6,113 matches
-
pe Mișu. Domnul Popa își imagină că Mișu, Mariana, nevastă-sa, domnul doctor și nevasta domnului doctor privesc acuplarea lui ritualică cu Contesa. Mișu era puțin trist. Doamna Popa se aplecase să vadă mai bine. Mariana, sfâșiindu-și rochia, încerca disperată să se zbată din brațele lui Mișu ca să se năpustească în îmbrățișarea faunului cu nimfa. În culmea extazului, domnul Popa ridică ușor capul să le facă privitorilor cu ochiul. În oglindă văzu cum pleoapele Contesei abia intrate în iatac se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și o respirație greoaie. Iată că moartea venise singură. Și moartea se aruncă cu o sută zece kilograme peste Contesă. - Te-ai întors! Te-ai întors, te-ai întors, te-ai întors! Contesa era iremediabil, neașteptat, păgân, ridicol, târziu, cumplit, disperat, analfabet și amoral, îngrozitor și trist de îndrăgostită. * - Cioară! Ci-oa-ară! O armată de învățăcei americani blonzi și bine făcuți trăgeau de fiare și învățau românește după forma buzelor lui Mișu. Știau deja să zică „brânză”, „mămăligă”, „varză”, „pizdă”, „pulă”, „țigan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mai ales de acasă, ziua copiilor lui care în loc de artificii auzeau împușcături, care în loc de grătar miroseau cauciucuri arse, care în loc de un agent al siguranței ușor obosit erau speriați de criminali adevărați, negri și transpirați, care în loc de tată aveau un agent disperat care se deghiza în Maica Tereza ca să obțină o informație banală de la un suspect inofensiv. Smith știa foarte bine unde e Palatul Contesei, doar el îi dusese acolo pe Popa și pe Horațiu, când cu accidentul de la McDonald’s. În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
bine. De cum îi zărește glandul roșu și ascuțit, Anna se gândește, nu, mai bine nu, e dezgustător, dacă suport așa ceva - aceasta‑i întrebarea (care se pune foarte serios), la care răspund însă curând cu da, fiindcă în urma frecării și zgâlțâielilor disperate ale acestui incapabil se înalță ceva care aduce a penis erect și se uită în jur, nu vede însă decât o cabină împuțită spoită cu vopsea verde care s‑a coșcovit. O iubire nu se manifestă niciodată într‑un asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
remorcă, cu câteva mișcări energice, urmați imediat, aproape prea târziu, de zăpăcitul de Hans, care n‑a priceput încă nimic. Aproape că se dau de‑a dura, își recapătă cu greu echilibrul și, în timp ce acolo înăuntru monstrul ăla își caută disperat portofelul - banii lui care trebuiau să se transforme ca prin minune într‑un cadou pentru aniversarea nu știu cărei rude mizerabile, unde am putut să‑i pierd, Dumnezeule (apoi mintea i se luminează și fața i se‑ntunecă) - , tinerii infractori pătrund nepăsători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Anna. Animalul se află într‑o căruță - ce aparține, în mod evident, unor viticultori - și este un câine. Câinele e legat sus de tot, pe maldărul de accesorii ale viticultorilor și, gata să‑și piardă echilibrul, se agață cu labele, disperat și cât poate de bine, de parcă ar fi o pisică, nu un câine care nu‑și poate nici scoate nici retrage ghearele. Câinele presimte că se va strangula dacă‑și pierde echilibrul și cade de pe căruță, iar în ochi i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cuprinde cu brațul pe după umeri pe femeia asta specială care plânge aici și o conduce repede în altă parte, ca să nu fie văzuți de colegii de serviciu. Hans spune, ce‑i, Anni? De ce plângi? Ei, lasă! Anna spune că e disperată și lasă să izbucnească din ea, într‑o dezordine totală, multe lucruri, în principal teamă, ură și, drept condiment, un strop de invidie față de Sophie. Hans spune că nu‑i frumos să invidiezi un om ajuns fără nici o vină într
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
repetat undeva În adâncuri, În ciuda toropelii ce-mi cuprinsese toți nervii și În ciuda impresiei că mi se dizolvaseră toate mucoasele corpului. Simțeam cum lua naștere În mine o stranie iritare, ce părea că-mi străbate Întreg sistemul nervos, În căutarea disperată a unei portițe de scăpare. Era o senzație asemănătoare bulelor de gaz, mici și Întunecate, ce-și caută drumul spre suprafața apei Într-o mlaștină pe fundul căreia putrezesc frunze moarte. Acea excitare iritantă puse stăpânire pe puterea mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
