2,401 matches
-
un burghez care îți dă, la un preț de... supa pe pîine)183. Capitolul 5 DISCURSUL RAPORTAT Cea mai evidentă manifestare a polifoniei lingvistice este ceea ce numim, în mod tradițional, discurs raportat 184, adică diversele moduri de reprezentare, într-o enunțare, a unui alt act de enunțare. De fapt, nu se pune problema raportării unui enunț, ci a unei enunțări, care implică o situație de enunțare proprie, distinctă de cea a unui discurs care citează. Cum s-ar putea integra un
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un preț de... supa pe pîine)183. Capitolul 5 DISCURSUL RAPORTAT Cea mai evidentă manifestare a polifoniei lingvistice este ceea ce numim, în mod tradițional, discurs raportat 184, adică diversele moduri de reprezentare, într-o enunțare, a unui alt act de enunțare. De fapt, nu se pune problema raportării unui enunț, ci a unei enunțări, care implică o situație de enunțare proprie, distinctă de cea a unui discurs care citează. Cum s-ar putea integra un act de enunțare, discursul citat, care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
evidentă manifestare a polifoniei lingvistice este ceea ce numim, în mod tradițional, discurs raportat 184, adică diversele moduri de reprezentare, într-o enunțare, a unui alt act de enunțare. De fapt, nu se pune problema raportării unui enunț, ci a unei enunțări, care implică o situație de enunțare proprie, distinctă de cea a unui discurs care citează. Cum s-ar putea integra un act de enunțare, discursul citat, care dispune de mărci proprii de subiectivitate, de deictice, într-un alt discurs, discursul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ceea ce numim, în mod tradițional, discurs raportat 184, adică diversele moduri de reprezentare, într-o enunțare, a unui alt act de enunțare. De fapt, nu se pune problema raportării unui enunț, ci a unei enunțări, care implică o situație de enunțare proprie, distinctă de cea a unui discurs care citează. Cum s-ar putea integra un act de enunțare, discursul citat, care dispune de mărci proprii de subiectivitate, de deictice, într-un alt discurs, discursul care citează? Cele trei procedee tradiționale
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
alt act de enunțare. De fapt, nu se pune problema raportării unui enunț, ci a unei enunțări, care implică o situație de enunțare proprie, distinctă de cea a unui discurs care citează. Cum s-ar putea integra un act de enunțare, discursul citat, care dispune de mărci proprii de subiectivitate, de deictice, într-un alt discurs, discursul care citează? Cele trei procedee tradiționale descrise de către gramaticieni (discurs direct, indirect, indirect liber) se disting tocmai prin răspunsurile divergente pe care le aduc
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acolo mi-a spus să intru aici și că socrul meu, care era cu soția mea, va fi anunțat (I, VIII). Interpretarea celor două grupuri nominale pe care le-am subliniat pune probleme dacă vrem să redăm în discurs indirect enunțarea exactă făcută de servitor. Acesta a folosit expresiile nominale "socrul dumnea-voastră" și "soția dumneavoastră" (interpretare numită de dicto) sau a folosit altele care desemnează același referent și pe care Arlequin le-ar fi tradus prin "socrul meu" și "soția mea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
discursul indirect la enunțul original. 5.2. Discursul direct Se spune adesea că discursul direct este reproducerea "fidelă" a discursului citat, raportorul fiind astfel un fel de magnetofon ideal. În realitate, în discursul direct, raportorul se prezintă ca "locutor" pentru enunțarea X a spus... și deleagă responsabilitatea spuselor raportate unui alt "locutor", cel din discursul direct. Este o punere în scenă, o modalitate de a prezenta un citat, însă sub nicio formă nu prezintă o garanție a obiectivității. Aici discursul raportat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
deturna complet sensul unui text, care, din punct de vedere al literalității, nu se îndepărtează totuși de original. Provincialii lui Pascal sunt ilustrarea perfectă a acestui fapt. În discursul direct, citatul presupune ca raportorul să disocieze cele două situații de enunțare, cea din care citează și cea citată. Citatul face să coexiste două domenii enunțiative autonome: fiecare își păstrează EUL, TU-ul, reperele deictice, propriile mărci de subiectivitate. În scris, ghilimelele sau liniuța de unire delimitează două domenii enunțiative. Cu toate
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Eu plec", i-am strigat eu, cei doi eu desemnează același individ și au același "locutor" doar pentru că se găsesc în discursul care citează și în cel citat. Dacă deicticele din discursul care citează sunt direct interpretabile datorită situației de enunțare, cele din discursul citat nu pot să fie decât plecând de la indicațiile furnizate de discursul care citează, care pot fi chiar lacunare. Se dă următorul fragment din Doctorul Pascal de Zola: Uite, nepoate, vezi cei trei copaci din fața noastră? Ei
