3,056 matches
-
pare rău că nu știu să mă plătesc în vreun fel. Niciodată n-o să pricep exact ce se numește fericire, așa aspectul ei variază după om și după clipă. Parcă e valul superb care se întinde până la mine și se destramă înainte de a detaila toate farmecile din el. Pot numi fericire aceste extaze și torturi ce se succed mereu și aceste potoliri, pentru un scurt timp, în fața mării?! Scot din toate aceste atâtea emoții, atât orgoliu de a trăi intens, de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu ți-am mai dat nici o veste. - Totuși, când ne-am întîlnit, erai chiar în centrul orașului, și nu te mai ascunseseși. - N-am mai putut lupta. De ce atâția ani voința ei n-a avut nici o ezitare, dar s-a destrămat deodată într-o zi - părîndu-i-se că orice luptă este de prisos - n-o să poată înțelege nimeni niciodată. Am întîlnit-o chiar în centru, singură. Era firavă, cu obrazul supt, galben, cu pistrui mulți: așa o transformase munca istovitoare și lupta din
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
închipuire. Nu mai recunosc nimic din propria lor viață trecută și nici nu au ambiția s-o salveze, pentru a avea o scuză. Ca valul fermecat care se apropie de mine, plin de sunete și de scântei, dar curând se destramă, ca să încerce o nouă construcție. Se plînge: "Mai teribil decât orice în dragoste sunt așteptările. Preferam să-ți anunți venirea după un timp mai lung decât să nu vii exact. Mă uitam mereu la ceas sau pe fereastră și, în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
oră. - R... - E tot ce găsești să spui.... Ironii oribile. - Nici nu mă gândesc să fiu ironică; am pornit să învăț pe r, l-am spus de o mie de ori, și acum îmi scapă involuntar. - Ai reușit să-mi destrami orice entuziasm. - Așa de iute? Ce vei face atunci peste o lună la București? Ceconversație ridicolă! R, r, r, r... Acest r sună strident, anunță furtunile apropiate. Dar clar nu pot să pricep ce se petrece îndărătul lui. Pe mine
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de ordine. Ridicând din umeri și, strângându-și buzele sub barba deasă și cârlionțată, Ambarrus zâmbi: — Tu ești instructorul, nu? Așa că dă-i bătaie. Plin de mânie, Metronius îl lăsă acolo și cu pași mari, înaintă prin iarbă către rândurile destrămate pe care le avea înaintea sa. Bagauzii uitaseră deja de el și acum glumeau și râdeau unii cu alții și cu mulțimea de femei care, până în momentul acela, se amuzaseră asistând la manevre, iar acum veniseră lângă ei, în mijlocul luminișului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era normală, atunci când spuse: - Păi, directorul de atunci, domnul Letstone. - Oh! făcu Craig. Fu cât pe ce să-i explice faptul că fusese director general în ultimii doisprezece ani. Nu o făcu, în primul rând fiindcă gândul din spatele cuvintelor se destrămase în ceață. Mintea îi lucra în gol, dar era relativ clară. Ideea care-i veni în cele din urmă era logică și limpede. Îi dădu glas pe un ton calm: - Aduceți-mi registrul de evidența personalului din 1968, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
o formă umană în desișul verde și primitor al buruienilor. Doar nările continuau să-i freamăte ca frunzele de mesteacăn și auzul i se ascuți până prinse foșgăitul bălos al melcilor pe urechile de elefant ale brusturilor. Când întunericul se destrămă, lăsând loc unei palide lumini de jad, Bătrânul zări scara la câțiva pași de locul în care zăcea. Treptele se răriseră și mai mult, rămânând doar câteva și acelea șubrede, făcând urcușul aproape imposibil. Deschiderea bruscă a ușii ridică praful
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
aspru sub rochia groasă și strânsă pe picioare a femeii de lângă mine. Dar când am ieșit în câmp... o, luna avea altceva de făcut decât să ne urmărească pe noi. Ea țesea aburii care se târau pe câmpie în pânze destrămate de argint, până departe, cât vedeam cu ochii. Pe unele întinderi, ceața mai deasă și mai așezată forma lacuri, din care răsăreau copaci singuratici, ale căror umbre păreau oglindirea lor în apă. Iar în fund, spre Văratic și Agapia, înspre
