9,387 matches
-
ar mai fi fost lîngă mine. Merg apăsat și din cînd în cînd repet: "pentru 800 $, care nu-i aparțin de drept, profesoară, să se preteze la jigniri atît de nedrepte!" Poate este dusă cu sorcova, caut un motiv cu disperare. Învățat cu respectul ieșenilor, acum total dezinteresat, incidentul acesta mă frămînta excesiv de mult. Strada se sfîrșește și ies pe un cîmp mare cu iarbă verde. Respir adînc și privesc zona Păcurari, intrarea în Iași, cîmpii, case, clădiri pentru firme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
anormale. Dar spune naibii, ce vrei? Zece, mor dacă..., zece lei. Pentru băutură, da? Ei bine, crăpi dracului, eu pentru băutură nu dau! Îmi este tare rău... Mă omor... Dar crăpi dracului, ieși afară! Dobrilă nu vrea să iasă. O disperare transformată în spaimă de moarte îl schiminosește la față. Măcar cinci lei, insistă omul cu speranța înecatului. Ieși afară, dracului! Talabă îl înșfacă și-i face vînt afară. Închide ușa nervos și puțin gîfîind. Mai adaugă pentru sine: Ce bețivan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
surcică. Furia crește și eu, cum eram înțelept, mă retrag prudent, cu fața mereu spre jigodie. Chestia este că acest asalt furibund al Blegului dă curaj celorlalți pricăjiți, creîndu-se un batalion de asalt, oribil la vedere. Mama, tata, chem în disperare un ajutor. Chiar că a avut efect. Un bărbat, trimis de părinții mei probabil, sare în ajutor și cu greu mă scoate din vizorul haitei. Crede cineva că m-am învățat minte de atunci? Nici vorbă. Apucăturile rele sînt cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
formule, filosofia a spart-o într-o mie de cioburi, apoi a reîntregit-o în iluzia de a fi una, literatura a stors-o ca pe o vacă bună de lapte, psihanaliza a recomandat-o ca pe un remediu împotriva disperări de a fi unu. Tulburările psihice, afaziile, ciclotimiile, demențele, narcisismele, paranoile, schizofreniile se trezesc în oglindă. Terapeutul deschide ușa, terapeutul împarte icoana în trei părți simetrice: cel ce este, cel ce se simte a fi, cel ce se vrea; fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în tot ceea ce mă încape. Mi-e greață, nimic mai alterată decât așteptarea într-o conștiință de gară pustiită de foame. Nemărginirea în care te caut îmi este nesațul. Petre, ai un suflet cât un cuptor de pâine! Tristețea, deznădejdea, disperarea nu pot să aprindă focul. Transfigurări de duminică vreau pe chipul tău! Privește-te dimineața în oglindă și o să vezi cum visele încă îți rămân lipite de retină. Mereu vei fi altfel și mereu vei fi tu în ele. Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mult atenția exegeților. Să nu omitem că, doar cu puțin timp înainte, Machiavelli fusese torturat sub acuza de a fi luat parte la o conjurație republicană contra Medicilor. Psihologic vorbind, răul intrat în exces îi aprinde speranțele, spre a reprima disperarea. Scrisorile în care își manifestă nădejdea că îi va fi din nou folosită experiența publică acoperă ultimii paisprezece ani ai existenței sale. Simetric, agonia morală a acestui om pasionat a durat tot atîția ani cît a fost secretar al Senioriei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
plecați odată de-aici! Am plecat. Și am Înțeles că Grosoș voia să mă bată din cauza caligrafiei. Fusesem cel mai bun la această disciplină, ca, de altfel, și la desen. Era paradoxul vederii mele slabe care se agăța cu inconștientă disperare de meșteșugul frumosului vizual. Desenam litere cît mai subțiri și ușor Înclinate spre dreapta, cu rotunduri și ovaluri atent trasate. Ghiță avea cel mai urît scris din clasă, iar doamna Învățătoare m-a dat de exemplu și m-a pus
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
suple. Am fost atît de dependent de su plețea partenerelor, că, pe la douăzeci și patru de ani, odată cu Întîlnirea uneia mai robuste, dorința nu, dar erecția mi s-a blocat. Sperietură, gînduri negre, nopți albe, alte inhibiții chiar și cu partenere filiforme, disperare. M-a deblocat o dobro geancă brună, zveltă ca un lujer, cu păr lung și cu vorbă energică: — N-ai nici pe dracu’, treci colea și lasă-mă pe mine! — Ăăăă... păi... — Tu n-auzi? Fără comentarii, că știu eu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
