1,794 matches
-
declarat aici român, fiu de cetățean român. D. Tocilă e un aventurier simpatic, deși cam trist. Ne arată fotografia copilului în costum național românesc, ne mărturisește preferințele sale pentru Anatole France și J.J. Rousseau și ne declară cu vocea-i domoală și rostirea-i ciudată că nu-i place țara aceasta joasă și monotonă. Nu se împacă cu negura, cu ploile și umezeala, cu tot pământul acesta de glod deși cu oamenii din partea locului, foarte serioși și foarte cinstiți, se împacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
impresia "preumblării" ca la București. Toți se duc grăbiți ori acasă ori la alte treburi. Orașul păstrează încă urme din marile suferinți ale războiului. Vizităm un mare magazin de alimente, tutun ș.a. Foarte bine ordonat și, condus cu o rânduială domoală. Metrouri. În centru vedem și teatrul mare și opera. Moscova are o înfățișare de oraș vechiu și caracterul său e mai rus decât Leningradul. Ne întoarcem cătră ora 7 la Uzkoe. Acest mare palat al Trubețkoilor e clădit monumental, însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la suit, compartimente pentru copii. Lume foarte multă circulă. Moscova circulă mai mult pe subt pământ. Când au dat de pături mari de apă, inginerii au înghețat-o și au săpat în stâncă. Sara plecăm la Leningrad, ora 6. Tren domol, vagoane cu paturi, ceaiu. 25 Iunie, luni Ajungem la amiază. Am străbătut o întinsă regiune de mlaștini și păduri: sălcii, molid și pin, mesteacăn și plop. Sate foarte rare. Distrugeri de război. Am vizitat cu automobilul și pe jos Leningradul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
al intelectualității. *1 Bătrânii regi normanzi cântați de aezi, când se simțeau în ultimele ceasuri ale vieții, porunceau să fie puși într-o corabie, care era dusă cu velele desfășurate în larg, în vreme ce se aprindea în măruntaiele ei un foc domol. Când flacăra cuprindea vasul, războinicul cel bătrân își primea sfârșitul cu fruntea sus, între adâncimea cerului și a oceanului. A spus Menage că pe nedrept își închipuie unii că vorbele de spirit sunt numai o petrecere. Cărțile împrumutate în general
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
plăcerile altuia. *1 Poporul: Sita cumetrei e mai bună decât a ta. Pe unii doctori îi plătești ca să-ți spuie vrute și nevrute când ești bolnav, până ce medicamentele te dau gata ori natura te vindecă. M-me du Duffand: Un om care vorbește domol și încet, parcă s-ar plictisi el însuși de ceea ce spune. Domnul-Dumnezeu a făcut pe boieri și pe ciocoi la urmă din niște rămășițe de gloduri și gunoaie. *1 Un nătărău care nemerește o vorbă de haz e ca mârțoaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și au găsit în Oltenia un climat potrivit și un pământ mai prielnic. Poarta aceasta a Mării Negre deasupra căreia se înalță râpi abrupte a devenit o grădină încântată; toate grădinile se dezvoltă bine la adăpostul zidului de curenți; iarna e domoală și plantele subtropicale înfloresc. Eucaliptul în care silvicultorii își puneau nădejdea, a suferit până la distrugere din pricina gerurilor excepționale din ultimii ani. Acum s-au creat parcuri experimentale pentru diverse soiuri, spre a alege pe cele potrivite terenului și climatului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
multe glasuri de neîncredere și nemulțămire își făcură loc. Căutau să se amestece slujbașii satului, zădarnic. Preotul se apropiase de mine și-mi lămurea dreptatea oamenilor. Apoi gospodarii își strânseră cojoacele la piept și-și mângâiară pletele. Într-o mișcare domoală se întoarseră spre ușă. Oratorul și încă câțiva, așteptară să-mi întâlnească privirile. Apoi cu sănătate! Și eșiră toți din biserică, foarte neîncrezători și triști. Un advocat tânăr îmi spunea în tren: Noi în județ suntem cu rudenii, frați, cumnați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
bivolițelor. Primeam adesea ajutorul copiilor din sat și În timp ce unul supraveghea animalele, ceilalți ne antrenam În cele mai variate jocuri ale copilăriei. Un aspect mai deosebit al acestor Îndeletniciri din copilărie merită totuși să-l menționez. Bivolițele ardelene sunt animale domoale, care și au păstrat Însă multe din caracteristicile vieții sălbatice. La vederea unei bălți În timpul verii, bivolițele fac totul pentru a se arunca În apă, chiar dacă trebuie să rupă oiștea carului. În preajma fătării părăsesc pășunea și fug Într-un loc
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
