2,302 matches
-
dintre copii = câțiva copii dintre copii c. GD 3 D' GP 2 2 Do GN Po GD doi e dintre 4 copii (cf. Nedelcu, 2009: 147) Dacă N1 conține obligatoriu un nume vid (nelexicalizat), identic cu cel din N2, este discutabil. Pentru argumentele pro și contra, vezi Nedelcu (2009), unde se preferă analiza cu nume nelexicalizat a sintagmelor partitive de tip sintactic, precum cele din (10). Diferența dintre tipul sintactic și tipul lexical este ilustrată în (11): în (11)a, b
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în cele din această categorie. (i) substantive care denumesc unitatea în care se grupează natural o entitate / mai multe entități: un ciorchine de banane, o căpățână de usturoi, un mușuroi de furnici. Încadrarea într-un subtip sau altul poate fi discutabilă: o ceașcă de lapte poate denumi conținutul, dar și măsura (într-o rețetă), o căpiță de fân poate denumi forma, dar și măsura (în tranzacții comerciale), frunză și rază pot exprima forma, dar și partiția etc. Substantivele generice (fel, gen
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
denotat de verb, în egală măsură; (ii) spre deosebire de conjuncțiile adversative ci și dar, această grupare admite coordonarea în GN: (127) a. Nu numai Ion, ci / dar și Vasile a venit. b. *Ion, ci / dar Vasile a venit. Acest argument este discutabil, întrucât structurile pot fi analizate ca eliptice, bipropoziționale, la fel ca structurile cu ci (structura Nu Ion, ci Vasile a venit este eliptică de predicat în prima parte, deci bipropozițională). În ciuda sensului cumulativ, acordul cel mai frecvent este cu cel
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
meu de salvare", se numește Ana. (exemplu din GALR, II: 623). În plus, sau are și alte valori decât aceea de a marca relația semantică disjunctivă, valori pragmatice. Una dintre aceste valori pragmatice este aceea de a indica corectarea. Este discutabil dacă sau își păstrează valoarea de conjuncție sau devine adverb în aceste structuri. Imposibilitatea deplasării sale după al doilea termen juxtapus reprezintă un argument în favoarea interpretării drept conjuncție, dar există și adverbe cu o topică fixă. Având în vedere semantica
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
scris, neavând a face cu repararea sau înlocuirea unei secvențe considerate nepotrivită, ci cu extinderea referinței. Pentru structura și acordul sintagmelor juxtapuse, sunt mai interesante aceste două tipuri. 2.5.1.2. Conjuncția Ø în relația de coordonare copulativă Este discutabil dacă relația între termenii juxtapuși este realizată printr-o conjuncție "tăcută", nelexicalizată (Ø). În exemplele în care sintagmele formate prin juxtapunere sunt echivalente cu sintagmele corespunzătoare formate prin coordonare copulativă (tipul A și, parțial, B), se poate presupune existența unei
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
tranzitiv, iar intranzitivul cu formă nereflexivă este bază pentru derivarea tranzitivului), însă nu face precizări despre relația dintre cele două ipostaze (aceeași intrare lexicală sau intrări diferite). Și considerarea verbelor psihologice și a celor de percepție ca fiind ergative este discutabilă (vezi infra, 3.3.1.1.). 2.7. În discuția despre mijloacele de exprimare a posesiei în limba română, Niculescu (2008: 232−269) ajunge și la problema statutului verbelor a fi și a avea, pe care le consideră, pe baza
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Cele două abordări au motivații diferite: Rozwadowska urmărește relația dintre structura argumentală și morfologia derivațională, iar Reinhart, explicarea posibilităților de exprimare a argumentelor unui verb (în special a verbelor psihologice) și tiparele cauzativizării (lexicale). Și acest tip de abordare este discutabil: chiar dacă numărul de trăsături e mic, numărul combinațiilor de trăsături atestate e mai mic decât numărul combinațiilor posibile; există deci o discrepanță între rolurile posibile și cele existente. Alți cercetători − arată Levin și Rappaport Hovav (2005: 47) − renunță la ideea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a numeroase studii de orientări diferite, unele dintre acestea chiar în afara sferei lingvisticii. În cele ce urmează, voi prezenta o istorie paralelă (și fragmentară) a interpretării celor două verbe, pentru a ajunge la problema pusă mai recent a statutului lor (discutabil) de verbe inacuzative/ergative. Paralelismul dintre a fi și a avea a constituit un subiect de interes pentru gramatica istorică (Meillet, Benveniste etc.) și continuă să stea și astăzi în centrul studiilor de sintaxă și de semantică, studii care pornesc
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
