2,465 matches
-
racle... CĂLUGĂRUL (în estaz) E albă! -n întuneric văd chipul ei lucind Ca pe o tablă neagră o umbră de argint. (REGELE SOMN dispare) {EminescuOpVIII 284} Tu, taina nopții mele, tu, blond copil din ceriuri, Cu glasul tău ca glasul duioaselor misteruri Oh! vino, vino iarăși ca să te strâng la piept, Copil cu păr de aur, cu ochiul înțelept... O tu! Cum ești frumoasă, cum te cobori din stele Mizeria-mi s-o cauți și dorul vieții mele! Un înger ești
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
visul frumos să îl viseze Deși a lui gândire, simțirile-i sunt treze... Asemenea uit lumea și eu... Sunt bucuros De pot lungi în noapte-mi șiragul luminos Al fericirii mele. De n-ar fugi! Mereu Să oglindez într-însul duios sufletul meu, Cu cîntecu-mi ferice simțirea să-i dezmierd Și-n ochii mari ș-albaștri ființa să mi-o pierd... De n-ar fugi... dar fuge... fuge cum [luna] plină Încearcă după codri greu capul de-l înclină... Se pierde
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
mă pișc-un ce, M-aș scărpina și nu știu de bine mi-ar șede... 2285 Mulți m-imputară mie că n-am mutră regală Și că a mea mustață prea caută a oală. 2259 Dar cine vine-acolo?... -i duioasa mea regină Și-n urma [ei] se ține un om cu o prăjină! Acel om crud vrea doară un atentat să facă... Și dac-a mea regină nu-i proastă ca o vacă Se va feri din cale... Câte primejdii
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
știu eu doar. Mi-au pizmuit iubirea rău, Mi-au amărât norocul meu. Rămâi ca noi! Rămîi! COR Rămînea-va. IONEL Vin iarăși la primăvară Și cobor când ea coboară, Când păstorii strigă și cheamă voios, Cât munții răspund cu răsunet duios Aduce-oi flori și cânturi. COR Atunci purta-va el flori, Cînta-va veselitor. S-arate-odată Simțire bărbată. Purtând o podoabă de flori Cînta-va vesele hori. Lăsați-l să meargă Voinic să s-arate. MARIA Cum vei putea să cânți vodat Unde
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nici se împlini, nici avu rezultate din cauza vrâstei prea tinere a amîndoror părților, cari stăteau aproape în anii copilăriei, părechea nevrîstnică rămase încredințată pentru căutare, supraveghere si creștere la împărăteasa Irina din Niceea, sub mînile ei de mumă îngrijitoare și duioasă. În acest interval Ioan Asan manifestă într-adins o deosebită iubire pentru copila sa, pentru a masca adevărata sa intenție. Deci merse la Adrianopole și trimise părechii împărătești o solie cu cererea că, fiind el cu soția sa atât de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
grai și înscrise ale credincioșilor, respingând genuflecțiunile a însuși ilustrului d. Cîmpineanu, iată lucruri cari, spuse deodată și pe aceeași pagină, sunt proprii a escita o setoasă curiozitate, cu atât mai setoasă cu cât enigma va rămânea pururea neesplicată. Chiar duioasa reîntoarcere a păstorului la turma sa, chiar călduroase îmbrățișări și fericite lăcrimi de revedere ar da poate enigmei o încheiere mai mult ori mai puțin teatrală, dar n-ar dezlega-o. Oncțioasă cum este și cu duhul blândeței, ca toate
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
și a Crișului) și Bucovina. În fine foile asmuțătoare de lângă Dâmbovița ajung atât de departe, încît nu mai numesc Transilvania decât "Romînia de peste Carpați". În adevăr trebuie să se mire cineva de liniștea și de răbdarea sferelor noastre conducătoare, și duioasă ne-a părut mai cu seamă, demult încă, acea grijă cu care Ministerul nostru de Esterne și diplomația noastră au căutat a ridica de subsori megalomania dacoromână. Nu numai că țărilor vasale Turciei li s-a creat o poziție suverană
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
cu intenție... Pur și simplu așa s-a întîmplat. Și eu... Vorbele îi fură curmate de un nou acces violent de vomă. ― Mi-a plăcut, mărturisise ea într-un târziu. Maria o mângâiase pe frunte și spusese poate cele mai duioase vorbe de care se simțea atunci în stare, deși gândurile sfârșeau toate prin a duce direct la catastrofă. ― O să-ți treacă, fetițo. Și chinurile astea se vor sfârși în cel mai minunat lucru pe care îl poate face o femeie
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
merge împărtășirea simțămintelor și cît de adevărate pot fi prevestirile izvorîte din dragoste? M-am uitat în odaia ta, se mărgini ea să spună; patul era gol, vechiul pătuc! Știam că te voi găsi aici! Și roșind ușor, cu o duioasă binecuvîntare în privire, blînda făptură îl îmbrățișă 243. Citatul începe printr-o referință la persoana a treia. Gîndurile și amintirile lui Esmond sînt relatate într-o manieră care se apropie de stilul indirect liber și, prin urmare, de situația narativă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
