2,011 matches
-
esențial al oricărui patrimoniu. În franceză, ca și în română bănuiesc, derivația etimologica vine din latină, unde monumentul era la rîndul sau preluat din monere, a înștiință sau a reaminti. Monumentul este deci ceva ce se adresează memoriei. Reflectînd la etimologia termenului, Françoise Choay sugerează că există o componentă afectiva esențială a conceptului de "monument": el nu oferă pur și simplu o informație neutră, ci produce o amintire, marchează așadar un conținut viu, însuflețit cîndva, care nu ar putea fi perceptibil
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
ar putea fi perceptibil decît în măsura în care îl redescoperim sau îi păstrăm viața. Astfel, conchide autoarea, numim îndeobște monument orice artefact construit de o comunitate în scopul comemorării unui eveniment, individ, credința, riț, practic orice. În subsidiar însă, ceea ce presupune această etimologie este și ideea de versatilitate a monumentului, faptul că nu orice obiect construit cîndva poate fi considerat monument de generatii ulterioare, care eventual pot să nu cunoască rostul inițial al artefactului respectiv. De unde o distincție suplimentară, propusă de Alois Riegl
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
ne-o cere. Cu toata reușită retorica a Mădălinei Diaconu, cu toate ca ideatica din Boală de moarte e mai spectaculoasă, volumul publicat de Editură Amarcord are rigoarea profesionalismului. Adrian Arsinevici justifica pe câteva pagini doar alegerea cuvântului din titlu, anxietate, invocând etimologii, tălmăciri an alte limbi, filiere intelectuale din alte discipline. Mai puțin clară mi-a fost decizia editurii sau/și a traducătorului de a include și un Cuvant ănainte semnat de Villy Sorensen, apărut an ediția din 1961 a textului filozofului
Traduttore tradittore ... by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17474_a_18799]
-
notă ceva mai puțin oficială: „în numele meu personal și al întregului Comitet Central, vă urez...”. Personal nu e un cuvânt vechi în limbă; primele sale atestări sunt din secolul al XIX-lea, când a fost preluat din mai multe surse (etimologia sa e multiplă: italiană, latină, germană, franceză). Interesant e că de la început cuvântul a fost folosit ca marcă de focalizare; primul citat înregistrat de Dicționarul limbii române (DLR, Litera P, 1974) este din Dinicu Golescu, în forma adverbială personale: „Eu
Eu personal... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5578_a_6903]
-
Ana Blandiana Noțiunea de bășcălie este o noțiune misterioasă, de la etimologie până la importanța pe care a reușit să o aibă în psihologia poporului român. în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, cuvântul B|ȘC|LIE figurează de origine necunoscută, iar cele câteva supoziții etimologice pe care le-am găsit aiurea mi s-
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
zmeu, aflăm mai departe, sunt niște literați și se hrănesc cu ce altceva decât cu... porci de câine. Deși pare o lume întoarsă pe dos, aici totul se articulează după regulile unei logici imbatabile. Cea mai savuroasă este, desigur, logica etimologiei populare. De ce să te chinui să cauți originile obscure ale cuvântului toroipan, când poți foarte bine introduce o simplă liniuță despărțitoare și totul devine limpede și chiar „științific": toroy-pan, care va să zică distruge tot; și cine te poate contrazice din moment ce pan este
Șase critici în căutarea unui autor () [Corola-journal/Journalistic/14161_a_15486]
-
ieri, nici azi, într-o tranziție mereu reluată către civilizație. Nu limba eminesciană este limba vorbită de români, ci limba lui Caragiale. Dar cum să recunoaștem asta? O oarecare doză de emfază romantică ne flatează orgoliul național, anacoluturile, agramatismele și etimologiile populare din vorbirea eroilor lui Caragiale ni-l jignesc. În sfîrșit, Eminescu face figură de om serios, mizînd pe valori absolute, sarcastic la nevoie, dar fără umor, pamfletar teribil și reconfortant pentru toți cei care-i împărtășesc ideile. Omul a
Eminescu și Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17365_a_18690]
-
unui auditoriu specializat (cu care ar împărtăși aceleași repere cognitive și practici discursive), dar mimează obiectivitatea și atitudinea științifică, putînd convinge în destul de mare măsură pe cititorul mai puțin instruit sau mai puțin atent. Evident, jocul de cuvinte și pretinsa etimologie cu care începe textul în cauză (Liiceanu - Liicheanu - lichea) nu au nici o justificare în argumentare (sînt mijloace pamfletare, formă de umor ieftin practicat masiv de jurnalismul de tip România Mare); ele îi dau însă autorului articolului și ocazia să-și
Pseudo-argumentare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9817_a_11142]
-
foarte mult și a voi (vroi), prez. voiesc (vroiesc)" (Tiktin, ed. a III-a, 1945, p. 122). Interferența paradigmelor e produsă de identitatea semantică și de apropierea fonetică a celor două verbe. De fapt, situația e ceva mai complicată, întrucât etimologia lui a voi este controversată (a fost explicat ca împrumut din slavă, ca derivat regresiv din substantivul voie sau chiar ca refăcut din forme ale lui a vrea - "eu voi"). Pentru unii lingviști, evoluțiile în timp ale lui a voi