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a iubi femeia la patruzeci, sau modul iubirii organice. Iubirea pentru Adela vrea să înfrîngă "vîrsta clinică" a subiectului, amorul fizic este respins prin trei conotații negative: realizare, împuținare, trivializare. Scopul" odată atins, "realizat", haloul subiectiv al raportului erotic se destramă, relația însăși își pierde semnificația. Permanentizarea ei cere, dimpotrivă, irealizarea obiectului erotic ("Adela este o iluzie paradisiacă"), realitatea îndrăgostită excluzînd-o pe cea naturală ("rămîne sa fac o tranzacție cu natura sau, mai exact, s-o mistific"). "Împuținarea" este tocmai posedarea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
stăteau să se rupă. Și până și cărțile cumpărate chiar de el erau În general superflue. După ce risipeai atâta trudă pe scriitori serioși, aflai puține lucruri pe care nu le știai deja. Atâtea starturi eșuate, căi Înfundate, postulate ce se destrămau Înainte de finele argumentului. Până și cei mai abili gânditori, bâjbâind pe măsură ce Își atingeau limitele și li se terminau dovezile, li se terminau certitudinile. Dar fie că erau optimiști sau pesimiști, fie că viziunea finală era Întunecată sau luminoasă, totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
zi, Cezar i-a masacrat pe tencteri, patru sute treizeci de mii de suflete. Până și Roma a fost Îngrozită. Nu sunt sigur că ăsta e momentul cel mai rău din istorie. Dar se simte acum În aer că lucrurile se destramă și sunt afectat de asta. Întotdeauna i-am urât pe oamenii care declarau că ăsta e sfârșitul. Ce știau ei despre sfârșit? Din propria-mi experiență, din mormânt, dacă pot să mă exprim așa, eu am știut ceva despre asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mâna pe Sammler. Simțea cum era distrus, ce mai rămăsese din el. Plânse În sinea lui. Mergea cu obișnuitul pas iute, impetuos, așteptându-și Însoțitoarea la intersecții. Tăind aerul ce mirosea a trupuri, a boală, a medicamente. Simțea cum se destramă, cum fragmente mari, neregulate din interiorul lui se topesc, scânteind dureros, mistuindu-se În depărtare. Ei bine, Elya murise. Era deprivat de Încă un lucru, i se mai furase o ființă. Încă un motiv pentru a trăi i se scursese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
-o în ochi și am crezut că descopăr alte lumi. Are brațe, are picioare și o sută de ochi deschiși ca niște uși. Cine e femeia aceasta oare? De ea se tem până și strigoii, căci tot ce atinge se destramă. Cine e femeia aceasta care îmbrățișează focul fără să se ardă? Pasărea ce aduce laude lumii În timp ce ea se uita spre cer într-o transă de clopote auzeam pasărea ce aduce laude lumii cu trilurile sale Singura mea libertate Purta
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
veac; N-ai voie, trebuie să... Îi plăcea adesea să spună că imposibil nu este posibil să fi ignorat. Trebuia să tac, să învăț, și mai ales să am răbdare Când nu știam deasupra noastră părea că un regat se destrăma și bucăți de ziduri se loveau de fruntea noastră Trăiam ca un prizionier care-și aștepta eliberarea. La moartea poetului Acolo era Aius împărțind cuvinte, speranțe și iluzii celor morți. Aflând în cuvânt o forță mai adâncă decât moartea, poetul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cu măști de neant pulbere speranțe pe aripi de inorog în dans prin cețuri veșmânt purtat de iele acoperă-mi rana din stele ce ard tăcere nescrisă poartă deschisă spre infinit de nourii pe înalt de ceruri vuiet de vânt destramă în fire iluzia optică aripi de înger planează deasupra în zbor de păsări gânduri fugare se răsfrâng în ploi de stele creionate în răsărituri senine ating durerea ce se sfărâmă în mii de fărâme pierdute în zare doar amintirea rămâne
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
un preot plin de har, Sub clopotniță-i adună Să se roage la altar. Poate că auzi de sus Rugăciunea lor, fierbinte; Mamă, roagă-l pe Isus, Niciodată să nu-i uite!... Amiază Umbre pe pământ, Norii din cer Își destramă peste păduri Hainele purtate De vânt... Stoluri de păsări Trec prin trupul meu Căutând rugăciunea din mijlocul zilei, în care eu, îngenunchiatul, Fac cruce pâinii Din care ne vom hrăni Om și nori, Păsări și vânt Și moartea Cel din
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în același timp realizam că nu-mi venise timpul. Sâmbătele de la discotecă începeau să-mi facă rău. Intram în sală aproape toată clasa odată și parcă formam un întreg, apoi, când o melodie lentă umplea golul dintre noi, cercul se destrăma, iar eu rămâneam de fiecare dată singur. Ieșeam afară și mă ascundeam după cantină să pot savura o țigară în tihnă. Mă cocoțam cu picioarele pe o bancă cu multe scânduri lipsă și deveneam dintr-o dată monumentul perfect al celor