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de ciudat mecanic și părea atât de absentă în ceea ce spunea, încât sora Françoise înlemni. Totuși, dialogul teatral este de cu totul altă natură decât discursul direct al narațiunii romanești, deoarece nu ține de discursul raportat, ci apare ca o enunțare efectivă. În schimb, într-un roman, discursul citat nu este decât o fațetă a narațiunii, el nu are autonomie. Mai mult chiar: noțiunea de discurs "raportat" nu este tocmai pertinentă în cazul unei ficțiuni romanești. Nu se poate vorbi de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ar suna cam așa..." etc.) În acest caz, inexactitatea citatului ar semnifica altceva și ar întări iluzia realistă. 5.3. Discursul indirect Discursul indirect nu este discursul narativizat care se mulțumește să indice că a avut loc un act de enunțare: "Eu și Lucile, noi am schimbat câteva cuvinte încet, când el era în capătul celălalt al sălii" (Chateaubriand, Memorii de dincolo de mormânt, I, III, 3). În schimb, discursul indirect precizează conținutul celor raportate, fără să propună totuși un simulacru al
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
am schimbat câteva cuvinte încet, când el era în capătul celălalt al sălii" (Chateaubriand, Memorii de dincolo de mormânt, I, III, 3). În schimb, discursul indirect precizează conținutul celor raportate, fără să propună totuși un simulacru al unui alt act de enunțare, fără să disocieze cele două domenii enunțiative, așa cum face discursul direct. Nu este discurs raportat decât prin sens, în măsura în care constituie un fel de traducere a enunțării citate. Din punct de vedere sintactic, nimic nu diferențiază Paul spune că Jean doarme
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
conținutul celor raportate, fără să propună totuși un simulacru al unui alt act de enunțare, fără să disocieze cele două domenii enunțiative, așa cum face discursul direct. Nu este discurs raportat decât prin sens, în măsura în care constituie un fel de traducere a enunțării citate. Din punct de vedere sintactic, nimic nu diferențiază Paul spune că Jean doarme de Paul vede că Jean doarme: în ambele cazuri, este vorba despre completive directe și doar sensul verbului a spune permite identificarea unui citat. Cum discursul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Jean doarme de Paul vede că Jean doarme: în ambele cazuri, este vorba despre completive directe și doar sensul verbului a spune permite identificarea unui citat. Cum discursul indirect nu propune un simulacru, ci oferă un echivalent semantic integrat în enunțarea care citează, el nu implică decât un singur "locutor", care trebuie să își asume întreaga enunțare. Din clipa în care nu mai există decât o singură situație de enunțare, cea a discursului care citează, discursul citat nu mai are autonomie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și doar sensul verbului a spune permite identificarea unui citat. Cum discursul indirect nu propune un simulacru, ci oferă un echivalent semantic integrat în enunțarea care citează, el nu implică decât un singur "locutor", care trebuie să își asume întreaga enunțare. Din clipa în care nu mai există decât o singură situație de enunțare, cea a discursului care citează, discursul citat nu mai are autonomie în discursul indirect. Asistăm la dispariția exclamațiilor, a interogațiilor, a imperativelor... din discursul citat. Se știe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nu propune un simulacru, ci oferă un echivalent semantic integrat în enunțarea care citează, el nu implică decât un singur "locutor", care trebuie să își asume întreaga enunțare. Din clipa în care nu mai există decât o singură situație de enunțare, cea a discursului care citează, discursul citat nu mai are autonomie în discursul indirect. Asistăm la dispariția exclamațiilor, a interogațiilor, a imperativelor... din discursul citat. Se știe că orice enunțare este afectată de o modalitate globală (orice frază este fie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în care nu mai există decât o singură situație de enunțare, cea a discursului care citează, discursul citat nu mai are autonomie în discursul indirect. Asistăm la dispariția exclamațiilor, a interogațiilor, a imperativelor... din discursul citat. Se știe că orice enunțare este afectată de o modalitate globală (orice frază este fie interogativă, fie asertivă, fie exclamativă, fie imperativă) care definește o anumită relație dintre interlocutori. În măsura în care citatul din discursul indirect nu mai are autonomie enunțiativă, el pierde această modalitate și se