"Vroiam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10159_a_11484]
-
tot felul de nuanțe implicite ce pot fi folosite în formularea concentrată a unui gînd. Filozoful simte cuvintele altfel de cum sînt ele percepute în limba zilnică. El trece dincolo de pojghița comună a sensului lor uzual și le scoate în față etimologia punînd-o în slujba unei idei. Iar Heidegger chiar așa procedează cu termenii pe care vrea să-i încarce cu virtuți speculative, toate îmbinările și dezbinările lexicale la care recurge sprijinindu-se pe o semnificație inițială a particulelor folosite. În germană
Povestindu-l pe Heidegger by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9867_a_11192]
-
nu trebuie văzut semnul unui patriotism tîmp născut în mintea unui fanatic retardat, ci condiția firească a supraviețuirii sale ca gînditor. Heidegger nu se putea păstra în formă decît acolo, printre brazii și cătunurile din Herzogenhorn și Hebelhof, și printre etimologiile și sunetele cuvintelor nemțești. Un "țărănoi" în sensul nobil al cuvîntului, adică un om legat prin fire vitale și nesubstituibile de țara în a cărei limbă trăia. În corespondența cu Blochmann, Heidegger vorbește despre Pădurea Neagră mai mult decît despre
Epistolarul din Pădurea Neagră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9497_a_10822]
-
formei pare legată de adaptarea dificilă în vorbirea populară a denumirii din slava veche a sărbătorii religioase din 24 februarie, Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul: glavobreatenie. E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, „zeul” s-a născut pornind de la un nume. E și mai probabil ca în obiceiurile legate
Dragobete by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13113_a_14438]
-
spune lefterpopescism" (Evenimentul zilei, 1057, 1995, 1). Adesea, împrumuturi recente care se lasă ușor analizate au deja în structura lor sufixul -ism (multiculturalism). Transparența, de altfel, este criteriul demn de a fi adoptat în caz de oscilație între două forme. Etimologia multiplă funcționează în continuare, termenii internaționali intrînd acum în română predominant prin engleză, dar cu corecții aduse în uz de compararea implicită cu alte limbi. în ultima vreme circulă tot mai mult cuvintele consumism și consumerism: ambele, bineînțeles, neînregistrate de
"Consumism" / "consumerism" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14851_a_16176]
-
plecat, deraiat... Abaterea de la norma comună este sursa unor evaluări atât negative, cât și pozitive: după cum este percepută ca nebunie, anomalie - sau ca originalitate, ieșire din comun; se explică astfel de ce adjectivul primește explicații de semn contrar. E interesantă și etimologia verbului a ușchi. În DEX, verbul apare cu mențiunea "etimologie necunoscută". În Dicționarul etimologic al lui Al. Ciorănescu și în Dicționarul limbii române (DLR), tomul XII, partea a 2-a, Litera U (2002), se indică originea, stabilită de mult: din
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
atât negative, cât și pozitive: după cum este percepută ca nebunie, anomalie - sau ca originalitate, ieșire din comun; se explică astfel de ce adjectivul primește explicații de semn contrar. E interesantă și etimologia verbului a ușchi. În DEX, verbul apare cu mențiunea "etimologie necunoscută". În Dicționarul etimologic al lui Al. Ciorănescu și în Dicționarul limbii române (DLR), tomul XII, partea a 2-a, Litera U (2002), se indică originea, stabilită de mult: din țigănescul u�t- (u�taw) "a se ridica". De la "a
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
fiind anulată metonimic și contextual. E posibil ca și sensul "a fura" să provină nu dintr-o evoluție semantică pe teren românesc, ci direct din țigănește (dată fiind legătura dintre "a ridica" și "a fura"). Oricum, ar trebui ca această etimologie să fie corelată și cu explicarea interjecției sau a onomatopeii huști sau uști ("cuvânt care sugerează mișcarea făcută de cineva sau de ceva care iese sau dispare repede, se strecoară repede undeva"; "strigăt cu care se alungă păsările de curte
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
numeroase detalii și susținute de divizii de note de subsol (din 170 de pagini, cât are cartea, treizeci sunt numai trimiteri). Senzația e oarecum tristă, căci multe din expedițiile filologice de acolo sunt reduse, acum, la capriciul unei butade. Cazul etimologiei cuvântului „clepsidră” (p. 170) e numai unul dintre multe altele: ar însemna, literal, „fură apă”, fiind, la origine, altfel construită decât nisiparnițele pe care le știm cu toții. Iarăși, invocarea lui Crisyppos e comună ambelor cărți. Acum, numele lui e convocat
Afinități efective by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3648_a_4973]
-
