9,274 matches
-
călcam desculț pe podelele lor, inspirînd adînc izul de Petrosin, semn de mare cură țenie. Mă jucam mai ales la telefonul cu manivelă. Răspundea de fiecare dată Herminke néni de la poștă. — Te vagy, Ráduka? Én vagyok, săru’ mîna! CÎnd ridica domnișoara Ilu, sporovăiam Îndelung În limba română, Îi răspundeam la toate Întrebările În legătură cu școala, mai Întîi cea din Rătești, iar În anii următori, cea din Cluj. Cealaltă latură a literei L mare de tipar cuprindea odăile noastre: tinda În care mă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu tot pămîntul În colectivă, numai de dragul de a-l vedea pe Sabin inginer agronom. Avea cultul școlii și al școlirii: pe singura lui fată ținuse s-o vadă absolvind liceul comercial În 1940, eveniment rar pe atunci pentru o domnișoară. Pe tata visase să-l facă Învățător, cît despre avere, mare parte din ea, ca să nu se risipească, se gîndise s-o lase pe mîna lui Silviu, cel mai mare și mai de Încredere dintre fii. Nutrea o foarte ciudată
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
plecarea la școala din Cluj, dar și cîteva vacanțe după aceea, istorii de un spectaculos și o intensitate greu uneori de suportat. Nici cele O mie și una de nopți din care, cîțiva ani mai tîrziu, mi-a citit o domnișoară prin aceleași locuri, În birourile Sfatului Popular adică, nu au Întrecut În efect poveștile mamei Floare. Aveau În ele ceva Înfricoșător, neobișnuit, strălucitor și autentic, conferit de prezența ei ca personaj În toate narațiunile și de tonul convingător cu care
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nevoie de timp. Poate doar de cîteva secunde, dar asta Înseamnă tot timp. Nu Îmbrățișez tocmai făptura pe care mi-o reprezint, dar pe cea reprezentată, cu mutra ei de puștoaică, pe aceea o iubesc, nu pe alta. Iar dacă domnișoara care mă atrage să-i fac curte e brună, peste chipul ei se suprapune aproximativ cel al tovarășei mele de lecturi de la zece ani care, dacă sur prinde acum ceea ce scriu, o face ea, Vivi C., de undeva, dintr-un
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
limpede floare de salcîm adiere de mai. Mă-nnebunise cu metaforele fremătam. Simțeam că mă soarbe cu privirea aceea a lui interioară că-mi umblă cu ceva de-a lungul corpului mi-l scanează de la glezne spre creștet: SÎnteți Înaltă, domnișoară și foarte frumoasă! Cum vă nchipuiți că arăt? Mi-a răspuns cu totul altceva cum că literele cărților sînt niște mumii Învie doar cît aleargă ochii pe deasupra lor dar o carte Însuflețită de voce preface literele-n sonorități iar sonoritatea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ăluia, dar nu se pot abține să nu speculeze asupra modului lui de a recepta lumea și de a Încerca să o capteze În cărți prin glasurile altora. Iată ce dezvăluie, În ultima sa scrisoare, de această dată În proză, domnișoara A: „Mi-e greu să te urmăresc. Nu mi-l pot reprezenta pe Ruba decît fluid, Îmi curge printre degete, Îl pierd. M-a luat de mînă și m-a dus undeva, Într-o cută a Bucureștilor, nici nu bănuiam
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
spus, atîta cît să mă poată cutreiera, de la Începu turile vîntului În pînze, toate corăbiile Mediteranei. Lăsasem apartamentul din București În grija mamei care, profitînd de absența mea, s-a apucat de zugrăvit. La Întoarcere, am găsit alături de ea o domnișoară. Stătea cocoțată deasupra, pe bibliotecă, rîcÎia peretele cu nu știu ce fel de sculă și-mi vorbea de acolo cu „dumneavoastră“. Voce de copil mare, sprințară și pusă pe șotii, fără umbră de accent regional, ceea ce la nordiștii noștri transilvani ține aproape de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu treburi serioase și tu...” „Și eu ți-am spus doar ce ai de făcut. Nu trebuie să te dai cu capul de pereți, să inventezi roata. Ai să vezi că fetele o să-ți spună ce culori sunt potrivite pentru <domnișoare > și care sunt pentru <bărbați >...” - și-a Întărit spusa În felul lui gândul de veghe. Gruia a Înghițit În sec, dar, fiindcă nu avea prea mult timp de stat la taclale, a plecat grăbit spre magazinul pentru copii. Reținuse locul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Învățat tu, tati. ― Zicala că așchia nu sare departe de trunchi se adeverește Încă o dată. Tot așa să-ți educi și tu urmașii. Când au fost gata pentru a intra În sala de operație, profesorul a Îmbiat-o: ― După dumneavoastră, domnișoară doctor. Despina a Împins ușa cu cotul și a intrat. Pacienta era deja Întinsă pe masa de operație și pregătită pentru intervenție. Când a ajuns la masa de operație, doctorița a pornit spre locul destinat mâinii a doua din echipa
