KorAP: Find »[drukola/base=divin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...870 >

21,744 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813

fragedă, prima hipostază este constituită de o lumină asemenea florilor de cireș emanată de o făptură plutitoare, o zână cvasi eterică. Urmează întunericul chemării carnale în care iubita decade, din care însă poetul o înalță răsărind sub forma unei icoane divine, întruchipare a Fecioarei Maria. În poezia La steaua, se pleacă de la o lumina unui astru, urmează întunericul străbătut de moartea ei, după care ea reînvie în neuitarea iubirii poetului. În Venere și Madonă, în prima hipostază iubita apare un prototip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
receptată în termeni de etică unită cu frumosul, baza și năzuința întregii ei gândiri și înfăptuiri. "Cunoaște-te pe tine și vei cunoaște pe zei" exprimă conștiința unității cosmice, cer-pământ. Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a armoniei materiale în arhitectură, sculptură, ceramică. Prin această formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor antici. Frumosul devine logosul ideal al formelor, al finitudinii materiale, condiția ontologică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o, răsărit divin ! În cupe scânteiază câte-un imens rubin ! Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze ! Deschiderea cosmică din Divina Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine, reflectată în tripticul Paradisul, Purgatoriul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o, răsărit divin ! În cupe scânteiază câte-un imens rubin ! Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze ! Deschiderea cosmică din Divina Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine, reflectată în tripticul Paradisul, Purgatoriul, Infernul adică de la haosul răului la armonia celestă, are drept ghid al suișului iubirea profană divinizată "che move il sole e l'altre stelle". Deschiderea cosmică din Faust

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Faust goethean are loc spre ambele lumi mitologice creștină și greacă. Axul conducător este tot iubirea terestră până aproape de final, unde se bifurcă: pe pământ ea devine faptă socială, proumană, iar dincolo, dragostea pentru Margareta devine cerească. Dar apoteoza finală divină trece prin haos moral: uciderea lui Valentin, tragedia Margaretei, uciderea lui homunculus, uciderea lui Baucis și Filemon. Lirica lui Friedrich Hölderlin dezvoltă o tensiune cosmică de cea mai pură, mai sublimă esență, neîntreruptă, poetul nu coboară niciodată de pe ultimele creste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
universul și ziua umană un izvor nesecat al emoției intelectuale: "Lumea e albastră haină,/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vraja sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Poetul primește de la Marele Anonim "diferențialele divine", asemenea razelor Unului din viziunea lui Hölderlin, și cu acestea creează un univers transfigurat, ca răspuns la disanalogia ontică dintre misterul avar și realul uman, exercitată de "frânele transcendentale" divine. În volumele "Poemele luminii", "Pașii profetului" -apolinicul (Lumina raiului, Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
basmului mereu să ardă". Poetul primește de la Marele Anonim "diferențialele divine", asemenea razelor Unului din viziunea lui Hölderlin, și cu acestea creează un univers transfigurat, ca răspuns la disanalogia ontică dintre misterul avar și realul uman, exercitată de "frânele transcendentale" divine. În volumele "Poemele luminii", "Pașii profetului" -apolinicul (Lumina raiului, Din copilăria mea), se asociază cu dionisiacul (Vreau să joc, Dați-mi un trup, voi, munților) învăluite în clarobscur. În culegerile "În marea trecere" (Psalm) și "Lauda somnului" (Somn), "La cumpăna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
mai variate componente ale vieții și naturii, la eliberarea în inefabil; tensiunea transtanatos în dublu curent și anume, de la viață la moarte în Mortua est !, Melancolie, Strigoii, și de la moarte spre viață în Mai am un singur dor; de la originea divină a dicteului poetic: Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și auzirăm șoapta misterului divin", la sentimentul teleologiei dincolo de lumea umană a poeziei și a zborului inimii pentru a o înțelege: "Da. La voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
curent și anume, de la viață la moarte în Mortua est !, Melancolie, Strigoii, și de la moarte spre viață în Mai am un singur dor; de la originea divină a dicteului poetic: Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și auzirăm șoapta misterului divin", la sentimentul teleologiei dincolo de lumea umană a poeziei și a zborului inimii pentru a o înțelege: "Da. La voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi, inimi cu aripe./ Ah! Lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe". În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