singurul apostol negalilean dintre cei doisprezece. Or, cel puțin la Marcu, există o opoziție radicală între Galileea și Ierusalim, prima fiind tot timpul conotată pozitiv (miracole, adunarea apostolilor, chemarea lor după înviere), al doilea, negativ (predarea, procesul, răstignirea, împrăștierea și disperarea apostolilor). Iuda este singurul de partea Ierusalimului. De altfel, o altă etimologie, propusă de Schwarz, este „omul din Ierusalim”. În Targumim, așadar mai târziu, keriotha e folosit adesea cu sensul de „Ierusalim”. Trădare, trădare, dar s-o știm și noi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
n-au respectat înțelegerea. El nu se pocăiește, așa cum afirmă unii exegeți și cum interpretează câteva tradiții vechi, ci e „cuprins de îngrijorare”. Metanoia, „pocăința”, „convertirea” presupune ideea întoarcerii la Dumnezeu, părăsit prin apostaziere. Metameleia înseamnă cu totul altceva, înseamnă disperare în fața unui act socotit ireparabil. Efectul „convertirii” este salvarea; efectul disperării este moartea. Dacă Iuda ar fi trecut printr-o convertire, el s-ar fi întors la ucenici și ar fi primit iertarea lui Isus, ar fi asistat la înviere
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
exegeți și cum interpretează câteva tradiții vechi, ci e „cuprins de îngrijorare”. Metanoia, „pocăința”, „convertirea” presupune ideea întoarcerii la Dumnezeu, părăsit prin apostaziere. Metameleia înseamnă cu totul altceva, înseamnă disperare în fața unui act socotit ireparabil. Efectul „convertirii” este salvarea; efectul disperării este moartea. Dacă Iuda ar fi trecut printr-o convertire, el s-ar fi întors la ucenici și ar fi primit iertarea lui Isus, ar fi asistat la înviere și la înălțare. Ar fi înțeles importanța actului său. Disperarea însă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
efectul disperării este moartea. Dacă Iuda ar fi trecut printr-o convertire, el s-ar fi întors la ucenici și ar fi primit iertarea lui Isus, ar fi asistat la înviere și la înălțare. Ar fi înțeles importanța actului său. Disperarea însă l-a făcut să se rupă abia acum definitiv de Mântuitor, cufundându-se într-o singurătate absolută, fără speranță. „și plecând, s-a spânzurat.” Cuprins de remușcări, Iuda își ia singur viața. El procedează pe dos decât Petru, cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din punctul meu de vedere - a lui Iuda plecând de la teologia și intențiile proprii. Moartea lui Iuda nu e o moarte oarecare, ci are sensul unei punițiuni divine exemplare și terifiante. Pentru Matei, moartea prin spânzurare constituie replica divinității la disperarea orgolioasă a omului. „și s-a spânzurat” din relatarea mateină mai apare o singură dată, în Septuaginta, în 2Regi 17,23, în legătură cu Achitophel, unul dintre sfătuitorii regelui David, care trecuse în tabăra lui Abessalom, când acesta s-a revoltat. Dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
va da pe Isus pe mâna preoților, silindu-l în felul acesta să stârnească insurecția mult așteptată. Din păcate, pariul s-a dovedit greșit. Departe de a stârni și conduce o insurecție armată, Isus se lasă crucificat, spre stupefacția și disperarea lui Iuda, care abia atunci pricepe adevărata „culoare” a mesianismului Învățătorului: una spirituală, în nici un caz politică. Dar e prea târziu. Sinuciderea rimează pentru De Quincey nu doar cu mărturisirea și, simultan, cu ispășirea unui eșec, ci și cu împlinirea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a ordinii superioare. Iuda îl reflectă așadar pe Isus.” Voi încheia amintind o povestire „apocrifă” a lui Vasile Voiculescu, publicată în culegerea postumă Toiagul minunilor. Ea se numește „Copacul lui Iuda”. Imediat după predarea lui Isus, Iuda, ajuns „pe culmile disperării”, începe să caute prin Ghetsimani un copac vânjos de care să se spânzure. Dar nu găsește decât un cedru multisecular „sub care David își cântase psalmii, la umbra căruia judecase Solomon și proorocise Isaia”. Acesta, înduplecat de a mia rugăminte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
muri în camera conjugală. Atunci, de durere, ea își luă lumea-n cap și fugi în pustie (adică în câmpul unde se afla și Ezdra). Ezdra se revoltă: cum își îngăduie această femeie să ajungă într-un asemenea hal de disperare egoistă (pentru un fiu!), când însuși Sionul agonizează, când însuși poporul lui Israel e amenințat să dispară de pe fața pământului?! („Acum e momentul să plângi, acum plângem cu toții; și să te întristezi, căci toți suntem triști; dar tu, tu ești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a zămislit textul pare amenințată de o catastrofă de amploarea exilului babilonian. Reactualizând figura lui Baruh, membrii comunității își regăsesc un model vital, un model „de supraviețuire” sub teroarea istoriei. Ieșirea din istorie prin