încunună buchetul îi răspund tonurile grave ca într-un andante maiestos ale celor trei anemone vineții, dintre care două ies din cadrul schemei compoziționale. La mijloc, câteva anemone de un alb gălbui și verdele lujerilor, sunt ca niște oaze de liniște duioasă. Verdele sclipitor al ulcicăi, cu o lucire albă de lumină în față și cu galbenul-cafeniu din partea de jos, aduc o nuanță ce dă o notă optimistă reluată de reflexele mesei. Pensulația redusă la câteva lovituri de penel, are un dar
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
face pe acestea posibile. De aceea, pun azi mult mai mult preț pe valorile de ordin moral, pe care le înțeleg ca manifestarea afectelor primordiale, adică: iubirea. Nu cred că un om prost poate fi un om bun, chiar dacă e duios, blând și îndatoritor. Contrariul prostiei, am văzut cu uimire, nu este inteligența. — Ci? — Foarte mulți oameni inteligenți sunt foarte des foarte proști și sunt foarte des și foarte răi. Dar un om bun nu e niciodată prost. — Dar nu mă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o lucrare de ficțiune, relațiile sale cu realitatea autobiografică și cultura. Are ceva neplăcut, parcă puțin soios persoana care spune „eu” scriindu-i aceste scrisori propriei sale mame. Firește, fără s-o vrea și în ciuda sentimentelor sale filiale bune și duioase. Toată prima parte nu este decât o poveste sentimentală „ce privește o realitate de fapt” a vocației, a seminarului și hirotonisirii la Florența, în plin război. Desigur, decizia novicelui de a ignora războiul și fascismul era obsedată și inviolabilă. Națiunea
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
publicația „Zorile” din Aiud, cu o însemnare despre viața de cenaclu. Prima carte de versuri este Asfințit de vise, publicată în 1971. M. este un poet local care își cântă plaiurile natale, invocă icoanele lui Horea și Avram Iancu, evocă duios mediul familial și meditează asupra condiției poetului. Filonul popular ardelenesc se face simțit în tematică și în tonalitatea echilibrată a versului. Suverană este iubirea de țară, expurgată când și când de clamările zgomotoase proprii epocii, împrumutând mult din maniera lui
MARGINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288017_a_289346]
-
Busuioc, Oglinzile cetății, II, Chișinău, 1994, 144-157; Ioan Holban, Sensul recuperator al demersului critic, CRC, 1995, 22-23; Cornea, Semnele, 98-105; Florin Faifer, Între neîndoielnic și prezumtiv, „Timpul”, 1996, 1; Mircea Popa, Virtuțile istoricului literar, TR, 1996, 14; Ioan Holban, Huliganul duios, RL, 1998, 18; Teodor Vârgolici, O nouă viziune asupra lui I. Al. Brătescu-Voinești, ALA, 1998, 418; Constantin Blănaru, Dan Mănucă, „Bucovina literară”, 1998, 6; Ilie Constantin, Lecturi împreună, București, 1998, 40-41; Doina Curticăpeanu, Lamura vieții, F, 2000, 1; Al. Săndulescu
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
sale de portretist și prozator. Al. Sahia e caracterizat printr-o adecvată formulă de sinteză: „realism expresionist”. În același spirit se face diagnosticarea critică în cazul unui prozator ca D.D. Pătrășcanu, comparat cu Mihail Sadoveanu și plasat sub categoria „umorului duios”. De reținut sunt și comentariile pe marginea însemnărilor Hortensiei Papadat-Bengescu, din care comentatoarea încearcă să extragă datele unei poetici a prozei. Cu aceeași rigoare este construită lucrarea Originile conștiinței critice în cultura română (1981). Plecând de la conceptul propus de Georges
MARIN CURTICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288027_a_289356]
-
ascund nepăsarea egoistă față de cei aflați în nevoie (șomerii, în speță) sub fățarnice motivații, sau, în Proprietarul, comportamentul maniacal al unui „proprietar” de provincie, terorizat - până la gestul sinucigaș - de spaima că i s-ar putea risipi agoniseala. Câte o notă duioasă se strecoară în secvențele de dramatism (Vâltoarea, Muntele de zgură), așa cum sobrietatea narațiunii dă un oarecare efect viziunilor de coșmar (Noapte de cloroform). Loviți de soartă, marginalii duc o viață aspră, ei fiind oricând gata să săvârșească un act de
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
lume și o existență în care toate se amestecă, inclusiv o notă de reverie care bate mereu spre absurd. Bunăoară, piesa Petrecere într-un pian cu coadă. Este o inspirată parabolă sentimentală, ceea ce va să zică: o parabolă existențială, un mod prefăcut (duios și umoristic) de a vorbi despre destin și ratare, iubire și eșec, trecere și petrecere în lumea cotidiană. Un actor, Vlad, se întoarce în orașul pe care l-a părăsit cu douăzeci de ani în urmă, cu gândul de a
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