simfoniile lui Beethoven, Tristan și Isolda wagneriană. Popoarele s-au stins, dar simbolica mitului lui Ghilgameș rămâne peren, cultura greacă s-a înnemurit în cultura europeană prin mituri precum Apollo, Orfeu, Dionysos, prin ideea de "secțiunea de aur" sau "proporțiile divine", iar presocraticii au fundamentat întreaga filozofie ulterioară occidentală. Vedele indiene au creat viziunea unui întreg popor, întruchipată în operele lor culturale poezia, sculptura, pictura, arhitectura. Configurația spirituală a popoarelor este o neonatură în natură, așa cum proclama Kant. * Și dacă vorbim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
lumii. Celebrarea bucuriei de a trăi Dacă Heraclit, Leopardi, Trakl, Ungaretti, Bacovia au considerat viața o moarte conștientă de sine, în plan universal cei mai mulți poeți au glorificat existența, poezia constituind o liturghie care oficiază celebrarea ei ca pe un ritual divin. Nu însă toți la modul absolut, unii dintre ei având și momente de ieșire din entuziasmul necondiționat. Deși pentru om vremea potrivită exaltării ontice are măsură scurtă, totuși "muritorilor le sunt date zile nemuritoare", afirma Pindar, pentru că "există o vecie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
gesturile largi ale amplelor ritmuri grecești, sacralitatea naturii și a vieții: Crestele ne învață legile lor sfinte... Vreau să vă cânt graiuri ale cerului, pe toate și să vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt, pentru ca în noi Geniul divin să cânte acordul maiestuos, ordinea divină (Cântec la poalele Alpilor) În inima Alpilor, noapte clară, și ceața, Izvor al poemului de bucurie, acoperă valea cea largă. Mai dionisiacă încă suie dimineața, Mai infinită este creșterea anului și a orelor sfinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
sacralitatea naturii și a vieții: Crestele ne învață legile lor sfinte... Vreau să vă cânt graiuri ale cerului, pe toate și să vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt, pentru ca în noi Geniul divin să cânte acordul maiestuos, ordinea divină (Cântec la poalele Alpilor) În inima Alpilor, noapte clară, și ceața, Izvor al poemului de bucurie, acoperă valea cea largă. Mai dionisiacă încă suie dimineața, Mai infinită este creșterea anului și a orelor sfinte... Calme strălucesc deasupra înălțimile argintate, Deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
multitudine de stări poetice, fiecare cu potențialul său de încântare sau detașare exorcizantă a intelectului: suava descriere a copilei moarte "regină", feerica descriere a drumului spre imperiul morții, iar apoi intervenția lucidității neiertătoare și verdictul cosmic final, evocând fie vinovăția divină, fie îndoiala că ar exista un creator al unei lumi absurde tensiuni extreme ale unei gândiri generând bucuria zborului ultim in apex intellectu. Melancolia este stare poetică, iar orice stare poetică este o încântare a sufletului și a spiritului. Aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
perlă; Rembrandt face să răzbată în densa beznă ce ne înconjoară lumina din sufletele curate, Monet bucuria miriadelor de fotoni iradiind din fiecare lucru, mai ales din corola florii sacre nufărul. Dacă în sculptura greacă respiră armonia sferelor prin proporțiile divine, dacă în sculptura lui Michelangelo relieful formei umane își depășește drama lăuntrică prin energia sa nemăsurată, dacă neînfrânata bucurie a vieții cu paroxismele ei entuziaste sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși retrăim Ziua Dintâi a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
tonifiantă, purtătoare spre înălțimi emană muzica lui Schubert, iar "melodia infinită" wagneriană, preluată apoi mai ales de Richard Strauss, exercită magia ființării pure. Bucuria creației Pindar afirma că poeții, dotați fiind cu privilegiul de a primi insuflarea zeilor, pot afla divinele adevăruri pe care muritorilor nu le este dat să le priceapă. Cine înfăptuiește frumosul arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie." Urmând lui Pindar, Hölderlin scrie în romanul Hyperion, una din cele mai semnificative poeme privind bucuria darului divin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
