2,306 matches
-
Dumnezeu. Hesychasmul bizantin avea o lungă tradiție, și nu se pusese până în acea vreme necesitatea unei formulări teoretice a conținutului experienței pe care practicantul o dobândește prin unirea minții cu inima. Delicatețea exprimării conținu- turilor experiențelor umane în fața dezvăluirii înfățișărilor divinului este înregistrată de experiența textuală a mai multor trăitori paradigmatici ai spațiului bizantin, între care poate fi numit Simeon Noul Teolog. Limbajul devine foarte riscant atunci când încerci să pui în discurs o experiență extrem de intimă și care nu implică într-
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
trebuind să fie cu totul părăsite în actul cognitiv dacă se dorește evitarea înșelăciunii. Diferența este dată de aceea că intelectul, vouq, nu numai că este instanța cea mai înaltă în om, dar are și o afinitate de natură cu divinul, această conaturalitate fiind și temeiul întru care este cu putință cunoașterea Unu-lui. Filosofia bizantină a avut și ea o prețuire aparte pentru termenul de 0s«Qia, însă încă din timpurile constituirii noii raționalități filosofice a fost produsă o re-înțele-
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
care te apropii printr-o necontenită și infinită aproximare. Căci obiectul contemplației are caracterul tainei, care pe măsură ce se dezvăluie, își arată și mai mult adâncul. Actul de contemplație al minții înduhovnicite urcă până la ceea ce Stăniloae numește „experiența directă a indefinitului divin”. În fața infinității și incomprehensibilității divine, mintea este pur și simplu copleșită și părăsește cu totul activitatea ei naturală. Este aici implicată o dublă consecință în ceea ce privește situația minții pe această culme a contemplației. Pe de o parte, mintea își suspendă mișcarea
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
să-i cunoască existența, nici chiar prin aportul lucrurilor vizibile». Continuă enciclica, spunând că metoda imanenței este legată de agnosticism. Pusă deoparte teologia naturală, «credința, începutul și temeiul oricărei religii, trebuie repusă într-un sentiment care să genereze nevoia de divin». Aceste idei pentru papa Pius al X-lea sunt pur și simplu deliruri. Și cu delirurile lor, moderniștii «se laudă că reformează Biserica!». Moderniștii ar voi să «acomodeze» dogmele Bisericii «opiniilor filosofiei»; și, în timp ce aruncă vechea teologie, «caută să pună
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
împlini miracolul unui singur lucru" (Tabula Smaragdina). Aceasta este esența filosofiei hermetice. Sfîntul Augustin se referă la Hermes, fă-cînd referire la Definițiile lui Asclepios, singura lucrare care se găsea pe atunci în traducere latină. Alți autori din epocă menționează și Divinul Poimandres. Dar filosofia lui Hermes Trismegistul a ajuns să fie mai cunoscută în Occident abia după ce Marsilio Ficino traduce Corpus Hermeticum în 1463, influențînd pe foarte multă lume. Pentru renascentiști, Hermes era "intelectul zeificat", reprezentînd "calitatea abstractă" a înțelegerii. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
greacă și culminează în hermetism, fapt evidențiat atît de operele culte, cît și de tradiția populară. Ulterior, Tabla de Smarald a fost tradu-să în mai toate limbile cunoscute, iar acum o avem și-n limba română, tradusă din engleză, alături de Divinul Poimandres, de către Dan Dumbrăveanu și Alexandru Anghel. Este un text concis, în treisprezece puncte, destul de obscur, de "ermetic", ce a dat naștere la numeroase interpretări de-a lungul timpului, filosofice, alchimice sau științifice, dintre care le amintim aici doar pe
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Unic. Libertatea ne ajunge pînă la glezne. Plini de rănile visului întunericit, tulburăm răsăritul din noi, rătăcind între două Carybde. Or, sufletul are doi ochi: unul lăuntric, capabil să recunoască divinitatea ce o purtăm, și unul exterior, deprins să recunoască divinul în ceilalți. Iată așadar omul deplin, omul teandric, care unește Cerul cu pămîntul, după modelul lui Hristos, în care adevărata unitate s-a și realizat. Căci "un singur Cuvînt a rostit Dumnezeu, pe Fiul său, și pe acesta-l rostește
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
angajîndu-l plenar în aventura Ființei. Transcendentul e înțeles ca esențialitate non-abstractă, ca matrice creatoare ireductibilă, de unde lumea își primește semnele și minunile, "nu e ceea ce ține de lume, ci ceea ce ține lumea", (André Scrima), altfel fiind intangibil. Cum spunea Hölderlin, divinul se retrage cînd încerci să devii prea familiar cu el, ca să nu facem din el un idol închizîndu-l în înțelegerea noastră suficientă, în loc de a fi mereu deschiși spre noi înțelesuri, ieșind din noi înșine, cum avertiza Sf. Grigorie de Nyssa
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