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
șaua și scările și În final ajută-l pe căpitan să Încalece” - a sfârșit profesorul povestea, Într-un hohot de râs... Cât era de obosit și prins de griji, Gruia a râs dezlănțuit. ― Și cel mai important lucru este că domnișoara căpitan nu a greșit o iotă! ― Mă bucur mult, domnule profesor. De altfel, dumneavoastră știți că Îmi face mare plăcere să fiu În echipă cu ea... ― Acum, hai să vedem ce ne face pacienta. Gruia l-a urmat pe profesor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Te-a părăsit cumva logodnica?... A,nu, deloc, domnule profesor... N-am nici o logodnică! negă el destul de vehement. Profesorul îl privi atent și clătină din cap. Rău, tinere! îl mustră. Eu, la vârsta dumitale, e-hei!... mă-ncurcam în poalele domnișoarei Hus!... De altfel, nu numai profesorul, dar și colegii, remarcând că de la o vreme nu-l mai văzuseră împreună cu Felicia, îi băteau tot felul de apropo-uri pe această temă, glumeau și îl tachinau, atunci când nu îl întrebau de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
utilizarea a multiple doze de anestezic. Se întreabă dacă acest test nu este prematur și întreabă : Vă simțiți bine ? Credeți că puteți să stați în șezut câteva minute și să scrieți ceva ? Desigur, o să vă ajut, atât eu cât și domnișoara din patul alăturat, care se simte cum nu se poate mai bine. Somnul prelungit, comprimatele înghițite, puncția lombară dar și cuvintele profesorului au reconfortat-o pe Dora care deschide ochii mari și vede foarte clar aplecate asupra ei, două chipuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
doar mama și tata aduc de mâncare pentru copii și numai după ce aceștia sunt oameni mari, ei pot să moară liniștiți. Așa cum esti tu, bica! Da?... Nu?... Da, așa cum sunt eu!... Dar mai întâi doresc să te văd pe tine domnișoară mare, cuminte și frumoasă, studentă și mireasă și abia după aceea pot să mor... Dal eu vleau mai lepede, bica, ca să am si eu un molt! Moltul meu!... Înțeledze odată! Bunica a avut tăria s-o aducă pe fetiță, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
să plătească pentru tâlhăriile comise toți cei care se fac vinovați de distrugerea Țării în ultimul sfert de secol, de viață liberă, cum s-ar spune, sau de tânără democrație, dar care a ajuns cam de multișor la vârsta unei domnișoare bătrâne. Aici domnul 512 s-a înfuriat de-a binelea și a început să câștige ceva timp prin a-și șterge metodic, din nou, broboanele de pe obraz cu prosopul ce-l avea la îndemână: Dar noi așa i-am pedepsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
deși îngerii lor păzitori, niște bunicuțe mereu înăcrite, le pișcau profesionist, scrâșnind printre dinți care aveau pauze precum claviatura distrusă a pianului bunicului tot felul de drăgălășenii în care era picurat etern și cuvințelul depravat. De-atunci am priceput că domnișoarele sunt atrase ca un magnet de specia aceasta umană specială a depravaților, pentru că, în ciuda pișcăturilor, ochii lor erau fixați, surâzători, tot pe mine. Dar eu mă simțeam OK în pielea mea de mic depravat și datorită faptului că fratele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ascultate fetele. Omului i se prelungeau ochii până la cea care-și etala cunoștințele. Avea aerul unei statui care încremenise în admirație. Nici nu-l interesa ce auzea. Probabil că nici nu auzea. Toată energia îi era concentrată pe funcționarea văzului. Domnișoara hodorogea, noi nu clipeam din geană atunci când greșea, el era vrăjit de exercițiul de admirație în care căzuse, totul era de vis. Se apropia apoi de ea, îi dădea târcoale, ca și cum ar fi vrut să se asigure că mai funcționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ca mine, insul împopoțonat cu toate titlurile râvnite de un muritor de rând aflat la vârsta țâncismului. La inevitabilul extemporal în care noi, băieții, urma să fim masacrați, fetele ne-au propus (Doamne, a fost singura propunere decentă a unor domnișoare, dintr-o viață întreagă de om!) ca noi, băieții, să semnăm cu numele noastre, dar cu prenume feminine, în vreme ce ele aveau să semneze cu prenume de genul masculin. Lovitura a fost de grație: noi, băieții travestiți, cu extemporale proaste de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
