1,719 matches
-
cele ale vieții? În cazul de față, se împletesc și se sprijină reciproc o sumă de factori istorici, culturali și sociali. Vreme de secole, creștinismul a inculcat în cugete obsesia, disprețul cărnii neputincioasă și vremelnică. Însă, fără nicio îndoială, acest dezgust față de trup și de sexualitate nu a fost nicicând mai pronunțat ca în prima jumătate a secolului al XIX-lea. La trei veacuri după Contrareformă, religia catolică exercită o influență maximă asupra cugetelor. Modelul feminin care domnește fără a avea
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
așa fel încât să interpreteze spre propriul avantaj rigorile moralei catolice. Spre deosebire de sexualitatea feminină, libidoul masculin este considerat de nestăvilit, impetuos, "o patimă desfrânată rezervată sexului tare"4. Sexualitatea venală, această scursură seminală, cu toate că se confundă adesea cu rușinea și dezgustul de sine, este percepută ca un rău necesar, o descărcare. Și apoi, ce importanță are că bărbații se compromit! În societatea secolului al XIX-lea, cu precădere burgheză, bărbatul are alt rol decât acela de apărător al spiritualității. De la el
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
picior din pricina fecioriei mele, roșeam din cauza ei, o vedeam ca pe ceva de ocară, și mă apăsa ca și cum ar fi fost desfrânare. Mi s-a înfățișat o femeie, am posedat-o; și m-am desprins din brațele ei plin de dezgust și de amărăciune"5. La colegiu, cei mai experimentați dintre tovarășii de învățătură găsesc plăcere în a-i iniția, într-un stabiliment din apropiere, pe nou-veniți, dornici să-și piardă cât mai repede stânjenitoarea virginitate. Raitele prin bordeluri, unde tinerii
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
După ce primește sărutul, Clara nu este chinuită de niciun fel de mustrări de cuget, deși se simte oarecum întinată. Ea se mulțumește să analizeze situația, la rece și cu mintea limpede, împreună cu Lisbeth. În fața prietenei sale, mărturisește că simțise același dezgust, pentru a nu o face pe aceasta să se simtă trădată, pentru a rămâne la același nivel cu ea. Însă în sinea ei, Clara știe deja că "mai urmează și alt gest" și că trebuie acum "să se familiarizeze cu
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Marcel Prévost în 1894, scriitorul își prezintă romanul ca fiind o lucrare didactică și profilactică. Celor care îi reproșează că "insistă asupra imaginilor care prezintă degradarea și viciul" le răspunde că "este o datorie să înfățișezi chiar până la a stârni dezgustul, spectacolul celor mai rele dintre turpitudini". Totuși, scriitorul iconoclast își primește fără întârziere pedeapsa. Pus întâi la stâlpul infamiei, Victor Margueritte este ulterior eliminat din ordinul Legiunii de Onoare. Acest scandal nu împiedică romanul să se bucure de un mare
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
să mi se taie picioarele". Desigur, Simone de Beauvoir face aceste analize mulți ani mai târziu, când devenise o femeie liberă, partenera lui Sartre, precum și o scriitoare renumită. Ca fată tânără, trăirile ei erau mult mai confuze, învălmășite, marcate de "dezgustul amestecat cu teamă pe care îl trezește în mod obișnuit masculul în cugetul fecioarelor". Această reflecție a posteriori are totuși meritul de a evidenția cât de pronunțate erau anumite idealuri și trăsături culturale în perioada dintre cele două războaie: ideea
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Sărutul pe gură mai ales, care era întâlnit până atunci doar în elita burgheză și aristocratică, se popularizează. În secolul al XIX-lea, sărutul, care era de multă vreme elogiat de literatură mai trebuie s-o amintim oare? provoca încă dezgust și repulsie în mediile populare. El părea indecent, mai erotic decât atingerile genitale, și putea fi considerat suficient pentru o acuzație de atentat la pudoare. Era asociat, de altminteri, cu amorul venal. Dimpotrivă, în anii '20-'30, grație cinematografiei, sărutul
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
lunile nesfârșite pe care le petrecuse în lagăr, Sofia nu se simțise practic niciodată tulburată de vreo dorință sexuală, tânăra poloneză îl visează într-o noapte pe Dürrfeld, are un "Liebenstraum"125, "terifiant, dar delicios". "Terifiant" deoarece visul traduce tot dezgustul pe care i-l inspira în prezent nazistul acela. "Delicios" deoarece visul îi domolește o dorință nebună, de un erotism violent. După ce în seara precedentă se prăbușise, ca un bolovan, pe patul ei de scânduri, Sofia se pomenește singură pe
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
