12,502 matches
-
Dar este, de fapt, stigmatul dam-natului. A fi ironic înseamnă a fi conștient de zădărnicia ironiei, de nonsensul ei. Este o armă îndreptată spre sine. O formă supremă a onestității care se întâlnește cu ipocrizia. Un impas fără ieșire. O dramă. Ironia înseamnă acuitate, perceperea polisemiei realului: Munților, nu mai bateți mătănii la altarul cerului, posomorât, de toamnă, Dumnezeu e obosit, nu vă dă ascultare, cuvântul vostru colindă prin veșnicie ca un fum, la întâmplare. (Mila pământului) Prin atribuirea gestului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cunosc o mișcare retractilă ("câmpii nebune, strângeți-vă sul..."), o amnezie inexplicabilă ("greierul a uitat să cânte") ori un refuz ritos de a se implica ("paserile refuză să zboare"). Versul final piruetează, atât de caracteristic operei lui Emil Botta, întreaga dramă, descoperindu-i latura ludică. În crâng s-a sinucis un pițigoi". De parcă un actor plin de talent și lacrimi joacă rolul vieții lui, își trăiește drama pe viață și pe moarte, dar cu o clipă înainte de lăsarea cortinei se întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
refuză să zboare"). Versul final piruetează, atât de caracteristic operei lui Emil Botta, întreaga dramă, descoperindu-i latura ludică. În crâng s-a sinucis un pițigoi". De parcă un actor plin de talent și lacrimi joacă rolul vieții lui, își trăiește drama pe viață și pe moarte, dar cu o clipă înainte de lăsarea cortinei se întoarce complice spre public și îi face din ochi, spunându-i parcă: Nu uitați, aici totul e numai un joc, nu luați în serios disperarea mea, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
autodefinirii. Eu, Petre Țuțea, spun ce cred eu despre mine și când rămân singur cu mine uit și unde m-am născut; și în singurătate aș muri de melancolie ca maimuța lui Andreev. Prezența mea e definită de contemporanii mei. Drama omului este dualismul existenței lui; e alcătuit din corp și suflet și joacă între corp și suflet la infinit. Corpul nu e etern iar sufletul, chiar dacă este, nu e convingător. Dar nici corpul nu este, în nici un fel, convingător. Capul
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
am complexe; de ce mă mai întreb? Răspunsurile le port în minte de multă vreme... Nu mă emoționez în fața faptelor, pentru că ele nu sunt. Bătrânul domn solitar, cu multe tabieturi, dezarmat și de rea credință este o idee el nu trăiește drame. Câte trimiteri, Doamne,câte inserții din tot ce s-a scris în zile ce-au fost și cele de acum! Poate așa înțelegi ce vrea să ne spună. Oricât mercur se ridică în termometrul săptămânii aprinse, în care vremea scade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
privirile tinerei solitare se întretaie resemnarea, tristetea și melancolia; o lungă dezolare accentuată prin reflecție îi inundă existența. Romantică din categoria femeilor neînțelese, de la Emma Bovary până la Daria Mazu, Manuela cultivă muzica, stimulând afectiv pentru reverie. Depresia eroinei e o drama în care eul solitar aspiră la o nouă dimensiune. Oglinda e o altă modalitate de exprimare analogică, ducând la simboluri și reflecție. Pentru femeie, oglinda e martorul mut, revelator al sufletului, prezență dramatică și jubilație potrivit dispoziției de moment. Narcisismul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
frumosului steril”, al frumosului ca și al amorului care își consumă în el singur toată substanța și e fecund numai prin existența lui. În galeria inadaptabililor din literatura română intră, prin Manuela, o femeie. Ceea ce pare “spleen incurabil” reflectă o dramă existențială, câteva constatări ale personajului convențional circumscriind o filosofie dezabuzată. Manuela trebuie raportată biografic la Hortensia Papadat-Bengescu, deoarece idei din corespondența scriitoarei cu Garabet Ibrăileanu sunt identice cu reflecțiile tristei figuri din Femeia în fața oglinzii. “Deoarece minciuna e absoluta condițiune
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
buni și răi stau la un loc... Viața e cel mai mare ironist.” Manuela trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a scriitoarei, care prin variațiuni pe aceeasi temă, atrage atenția asupra unei drame în serie. Singurătatea la care le condamnă pe anumite femei propriile calități nu este egocentrism, ci renunțare dureroasă. Spre a ilustra nevoia de social, oglinda în care se caută Manuela dispare, luând cu ea obsesia. În nici o opera literară românească
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Tendința de a migra către București constituie pentru alte figuri, din roman, un scop suprem. Scriitoarea se reflectă în imaginea unor eroine din roman, ele vor fi reflexii ale sinelui în diferite ipostaze. Adolescenta marcată de impulsul intelectual, va deschide drama tinerei fete cu înzestrări excepționale, care după “anii de paradis” ai pensionului, întrerupea studiile. Regretul se va manifesta ca un ecou: “Îmi place grozav să învăț, atât știu eu să fac bine”, îi comunica lui Garabet Ibrăileanu în 1914, “Sunt
