courvoisier” și „șampania Moët-Chandon”, ale cărei pivnițe au fost vizitate de împărat la 27 iulie 1807. Dintre toate proiectele pentru anul ’70 - zboruri peste
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
socialiste multilateral dezvoltate.“ (Contemporanul, 4 iunie 1976) ALEXA Visarion „Baza ideologică a teatrului este marxismul. Societatea nu există în afara oamenilor, iar ei nu se pot defini decât social. Semnificația teatrului politic conduce, evident, spre relevarea prometeismului social: teatrul politic nu deformează realitatea, ci, în spiritul filozofiei marxiste, tinde să o revoluționeze prin activitatea omului social.“ (Scînteia, 18 mai 1978) ALEXANDRESCU Sică „Teatrul, ca formă activă a artei, se cuvine să împărtășească din plin din tezaurul de învățăminte pe care ni le-
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
vii. Publicul era imatur din perspectiva receptării massmedia și nu avea discernământul și „anticorpii“ pentru o astfel de presă. Expunerea lui la presa tabloidă din acea vreme ar echivala cu expunerea minorilor la filmele pentru adulți. Rezultatul: publicul a fost deformat iremediabil și a devenit dependent de stilistica senzaționalistă. Semnificativ este faptul că nici măcar 51 acum, când a trecut atâta timp de la acea perioadă, un ziar serios, care nu face compromisuri înspre tabloid, nu poate avea tiraje cu care să supraviețuiască
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
să înghită în sec, conducând-o către o stare mai calmă. Brațele lui puternice vroiau să o cuprindă pe Carlina cu intenția de a trage-o mai aproape de el. Mâinile lui i se părură niște gheare reci, iar fața lui deformată de medicamente era plină de dezgust. - Te rog să nu mă atingi. Să nu pui nici în glumă mâna pe mine. Ești ca un hoit. Pleacă de lângă mine și cât mai departe! Lacrimile acestui bărbat aflat între două vârste erau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rupse tăcerea și zise: - Mamă, în casa mea parcă arde un foc rău. Nu mai există nimic din ce a fost bun între noi, nu mai există înțelegere, liniște, nimic...înțelegi mamă? - Te înțeleg. Dar poate că ai o părere deformată despre toate acestea. Sau îți alimentezi creierul cu bârfe, cu idei proaste și atunci zi de zi se mărește prăpastia dintre voi, iar radiografia vieții arată bolnavă. Speram, dragul mamei, ca voi să fiți cruțați de răutățile și fățărniciile omenești
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
n-am făcut-o atunci, nebună trebuie să fiu acum... Vorbesc serios: chiar te căsătorești cu Livia? Nu știu, Tamara, zic, strîngînd din umeri, poate că da, dar de ce mă-ntrebi? Așa, surîde ea, strîngînd colțul gurii, fără să-și deformeze frumosul contur al buzelor. Te-am văzut de cîteva ori cu ea și m-am bucurat de fiecare dată. Vă stă foarte bine împreună. Mulțumesc! îi șoptesc. Tamara îmi ocolește privirea, strînge mai bine dosarele sub braț, vrea să facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mie, adaugă doamna Teona, fără să mă slăbească din privire. În locul dumneavoastră, le-aș urî. De ce? Pentru că vă fac concurență. Cîteva secunde, vreo cinci-șase, fața doamnei Teona rămîne în aceeași expresie de așteptare, apoi, brusc, colțul stîng al gurii se deformează într-un zîmbet discret, iar ochii clipesc de cîteva ori, scînteind. Ridic bricheta la înălțimea obrazului ei. Doamna Teona duce țigara la gură. Eu aprind bricheta și o apropii de capătul țigării. Ea trage de cîteva ori din țigară, aruncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trăesc prin ea. Lacunele mari m’ar speria, pentru că eu pui sez în scrisori răbdarea în nădejdea venirei tale. Și acum mai trăesc alături de tine, dar îți văd viața cu ochi stupizi de miop, care combină realitatea cu imaginația și deformează în dauna amândorora realitatea. Nu știi ce impresionantă e tăcerea casei; e pustie; cu toate că alții trăesc aici, eu nu trăesc. Mă revolt și mă supun. Îmi spun că de vreme ce ne scriem, mai legăm încă trecuturile noastre, pentrucă noi acum trăim
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în țara care cel puțin aparent reprezintă gradul maxim de alteritate față de civilizația românească, Germa nia. În rest, conținuturile operei, subliniază Ioana Pârvu lescu, contrazic etosul unei societăți și implicit al unei literaturi „naționale”, adică profund identitare, prin faptul că deformează până la grotesc și abnorm exempla- ritatea unui profil identitar. Istoricul literar relevă în operă un „fond latent”, un nucleu proteic din a cărui magmă se întrupează toate alcătuirile posibile, toți interpretanții gata să explodeze într-o polisemie derutantă. „Acest fond