nebună care nu știe ce spune... În ochii lui Luke, văd că s-a schimbat ceva. — Penelopa și Ulise? spune, cu ușoară asprime În voce. Ven? Se lasă o tăcere grea. Nu știu despre ce vorbește, spune Venetia cu glas duios. — Cine sînt Penelopa și Ulise? Îmi șoptește Suze În ureche și eu ridic din umeri neajutorată. — Venetia, o săgetează Luke cu privirea. Noi n-am fost niciodată Penelopa și Ulise. Pentru prima oară de cînd o știu, o văd pe
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
versul lui G., definit în unicul volum antum, Poezii, apărut în 1894, revine frecvent la stări caracteristice: melancolie, resemnare, oboseală, speranță în liniștea de dincolo de viață. Pulsația emotivă este însă transpusă într-un registru poetic minor, cu tonalități de romanță, duioase, fluide, muzicale, ceea ce face ca unele stihuri să fie puse și pe note. Poetul era, în fond, ca și prietenii săi I. Păun-Pincio și D. Anghel, un sentimental meditativ, atras când și când de detașarea ironică a lui Alfred de
GHEORGHE DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287230_a_288559]
-
o ambianță deprimantă, care devine ucigătoare atunci când peste orășelul somnolent ploile de toamnă șiroiesc fără contenire. O adolescentă ftizică se stinge, un ins se sinucide absurd pentru o prostituată și în liniștea mortificantă abia dacă vibrează, în tremur vătuit, un duios acord de clavir. Un fior de prospețime aduce schița O stea din Carul Mare, unde, într-un decor de amprentă sadoveniană, un june trăiește emoțiile învălmășite ale unei îmbrățișări de inițiere. Mai puțin îi izbutește prozatorului șarja, lucrată în pastă
DUMITRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286909_a_288238]
-
îngrijească bunica paralizată, dar salvată de un misterios bărbat, care, printr-un gest de duioșie, a învățat-o să se cunoască și să se prețuiască (Madrigal, în volumul Migrații, 1971); Marta - soția inteligentă a unui Alexandru trândav, îndrăgostită cu „ură duioasă” de un Tudor, medic ce ratează descoperirea unui leac miraculos -, femeie ce își construiește „ipocrizia cu luciditate” (Masa zarafului, 1972); Dora - ce înțelege să-și apere intimitatea - rușinea, pentru ea, de a fi fost obiectul unui virtual viol, în care
DUMITRIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
este A.C. Cuza. Despre felul în care sentimentul național este potențat de „curentul popular” vorbește I. Scurtu în articolul intitulat Curentul popular și generația tânără. El consideră că „poporul de jos, cu traiul său patriarhal, cu portul său pitoresc, cu duioasele lui cântece” trebuie asimilat cu scopul de a fi apoi redat, în forme sublimate, mișcării literare a „păturii culte”. Nutrindu-se din lirica eminesciană și din poezia lui George Coșbuc, versurile publicate în F.-F. nu pot depăși sfera epigonismului
FAT-FRUMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286969_a_288298]
-
Coșbuc, versurile publicate în F.-F. nu pot depăși sfera epigonismului. Eticul și etnicul prevalează în alchimia acestei poezii. G. Tutoveanu scrie poeme senine, optimiste, situate între descriptivism pur (Stol) și discursivitate triumfalistă (Fii gata). D. Nanu profesează un lirism duios, cu accente reflexive (Primăvara, Sunt mângâierile durerii), dar și epicul istoric (Pribegia lui Petru Rareș). Corneliu Moldovanu aruncă o privire nostalgică spre vechea boierime românească, în versuri ce vor constitui mai târziu substanța volumului Flăcări. Poezie mai publică A. Mândru
FAT-FRUMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286969_a_288298]
-
de substrat a cărții. Ca intermezzo între două cărți, F. practică o publicistică la granița cu proza alertă, degajată; secvențe citadine, contraste pitorești (patosul aclimatizării la metropolă, maliții de blochaus și tramcar) nasc replici de un haz destins, spumos, șarje duios vitriolante „à la nenea Iancu” alteori, o satiră subțire a vulgului ubicuu, în „fișe”, schițe de portret, „momente”. Dany, protagonistă într-o altă încercare de roman (din care s-au păstrat fragmente), lua asupra sa ceva din acest duh sarcastic
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
istorioare („pățanii”), uneori nostime, mai adeseori fade, cu palide sclipiri de umor. Mici exerciții narative, ele caută să-și coloreze anecdotica prin conturarea câte unui profil (de pildă, „apașul gazetăresc”). Prozele din Schițe-filme (1913), fie glumețe (cu haz sărăcuț), fie duioase ca la carte, se nutresc din întâmplări mărunte, pe care nici surpriza din final, care vrea să spună că aparențele înșală, nu le smulge din sălciu. Rar, schițele acestea se interferează cu literatura (Frunzele veștede, Gelozie). Un prinos de nemăsurată
MESTUGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288099_a_289428]