Colectivul disciplinei de Microbiologie era complet diferit. Profesorul Alexandru Vechiu, fost decan al Facultății era “pâinea lui Dumnezeu”. Prelegerile lui erau de o claritate deosebită. Începeau totdeauna cu repetarea ultimelor date din prelegerea anterioară și se desfășurau logic, cu glasul domol al blândului dascăl brăilean. A fost și el Îndepărtat din Învățământ În aceeași toamnă. La cursul profesorului Mihail Mihăilescu participam foarte puțini studenți, căci vorbea atât de Încet Încât abia putea fi auzit de studenții din primele două rânduri. Prelegerile
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
penitenciar În Angola. - De ce, domnu’ Morton? a-ntrebat McCarthy. - Fiindcă ești un nenorocit de drogat! - Eu nu, domnu’ Morton. - Și cum e cu urmele alea de ace? - Am sifilis, domnu’ Morton. - Toți drogații au sifilis, a zis Morton. Vocea-i era domoală, condescendentă și ușor amuzată. Tipul cu pipa Încerca fără succes să facă haz pe seama unuia din negri. Negrului i se spunea „CÎrlig” din cauză că avea o mînă diformă. - Maimuța ți se cam cațără-n spinare, eh? a-ntrebat tipul cu pipa. - Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
cu spaima enormă de a nu le strivi.“ Să adăugăm înnegurările, notele dra matice infiltrate acestei poezii care nu este invariabil jubilatoare: Ce scurtă omenească trecere câtă gheață la cei doi poli vor veni să îmi secere ritmii blajini și domoli. Trăsăturile poeziei, remarcate de critică, le regăseam și în comportamentul omului, într adevăr delicat, sfielnic. În anii când a fost redactorul-șef al Gazetei literare (între 1962 și 1967), i-am cunoscut desăvârșita civilitate și grija de-a nu ofensa
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
dor, poezie pe care o consideră ca "o sinteză a imaginarului eminescian". Aici, notează Dan Mănucă, "privirea este grea și neguroasă, însoțită de o imensă oboseală. Nici moartea nu mai are superbie, ci a devenit un act discret, o stingere domoală, o suspendare lină a temporalității" (Sugestii tematologice). În Fețele unui epistolar, se oprește pe larg asupra problematicii volumului de scrisori editat de Christina Zarifopol-Ilias, în 2000 (Dulcea mea doamnă/ Eminul meu iubit), corespondență inedită dintre Eminescu și Veronica Micle, reținând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
procesiunea nocturnă cu lumânări aprinse. Era într-adevăr un spectacol feeric și înălțător să poți vedea acea procesiune grandioasă cu lumânări aprinse la care luau parte mii și mii de pelerini, adorând cu venerație Preasfântul Sacrament. Fluvii de lumini alunecau domol pe imensa esplanadă din fața Bazilicii. În noaptea Învierii, spun cei care au luat parte la procesiunea cu lumânări aprinse, că numărul pelerinilor partecipanți se ridică până la 130-150 de mii. Întorși în camping de la Bazilica Sfintei Fecioare, am servit ca de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mai selecte ale capitalei, îl știam și eu din vedere și, oricum, era un capitol vechi și de mult încheiat. În schimb, gândul la Alby mă necăjea, iar titlul de „cea mai mare și mai dureroasă dragoste“ îmi întuneca fericirea domoală... Într-una din zile, ducându-mă la Dânsul și bătându-i în pe retele camerei, ca de obicei, a ieșit și, fără să mă lase să intru, îmi spuse cu zâmbetul său sfios pe buze că-i pare rău, dar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
oarecare timp și, bineînțeles, vă voi scrie. Al vostru, Petia și pentru că porneam din Câmpulung-Muscel, și pentru că deja „cucerisem“ Mateiașul, am luat munții la rând: Iezerul, care ne amintea schematic de Făgăraș și de lacurile sale, apoi Păpușa, de pe înălțimea domoală și verde a căreia puteam cuprinde dintr-o privire aproape toți Carpații Meridionali. Aici drumurile erau și ele domoale, iar lipsa accidentelor pregnante ne dispunea la nesfârșite convorbiri pe toate temele posibile... „Universitățile mele“. În sfârșit, profitând de autocarul unui
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Mateiașul, am luat munții la rând: Iezerul, care ne amintea schematic de Făgăraș și de lacurile sale, apoi Păpușa, de pe înălțimea domoală și verde a căreia puteam cuprinde dintr-o privire aproape toți Carpații Meridionali. Aici drumurile erau și ele domoale, iar lipsa accidentelor pregnante ne dispunea la nesfârșite convorbiri pe toate temele posibile... „Universitățile mele“. În sfârșit, profitând de autocarul unui grup de excursioniști - o incursiune la osuarul de la Dragomirna, zugrăvit în culori pastelate de Olga Greceanu, iar apoi la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pentru un timp din București, cu atât mai mult cu cât strune necunoscute încă începuseră a cânta în sufletul său... „Doamne, Mâna Ta sfântă și plină de taine-o aștept Să izvodească din muta-mi vioară, adânc și vechi cântec domol și puternic, Cum curg molatec râuri pe-ntinsul câmpiei mănoase...“ Lipsi trei săptămâni, aproape o lună, în care timp stătuse în vreo două-trei locuri, prin stațiuni sau pe la prieteni din provincie. Se întoarse însă senin, liniștit, împlinit, căci aducea cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
