2,447 matches
-
ziși francofoni, îndeosebi cele ale Lisei Gauvin, vorbesc despre o anume paradigmă care ar fi cea a raportului de alteritate cu limba. E cu siguranță valabil pentru acea categorie de scriitori "minori", dar nu este, oare, vorba de o situație emblematică pentru orice scriitor autentic? De oriunde vin, ei întrețin cu toții o relație exacerbată și fecundă de iubire-ură cu limba comună, pe care o lucrează neîncetat, pe care o reinventează, pentru a ajunge ca să reluăm formula lui Gilles Deleuze "să faci
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Occidentul, în acea formă monstruoasă e doar în subsidiar percepută, ca un accident al istoriei. Ce dorește cu adevărat scriitoarea e să trezească și să alimenteze memoria unor lumi dispărute. Cîți se mai întreabă astăzi, chiar dintre urmașii celor evocați emblematic, cum se trăia în Africa central-ecuatorială înainte de întîlnirea cu Europa? Gravurile și reprezentările de epocă ilustrează îndeobște șiruri nesfîrșite de prizonieri înlănțuiți, în drum spre vasele care aveau să-i rupă pe veci de ținuturile natale. Dar acei oameni au
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
suține tînărul și neliniștitul filosof parizian Quentin Meillassoux, profesor la celebra Ecole Normale de pe rue d'Ulm, într-o recentă publicație a sa, Le Nombre et la Sirène /Numărul și Sirena (2011), în care abordează mult discutatul secret al poemului emblematic al lui Stéphane Mallarmé, "Un coup de dés"/ "O aruncare de zaruri"... Considerat unul din cei mai sclipitori și originali gînditori ai generației sale, revelat și consacrat de volumul Après la finitude (După finitudine), apărut în 2006, Meillassoux ne oferă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ale scriiturii baudrillardiene. Baudrillard și seducția scriiturii / 347 7.2. Strategii discursive și retorice caracteristice / 356 7.3. Oublier Baudrillard? / 360 Concluzii. Filosofia postmodernă o filosofie autofagă? / 363 Bibliografie / 373 Abstract / 385 Résumé / 389 Cuvânt înainte Discursul postmodern: o ipostază emblematică Postmodernismul este, în filosofie ca și în toate domeniile unde poate fi recunoscut, o chestiune care nu pare să se caracterizeze prin tranșări definitive, unanim acceptate de comunitatea care-l practică sau, într-un fel sau în altul, îl frecventează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a demonstrat în mod, dacă nu chiar întotdeauna cu totul convingător, dar cu siguranță captivant prin abilitatea argumentării, că postmodernismul este un obiect epistemic asemenea tuturor obiectelor epistemice "serioase", Camelia Grădinaru demonstrează, la fel de cuceritor, alegerea lui Baudrillard datorită poziției sale "emblematice", poziția de "simptom" al curentului, datorită capacității de a se sincroniza perfect cu mutațiile survenite pe toate planurile, așadar datorită puterii lui de adaptare și discursului său tipic postmodern, pe care l-a practicat și îmbogățit. Starea discursului și scriiturii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
filosof este "de ordin strategic", în sensul că, prin ideile lui și felul personal de abordare a lumii contemporane, el dezvăluie limitele anumitor moduri de a gândi societatea, cultura, semnificația, aspecte ce fac într-adevăr din Jean Baudrillard "o figură emblematică a postmodernismului". O bună înțelegere a textelor acestuia este asigurată de analiza ce ține seama nu numai de cadrul propriu-zis postmodern, ci de întreaga "atmosferă culturală a epocii", de influența mișcărilor universitare, de contestarea metodelor, a discursurilor, a disciplinelor, de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ele însele obiecte cotidiene, care nu mai sunt remarcate și nu mai pun probleme atmosferei și contextului. 6. Ironia. Departe de a se constitui într-o trăsătură inventată de către postmoderni, ironia, utilizată ca procedeu de la Socrate încoace, a devenit totuși emblematică pentru acest curent de gândire. Pentru Linda Hutcheon, de pildă, modul ironic este însuși modul de operare postmodern: postmodernismul "seamănă cu gestul de a pune între ghilimele o afirmație în timp ce o faci. Efectul urmărit este acela de a sublinia sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ușurință locul în interiorul unui curent care reabilitează fenomenele periferice, marginale, care nu și-au impus puterea într-o centralitate a științificității, a sensului univoc și a certitudinii epistemice. De altfel, retorica a fost criticată din mai multe puncte de vedere, emblematice rămânând atacurile lui Platon, care puneau retorica sub semnul construcției de concepții contrafăcute și a impunerii unor argumente slabe, dar persuasive, în locul adevărului. Legitimitatea pe care a încercat Aristotel să o dea retoricii prin reabilitarea din punct de vedere gnoseologic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