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al țăranului originar, oricare ar fi zona geografică selectată. Și Mircea Muthu sesizează complicațiile care decurg din „actualizarea” lui Caragiale, adică scoaterea sa din cercul securizant al „clasicismului” canonic. În plus, Mircea Muthu se referă la acea „actualizare” particulară care deformează viziunea asupra întregii opere așezând în fața ei lentila deformatoare a dramaturgiei caragialiene. Comediile sunt sursa inepui- zabilă a contemporaneizării lui Caragiale. dacă facem abstracție de geniul lui Caragiale, care l-a clasicizat, atunci urmează întrebările pe care secolul nostru, secolul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
câteva dintre cele mai „comice” momente, există forme de comic abisal. Însă tragicul este o proiecție în afara ope- rei și în afara epocii din care se extrage abil contemporanul. Tragicul, atât cât există, ține de destinul „caragialismului identității românești”, un tragic deformat în farsă, o „tra- gedie diminutivă” cum o numește Ioana Pârvulescu. Însă ceea ce oferă esențial opera lui Caragiale ține de ilustrarea a ceea ce Agamben numea obscuritatea unui secol, ceea ce-l face pe scriitor contemporan cu noi și cu cei care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Con- stantin Jiquidi. De altfel, caricaturistul colaborase cu Caragiale la Moftul român, iar caricaturile lui, incluzând-o pe cea a dramaturgului, plasează capul exagerat de mare al subiectului pe un trup foarte mic. Exemplare pentru această manieră de a deforma proprie limbajului artistic al caricaturii sunt portretele politicianului marxist C. Mille, al lui Luigi Cazzavillan și al lui Caragiale însuși părăsind ziarul Epoca. Imaginea domnișoarei cu capul mare ne trimite la un joc al contrastelor care creează efectul de abnorm
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de mici burghezi, simțind enorm și văzând monstruos racilele ăvă amintiți cuvântul ?Ă socie- tății românești din vremea regelui Carol I.” Este vorba și în acest caz de excesul criticii, de lentila prin care e privită opera pentru a o deforma conform cu un indice de refracție ideologic convenit. În opinia lui Nicolae Manloescu, ne plasăm în zona abuzurilor sau a unei rele întrebuințări nu doar cu instrumentarea ideologică a unui antijunimism caragialian de esență realist socialistă în anii ’50, dar și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unei optici particulare, aceea a autorului. Butada lui Monet, „Je ne suis qu’un œil”- „Nu sunt decât un ochi” -, devine un fapt structural al orga- nizării operei caragialiene care doar aparent înregistrează precum o placă fotografică cotidianul, în fapt deformându-l expresiv după o optică particulară. Din Grand Hôtel „Vic‑ toria Română” ne parvine un decupaj care nu a întârziat să devină o lentilă prin care opera este privită : „simț enorm și văz monstruos”. Lucian Pintilie în De ce trag clopotele
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
după toate aparențele datele unui dispozitiv senzorial prin care totul este defor- mat. Am evitat deliberat utilizarea cuvântului „mărit” sau „amplificat” pentru că amplificarea pe care o induce acest dispozitiv nu clarifică lucrurile așa cum o face un microscop, ci le și deformează integral sau redimensionează anumite detalii dincolo de scala care le este proprie. O serie de astfel de instrumente optice care măresc ne stau la dis- poziție pentru a înțelege jocul metaforei transformate în dispozitiv de lectură, instrumente optice care se aplică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
multe ori, aceste momente nu sunt nici măcar rezultatul unor întâl- niri par hazard, autorul preferând să lucreze cu materialul pe care i-l oferă clientul, articolul de ziar, a cărui expresi- vitate involuntară o speculează, al cărui profil discursiv îl deformează convenabil în sensul caricaturii, al grotescului. Această sensibilitate la grotesc și burlesc îi aparține în mod clar scriitorului, ține de intentio auctoris și nu poate fi recuperată din genuinul textelor care i-au servit drept reper. Cu alte cuvinte, deformările
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
