1,678 matches
-
jur de ora 11 dimineață) care îmi cere cărți de "dezvoltare spirituală". I-am recomandat... Biblia. S-a uitat uimită la mine. Niciodată nu am mai văzut o privire atât de uimită. Simplă constatare: atunci când sunt obosit, nervos sau prea emoționat vorbesc prost limba franceză. 12 noiembrie 2002 Joi sunt "nocturnele" librăriei, ușile ei rămân deschise până la ora 21.00. Evident, cam după ora 20.00 nu mai găsești înăuntru decât câțiva studenți rătăciți care citesc în colțuri, așezați direct pe
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
organizația gay and lesbian "Pink Cross" Geneva și Facultatea de Teologie protestantă împânzesc holurile universității. O maree roză, plasată, după cum stă scris pe afișe, sub semnul deschiderii Universității către societate și reprezentanții săi. Conferențiarul, un tânăr stângaci, tobă de carte, emoționat și prea puțin "comunicativ", în sensul pedagogic al cuvântului. Publicul din sală: teologi, studenți și foarte vizibili, mai mulți gay și lesbiene veniți din oraș. Par a fi extrem de discreți, fini, intelectuali. Eu mă așez instinctiv lângă Père Jean, preotul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
rotunzi după afirmațiile sale nefericite. „50 de ani de când am râs de un om care afirma că o rachetă poate zbura în vid...” - așa ar fi sunat titlul și oamenii ar fi băgat bine la cap evenimentul și semnificația lui, emoționați ca ori de câte ori sunt presați de aniversările rotunde. „100 ani de când a fost fluierată opera Carmen de Bizet...” - ar trebui titrat în 1975. „Comemorarea a 150 de ani de la huiduirea lui Antonioni”, „Două secole de la înjurarea teatrului lui Ionesco...” - iată câteva
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
această inspirată inițiativă, noi ținem să adăugăm că, deși, în conformitate cu legile țării, acest titlu se acordă astăzi tovarășului Nicolae Ceaușescu de către o singură instituție de învățământ superior el este e acordat în realitate simultan de către întreaga școală românească, care este emoționată și recunoscătoare primului bărbat al țării pentru omagiul pe care i-l aduce acceptând. Această afirmație nu este doar o figură de stil, ci expresia unui adevăr. Care universitate românească nu ar fi mândră și astăzi, și întotdeauna, dacă ar
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
al vieții economice cum sporește cantitatea de bunuri și cum se perfecționează nivelul de trai, arată, în fapt, ideile noi de care se lasă pătruns omul muncitor, un chip al formării omului nou.“ (Flacăra, 25 august 1977) TUDORAN Radu Un emoționat: Radu Tudoran (nota V. I.) „Proclamarea Republicii a deschis poporului nostru, însănătoșit, drumul democrației populare, punându-l alături de cele mai evoluate popoare ale lumii. Îmi alătur, cu emoție, glasul de glasul poporului care a putut să-și ridice atunci fruntea
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
o atât de mare tăcere, după o “îndelungată absență“, după ce unii critici care o adulaseră înainte au declarat-o pe urmă o „non-valoare“. În poezia română nici n-are ce căuta în antologii; de ce ar avea în asemenea companie? Sunt emoționată ori de câte ori văd că există oameni care au de-a face cu literatura, gata să înoate împotriva curentului, gata să scoată la lumină ceea ce ar trebui să fie văzut, nu numai ce vor unii să fie văzut. Cum se cheamă asta
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
stânjenesc sacoul și cravata și își adună discret cu batista picăturile de sudoare de pe față. Femeile, avantajate din acest punct de vedere, poartă bluze sau rochii subțiri, vaporoase, și discută în surdină cu colega sau colegul de bancă. Toți așteaptă emoționați sosirea dirigintelui, cu catalogul, pentru a începe ora de dirigenție. Ușa se deschide discret, aproape fără zgomot și Dumitru Dascălu intră, cu pașii măsurați dintotdeauna și se îndreaptă spre catedră. După ce îi îmbrățișează cu privirea câteva secunde își salută foștii
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
fațada în lumina soarelui de mijloc de septembrie și se răsfrângea pe chipurile tinere și frumoase ale copiilor și adolescenților. Așezate într-o ordine strict stabilită, clasele de elevi, avându-i în față pe diriginți, așteptau începerea festivității. Aproape la fel de emoționat, Dumitru Dascălu s-a alăturat grupului de cadre didactice și de invitați și a început să privească cu interes chipurile celor prezenți. Atenția i-a fost atrasă de acea latură a careului în care se aflau clasele a XI a