menghina a două morale contradictorii. Pentru că încearcă să traverseze, șovăitoare, această "punte nesigură între puritanismul străbunilor noștri și începuturile pornografiei publice" pe care o reprezintă anii '40. Madona aceasta evreică este profund marcată de rigorismul moral al mamei sale, de dezgustul profund pentru sex și pentru trup al acesteia. Însă ea se scaldă în egală măsură în atmosfera postbelică, identificându-se cu sex-simbolurile, cu bombele sexy etalate pretutindeni, în reviste și pe ecrane. Aceste două imagini pe care le are despre
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
de altfel, s? le aduc? omagiu � nu este foarte �ndep?rtat de acela al lui Burke. Savoyardul Joseph de Maistre ?i mai ales francezul Louis de Bonald, s�nt foarte reprezentativi pentru acest curent, atunci c�nd ei �?i exprim? dezgustul pe care li-l inspir? revolu?ia. Vechiul Regim �ns?, cu toate erorile sale, nu merită soarta pe care destinul � sau oamenii �n exaltarea lor � i-au rezervat-o. Dup? Maistre (1796), societatea ordinii ar fi trebuit prezervat? din cauza ierarhiei
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
în spațiile moldo-valahice, destinele carbonarilor și apoi ale pașoptiștilor. Tinerii din Iași și București, fii de mari boieri, de militari și de înalți administratori domnești, sînt eroi romantici; sînt entuziaști și totodată dezgustați: ei trăiesc încîntarea în fața unei misiuni dificile, dezgustul pentru o izolare provincială, mediocră în viziunea lor. Ei cultivă cultul prieteniei și al fidelităților solidare; o dovedește corespondența purtată, marcată de complicitatea complotului, a riscului, a gustului secretului împărtășit. Scrisorile adresate de Vasile Alecsandri prietenului său, Ion Ghica, sînt
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
decepționat întrucîtva sau cel puțin legătura intelectualilor cu el s-a dovedit fragilă. În întregul folclor, punerea în scenă a poporului alimentează imaginarul și îndepărtează amintirile amare. Corespondența lui Alecsandri este revelatoare în acest sens, în același timp printr-un dezgust față de politică, o silă față de reîntoarcerea la ordine și refuzul unui reformism considerat ca fiind prea amestecat cu uniforma. Scriitorul este încîntat cînd este vorba de culegerea și apoi de prelucrarea fragmentelor folclorice. În martie 1851, îi scrie prietenului său
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Istrati clamează, într-un text radical publicat în 1929 (Spre o altă flacără), deznădăjduita birocratizare a revoluției: speranțele sînt moarte. Istrati trece în tabăra învinșilor, "în Rusia, notează acesta, unii au mîinile goale, alții au Siberia". Istrati este la capătul dezgustului cînd declară în 1929: "Din speranțele pe care le-am nutrit o întreagă viață de mizerie n-a mai rămas nimic. Nimic, sînt o zdreanță". Redresarea se realizează printr-o evoluție ideologică care îl conduce, între 1934-1935, să intre în
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
o garanție a ordinii atunci cînd se prăbușesc speranțele contradictorii ale stîngii democrate și ale dreptei conservatoare în național-țărăniști? La 27 iunie 1932, ministrul Franței în România notează: "Există în această țară un fel de oboseală verbală și un anume dezgust față de luptele politice". Începînd din 1930, tronul este ocupat de Carol II a cărui domnie a început cu un compromis sau cu o neînțelegere". Problema puterii, oricare ar fi legitimitatea electorală a național-țărăniștilor, fusese pusă după moartea lui Ferdinand, în
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
îl înțeleg în mod eronat sau pierd din vedere elemente cheie ale fenomenului. Preluînd ideea de "atenuare a afectului" propusă de Jameson, Gitlin (1987), de exemplu, consideră că Miami Vice reprezintă punctul final în materie de sentiment al vidului, vacuitate, dezgust postmodern. Se poate argumenta totuși împotriva unei asemenea interpretări că în serial se simte pulsul unor emoții intense, al unui conflict între valori, al unor mesaje și poziții politice foarte specifice (vezi Best și Kellner, 1987 și analiza ce urmează
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
a fost condusă de Helmuth Kohl și neinspiratul său Partid Conservator; că Italia a fost guvernată de creștin-democrați și social-democrați care s-au dovedit a fi corupți, fiind urmați la putere de un magnat al mass-mediei ajuns acolo profitînd de dezgustul electoratului față de sistemul politic anterior; că nefericiții conservatori Brian Mulrooney și Kim Campbell au guvernat Canada; că banalul Boris Elțîn a condus Rusia după prăbușirea Uniunii Sovietice și că alți asemenea indivizi mediocri, lacomi, corupți și plini de vicii guvernau
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
unei prăvălii, Vica e unul dintre cele mai vii personaje ale literaturii române recente. Îmbrăcată modest, purtând pe cap o bască ridicolă și la braț o "țoașcă" tocită din piele, circulând cu tramvaiul la clasa a doua și privind cu dezgust lumea grăbită și vicleană din vacarmul urban, madam Delcă ajunge la casa Ivonei, unde mai degrabă se strecoară decât e poftită. Dintr-un amestec de milă și obișnuință, Ivona îi oferă Vicăi odată la două luni o pensie de 50