produce un salt, o stare de conștiință acută a evenimentelor care au loc în jur, în special în stradă, evenimente focalizate deja în planul percepției. Dacă am dori un echivalent acesta ar fi efectul generat de o substanță psihotropă care deformează per- cepția prin amplificarea ei până la insuportabil. Tot ceea ce era detaliu nesemnificativ a devenit deodată grotesc, enorm, monstruos. Transpusă în planul conștiinței această stare oferă o imagine cumplită a condiției umane. Dacă pornim de la titlul prozei, putem decela o optică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
exorbitării, codificat de expresia „simț enorm și văz monstruos”. Naratorul adaugă un amănunt important : „Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gândirii umane”, adică din sfera rațiunii, sfera în care proporțiile sunt respectate, în care privirea nu este deformată, în care ceea ce ochiul înregis- trează corespunde unei scale confirmate. Dar dacă ceea ce se petrecea în acel creier iese din sfera gândirii umane, atunci din ce sferă face parte ? Imaginea pe care o proiec- tează acest creier nu mai este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
situații. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” permite o deformare a unor trăsături care fie alunecă în grotesc, fie se reflectă cu semn schimbat. Acumularea de calități este generatoare de hybris, și transformă orice figură într-una a excesului deformând-o plastic. Figura eroului este în măsură să capitalizeze simbolic trăsături înscrise în registrul grandorii, într-o stilistică care cores- punde generic hiperbolei, cu alte cuvinte devine accesibilă deformărilor. În Tempora, naratorul, un martor deloc inocent și evi- dent interesat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în articolele politice, analizate excelent de Ruxandra Cese- reanu în capitolul consacrat lui Caragiale din Imaginarul violent al românilor . Chiar și în D’ale Carnavalului, frizerul întruchipează o formă de galanterie degradată desprinsă din commedia dell’arte, însă oricât de deformat modelul întruchipat de fantele de mahala, răzbat în comportamentul acestuia clișeele unui fin amoris trecut prin baia de acizi a mahalalei. În ceea ce privește filmul lui Pintilie, lăsând la o parte gustul îndoielnic al unor glume, drăcuiala devine monotonă, însoțind aproape fiecare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
funciar al scriitorului ! Sensibilitatea romantică face loc simbolismului, ea însă continuă prin epigoni mult timp după ce „ultimul mare romantic” se stinge din viață în 1889. Însă sensibilitatea romantică a transgresat limitele genurilor literare și a intrat într-o formă mutantă, deformată în discursul public și în cel politic. Un anumit tip de a face oratorie vehiculând grandiosul, un trăirism congestionat împrumută tropii specifici curentului literar pentru a-i reinvesti și aici ne află în proximitatea clișajului ca punere în scenă a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ăs. n.Ă, de briser son apparence humaine, de la déshu- maniser.” „Nu numai că pictorul nu s-a orientat mai mult sau mai puțin stângaci către realitate, ci a mers împotriva ei. El și-a propus, cu hotărâre, s-o deformeze ăs.n.Ă, să-i șteargă aparența umană, s-o dezumanizeze.” (trad. mea, A.M.) Deformările sunt deja prezente în opera lui Caragiale, nu atât de pregnant ca la cei care îl vor urma. Refuzul romantismului și al simbolismului se face
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dup) ce l-a jefuit pe Dostoievski, i-a fost mil) de el ca de „un copilaș”. Navrozov, extrem de inteligent, p)rându-i Ins) unui occidental ciudat de nefiresc (cum putea un intelectual independent din Uniunea Sovietic) s) nu fie deformat?), ne consider) pe noi, americanii, niște copii c)rora cei că Stalin le zâmbesc pe sub must)ți. Este vorba, probabil, despre un anumit romantism plin de admirație fâț) de Vautrin. Dostoievski, bun cunosc)tor al unor astfel de probleme, consideră
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
și nu de rezultatele unor cercetări zoologice directe. Astfel, În prima versiune a acestui capitol, când am descris Însemnele heraldice ale familiei Nabokov (uitându-mă neglijent prin niște fleacuri ale familiei cu mulți ani În urmă), am reușit să le deformez, Înfățișându-le drept un fel de ilustrație la un basm bun de spus la gura sobei, cu doi urși ce pozează cu o tablă mare de șah proptită Între ei. Acum, privind blazonul cu atenție, am constatat dezamăgit că de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]