secundă. — Accept pilulele, aș vrea totuși să știu de ce m-ați Întrebat dacă am sau nu o iubită. — Pentru că ecstasy este un produs care stimulează apetitul sexual și Îl duce până dincolo de ultimele limite, mă anunță Porcușor făcând un efort disperat să-și stăpânească mișcarea degetelor de la picioare. Când să ies din clădire, m-am Întors spre moșneagul de la pază. Bătrânul era tot ocupat să butoneze la tastatura calculatorului său. Nici măcar nu-și mai ridică privirea când ușa de sticlă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sângele fierbinte al germanilor sudeți din Cehoslovacia să poată fi domolit la fel de ușor cum fusese propria mea excitare. Ca polițist, înveți să te aștepți la o creștere a criminalității în timpul sezonului cald. În ianuarie și februarie, până și cei mai disperați criminali stau acasă în fața focului. Mai târziu în ziua aceea, citind cartea profesorului Berg, „Sadicul“, m-am întrebat câte vieți fuseseră salvate din simplul motiv că era un timp prea friguros sau prea ploios pentru Kürten ca să se aventureze afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ea se construiește. Și departe de ficțiunile sociale sau de amăgelile comunitare. în tandrețea unei complicități elaborate în doi, unul prin celălalt, unul pentru celălalt, Lucrețiu propune cuplul ataraxic ca pe o operă de artă filosofică. Lucrețiu misogin, falocrat, pesimist, disperat, sinucigaș, nebun? Haida-de!... XIV DIOGENE DIN OENANDA și „bucuria naturii noastre” -1Pe această piatră... La Atena, epicurismul inventează Grădina și viața filosofică a prietenilor; între comunitățile din bazinul mediteranean - Antiohia, Alexandria, Rhodos, Herculanum -, el se manifestă prin practica scrisorilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cartofi, grăunțe, concentrate, turte de făină de oase etc. O clipă, aeriana turmă păru că se oprește, adulmecând, apoi, într-o hărmălaie teribilă, mișcând din urechi, din picioare, din cozi, ondulându-și trupurile cilindrice, toți porcii încercau, într-o vâslire disperată, să ajungă unde plutea aburindă mâncarea. Era un spectacol fascinant. Un vier mai bătrân, purtând numărul 4, fâlfâind din răsputeri cu niște urechi enorme, ca de elefant, ajunse primul în zona tărâțelor, înșfăcă două cocoloașe mari, dar nu se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ansamblurilor mecanice sistem autohton din care erau alcătuiți, insistând mai ales asupra pârghiilor sistem import de la coate care cam scârțâiau, când, deodată, la ușa principală a „Bourului” se auziră bătăi puternice și-n difuzorul de captație exterioară răsună un glas disperat: — Tovarăși, deschideți! Roboții noștri se repeziră la hublou să vadă cine bate la ora aceea, în plin mers prin spațiu, dar afară nu se zărea nimic. — Care ești, bă, acolo? strigă comandantul Felix. — Sunt inspectorul Pătrașcu, de la Direcția Porumbului! Deschideți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de dalbe primăveri Curtam iubirea-n fragedul altoi, Beția vieții-o tragem cu nesaț Și uneori suflam „rămâi cu noi” În vara vieții, aprigă vâltoare Ne-aruncă diamante și gunoi, Furați de timp, mai spunem cate-odată Vre-un rar și disperat „rămâi cu noi” Iar când sub greul anilor zvârlim O ultimă privire înapoi, Un vis stingher ne prinde tot mai des Șoptind înfrigurați „rămâi cu noi” Rămâi cu noi căci soarele, pe-o dunga, Răzleți ne trece-n seară de
POEME BILINGVE (5) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364393_a_365722]
-
și mă văd în mijlocul unui deșert populat doar de multe dune de nisip. Strig, dar nimeni nu-mi răspunde și îmi dau seama că vocea suavă m-a păcălit. Nu a fost îngerul, ci diavolul născut din gândurile mele păcătoase. Disperată vreau să mă întorc dar în spatele meu, văd doar câteva urme ale pașilor mei lăsate în nisip. Drumul de întoarce nu mai există iar eu nu mai pot zbura. Înaintez prin nisip dar se pornește împotriva mea un vânt care
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364428_a_365757]
-
și mă văd în mijlocul unui deșert populat doar de multe dune de nisip. Strig, dar nimeni nu-mi răspunde și îmi dau seama că vocea suavă m-a păcălit. Nu a fost Îngerul, ci Diavolul născut din gândurile mele păcătoase. Disperată vreau să mă întorc, dar în spatele meu văd doar câteva urme ale pașilor mei, lăsate în nisip. Drumul de întoarce nu mai există iar eu nu mai pot zbura. Înaintez prin nisip, dar se pornește împotriva mea un vânt care
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364432_a_365761]
-
gura deschisă a zmeului. Acesta a lăsat-o jos și s-a șters la gură înjurând de mama focului, și Pușa a prins momentul și a sărit repede gardul. Am luat-o la fugă peste câmp și l-a strigat disperata pe Mozoc care dormea dus. Speriat s-a trezit și când l-a văzut pe zmeul care striga și alerga după noi, cu un ciomag în mână, i-a pierit pofta de somn și toti trei am luat-o la