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
printr-o colaborare extinsă cu arhitecți, constructori și numeroși ieșeni iubitori de teatru, la înălțarea unui nou și modern edificiu destinat spectacolelor pentru copii și tineret, azi Teatrul „Luceafărul“. În discursul rostit la inaugurarea edificiului cultural din 30 decembrie 1987, emoționată, directoarea Natalia Dănăilă afirma ca s-a implicat „prin toată existența“ la realizarea edificiului, „luptându-se în disperare pentru mijloace de finanțare, pentru dotări, pentru execuția unor lucrări unicat în cadrul finisării“, cum mărturisea în lucrarea Magia lumii de spectacol. În
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cântat cu o mare adâncime și forță de expresie... Cititorul poate fi șocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă, câștigat și emoționat. O adevărată voce de mare poet.“ Este autorul volumelor de proză Pentru Marin Preda (Ed. „Timpul“, 1996) și Timpul asasinilor, în colaborare cu Stela Covaci (Ed. „Libra“, 1997). A prefațat celebrul roman al lui Céline, Călătorie la capătul nopții, în
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
Carmen, nedumerită privi cu o curiozitate feminină spre acea persoană care îi însoțea. Se simți singură ca pe fundul unei prăpăstii din care nu putea să o salveze nimeni. Totuși îi părea destul de amabilă și chiar o întrebase cum călătorise. Emoționată, Carmen îi povesti frânturi din călătorie și totodată își reveni în simțiri. Observă că se purta foarte intim cu Niky, chiar își făcuseră semne pe sub masă. Încercă să pună cap la cap frânturi din privirea lor, din convorbirea lor pentru
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
baltă biftecul tartar și m-am repezit peste drum, unde se terminase ceremonia din Debussy, pentru a-i felicita pe cei din echipa lui Nemescu. Toți aveau ochii roșii de plâns, până și Armand Assante ! Maria Dinulescu era atât de emoționată, încât plecase imediat. Premiul era pentru Nemescu, dar Nemescu nu mai era... “i nici Andrei Toncu... Filmul nu era terminat - era „nesfârșitș, cum spune paranteza adăugată. Dar nu a fost un „premiu de compasiuneș, cum a zis un critic răutăcios
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
nu pentru cel din filmul lui Cătălin Mitulescu !) și pentru imagine (Marius Panduru, care a făcut și imaginea filmului lui Corneliu Porumboiu), Legături bolnăvicioase al lui Tudor Giurgiu un foarte aplaudat premiu pentru rol secundar feminin (veterana Cătălina Murgea, extrem de emoționată), pe lângă premiul de box-office (a fost filmul cu cele mai mari încasări în 2006), Hârtia va fi albastră al lui Radu Muntean doar două premii cel pentru Andi Vasluianu (rol secundar masculin) și pentru sunet, toate celelalte premii (cele mai
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
PrimaTV) se plâng că au fost prea puține filme nominalizate (păi, dacă astea au fost cele mai bune ! ?), că filmul lui Porumboiu a câștigat prea multe premii (idem), că la televizor nu s a auzit bine, că unii erau prea emoționați (trebuiau să-și trimită sosiile lor din plastic !), că alții erau în ținută de oraș (ce-i drept, am fost singurul la papion și smoking, deși pe invitație scria clar ținută de gală), că nu e ca la Oscaruri (nici
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
asemenea unor petale în zori. Vrea să spună ceva, dar vorbele i se opresc pe buze, făcîndu-le să tremure. Abia acum își dă seama că a ajuns într-adevăr la mine, că și-a aruncat pe masă toate cărțile... E emoționată și începe să se piardă, ca o lumînare ce se topește încet: rămîne din ea doar lumina privirii albastre și zîmbetul zîmbetul ei înflorind mereu, iradiind în jur căldură... În tăcerea dintre noi, doar ceasul de la mîna mea e trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ei de doctorat propriu-zisă, care avea ca temă teatrul lui Shakespeare în regia franceză din secolul al XX-lea, a rămas la stadiul de bibliografie. Dar să ne reîntoarcem în anul 1947, pe 8 septembrie, în Gara de Nord. Fiica, frumoasă și emoționată, pleca din București pe scara unuia dintre ultimele trenuri (la propriu și la figurat) către lumea liberă, cu doi trandafiri roșii în mână, iar mama rămânea - după cum i-o va spune în scrisorile de mai târziu - „cu spinii lor înfipți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