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
exagerează fiorul de neant al trăirilor, Manuela eșuează într-un pesimism etic fără de ieșire, ea trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a autoarei care prin acest personaj laitmotiv, atrage atenția asupra unei drame în serie. Singurătatea la care le condamnă, pe anumite femei, propriile calități, nu este neapărat egocentrism, ci renunțare dureroasă. Privirea în oglindă este o privire oarbă, nu există imaginea ochiului spre exterior, ci imaginea de pe retina sufletului, ce pare a
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
-i folosească drept înaltare. Să fie ea în căutarea timpului pierdut, căci trecutul i se părea “un monstru care înghite timpul, timpul care și el ne înghite”. De ce Manuela nu simțea timpul? Ea nu trăia, doar exista! Este excepțional prezentată drama individului care are conștiința existenței, dar mai ales a existenței sinelui lipsit de trai, de viață. Femeia prin natura sa umană are instinctul vegetării, este un fel de inerție existențială în care ea nu face altceva să observe. Oglinda este
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
o va însoți pe Katherine Mansfield până la sfârșitul scurtei sale vieți. În proza de început a Hortensiei Papadat-Bengescu, personajele feminine sunt măcinate de nostalgii sfâșietoare după vieți netrăite, de un bovarism convertit în cultivarea obsesivă a evenimentului mărunt, exterior, de drama patriarhală trăită. Ele duc în general o existență de autoanaliză, într-un univers al faptelor și întâmplărilor microscopice, supradimensionate de spiritul inchizitiv și latura analitică a personajelor. PROZA ENIGMELOR MĂRUNTE În jurnalul său, Katherine Mansfield ipostaziază emblematic diversele dimensiuni ale
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
doi copii și avea 32 de ani. Nu știu astăzi dacă viața ei putea fi salvată, dacă a ajuns prea târziu la spital sau dacă medicii au intervenit la timp. Ce știu? Că la 16 ani am trecut printr-o dramă cumplită. Țineam foarte mult la ea și moartea ei mă doare și astăzi. Nu pot să mă gândesc la ea sau să vorbesc despre ea, fără să simt un gol în suflet și fără să-mi dea lacrimile. Era o
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
Prin sistematizarea Capitalei, Nicolae Ceaușescu a încercat să-și arate puterea și să dovedească faptul că a creat o societate nouă, iar prin arhitectură s-a străduit să lase asupra României amprenta sa cea mai durabilă. Înainte de a vorbi despre drama satului românesc din ultima jumătate de secol, culminată cu tentativele conducătorilor comuniști de a distruge satele cu caracteristicile lor milenare prin „sistematizarea rurală”, se impune evidențierea unor aspecte mai vechi care au adus satele în pragul pustiului, atât prin părăsirea
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
În cursul jocului dramatic, aceștia sunt puși să reprezinte personaje și să interpreteze rolurile prefigurate de acestea; prezentarea faptelor într-un cadru dramatic adăugă predării o sugestie extrem de convingătoare. În sens mai larg, metoda dramatizării înseamnă a pune elevii în fața „dramei științei”, a spectacolului căutării, a experimentării mai multor variante, a riscurilor și surprizelor, a descoperirii adevărului prin prezentarea științei ca proces. Turul galeriei Presupune o activitate de învățare prin colaborare, care constă în stimularea elevilor de a reflecta asupra unei
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
vor să zboare. Cu inteligența ei, pe care Profesorul i-a remarcat-o de la prima întâlnire, Teodora a simțit și acest gen de amenințare. A găsit și mijlocul de a-i diminua efectele, păstrând, în același timp, discreție asupra propriei drame. Comparativ cu tăcerile Teodorei, Profesorul pare de-a dreptul locvace. „Deformare profesională!” - scrie P.H.L. Și are, încă o dată, dreptate. Dar ar putea fi și altceva. Ajuns la o vârstă a „bilanțului”, Profesorul privește adesea înapoi și descoperă „golurile”. Acum, nu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o rezolvare provizorie: pălește, se vestejește și trebuie înlocuită periodic. Omul ieșise din timpul etern, intrând „sub zodia provizoratului”. Pe firul de mătase al curgerii infinite vor fi înșirate rânduri-rânduri de frunze, de către rânduri-rânduri de oameni, trăind la rândul-le drama de a se trezi descoperiți (la propriu și la figurat!) în fața „destinului implacabil”. Deși îmbrăcați în mantii princiare sau regești, unii inși precum Ghilgameș, Oedip sau Hamlet au „realizat” că sunt mai goi decât alții, adică