legănându-și apele, când și când putându-se zări și acele porțiuni înguste unde o traversare înot n-ar fi fost o problemă. Iar dincolo se găsea Iugoslavia, țara de tranzit în direcția Vest. Se zăreau sate, pomii își mișcau domol frunzele parcă făcându-ți semn să vii. În tren, nici unul nu îndrăznea să-l mai privească în față pe celălalt, pielea obrajilor se încleșta ireal, lucind ca și cum ar fi fost ceruită sau înghețată. Visarea punea stăpânire pe toți, îi frământa
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a feli citat pentru o teză despre Giovanni Verga. Dar clipele de adevărată înălțare le trăiam la cursurile lui Tudor Vianu. Îl văd și acum: frumos, cu fața întoarsă spre fereastră, olimpian, detașat, parcă nirvanatic, vorbind cu o voce plăcută, domoală. Eram fascinată. Acum câtva timp, am fost la un concert la Ateneu și, din locul meu, îl vedeam foarte bine pe domnul Ion Vianu, care se afla în sală. O personalitate pe care-o admir foarte mult. Ei bine, stătea
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
îi zboară Purtat pe- aripi de îngeri spre lumi de paradis.... Pe fața ei frumoasă alunecă o rază Ce fruntea i-o săruta și umărul ei gol... Din colțul de fereastră deasupra ei veghează, Aceeași lună plină urcând pe cer domol... E liniște, adâncă, doar șipotul din vale, Suspina în vraja nopții și murmura ușor, Iar undeva departe... s-aud încă cavale Cântând mereu tristețea unui pribeag amor...
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93336]
-
în picioare și cu o broboadă bogată, viu colorată pe cap. De umărul drept îi atârna o trăistuță artistic țesută, pe care o purta mândră, ca pe cea mai scumpă geantă. Mamă și fiu se plimbau degajați discutând cu glas domol aspecte familiale ale lor și ale rudelor trăitoare în localitatea de baștină din Țara de Sus. Mândră de statutul ei de țărancă bucovineancă, această mamă a venit în urbea Iașilor să-și vadă feciorul, domn universitar, la aceeași instituție academică
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Dumitru Dascălu suferă efectiv pentru drama școlii românești. 15 septembrie O zi senină și luminoasă de mijloc de septembrie, când aerul este îmbălsămat cu arome de fructe date în pârg, de struguri parfumați, de tufănele și de mierea din razele domoale ale soarelui tomnatic. Străzile sunt animate de glasurile cristaline ale copiilor care merg spre școli și grădinițe, chemați de clopoțelul ce a recăpătat glas după trei luni de tăcere. Spre școala din apropierea locuinței lui Dumitru Dascălu se îndreaptă grupuri, grupuri
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
oferit dirigintelui decât o imagine palidă asupra elevilor săi. Un grup de copii deșirați, constituit aleator, cu chipuri adolescentine și cu ochi cercetători, îmbrăcați felurit, după posibilitățile și gusturile părinților. - Vă rog să luați loc! - i-a invitat cu glas domol dar hotărât dirigintele. După cum ați aflat numele meu este Dumitru Dascălu și am fost desemnat diriginte la clasa voastră. La strigarea catalogului, auzindu-și numele elevii se ridicau în picioare, spuneau localitatea de unde sunt, numele și ocupația părinților, precum și numărul
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
că și Dv. vă faceți purtătorul de cuvânt al gălăgioșilor de la Iași". Tot restul însă este de o obiectivitate și moderațiune remarcabile. Dar Iașul inspiră mai ales pe ironici (și cine nu cultivă ironia, la noi?). Mutra ieșenilor, vorba lor domoală, ținuta lor, pretențiile lor, tramvaiele, trăsurile, cazurile de sinucidere, totul alimentează verva lor scăpărătoare. De cât, ironia poate fi de două feluri. Există una, care nu e decât un aspect al inteligenței, o însușire a ei, o formă deosebită și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
grijă lumina, apoi puse în două pahare câteva cuburi de gheață peste care turnă dintr-o sticlă licoarea galbenă, acidulată cu marca lor preferată. Dar, înainte de a electriza cele două pahare, bărbatul se apropia de ea zâmbind. Îi mângâie părul domol și-i spuse că viața e lungă și abia acum începe, că va mai cunoaște și alte nopți ca aceasta și că femeia de cele mai multe ori naște plăcerea într-un fel sau altul. Ea, la rândul ei, îi mângâie umerii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]