chronoio" cruță-ți timpul), ca sentimente ce cuprindeau întreaga doctrină moral - religioasă de la Delfi. Fără Delfi, societatea greacă n-ar fi putut îndura tensiunile la care era supusă în perioada arhaică; sentimentul zdrobitor al ignoranței și nesiguranței omenești, teama de divin, ar fi fost de nesuportat fără sentimentul de siguranță pe care un astfel de sfetnic divin și omniscient îl putea da, siguranța că în spatele acestui haos aparent există cunoaștere și finalitate. Societatea din timpul lui Socrate nu era făcută doar
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
aparență, adevărat și fals, inteligibil și sensibil, atunci trebuie să spunem că Socrate este inventatorul metafizicii. El face din viață ceva ce trebuie judecat, măsurat, îngrădit, iar din gândire o măsură, o limită ce se exercită în numele unor valori superioare Divinul, Adevărul, Frumosul, Binele. Prin Socrate, își face apariția tipul filosofului de bunăvoie și cu subtilitate supus (G. Deleuze). Problema consemnărilor despre Socrate este complicată de tradițiile de interpretare. Există două asemenea tradiții principale la care au aderat specialiștii moderni (Leo
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
ediții eminesciene (Editura Gramar, 1997), al cărei text păcătueiește nu doar prin "miile de greșeli de dactilografie și de corectură", pe Al. Andriescu, în calitatea sa de editor pur sentimental al ediției G. Călinescu; diseminându-și propriile notel printre cele ale divinului critic, incriminatul profesor ieșean "practic învelește miezul deja aflat în coaja unui editor, într-o a doua coajă, a sa, ne dă nuci verzi și ne povestește cât de dulce este sâmburul". Despre "ediția Eminescu a Muzeului Literaturii Române" (coordonată
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
are șanse de a propăși în cazul unor naturi hipersensibile, aprioric sortite dispariției (a se vedea moartea celor doi copii Hanno din "Casa Buddenbrook" și a lui Tadzio din "Moartea la Veneția", singurul copil-personaj mannian ce se va salva fiind divinul Iosif). Geniul narațiunii, spiritul tutelar al tuturor cărților sale, își face, în fine, apariția în romanul de bătrânețe "Alesul". Thomas Mann își ia această libertate de a se propulsa în arena cărții, în toată gloria sa de suveran povestitor. Doar
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
lucrurilor pe nume. Autorul are în vedere atât cronica literară curentă, cărțile de critică, cât și istoriile literare (mai mari sau mai mici) care au consemnat autori și cărți de poezie, proză, dramaturgie, și continuă să o facă. Anticălinescian (deși "divinul" critic este invocat, analizat deferent și citat copios), dar și antimaiorescian (prin grilă lovinesciană), profesorul Negrici nu pregetă să acuze spiritul critic românesc (inclusiv pe sine), diacronic și sincronic vorbind, de slăbiciuni, orbiri și nevolnicii, de obediența retoricii magnificării unor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Lipsurile grave zădărniceau eforturile otomanilor de a face față realității. Obstacolul esențial pe tot parcursul secolelor al optsprezecelea și al nouăsprezecelea au fost puterea tradiției religioase conservatoare și influența politică a ulemei (categorie alcătuită din doctorii în teologie și drept divin ai Imperiului Otoman n.t.). Din nefericire pentru cei care sesizau necesitatea unor reforme radicale, Imperiul Otoman se bucurase de un glorios trecut istoric. Pentru mulți era dificil să accepte că era ceva esențial greșit în principiile de bază pe
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
cum își vede misiunea filozofică pe Pămînt: se consideră un gînditor ateu, hedonist și anarhist, așadar trei epitete grele ca plumbul, pe care autorul le privește ca pe tot atîtea însemne heraldice ale libertății de spirit. Pentru Onfray, credința în divin e o gogoriță pe cît de falsă, pe atît de dăunătoare mersului omenirii, religia e un mijloc aberant de evaziune sufletească, iar bisericile sînt pîrghii de dominare a celor puțini și vicleni asupra celor mulți și proști. Încîntat de diatriba
Hapaxul existențial by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6259_a_7584]
-
zid". Primul care i-a luat estetic "în serios" pe autorii deceniilor aurorale ale literelor românești a fost G. Călinescu. Menționînd asemenea lucruri în In-tro-ducerea la Istoria critică a literaturii române, N. Ma-nolescu se vădește așezat pe drumul deschis de Divinul critic, al cărui punct de vedere, evident, "a triumfat mai tîrziu", cînd aprecierea lui vie pentru epoca în cauză "a devenit monedă curentă". Dar situația romanticilor autohtoni nu constituie decît un caz particular al unui fenomen mai general, de-o
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9119_a_10444]
-
înseamnă a fi mai aproape de Alah, " Eu sunt tu", sufletul este o cetate, "mor pentru că nu pot să mor" (Teresa de Avila), ș.a.m.d.; martirajul din iubire (divină sau pentru o persoană ce amintește prin calitățile ei spirituale de divin) presupune asceză, suferință, boală. Excrescențe maligne În această super-civilizație arabă, perfect comparabilă cu civilizația europeană, au existat însă excrescențe maligne. Ignorate în mod suveran secole la rând, ele tind să-și ia, în zilele noastre, o anumită revanșă. Ismaeliții extremiști