scurta introducere la noua sa carte, Aventurile unor cuvinte românești (București, Univers Enciclopedic, 2005). Autorul are dreptate și cartea se va bucura desigur de mare succes. Pentru că alegerea temei e garantată și susținută de atuurile autorului: autoritate științifică incontestabilă în etimologie și în lingvistica romanică, oferind cititorului informații sigure și esențiale într-o formă accesibilă și elegantă. La originea cărții stă rubrica pe care Marius Sala a prezentat-o în ultimii ani la televiziune, ,Istoria cuvintelor românești"; autorul a păstrat tonul
Fascinația etimologiei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10966_a_12291]
-
stridențe, sunt aduse în discuție numeroase cuvinte legate de viața cotidiană - mîncăruri, obiecte de îmbrăcăminte, jocuri, boli etc. Interesul e menținut de alternarea discuțiilor despre cuvintele de bază cu prezentarea unor termeni rari, chiar exotici. Sînt selectate, desigur, mai ales etimologiile spectaculoase și cele controversate (în treacăt fie zis, e mereu tulburător să constați cît de multe cuvinte românești au etimologii incerte sau chiar origine necunoscută: caltaboș, dar și rață sau copil). Pentru cititorul român această carte e de mare folos
Fascinația etimologiei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10966_a_12291]
-
menținut de alternarea discuțiilor despre cuvintele de bază cu prezentarea unor termeni rari, chiar exotici. Sînt selectate, desigur, mai ales etimologiile spectaculoase și cele controversate (în treacăt fie zis, e mereu tulburător să constați cît de multe cuvinte românești au etimologii incerte sau chiar origine necunoscută: caltaboș, dar și rață sau copil). Pentru cititorul român această carte e de mare folos (și de plăcută lectură): cu atît mai mult cu cît dicționarele noastre generale rămîn încremenite într-o tradiție aridă, indicînd
Fascinația etimologiei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10966_a_12291]
-
sau chiar origine necunoscută: caltaboș, dar și rață sau copil). Pentru cititorul român această carte e de mare folos (și de plăcută lectură): cu atît mai mult cu cît dicționarele noastre generale rămîn încremenite într-o tradiție aridă, indicînd doar etimologia directă, sursa imediată a unui cuvînt; or, ceea ce fascinează în povestea limbii e tocmai istoria culturală, marcată de întîmplări umane, de treceri dintr-o limbă în alta și de evoluții surprinzătoare: cele mai interesante fiind așa-numitele ,cuvintele călătoare". Teribilă
Fascinația etimologiei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10966_a_12291]
-
cunoașterii, sensul cuvintelor noastre s-a modificat pînă la a deveni niște unelte ce ascultă de spiritul puterii. Prin urmare, un lexicon ca cel de față nu e atît un instrument de lucru, cît un instrument de putere. Cine cunoaște etimologia cuvintelor le judecă în alt fel decît semenii lui, ba chiar își privește și semenii în alt mod. E ca în viață: așa cum pe un om căruia îi cunoști biografia îl privești cu alți ochi decît dacă l-ai fi
Scleroza limbilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9452_a_10777]
-
O asemenea concentrare de cuvinte latinești din aceeași sferă lexicală nu poate să nu apară ca o mărturie a continuității culturii vinului în istoria românească. E ceea ce a afirmat Hasdeu, într-un studiu din 1874 - Originile viniculturei la români. Explicând etimologia termenilor viticoli, filologul constata că "porțiunea cea mai esențială a terminologiei noastre vinicole este tot ce poate fi mai latin". Hasdeu compara terminologia viticolă cu cea agrară, și, considerând că traiul la munte era perfect compatibil cu cultivarea viei, trăgea
Vinul,vița, via by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10517_a_11842]
-
ideea unei origini traco-dace a cuvântului: această explicație se potrivește cu informațiile despre cultura viței de vie în Dacia, în epoca preromană. Strugure apare așadar în Dicționarul Academiei (DLR) ca provenind din traco-dacă, deși DEX-ul a păstrat, reticent, mențiunea "etimologie necunoscută". Oricum, pînă și strugure a fost concurat de sinonime de origine latină: auă și poamă. Auă provine din latinescul uva "strugure", e atestat în româna veche, dar a ieșit din circulație, mai păstrîndu-se doar izolat, regional. Poamă, în schimb
Vinul,vița, via by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10517_a_11842]
-
piatra este mai întâi aruncată, apoi culeasă de pe jos. Până azi, dicționarele noastre - dicționarul academic (DLR, Litera Ș, 1978), Noul dicționar universal (NDU, 2006), Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007), DEX (inclusiv ultima ediție, din 2009) - înregistrează cuvântul șotron ca având etimologie necunoscută, dar fac trimitere la termenul francez chaudron „ceaun”. Ipoteza etimologică a împrumutului din franceză, apărută mai întâi în dicționarul lui H. Tiktin, e neconvingătoare, bazându-se doar pe asemănarea formală: în franceză, chaudron nu este un nume al șotronului
Șotron by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5726_a_7051]