neagră. Am băut o cafea cu lapte, unt și miere; ziua a fost splendidă, aproape ireală. Cortul meu le-a atras atenția Irènei și lui Alecu, care au venit să-mi țină companie o clipă. A sosit și Ina; era emoționată și voia să știe totul; pe urmă au plecat, cu Irène cu tot, și eu am adormit pe plajă. La prânz, singură la masă; Irène a făcut un aranjament împreună cu prietenii ei și ia prânzul și cina cu 25 de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fără vești. Eu am aici o viață dură și am nevoie de liniște din partea ta. Vestea de azi, dată de d-na Mavros (?), m’a liniștit oarecum; mi-a spus că ești cea mai „descurcăreață“ ființă ce a văzut. Eram emoționată: mă gândeam că-mi vorbea cineva care te-a văzut de curând. Am luat planul Parisului, albumul și am găsit primele case din Avenue de l’Opéra. E departe de Café de la Paix? Mai jos, în rue des Petits Champs
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
film cu tine și să-l pot turna de câte ori vreau. Azi, pentru prima oară, am deschis sertarul tău, pentru buletinul populației (cartela de pâine) și apoi să caut vreun album să-i arăt d-nei B[iemel]. Am fost atât de emoționată! Apoi tot azi, căutând în buzunarul demi-manteau-ului negru-gris, am găsit o batistă și micul porte-cigarettes negru; le am ținut în podul palmei, cu iubire, cu duioșie. Am umblat de două ori în cutia biuroului tău: o dată pentru buletinul populației pentru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
erai bogată de toate dorințele tale împlinite, atunci mai ales erai copilul casei; căci Crăciunul erai tu, frumoaso. Erau ochii tăi plini de foc, incandescenți, erau vorbele tale caraghioase și stâlcite, era bucuria ta, era pre zența severă și totuși emoționată a tatei, care sub tonul autoritar - „prea o răsfeți“ - își ascundea încuviințarea față de fericirea ta copilărească. Crăciunul însemna și goana prin magazine, cu o lună înainte, însemna beteala argintie ce șiroia pe bradul jivrat, miile de fleacuri care făceau să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
19/1949 Marți, 8 noiembrie [1949] Frumoasă aniversare, dulcea mea dragă. Azi sunt 33 de ani de la ziua nunții mele. Încă o dată, teoria mea: ce legătură este între acea tânără îmbrăcată în alb din cap până-n picioare, puțin rebelă, puțin emoționată, poate foarte fericită și cu siguranță foarte mulțumită, în cadrul acela tomnatic, de vis și de feerie, de la Crușeț, și această bătrână cu piciorul drept în ghips, căreia îi joacă proteza în gură, care trăiește izolată în acest cadru, aplecată asupra
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și mai apropiată, a smulgerii măruntaielor mele: plecarea ta. Și dacă m-aș apuca să fac, școlărește, o paralelă între această oră - 2 și jumătate - și cea de atunci? Tocmai plecam de la Crușeț; trăsura în fața scării de onoare (!), tata foarte emoționat (tatăl meu), lăutarii acordându-și instrumentele pentru marșul nupțial, țăranii oprindu-se din joc, 268 pironiți de acea plecare. Îți mai amintești ocolul pe care-l făceam ca să putem ieși pe poarta cea mare? Mă opresc aici. Și astăzi? Singură
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
departe, atât de departe de ea. Te strâng în brațe, aproape în vis, într-atât mi se pare că eu însămi nu mai sunt aici. Cu tandrețe, cu toată dragostea, bătrâna ta, M. c. p. 20 septembrie [1950], miercuri [...] Sunt emoționată citind toate planurile pe care le faci pentru un viitor în care am fi împreună, dar, vezi tu, draga mea, eu nu mai cred în el. E o convingere de neclintit, mai tare decât orice. Mă alină doar gândul că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
văzut de atunci, fiindcă lecțiile, mai ales din cauza distanțelor, îmi ocupă tot timpul. II 20 octombrie [1950], vineri Ziua cea mare. O zi mohorâtă, fără perspective. Sandu L. la înălțime, dar, pe toți sfinții!, [contează doar] „dreptul celui mai tare“. Emoționată ca o biată amărâtă, în picioare mai mult de o jumătate de oră, sprijinindu-mă în baston, gata să izbucnesc. Mica încoace, Mica încolo: a părăsit nu știu pe cine și nu știu ce, trebuia sau nu trebuia s o facă, iar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în altar să aibă loc toată lumea“. Așa s-a și făcut. Comparația cu sardelele e prea puțin expresivă ca să descrie realitatea. Am împins nițeluș - am prins obiceiul ăsta din tramvaiele arhipline - și m-am așezat pe treptele altarului. Eram cu toții emoționați și încăpățânați ca primii creștini în catacombe. Programul foarte, foarte frumos, și când preotul a făcut apel la neștersele noastre amintiri din copilărie, când a evocat satele, „Steaua“, copilașii ce tremurau de emoție, de frig și de teama câinilor răi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]