călăuzitoare și credințele care au constituit gândirea critică în perioada de după război"335. Această importanță strategică a modului de punere a problemelor și a ideilor sale este aceea care m-a îndemnat să-l aleg pe Baudrillard drept o figură emblematică a postmodernismului, un caz de-al său. Majoritatea subiectelor asupra cărora a scris s-au constituit în teme-forță ale dezbaterii postmoderne (pentru a nu da decât un exemplu, Nicholas Gane afirma că simularea reprezintă o categorie cheie a receptării postmodernismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau al conștiinței de neam (în economia căreia spaima de turci joacă un rol determinant) și, mai ales, își propune, decis și tranșant, să depolitizeze tema, despărțind-o de orice conotație circumstanțială, istoricizantă. Așa cum se știe, "teroarea istoriei" a fost emblematică pentru modul de gândire al lui Mircea Eliade, fiind extrapolată de el în direcția puterii izbăvitoare, energetizante, a mitului. Pentru alții, refugiul l-a reprezentat ontologismul, funcționarea mentalului colectiv românesc pe două paliere cel al istoriei, al fenomenului factual, și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
îi are în grijă au fost puternic influențați de fosta guvernantă, domnișoara Jessel, și de valetul casei, Peter Quint. Ambii au decedat, însă spiritele lor bântuie încă zidurile blestemate ale casei. The Turn of the Screw, crede Peter Brooks, "este emblematică pentru tendința lui James din toate celelalte scrieri ulterioare de a intensifica lupta maniheistă dintre bine și rău, lumină și întuneric, printr-o reflectare a efectului care nu desemnează cauza și care, totuși, nefăcând-o, creează o amenințare uriașă, evocând
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
una a șocului. Tocmai în acest fapt constă și caracterul ei problematic: „wie lyrische Dichtung in einer Erfahrung fundiert sein könnte, der das Chockerlebnis zur Norm geworden ist.“ Benjamin ana lizează modul în care Baudelaire privește mulțimile orașului, precum și figurile emblematice ale acestuia: cartoforul, prostituata, în fine, un personaj la care voi reveni pe larg în capitolul al treilea, flaneurul. De fiecare dată, poezia este a artistului care, notează Benjamin, se duelează și, înainte de a fi doborât, urlă de spaimă. Interesant
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lui Salmen. Câteva reprezentări naturaliste ilustrează dimensiunea lumească a suferinței poetului. Intrarea acestei figuri culturale prestigioase într-o sferă idealizantă, patrimonială, hagiografică corespunde în termenii lui Petre Popescu-Gogan la edificarea măștii "hiper-eonice" a poetului. Eminescu se află printre acele figuri emblematice pentru o cultură, care constituie subiectul unor opere de artă simboliste, un caz particular fiind acela oferit de Paciurea, atras de dimensiunea chimerică, fantasmală a universului poetic eminescian și de figura proteică, tragică a artistului de geniu. Tema chimerelor străbate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadentă este dominată de Rimbaud, Baudelaire a cărui substanță poetică poate materializa în cadrul unui spectru larg de sensibilitate atât estetica decadentă, cât și pe cea simbolistă, Verlaine, înlocuiți nu cu mult mai târziu de al doilea val simbolist pentru care emblematic rămâne Mallarmé, în cazul în care el nu este afiliat complet modernismului. Pot fi adăugați epigonul Rollinat cu Nevrosele sale, Albert Samain și Jules Laforgue pentru a da un contur ceva mai pronunțat unei dimensiuni estetice, care se lasă cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lipsiți la momentul apariției romanului, de notorietatea dobândită ulterior. De asemenea, esențial este faptul că în critica de artă sau doar în organizarea unui club simbolist, un rol esențial este jucat de doi literați, J.-K-Huysmans și Joséphin Péladan, ambii emblematici pentru decadentismul european. Prin urmare, contaminările estetice se află în chiar miezul discuției, ceea ce face dificil, cel puțin pentru istoricii de artă francezi, disocierile radicale de "partea blestemată", decadentismul. O mise en abîme a unei selecții de gust simbolisto-decadent, mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
transcrie viziunea estetizantă a lui de Feure în panourile sale decorative centrate în jurul câte unui personaj feminin. Pentru pictura română devine semnificativă trecerea de la un idilism cu note naive, pitorești, la o dimensiune a unui simbolism difuz al întâlnirilor semnificative, emblematice, misterioase, la care contribuie paradoxal și o tușă impresionistă, precum la Artur Verona în În pădure 26, pictura de sensibilitate religioasă a lui Nicolae Vermont sau Ipolit Strâmbu sau chiar într-o notă tragică fără invocarea unui context mitologic sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decorul să fie complicat și punerea în scenă somptuoasă, principiu periculos și contestabil [...]"40. În articolul "Impression d'art. M. Vermont" din Revista orientală (Revue franco-roumaine), Al. Bogdan-Pitești îi enumeră pe o bună parte din pictorii simbolisto-decadenți, oprindu-se la emblematicul Gustave Moreau. Devine semnificativă această orientare de gust care nu este numai a criticului român, ci și a epocii. ""Și mai există și alții, Camille Pissaro, A. Séon, Maximilien Luce, Knopf, Jean Delville, A. des Gachons, Menard, Roll, Hodler, Maurice