divinele adevăruri pe care muritorilor nu le este dat să le priceapă. Cine înfăptuiește frumosul arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie." Urmând lui Pindar, Hölderlin scrie în romanul Hyperion, una din cele mai semnificative poeme privind bucuria darului divin al creației: Numai o vară, una singură, dăruiți-mi, puternice Zâne, Și-o toamnă în care să se pârguie cântu-mi, Pentru ca inima mea, bucuroasă de preaplinul Dulcelui joc, să moară apoi. Sufletul care în viață divinul său drept Nu l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
a considerat destinate flăcărilor gheenei și ce nemăsurată bucurie să ajungă până în paradis alături de Beatrice! Templul Taj Mahal dedicat de Șah Jahan soției sale Muntaz Mahal, poate fi considerat replică în piatră a maiestuoaselor terține dedicate iubitei sale de autorul Divinei Comedii. Și iată orgoliul disprețuitor al lui Baudelaire adresându-se Parisului: "Tu m'a donné ta boue/ Et j'en ai fait de l'or" "Tu mi-ai dat noroiul tău,/ Iar eu am făcut din ele aur". Bucuria poetului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
pură cu peplos înstelat. În felul acesta, într-o zi, lovind cu raze argintii și trandafirii, Capodopera senină, ca un nou Memnon, Aurora-Posteritate, fiică a timpilor mohorâți, să facă să răsune în văzduhul viitor numele nostru ! " Eminescu, afirmă că insuflarea divină îl alege pe poet să scrie o nouă carte a genezei ." Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin... Sublimul adevăr noi l-avem din cer", pentru ca poetul să arunce "strai de purpură și aur peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
fiică a timpilor mohorâți, să facă să răsune în văzduhul viitor numele nostru ! " Eminescu, afirmă că insuflarea divină îl alege pe poet să scrie o nouă carte a genezei ." Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin... Sublimul adevăr noi l-avem din cer", pentru ca poetul să arunce "strai de purpură și aur peste țărâna cea grea". Bucuria de a fi co-creator cu divinitatea constituie unul din leitmotivele liricii indianului Tagore: Tu m-ai făcut nemărginit, aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
toate religiile concep aservirea omului de către divinitate. Iată un text capital: Când sufletul se desprinde de esența sa creată, strălucește pe el imaginea originală increată în care și el se află ca un lucru increat". Este "moartea în Dumnezeu moartea divină" . Drept care, la finele unui "microtratat", Eckhart scrie: "Acest discurs nu este adresat nimănui decât celui care îl consideră deja ca propria sa viață, o arzătoare dorință a inimii sale." Iar acest lucru "cei aleși vor înțelege, ceilalți vor trebui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
este de rând, să ne reînnoim spiritual mereu sinele, acest lucru în devenire, în proces continuu de transvaluare, de înălțare, de renaștere perpetuă a propriului arheu, a supraomului care am putea deveni, a propriul zeu lăuntric. "Căci toate ființele sunt divine și toate zilele trebuie să ne fie sacre". Astfel, alături de presocratici, Platon, Spinoza, Kant, marele impuls, marea înaripare vine de la Nietzsche. Parcurgerea scrierilor sale este o sublimă sărbătoare a inimii, a sufletului, a spiritului. Omul trebuie să fie propriul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
înfăptuiește. A crea ceva inedit devii justițiarul propriei reîntemeieri existențiale. Justiția poetică are drept țel ultim sacralizarea. Ideala creație de artă este un act sacru: o luare în posesiune iluminată a existenței, proiectată cosmic și în răspundere față de esența ei divină. Natura a născut filozofii pentru a-i afla identitatea și pe poeți pentru a-i afla idealitatea sfântă. Filozofia reușește rareori, poezia întotdeauna. Poezia ne deschide monada singurătății noastre și ne dă aripi pentru a ajunge la noi înșine: un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
pe pământ. Mai înalt are loc îndumnezeirea: Două inimi când se-mbină, Când confund pe tu cu eu, E lumină din lumină Dumnezeu din Dumnezeu. Iar cel mai înalt, diada devenită monadă substituie pe Unul din ajunul creației: " Suntem spiritul divin în mijlocul universului asemenea spiritului divin înainte de creație...Acest spirit divin eram noi". Și pentru Dante, în finalul Paradisului, justiția poetică a iubirii suie la divinitate L'amor che move il sole e l'altre stelle. La fel pentru Goethe în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
loc îndumnezeirea: Două inimi când se-mbină, Când confund pe tu cu eu, E lumină din lumină Dumnezeu din Dumnezeu. Iar cel mai înalt, diada devenită monadă substituie pe Unul din ajunul creației: " Suntem spiritul divin în mijlocul universului asemenea spiritului divin înainte de creație...Acest spirit divin eram noi". Și pentru Dante, în finalul Paradisului, justiția poetică a iubirii suie la divinitate L'amor che move il sole e l'altre stelle. La fel pentru Goethe în poezia Mai înaltul și cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]