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
venerează cu conștiința că, cinstind-o pe ea, Îl preamărim pe Hristos. Preasfânta Fecioară s-a bucurat de o cinstire deosebită din partea credincioșilor Încă din timpul vieții, deoarece poersoana ei a fost mereu asociată În chip firesc cu cea a divinului Mântuitor. În acest sens, Petru Damaschinul spune: „Născătoare de Dumnezeu, pe tine te măresc cetele Îngerilor și ale oamenilor”<footnote Petru Damaschinul, op. cit., p. 86 footnote>. Tot el o numește „vița cea adevărată, care a odrăslit rodul vieții, singura Născătoare
Maica Domnului În Filocalie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/156_a_194]
-
țesut - deci un fragment de viață, la îndemâna doar a Pantocratorului! Sfârșitul poemului e mai puțin sfâșietor sentimental decât pare. Necredinciosul Sf. Toma feminin vrea să pipăie flanela - tocmai acum când ea a devenit consubstanțială cu ființa umană (în partea de divin a acesteia). Suferința eului liric e neîndoielnică: De ce pretinzi că nici n'a fost nici o flanelă, Că nu mă vezi, că nu mă simți, că nu mă recunoști? Provocarea obtuză a spuselor feminine se situează în afara spațiului sentimental. Eul ce
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
a psihologiei nordice, această religie "eretică", după spusa lui Maritain, amintită de Cioran, pare locuită de om, nu de divinitate. Așadar, aci exagerarea e în sens invers. însă omul, în viziunea lui Luther, e o ființă duală, asociind ascendentul în fața divinului (postură de sorginte umanistă) cu fața sa "coruptă", "detracată". Chiar dacă teologia luterană încearcă să iasă din acest impas, afirmînd că, deși corupt, omul e înzestrat cu idealul mîntuirii, Cioran trage o concluzie... cioraniană, avant la lettre: "Individul simte cum planează
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
Oliver în studioul propriu, și reprezintă o viziune personală asupra iubirii. "Eros este o discuție despre iubire, o prezență la un Banchet la care ne-am schimbat opiniile în mod repetat, la final ieșind 13 discursuri diferite, de la chin la divin, ascultătorul fiind invitat să se regăsească în oricare dintre acestea" spune Doru Puscașu, solist Oliver. Albumul Eros ce va fi lansat prin concertul din Silver Church va fi disponibil atât gratuit pe site-ul trupei, cât și în ediție de
Oliver lanseaza Eros, cel de-al doilea album al trupei () [Corola-journal/Journalistic/69038_a_70363]
-
magic“ (lunetistul). Cu alte cuvinte, poetul ar vrea să fie Orfeu, însă el nu doar că a pierdut o Euridice (soția), ci a visat toată viața la o Euridice inaccesibilă (Poezia). Această sfâșiere între aspirația și conștientizarea imposibilității captării inefabilului (divin) în vers (sau absența harului) reprezintă materia de bază și energia poeziei lui Marian Drăghici (dar câtă poezie, de pildă, în poezia „nevisată“, omenească, a scenei din cimitir!). Sigur, ea, sfâșierea, poate aminti de eminescianul „Unde vei găsi cuvântul/ Ce
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]
-
lui iov, biblia belgrad eu și moara lui take, ierusalim, sunt adevărate spectacole de ingeniozitate poetică, savuroase în tragicomedia lor burlescă: „în cadru la aceeași masă de lemn/ cu flori de câmp într-o cană/ sub umbrela fleșcăită a postmodernității divinul/ carl gustav scrie cum scrie./ în absența stăpânului dus cu prietenii/ își permite stranii licențe, mistificarea/ grosolană a realității,/ practică delațiunea/ cum că// până și-un cocoș de tablă ciuguli petală cu petală/ din păhăruțul meu roza mentală,// denigrează/ flecărind
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]
-
ale vremii lui Dürer și care circula în ediția Beatus Renanus (Basilea, 1515) „la pachet” cu satira anticatolică a lui Erasmus, Elogiul nebuniei (1509). Este vorba despre pamfletul lui Seneca intitulat Ludus de morte divii Claudii Caesaris (Glumă la moartea divinului Cezar Claudius), cunoscut și ca Apocolocyntosis (Metamorfoza unui dovleac), pamflet care are ca motiv central refuzul zeilor de a-l primi în cer, după moarte, pe păcătosul Împărat Claudius. Satira era atât de cunoscută în epocă încât Erasmus a pastișat
Gluma lui Dürer by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2442_a_3767]
-
oferi acum un rezumat esențial: viața e iremediabil tristă. Tristețe vidă și, totuși, senină. Tristețe compusă lent din gînduri care cuprind, privind înapoi, imagini și chipuri, frămîntări și angoase, exuberanță și exaltare, încredere în destin și resemnare intermitentă în fața ilogicului divin al cotidianului mărunt. Dureri și bucurii, gînduri fugare, notate doar pe jumătate și nici măcar atît, convingeri de un minut, disperări nesfîrșite, angoase minuscule și angoase eterne, căutări întrerupte de certitudini axiomatice care durează pînă la prima crampă de stomac. Totul
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]