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
contestându-i aplicarea spre observarea realului și interesul canalizat exclusiv de redarea luminii pe pânză. Expresie a supremației artei asupra naturii, dar și a unei sensibilități care se conturează problematic odată cu pierderea Euridikei, alegerea unui personaj mitologic ca Orfeu devine emblematică pentru modul în care simbolismul se inserează în modernitate. Sfârșitul tragic al eroului-poet corespunde sinuciderii lui Narcis, precursor al dandy-iilor sau nebuniei Ofeliei, evenimente similare unei sensibilizări a materiei care incorporează printr-un animism liric substanța acestor personaje. De asemenea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sale, Insula Morților (1880), devenit apoi o continuă sursă de inspirație pentru artiști precum Max Klinger, Max Ernst, Salvador Dali, Hans Ruedi Giger, dar și Serghei Rachmaninoff, Hermann Hesse, August Strindeberg, Marguerite Yourcenar etc, uneori "citată" ironic, alteori ca prezență emblematică a unei viziuni ce transcede secolele. Remarcabilă este impresia pe care o face tabloul și asupra scriitorilor români, Ionel Teodoreanu îl menționa nu odată în romanul său, Turnul Milenei, ca element emblematic în configurarea unei viziuni de sensibilitate postromantică 72
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Yourcenar etc, uneori "citată" ironic, alteori ca prezență emblematică a unei viziuni ce transcede secolele. Remarcabilă este impresia pe care o face tabloul și asupra scriitorilor români, Ionel Teodoreanu îl menționa nu odată în romanul său, Turnul Milenei, ca element emblematic în configurarea unei viziuni de sensibilitate postromantică 72. Așa cum îl recomandă și titlul, dar și dorința comanditarului, Insula morților nu prezintă un peisaj real, ci unul oniric, este o pictură "sintetică", în accepția simbolistă a termenului, după cum susține Edward Lucie-Smith
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
comparație cu tabloul din 1859 rămas neterminat, Dantis Amor, este elocventă. Tabloul îl înfățișează pe Dante ca o apariție angelică, purtând aripi, într-un veșmânt lung cu aspect sacerdotal, la care contribuie și postúra acestuia, o figură prinsă între prezența emblematică, solară, în medalion a lui Crist și cea lunară a iubitei, Beatrice, alcătuind astfel un echilibru ideal, un cosmos căruia poetul îi este centrul. Imaginea simbolică este relevantă și pentru felul în care pictorul a realizat un echilibru între părți
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
diagonale: cea trasată de direcția săgeții care vine dinspre figura tutelară a lui Crist către cea a Beatricei, prin Dante, și cealaltă diagonală, care împarte simetric tabloul după regimul diurn și cel nocturn. La intersecția acestor diagonale, jalonate de repere emblematice reflectând tensiunea creatoare și punctul de articulație al creației, se află Dante ca mesager divin. În tabloul din 1863, echilibrul și rolul asumat de Dante (Gabriel Rossetti) a dispărut, există două figuri-siluete difuze în fundal, reprezentându-l pe Eros în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se află figurile alegorice ale Jurisprudenței: Adevărul, Dreptatea și Legea, însă ele se sustrag planului în care se exercită aplicarea legii. Klimt alege să redea alegoria sa cu un rafinament stilistic care reifică aceste figuri de fațadă. Ele sunt expuse emblematic, în medalion și extrase concomitent oricărei determinări în plan real, așa cum figurile înscrise simbolic pe fețele monedelor nu participă în niciun fel la tranzacțiile ale cărui obiect de circulație îl reprezintă moneda. Asemeni unui deus otiosus, ele fac parte din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
articolul sunt relevante pentru reformularea în spirit Art Nouveau a unor motive din basmele românești. Este detectabilă în linia câtorva din desenele sale, ilustrând episoade de basm, cu personajele specifice chiar și o notă japonizantă, iar pe unul dintre vase, emblematicul personaj de basm românesc, Făt-Frumos, apare scris cu litere chirilice, marcă identitară circumscrisă caligrafic și trecută în registrul decorativist. Ioana Vlasiu sesizează însă o diferență importantă între ideile acestuia privitoare la rolul asumat de artist referitor la proiectarea și execuția
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tropicală, de seve care alimentează florile mari, cărnoase. Pe acest fundal, nudurile par să împrumute ceva din această exuberanță, feminitatea este explorată într-o dimensiune arhetipală. Senzualitatea nu are nimic artificial, construit, însă panourile evocă scenarii inițiatice ale unor surorități emblematice, precum cel intitulat Cochetărie, care este reprodus în Adevărul literar și artistic 180 din octombrie 1922. Reproducerea panoului este reluată în câteva numere consecutiv, în diferite formate, ca element decorativ. Din păcate, în ceea ce o privește pe Mina Byk Wepper
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]