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
trecut pe aici pentru ultima oară... Luminile de pe străzi se stinseseră și insectele se scufundaseră În iarbă. La ora aceea, vălul de Întuneric ce se Întindea ca asupra unui abis mărginit de linia formată de bolta cerească Începea să se destrame: orașul de pe dealul alb se trezea la viață. Am vaga impresie că era o dimineață frumoasă, senină, cu o briză ușoară dinspre sud-vest... În cinci minute de la prima bătaie a inimii orașului, se descuie, ca la comandă, sute de fișete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
așa că nu i-am putut vedea decât o secțiune a frunții, apoi parțial șoldul și picioarele puse unul peste altul, cu rochia foarte subțire, înflorată în albastru, acoperindu-i genunchii din decență sau din întâmplare. Toată învălmășeala de gânduri se destrămă, eram acum stăpânit de unul singur, nou, care se instala obsesiv, doream să știu cine este, de unde vine, încotro merge, ce preocupări are. Înțelegeam însă (un al doilea gând, suprapus) absurditatea acestei fixații: o femeie necunoscută cu care călătoream întâmplător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
actul de justiție nu se poate. E dincolo de puterea înțelegerii, ar fi să admitem arbitrariul, influențele diverselor grupuri sau ale indivizilor pretinzând că vorbesc în calitatea lor de conducători, a accepta chiar abuzul, or o societate trăind astfel s-ar destrăma moral, și-ar pierde echilibrul, sensul evoluției. - Ei nu vorbesc de influențe, nici n-ar putea. - Dar gândesc a avea nevoie de o justiție la cheremul lor. - Coborând în mijlocul mulțimii, pretind că e vorba de „cunoașterea nemijlocită a realității”, fără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
geam și s-a dus la patul lui de lângă sobă; a plecat fruntea și a adormit iar, numaidecât. Într-adevăr, ceața începea să se împuțineze - observa paznicul. În fund, în pădure, i se părea încă deasă. Dar dinaintea casei se destrămase. Se vedea cum de pe vânătul zăpezii se preling în sus fantome. Se ridicau un timp, apoi coborau la vale; apăsa asupra lor tăcerea înghețată a înălțimilor. Culi clocea în el o mânie amestecată cu dezgust. Se îngrețoșa de ea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în fața lui. Știi, continuă el jubilând, poate o să am ocazia să-mi testez noua ipoteză. Dacă liderul grupului e ucis și agățat într-un loc în care să-l poată vedea celelalte maimuțe, e posibil ca banda lor să se destrame și să dispară în pădure... Sigur, e posibil și să aleagă altă maimuță... Ținea foarte mult la teoriile sale. Era suficient ca un lucru să-i capteze atenția și, indiferent dacă era sau nu o problemă, formula imediat o ipoteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
și opt de ore. Locuitorii mahaleleor fuseseră grozav de revoltați... Nu că dezastrul ăsta ar fi diminuat zelul soțului său. Iată-l clocind altă idee care avea să aducă multora necazuri și n-avea să aibă nici un rezultat. — Să se destrame? spuse soția. Probabil că maimuțele o să te atace pe tine în schimb și, dacă n-o fac, oamenii de la templul maimuței Hanuman o să facă asta în locul lor, iar tu o s-ajungi khitchri, îl anunță plină de satisfacție. Serios, nevastă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
reuși în cele din urmă să schițeze o propunere care presupunea o procedură complicată de ucidere a Maimuței de la Cinema și o expunere a trupului acesteia care, susținea Verma, ar avea drept rezultat destrămarea întregii bande de maimuțe. S-ar destrăma pe loc și ar dispărea în liniște în pădure, ca să se alăture altor maimuțe din altă parte. Era un plan frumos și îl duse personal la casa medicului-șef, fiindcă, în ultimă instanță, el era responsabil cu problemele de sănătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
o voce potrivită cu care să vorbesc. în timp ce striga astfel, omul s-a aplecat în față, și-a pierdut echilibrul și a căzut. Strigătul său a fost pe o singură voce. Dar stâncile de pe țărm au spart-o și-au destrămat-o iar în fâșii în locul lui. Un cerșetor ce tremura de foame pe o plută și peștii care săreau din ocean în blidul cerșetorului și mureau pentru el. Balene ce se împerecheau. Și multe alte lucruri. Dar nicăieri pe mări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]