prenume feminine, în vreme ce ele aveau să semneze cu prenume de genul masculin. Lovitura a fost de grație: noi, băieții travestiți, cu extemporale proaste de tot, pentru că știam că vom fi notați... feminin, am primit numai de nouă și zece. Cu domnișoarele... travestite a fost un dezastru. Când și-a dat seama de reușita ambuscadei, Brăcinariu și-a luat jucăriile și n-a mai călcat pe la noi. A fost o zi istorică: ziua în care am învățat să ofer flori la fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
era mereu ochi, urechi și mâini la exercițiile pe care fetele le făceau la cal, ladă sau pe saltea. Supraveghea orice mișcare și intervenea chiar și atunci când nu exista pericolul ca o săritură banală să pună în primejdie securitatea unei domnișoare eleve. Uneori, pentru a evita orice risc, domnișoara se trezea, la aterizarea de pe lada de gimnastică, în brațele profesorului. Omul era de o responsabilitate ieșită din comun. Știa să opereze și cu distincții. Băieților, de pildă, nu le avea grija
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pe care fetele le făceau la cal, ladă sau pe saltea. Supraveghea orice mișcare și intervenea chiar și atunci când nu exista pericolul ca o săritură banală să pună în primejdie securitatea unei domnișoare eleve. Uneori, pentru a evita orice risc, domnișoara se trezea, la aterizarea de pe lada de gimnastică, în brațele profesorului. Omul era de o responsabilitate ieșită din comun. Știa să opereze și cu distincții. Băieților, de pildă, nu le avea grija. Spunea mereu că sunt bărbați în devenire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a crede... Nici nu știți cât de mult mă bucuram că, măcar pentru câteva clipe, gimnastul nostru profesionist se ocupa numai de educația mea, neglijându-i pe ceilalți, uitând chiar și de asistența tehnică pe care trebuia s-o ofere domnișoarelor. Eram cineva. Îi căzusem, cu siguranță, cu mare tronc, atunci când mă oferisem, să-l înlocuiesc, fie și temporar, ca bărbat în devenire ce eram, în misia de asigurare a securității fetelor... Atât de grijuliu a devenit cu mine, încât, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
fi însemnat poate chiar și excluderea mea din cercul științific al ninetistelor. Mai întâi, cunoscută fiind simpatia mea față de profesorii școlii, nenea administratorul mi-a zis că ar trebui să-i fiu recunoscător într-un mod special profesoarei de chimie, domnișoarei profesoare de chimie, ca să fiu corect, pentru că, știa până și administratorul asta, era singura care-mi pusese o notă mai măricică. Domnișoara era pentru mine un caz aparte. Eram obișnuiți să acordăm titlul acesta, de domnișoară, profesoarelor foarte tinere, acelora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
administratorul mi-a zis că ar trebui să-i fiu recunoscător într-un mod special profesoarei de chimie, domnișoarei profesoare de chimie, ca să fiu corect, pentru că, știa până și administratorul asta, era singura care-mi pusese o notă mai măricică. Domnișoara era pentru mine un caz aparte. Eram obișnuiți să acordăm titlul acesta, de domnișoară, profesoarelor foarte tinere, acelora la care, nu știu de ce, ne fugeau mereu ochii până pe sub fusta lor. Profesoarelor mai în vârstă le ziceam, normal, doamne, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
special profesoarei de chimie, domnișoarei profesoare de chimie, ca să fiu corect, pentru că, știa până și administratorul asta, era singura care-mi pusese o notă mai măricică. Domnișoara era pentru mine un caz aparte. Eram obișnuiți să acordăm titlul acesta, de domnișoară, profesoarelor foarte tinere, acelora la care, nu știu de ce, ne fugeau mereu ochii până pe sub fusta lor. Profesoarelor mai în vârstă le ziceam, normal, doamne, atunci când nu eram supărați, pentru că altfel le porecleam, ca și directorul, de nu se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nu știu de ce, ne fugeau mereu ochii până pe sub fusta lor. Profesoarelor mai în vârstă le ziceam, normal, doamne, atunci când nu eram supărați, pentru că altfel le porecleam, ca și directorul, de nu se vedeau, cu tovarășe. Trecută binișor prin viață, domnișoara de chimie avea părul alb, ca marchizii, mergea bățoasă și se făcea foc dacă-i ziceai doamnă. Nea Toni, administratorul, m-a rugat, cunoscându-mi aplecarea mea către caligrafie cel puțin așa mi-a mărturisit, măgulindu-mă, deși abia înțelegeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]