COPILĂRIE DULCE COPILĂRIE de SILVIA KATZ în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364439_a_365768]
-
nu există respectul pentru viață ? Pentru prima oară își dădea seama că trăia într-o lume al cărei spațiu nu ajunge pentru toată lumea și de aceaia trebuie să curgă atâta sânge. Ura ne înconjoară ca un cerc din care noi disperați ne strigăm dreptul la viață ? Îi era silă de această lume haotică și lipsită de principii și în clipele acelea, pentru prima oară în viața ei l-a renegat pe Cel de Sus. În sufletul și în mintea ei, și-
FRAGMENT DE MANUSCRIS (2) de SILVIA KATZ în ediţia nr. 101 din 11 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364431_a_365760]
-
și tu ești de acord, binențeles? Trebuie să ne mai acordăm o șansă, dragul meu! Ce zici? A văzut că el s-a schimbat la față și mâna îi tremura ușor pe cuțitul cu care tăia legumele. Cunoștea privirea aceea disperată și a presimțit că era ceva rău, așa că a strigat la el nervoasă. -Spune-mi odată și nu te uita așa? E ceva în neregulă cu mine? El a lăsat cuțitul jos și a vrut să se apropie . -Stai acolo și
FRAGMENT DE MANUSCRIS (2) de SILVIA KATZ în ediţia nr. 101 din 11 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364431_a_365760]
-
fantezie cu păunul preferat al lui Mbobo. În consecință, ceva mai negru ca de obicei, Mbobo l-a îmbarcat pe o plută cam șubredă urându-i „bon voyage” cu ajutorul unor grenade și rafale de automat. Convingându-l astfel să vâslească disperat spre largul mării. Dar, proverbialul său noroc a funcționat din nou! Ruta era destul de circulată și, peste două zile când începuse deja să semene cu o pastramă, a fost recuperat de o navă militară, bătut, anchetat și depus într-un
NOROCOSUL TITI de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364489_a_365818]
-
ridicat în ea cu fata până la nivelul meu și m-ai apăsat așa dulce buzele pe ale mele încât începusem să plutesc..nu mai simțeam nimic altceva, ci doar ceea ce simțeam pentru Tine aevea, ceea ce mă țintuise să par un disperat prin a nu mai vedea pe nimeni altcineva înafara de Tine... Mă concentrasem doar să ies din baltă, pentru că din cauza acelui abandon să nu te scap.. Atât de dulce.. Nu mai sărutasem pe nimeni până la tine, nici n-am mai
DOMNIŢA IERNII .. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364450_a_365779]
-
mama băieților, proprietara apartamentului. Unde sunt băieții mei? Cine sunteți? - Doamna Lupașcu ... eu sunt asistent social, Elena Răducan. - Ce caută un asistent social în casa mea? Vreau să vorbesc cu băieții mei. Dați-mi-l pe Darius la telefon! strigă disperată femeia. - Doamnă, Darius nu se simte tocmai bine ... - Vreau să vorbesc cu Darius, unde e? - Doamnă, Darius a dezvoltat o formă foarte gravă de ulcer, nu a mâncat mai mult timp! Femeia își alegea cu grijă cuvintele, dar în capul
UN PUMN DE FĂINĂ de RALUCA PAVEL în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364524_a_365853]
-
noi mai așteptăm. COR STÂNGA: Atunci așteptăm și noi. Halviță se leagă singur la ochi cu o eșarfă, se mai balansează puțin, face un semn melodramatic cu mâna și își dă drumul în gol. Aceleași efecte sonore. Cucu se uită disperat în urma lui. Zgomot de pași pe trepte. Încordare. Apar brancardierii cu halatele mult mai scurte de data asta, îmbrăcate pe dos și încheiate la spate. Targa a fost și ea redusă ca dimensiune așa că Halviță de-abia-și menține echilibrul. Fond muzical
COANA MARE SE MĂRITĂ, 4 de ION UNTARU în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364581_a_365910]
-
doamnă... n-avem rudenie. Eu o cunosc, da’ mai mult cunosc pe ăia de-au făcut-o..., a încercat el să explice în timp ce-și privea mâinile pe care le răsucea și le freca una de alta în încercarea disperată de a se liniști. Era un bărbat trecut de cinzeci de ani, sărăcăcios îmbrăcat, dar curat, mai puțin oacheș decât Violeta, scund și voinic, deși, destul de vizibil, adus de spate. Arunca priviri furișe spre cele două femei de la masa din fața
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361281_a_362610]
-
toți niște bieți mizerabili cărora acești regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generații înainte" (Fragmentarium, p. 178). Câteva cuvinte despre „naționalismul" lui Mihai Eminescu Multă lume și-a creat impresia falsă că Mihai Eminescu ar fi un naționalist disperat, care detesta existența celorlalte popoare, dar ceea ce apără el în fapt sunt tradiția neamului, limba curată, românească și credința creștină: "naționalismul este un semn rău la un popor. Nimeni nu ține la esistența sa decât acela ce are să o piardă
DESPRE MIHAI EMINESCU, CREDINŢA CREŞTINĂ ŞI BISERICA ORTODOXĂ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361274_a_362603]