adăugat ("aplicat") este întotdeauna în absolutiv. Pivot mixt. Sistem bogat de diateze: activă, obiectivă, dativă/locativă, instrumentală. Marca aspectului perfectiv este un infix, care are un tip special de flexiune la diateza activă. După altă interpretare, ergativitatea acestei limbi este discutabilă. TCHAGA − Vezi ENGA. TEXISTEPEC POPOLUCA (TEXISTEPEC ZOQUE) Limbă indigenă, din familia zoquean, cu aproximativ 400 de vorbitori, din regiunea Veracruz, Mexic. Mecanismul responsabil de acordul prin sufixe sau prin clitice este dependent de structura morfologică a verbului. Marcare morfologică și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se concentrează asupra acestei pături elitiste și privilegiate din democrațiile avansate, pentru că unii cercetători sunt miopi alții sunt prezbiți, ca să spunem așa. După decenii de progres în cercetarea comparată încă ne confruntăm cu această dilemă: să facem apel la variabile discutabile sau să neglijăm unele dintre cele mai importante aspecte ale vieții politice și sociale. Mărimi și regimuri politice În multe tipuri de comparații, mărimea reprezintă o dimensiune indispensabilă, dar în alte comparații aceasta este mai puțin semnificativă și poate fi
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
cu o ambiție ce trădează voința de a Înfăptui un lucru ieșit din comun sau un destin de excepție, să sacrifice totul sau aproape totul În vederea unui singur scop! ( Ne amintim de una dintre devizele atât de discutate și de discutabile ale Iezuiților: „Scopul scuză mijloacele!”Ă Pentru cei care se vor scandaliza de aceste precepte, enunțate nepermis de sumar, voi aminti că nu numai marile mișcări politice ale secolului trecut (de extremă stângă sau dreaptă, la originile lor și mai
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
judecător și de bufon În același timp. Aspru când „mă’ntrec cu gluma” și chițcăind, bătându-se pe burtă, râzând la nesfârșit și cumva jignitor când „mă dau mare”, când vreau să-i imit pe „eroii antici”... Iată, deci, câteva (discutabile, tout compte fait!Ă atuuri: „prieten” al singurătății noastre, dar, În același timp, Împiedicându-ne de a fi realmente singuri, dăruindu-ne, e drept, o anume „invizibilitate”, calitate râvnită de toți copiii lumii, ca și de acel copil nemuritor pe
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
lumii moderne - mai ales „occidentale”, arogante și disperate - o redută, o cetate, cu adevărat un turn de fildeș, de unde am aruncat peste „omenire”, ca În vremea asediilor ce durau luni sau ani, torente de pucioasă aprinsă, cu o sintaxă uneori discutabilă, dar... aprinsă, aprinsă! Și săgeți sau pietroaie, „un David Înfierbântat, sortit victoriei!”, cum scriam Într-unul dintre poemele mele din Elegii parisiene. Omul, omul singur, disperat, slab, atât de slab Încât Începe să creadă ceea ce spun aproape toți despre el
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ei bază, prin „iluzoria” ei bază, cu o altă „clădire, construcție, sistem” ale filozofiei, unde „actorii” se contrazic, uneori vehement, unii pe alții, având aproape cu toții dreptate. „Dreptate” În sensul logicii construcției lor spirituale care, și ea, pleacă de la premise discutabile - mă refer mai ales la cei idealiști, de la Greci până la Nemții romantici, pentru care am avut Întotdeauna o feblețe. (De altfel, nu cumva și „edificiul literar” seamănă puțin cu aceste castele splendide, sofisticate, minuni ale minții umane, clădite pe nisip
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
neliniștea noastră a Românilor este mai mare, probabil, decât a celor aparținând unor state constituite cu multe secole În urmă (Polonia are o mie de ani de existență statală!Ă. Și, Încă o dată, acel sentiment atât de discutat - și de discutabil, după unii tineri, mai ales! - al identității naționale se va revigora, va fi obiect și subiect de dispute, polemici duse până la marginile decenței, va stârni uri și neînțelegeri, va rupe prietenii și familii, va introduce false probleme Într-o lume
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
problematică de atare anvergură a generat o carte de extremă densitate; Theodor Codreanu cuprinde aici substanța mai multor cărți, iar fervoarea asociativă dublează dificultatea lecturii. Sinteza este, în sine, revelatoare, fiecare capitol este plin de idei și observații de finețe. Discutabile sunt, însă, referințele științifice sau exagerările privind prioritatea lui Eminescu în unele probleme extra-poetice; apetitul asociativ șochează până și un lector antitradiționalist. Nu este vorba atât de afirmații de genul "Eminescu oferă o soluție confină cu unele intuiții ale gramatologiei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