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Ben-Chusai, negustorul colecționar de oase și bucăți de cadavre umane mumificate, oamenii sunt liberi și egali. Istoria, artele, politica, religia și morala se intersectează în problematizarea cinică a lui Gog, angrenate în spiralele reci ale unei conștiințe profund moderne. Singurătatea, dezgustul, egoismul imoral și excesul își găsesc însă catharsisul în ultima însemnare, Arezzo, 7 august, când Gog își abandonează pentru câteva zile bogăția și trăiește ca un sărac, într-o țară a cărei limbă nu o vorbește. O "victimă fără libertate
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
află în ea o senzație de exaltare și atotputernicie care hrănește convingerea de a aparține unui grup care "are dreptate". Ea le justifică zelul scoțîndu-i din apatie, din această stare desanimado, cum spun spaniolii, caracterizată prin lipsa de animație și dezgust față de viață. Tot ea le asigură triumful patimii. Puterea fanatismului asupra mulțimilor e dată de convingerea că urmează un ideal autentic, al lor. Idealul creează o lume de valori fixe, purificate de zgura îndoielilor interioare și imune la orice pericole
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și cu prezentarea succesivă a materialelor de comparat, de exemplu compararea a două tonuri, a două fragmente muzicale (diferite în ceea ce privește ritmul, melodia sau armonia) etc. și cu stimuli foarte diferiți, fie estetici, fie de o altă coloratură afectivă (de exemplu, dezgust, frică, mânie etc.). În cazul metodei evaluării, subiectului i se prezintă de fiecare dată un singur stimul și i se cere să-l evalueze sau aprecieze cu ajutorul unei scale verbale ori grafice. În acest caz se utilizează o scală verbală
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
stat, pe baza respectului reciproc. O gândire asemănătoare întâlnim și la Irineu, episcopul de Lyon (130-202): Cristos este cel care aduce împăciuire între oamenii și-i face pe pașnici la nivel individual și social, având puterea producerii uitării și a dezgustului față de „arta“ războiului. Atitudinea sa devine o caracteristică esențială și determinantă a creștinilor în fața lui Dumnezeu și a oamenilor epocii sale. Aparentul contrast dintre invitația de subordonare neotesta-mentară față de stat (cf. Rom 13, 1-7) și ostilitatea vizibilă față de acesta (cf.
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acestea nu ar fi suficiente, războaiele civile cu masacrele lor, au făcut mai multă distrugere decât sabia dușmană. Săracii izraeliți, în comparație cu care Nabucodonosor este numit servitorul lui Dumnezeu (Ier 25, 9)! Cât de nefericiți suntem noi, cei care provocăm atâta dezgust lui Dumnezeu, care prin furia barbarilor și-a dezlănțuit mânia asupra noastră!“. În acest fragment întâlnim un suflet legat de tradițiile trecutului, un susținător al măreției Imperiului roman, care nu era doar o expresie de forță, ci și o emanație
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de revoltă împotriva inegalității rasiale confirmă opinia lui Wight că societatea modernă de state diferă de predecesoarele sale prin faptul că face din legitimitatea sau ilegitimitatea formelor particulare de guvernare o problemă însemnată pentru întreaga comunitate internațională (Wight 1977: 41). Dezgustul față de apartheid a fost o temă asupra căreia a căzut de acord întreaga societate internațională. Atent la competiția ideologică dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, Bull adăuga că înțelegerea asupra apartheidului a fost tema care a suscitat cel mai înalt nivel
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
expresia unei inimi răutăcioase sau răzbunătoare: „Obiceiul Învechit nu-i ușor de lecuit”.) „Chiar În plăceri se ivesc cauze de durere.” (Seneca) Explicația o dă Pliniu cel Bătrân: „Dacă abuzezi de ea, nu există plăcere care să nu ducă la dezgust”. Copilul până nu plânge nu capătă țâță. (Fără cerință nu este făgăduință: „Cere și ți se va da”; „Bate și ți se va deschide”.) Cine are fată Îmbătrânește repede. Nu poți lăsa zestrea fetei pe mâna norocului.) Omului sărac nici
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
grija altora. (Consecințele negative ale excesului sunt surprinse și de un alt proverb: „Cine plânge pentru toată lumea orbește”.) Sătulului și cireșele i se par amare. Dacă foamea face dintr-un aliment cu un gust fad o delicatesă, sațietatea, dimpotrivă, creează dezgust chiar și față de alimentele de calitate.) Curaj, Îndrăzneală, risc - frică, spaimă, abandontc "Curaj, Îndrăzneală, risc - frică, spaimă, abandon" Traiul celui care se teme de moarte e tot un soi de moarte. Impresia de autenticitate a vieții nu ne-o dă
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]