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fie imperativă) care definește o anumită relație dintre interlocutori. În măsura în care citatul din discursul indirect nu mai are autonomie enunțiativă, el pierde această modalitate și se confundă cu discursul care citează. Este cea mai vizibilă consecință a traducerii unui act de enunțare în conținut. "Vii?" devine, de exemplu: "L-a întrebat dacă vine", ceea ce este o aserțiune. Mai mult decât atât, toate nivelurile subiectivității enunțiative sunt afectate de această pierdere de autonomie. Deicticele personale și spațio-temporale sunt plasate sub dependența discursului care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
întrebat dacă vine", ceea ce este o aserțiune. Mai mult decât atât, toate nivelurile subiectivității enunțiative sunt afectate de această pierdere de autonomie. Deicticele personale și spațio-temporale sunt plasate sub dependența discursului care citează. Ceea ce pune problema integrării unei situații de enunțare în alta. Cât privește persoanele, există reguli de traducere pentru formele discursului citat în forme dependente ale discursului care citează: (1) dacă discursul citat conține un eu sau un tu ce nu se regăsesc printre persoanele discursului care citează, atunci
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mi-a afirmat că Luc este aici și că va pleca mâine 186, deicticele aici și mâine pot sau nu să fie proferate de Paul, însă un lucru este sigur: nu sunt utilizate în acest enunț decât pentru că desemnează locul enunțării discursului care citează (aici) și ziua următoare acestei enunțări (mâine). Cât despre formele în -ait (était, partirait), acestea se explică prin "concordanța timpurilor", consecință a dependenței enunțiative a discursului indirect. Aceste forme în -ait nu au valoare temporală deictică; nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
va pleca mâine 186, deicticele aici și mâine pot sau nu să fie proferate de Paul, însă un lucru este sigur: nu sunt utilizate în acest enunț decât pentru că desemnează locul enunțării discursului care citează (aici) și ziua următoare acestei enunțări (mâine). Cât despre formele în -ait (était, partirait), acestea se explică prin "concordanța timpurilor", consecință a dependenței enunțiative a discursului indirect. Aceste forme în -ait nu au valoare temporală deictică; nu le interpretăm prin opoziție cu "prezentul" sau cu "viitorul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a discursului indirect. Aceste forme în -ait nu au valoare temporală deictică; nu le interpretăm prin opoziție cu "prezentul" sau cu "viitorul", ci în legătură cu verbul regent al propoziției completive. Caracteristicile discursului indirect ridică întrebări cu privire la posibilitatea de a vorbi despre enunțarea celuilalt pentru a găsi un echivalent. Cel mai adesea, enunțătorul discursului indirect nu se mulțumește doar să traducă semnificatul a ceea ce citează, ci folosește și anumite expresii din discursul citat. În lipsa mărcilor de distanțare explicită, este foarte greu să se
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
există divergențe semnificative între DD și DI. Discursul indirect este foarte constrâns, deoarece cere un verb regent pentru o completivă directă. Acest verb, al cărui sens marchează completiva ca discurs raportat, are o funcție dublă: indică faptul că există o enunțare și, astfel, conține oarecum un verb, "a spune"; specifică semantic această enunțare în diferite registre. A răspunde, de exemplu, o situează în raport cu o replică anterioară, în vreme ce a murmura oferă o informație despre nivelul sonor. Mai precis, se pot distinge două
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
deoarece cere un verb regent pentru o completivă directă. Acest verb, al cărui sens marchează completiva ca discurs raportat, are o funcție dublă: indică faptul că există o enunțare și, astfel, conține oarecum un verb, "a spune"; specifică semantic această enunțare în diferite registre. A răspunde, de exemplu, o situează în raport cu o replică anterioară, în vreme ce a murmura oferă o informație despre nivelul sonor. Mai precis, se pot distinge două tipuri de informații vehiculate prin aceste verbe: pe de o parte, cele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
verbe care, datorită unui cotext potrivit sunt "deturnate" către o interpretare în termeni de expresie. O astfel de disimetrie poate fi ușor explicată: nu atât verbul este cel ce permite identificarea unui discurs direct, cât ruptura dintre două situații de enunțare (pauza, schimbarea de intonație, diferitele procedee tipografice). În mod cert, prezența unui verb de expresie contează în această întrerupere, însă ea nu este indispensabilă, cotextul putând fi suficient pentru a marca schimbarea spațiului enunțiativ. De asemenea, în fragmente precum: Îngăimă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]