relației noumen-fenomen, ci la modelul fizic al Universului pe care l-a propus Kant. Or, un asemenea model nu e de găsit în opera lui Schopenhauer, unde relația voință idei platoniciene reprezentare rămâne de domeniul metafizicii. Dintre numeroasele lecțiuni nu discutabile, ci categoric greșite ale operei lui Eminescu voi menționa doar una. Pe urmele lui G. Munteanu, Th. Codreanu face din afirmația lui Eminescu "antitezele sunt viața" dovada că poetul român e un precursor al logicii dinamice a contradictoriului. Trecând peste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și adâncimile auzului". Interioritatea, profunzimea, enigma dualității ontologice dau seamă de o dimensiune abisală a caragialismului. despre care au vorbit T. Vianu, Al. Paleologu, George Munteanu, Edgar Papu, N. Steinhardt și, mai încoace, mai pe larg și în oarecare măsura discutabil, Theodor Codreanu. Apropo de enigma dualității ontologice a caragialismului, ea trebuie investigată prin poetica oglinzilor sferice a "teoreticianului" Caragiale. Nu intru în amânunte. Reamintesc doar că, punând problema "stilului" în înțeles estetic, Caragiale consideră că acesta, "stilul potrivit", există numai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că lumea îl percepe pe autorul momentelor drept fondator al moftologiei nu numai prin prezența moftului în creația sa ci și prin revista rămasă celebră "Moftul român". Afirmația că înțelegerea lui Caragiale trece prin Miorița poate stârni mirare. Problema e discutabilă, nu complotiștii eșuează în acțiunea lor în baladă, ci victima care meditează liric înainte de moarte, ori schimbă reperul. E și aici o falsă problemă. Dacă societatea română era "necoaptă" la acea vreme, nenorocirea e că a rămas în stadiul ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
păzească zidirea) au în sprijin, argumentul dintâi al "obiectului": Opera. Întreaga operă a lui Eminescu și, fiind ei înșiși oameni de cultură, prin formație și atitudine, au cum s-ar zice, temeiul-temeiului, dincolo de care interpretarea cu speculații rămâne un discurs discutabil (și câteodată, șubred). De aceea, mulți dintre cei și mai mulți (și nu proști la grămadă!) se cam arată cu lipsă de interes. Fie în apel numai câteva din numele mari, amintite mai sus, în rândul cărora se include și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
umbre ale mediocrității agresive. Descoperind la aproape toți contestatarii o deplasare a argumentelor spre boala lui Eminescu (spre "nebunia lui") Th. Codreanu argumentează serios o idee îndrăzneață: dubla sacrificare a lui Eminescu. Cei care caută cu obstinație dovezi pentru discernământ discutabil (ori chiar abolit) își doresc o cheie sigură cu care se poate ajunge la starea de iresponsabil a omului. De aici, mai rămâne un pas până la sentința de nulitate a poetului (și ziaristului) Eminescu. Cu un diagnostic sever, adversarii pot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
măsură rămâne o problemă deschisă. Unele însemnări din jurnalul acestuia ridică posibile îndoieli, semne de întrebare, lângă adevărul sprijinului dat de Maiorescu poetului. Th. Codreanu restabilește cu acribie topica elementelor (și a evenimentelor) cu observații de finețe, care duc în discutabil opinia celor care plasează suferința lui Eminescu în aria psihozelor majore. (Suferințe mentale, cu nucleu preexistent, care, prin decompensare, trec pacientul din "a fi în lume" în a fi "alături de lume"). Cu documente greu de respins, Th. Codreanu susține că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Th. Codreanu). Injecțiile și fricțiunile cu mercur (terapia "intensivă" a dr. Iszac), obstinația unor "somități" ale vremii în a susține un diagnostic de PGP (Paralizie generală progresivă) cu etiologie într-un lues congenital pe linie maternă, sunt alte aspecte, evident, discutabile. (Opinia cu luesul cerebral a prins "realitate" în ochiul confuz al comunității prea puțin știutoare. Că s-a păstrat în timp, o demonstrează un fapt petrecut, nu demult, pe un post TV, într-o emisiune cu mare audiență, unde, un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prea comode, tot așa cum, altădată, respingea imaginea (erodată) a unui Bacovia poet simbolist. În altă parte: "Opera lui Sadoveanu este o nesfârșită și sfâșietoare bătaie de clopot. De nuntă și de moarte". Din perspectiva timpului, unele puncte de vedere sunt discutabile, dar asta nu scade cu nimic valoarea unei cărți ce încearcă a sugera devenirea unui eseist de excepție. Spre exemplu, e greu de acceptat astăzi imaginea lui E. Barbu prezentat ca "un Soljenițân cu mască", fără să ținem cont de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a ajuns deja la acea capacitate de disociere a valorilor, de raportare la o concepție proprie. Autorul jurnalului nu ține cont de aprecierile autorizate, la modă pe vremea aceea, ci emite judecăți menite să-l individualizeze. Există și raportări individuale discutabile, cum ar fi aceea a considerării lui C. Dobrogeanu-Gherea în raport cu Titu Maiorescu: "Mă pot declara satisfăcut de replica dată de Gherea teoriei maioresciene în Personalitatea și morala în artă. Gherea e mai puțin artificial decât Maiorescu, dar n-are geniul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]