îmbrăcați în al doilea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fiind un străin în lume, experiența poetică încearcă să împace sufletul cu lumea, să pună acordul între ele, cum afirma Shakespeare, să le armonizeze, după cuvântul lui Rabindranath Tagore. De observat însă că absența unui eu propriu, dacă este o dramă ontologică, ea constituie totodată o mare șansă: "La vie est vaste, étant ivre d'absence" viața este vastă, fiind beată de absență consideră Paul Valéry. Prin urmare, noi putem să ne extragem conținutul existențial tocmai din "beția" pe care ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acesta, totul devine înalta bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului: "Cosi fra questa/ Imensità s'annego il pensier mio/ E il naufragar m'e dolce in questo mare".dorință asemenea Isoldei în finalul dramei wagneriene: In des Wonnesmeeres wogenden Schwall, in dem tönenden Schall in des Welt-Atmes wehendem All ertrinken, versinken unbewust höchste Lust ! "În valurile unduitoare ale mării extazului, în adiindul Tot al sufletului lumii să mă înec să mă cufund fără de nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exprimă autorul cărții Les fleurs du mal, de "ordine sublimă", cum cere Hölderlin. De exemplu, în vastele poeme eminesciene ideatica se desfășoară într-o desăvârșită unitate, o coerență subtilă care știe să creeze și să inducă înțelesul urmărit: în Luceafărul drama antinomiilor noroc/nenoroc, teluric/uranic, în Povestea magului incompatibilitatea dintre geniu și lumea străină unde a fost aruncat, în Panorama deșertăciunilor evoluția ineluctabilă a civilizațiilor de la mărire la dispariție, consecutiv decăderii morale. Aceste poeme sunt alcătuite din numeroase nervuri tensionale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
intelectivă de profund patetism desfășoară poezia Dintre sute de catarge, mișcare fără oprire din cauza dramaticei irezolvabilității spirituale " Nențeles rămâne gândul/ Ce-și străbate cânturile,/ Zboară veșnic îngânându-l/ Valurile vânturile". Cititorul este intens antrenat odată cu valurile și vânturile, în această dramă cosmică a geniului de a nu fi înțeles. Continuumul spațiu-timp din Luceafărul conține una din cele mai mari desfășurări transfinite din lirica universală, culminând cu zborul lui Hyperion către demiurg. Eliberarea spiritului cititorului este maximă în această uluitoare deschidere fizică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unei piese muzicale necesită "instinctul metafizic", de care vorbește Eminescu. Este una din marile bucurii ale spiritului. Ea ne pune în prezența celei mai înalte ființări a noastră și a lumii. Pierderea sentimentului și a răspunderii cosmice constituie una din dramele culturii actuale. Stare poetică și deschidere vizionară Poezia noastră populară se desfășoară pe coordonate cosmice. Amintim doar că Luceafărul a fost inspirat de un poem din folclor. Cosmicul, cu aspectele sale complexe, apare cel mai evident în Miorița. Orizontul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
joc pur semantic, ci a creației, adică a descoperirii unui adevăr neschimbător al vieții, al lumii. Poetul filtrează tot ce trăiește exaltare, deprimare, lumină, beznă prin taumaturgia poetică. El are, în raport cu omul comun, șansa unei modalități superioare de exorcizare a dramei ontologice. Transfigurată liric, tristețea metafizică devine încântare. Scriind: "dacă îmi va reuși poemul, atunci voi fi trăi ca zeii și mai mult nu am râvnit", rezultă că bucuria creării tragicului este un catharsis, care pentru Hölderlin constituia o bucurie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lumina din sufletele curate, Monet bucuria miriadelor de fotoni iradiind din fiecare lucru, mai ales din corola florii sacre nufărul. Dacă în sculptura greacă respiră armonia sferelor prin proporțiile divine, dacă în sculptura lui Michelangelo relieful formei umane își depășește drama lăuntrică prin energia sa nemăsurată, dacă neînfrânata bucurie a vieții cu paroxismele ei entuziaste sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși retrăim Ziua Dintâi a formelor originare, a Începuturilor. De cealaltă parte a lumii, statuile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unui travaliu volițional, a unui joc de a conferi deschideri diferite receptării, sau este reflexul ambiguității a însăși cunoașterii umane și, consecutiv, a cuvântului care traduce spațiul cognitiv. În acest ultim caz, ambiguitatea nu mai este un joc, ci o dramă a cunoașterii și, implicit, a numirii. Goethe afirma: "poezia este prin ea însăși o trădare". Iar Alain Bosquet: "poetul a vorbit: aceasta este erezia sa". Ambiguitatea poate fi sintactică, semantică, un cuvânt, o secvență a unei poezii inducând idei sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]