intermediul viziunii este singurul remediu psihologic împotriva disperării. Deși există o interpolare creștină destul de amplă, în capitolul IV, avem de-a face cu o scriere iudaică. Câteva motive esențiale (oamenii teriomorfi, din primele două ceruri, pasărea Phoenix și călătoria Soarelui, din al treilea cer, demonul-șarpe identificat cu Hadesul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o mai văzuserăm până atunci. Nimeni n-o zărise venind. Și nici portul nu-i era de pe la noi. Cine știe ce dureri or fi adus-o... Când a intrat, a văzut trupul întins la pământ, s-a uitat cu atâta uimire și disperare, de parcă toată viața ei s-ar fi prăbușit acolo, la pământ, s-a clătinat o clipă, apoi s-a așezat. Încremenită. Cu ochii închiși. Și pe măsură ce plângea, parcă se făcea ea însăși lacrimi. Tăcute și fără sfârșit. Nu știu cum, dar durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-i văzusem de-atâtea ori trecând și toată lumina stelei aceleia care clipea deasupra... Auzisem că oamenii spun acelui crâmpei de viață, care amestecă lumina cu tristețea și bucuria cu noaptea și sfâșierea, și durerea, și liniștea, și mângâierea, și disperarea, și lacrimile, și furtuna cea mai cumplită, și seninul cel mai adânc, și tot ce știam eu că există în inima lor ei, da, oamenii îi spun iubire. Apoi L-am văzut. Semăna cu steaua aceea de deasupra sau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Îl văzuse pe profetul ăla mare murind (așa-i ziceau vecinii Regelui Meu). Dar unchi-mio?! Ce-o fi pățit? Cred că foamea și setea îți ascute simțurile, fiindcă am reușit să prind aproape tot ce vorbeau. Răbufnea și tristețe, și disperare, și necaz, și ciudă că sa-ntâmplat așa și tot ce vrei, numai împăcare sau resemnare nu era în vorbele lor. Povesteau a nu știu câta oară ce se întâmplase acolo, pe dealul cu cruci. "Și când te gândești că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bătaie cu cineva. Dar străinul mergea mai departe lângă ei și-i asculta. Când au istovit și-au terminat de povestit, răbufnind mereu către străin, de parcă le era mai ușor când strigau unul la altul și toți la străin ca și cum disperarea s-ar domoli când te porți urât cu ceilalți așa sunt oamenii mari, mi-am spus în cele din urmă au tăcut. Străinul s-a întors ușor spre mine eram aproape de tot de ei, știam că n-or să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
surioara ei, spărsese vasul în fața tuturor și unsese picioarele musafirului, apoi le ștersese cu pletele ei lungi, auriu-roșcate, plângând, sărutându-le și iarăși ștergându-le și cuprinzându-le în părul ei ca marea în asfințit... Și era atâta durere și disperare în gestul ei, că încremeniseră toți. Se auzeau numai suspinele ei, înăbușite în părul acum parfumat și care se strângea în bucle de parcă avea o viață separată în jurul picioarelor Lui. Stătea acolo și plângea. Când se așeză la picioarele Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dintr-o operație dificilă și profesorul Zenit este chemat de mare urgență la telefon. „ Vino cu mine, Nicule” - m-a invitat el. L-am Însoțit. „Alo. La telefon este profesorul Zenit. Vă ascult”: Cel de la capătul firului a strigat cu disperare: „Suntem Încercuiți!!!”... Și atât... Profesorul a Înmânat receptorul telefonistului și s-a Întors către mine. Cu un ton aproape firesc, m-a Întrebat: „Ai auzit dragule, ce a vrut să spună cel de pe linia frontului?” „Am auzit, domnule profesor” - am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mine. Cu un ton aproape firesc, m-a Întrebat: „Ai auzit dragule, ce a vrut să spună cel de pe linia frontului?” „Am auzit, domnule profesor” - am răspuns eu, simțind un fior pe șira spinării... „Bietul soldat. El Își striga involuntar disperarea În care era Încorporată și psihoza colectivă creată de iminenta capturare de către inamic”... „Cu noi ce se va Întâmpla, domnule profesor?” - l-am Întrebat. ― Doamne, Doamne, prin ce au trecut, bieții oameni - i-a căinat Elena. Profesorul a continuat: ― „Să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
în toiul acelei ierni de pomină, el și ai lui rămăseseră fără lemne. Cum nu se putuse sub nici o formă să mai facă rost de altele, de la depozitul de lângă gară, din lipsă de bani și de cartelă, el găsise, în disperare de cauză, o soluție convenabilă, deși nu tocmai ortodoxă: să pună pe foc gardul secției financiare. Zis și făcut. Înarmat cu un topor și cu o lopată, se apucase de treabă fără nici o zăbavă. Seară de seară, după ce se întuneca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]