7,893 matches
-
aplauze. Se revelează în acest melanj de poem și baladă cu jocuri și cântece (ca într-o operetă) un alt D., unul care mizează pe sentimente, nu doar pe idei în conflict. După un prim act plasat într-un patriarhal Ev Mediu de convenție - acțiunea se petrece în vremea lui Petru Rareș -, aducând în scenă boieri și jupânese, stareți, răzeși, lotri, plăieși, partea a doua e o idilă (între Ioniță, nepotul domnitorului, și Anca, fiica pădurilor) plină de alinturi, emanând o
DIAMANDY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286760_a_288089]
-
prin agresivitate polemică, D. analizează în Decăderea dogmelor, din care a apărut doar primul volum, Cum au dizolvat evreii cultura europeană (1941), distrugerea armăturii spiritualității europene, a idealurilor, certitudinilor, adevărurilor moștenite și sintetizate din tradiția culturală greco-romană, prin valorile de ev crepuscular impuse de gânditori de origine iudaică. Bisexualitatea (studiată de Otto Weininger), intuiția (bază a bergsonismului), libidoul freudian, viziunea instabilă asupra spațiului din teoria einsteiniană a relativității, materialismul lui Marx îi apar ca exacerbări ale forțelor obscure din om, sfidând
DOBRIDOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286802_a_288131]
-
păstorească autohtonă a d., fără a încerca datarea apariției sale. Având în vedere prezența sa în spații îndepărtate, fără posibilități de interinfluență, muzicologii propun o poligeneză independentă. Gh. Vrabie, referindu-se numai la materialul poetic al d., fixează apariția sa în Evul Mediu. Originea dacică a fost susținută, în afară de B. P. Hasdeu, V. Alecsandri, B. Delavrancea, și de Lucian Blaga, care invocă necesitatea primă de cunoaștere poetică. O teorie originală creează D. Caracostea, care este convins că d. a fost izvodită de
DOINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
la condițiile vieții rurale. Slavii, care au împrumutat de la autohtoni numele marilor râuri, nu au preluat și toponimia urbană daco-romană, deoarece aceasta nu mai era în uz, iar în locul vechilor denumiri autohtone se întâlnesc, mult mai târziu (peste secole), în evul mediu, toponime slave: Bălgrad (Apulum), Grădiștea (Sarmizegetusa), Moigrad (Porolissum), Orșova (Dierna). Uitarea numelor orașelor, abandonarea toponimiei, în general, nu este un fenomen izolat, prezent doar în Dacia, ci se întâlnește peste tot în antichitatea romană târzie și în perioada migrațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ruralizării la sud și est de Carpați. Centrul activității economice devine comunitatea rurală, care, în noile condiții ale desfășurării migrațiilor, și-a reorganizat structura internă pe baze noi. Acestea au generat transformări importante în toate domeniile, ce prefigurau elemente specifice evului mediu. Cercetările efectuate în așezările și necropolele din teritoriile extra-carpatice, datate între mijlocul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea, au evidențiat că obștea sătească romanică era o comunitate țărănească, alcătuită dintr-un număr de 20-40 de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înainte de ei, Dacia a rămas o țară de obști, care n-a cunoscut sclavagismul, nici colonatul prefeudal. După părăsirea Daciei, obștea și-a continuat în mod firesc existența ei veche de multe secole ea nu s-ar fi menținut în evul mediu, dacă ar fi fost distrusă de stăpânirea romană.12 Loturile familiale (delnițe) ale membrilor obștei nu sunt proprietăți ale familiilor respective, deoarece ele se trag la sorți în fiecare an (în Moldova, lotul se numește jrebie, de la jreb-slavon-sorț ). Părțile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pentru ucideri și responsabilitatea fiscală a satului.16 Conducerea obștilor era, în general, colectivă-adunările satelor aveau loc în câmp deschis, cu participarea a sute de oameni din satele vecine, care făceau judecată și dădeau sentințe, ele corespund adunărilor (mallum) din evul mediu apusean. Din rândul acestor adunări, ce cuprind pe toți membrii obștei, se diferențiază sfatul, alcătuit din "oameni buni și bătrâni", care preiau atribuțiile adunărilor, fenomen ce contribuie la diferențierea socială în sânul obștilor și apoi la destrămarea acestora. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au devenit în decursul vremii sate boierești și și-au schimbat numele după cel al noilor stăpâni, iar altele au rămas în stăpânirea cetelor de moșneni până la mijlocul secolului al XX-lea, precum cele din Țara Făgărașului.18 În cursul evului mediu, din cauza înmulțirii populației satelor, ale căror hotare deveneau neîncăpătoare pentru agricultură și păstorit și a căutării de pământ mai bun, cetele de neam din sate și-au schimbat locul de lucru. În acest fel s-a produs fenomenul roirii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
arată că autohtonii au rămas în văi și au cooperat cu alogenii. Năvălirile barbare au provocat "bejenii" și momente de panică, dar nu s-a produs un transfer de populație de la câmpie la munte. În anumite zone românești de la începutul evului mediu existau "cetățile" Cetățuia (84 cu acest nume), Grădiștea (80), locuri de adăpost, cetăți țărănești pentru vremuri tulburi. Acestea nu erau fortificații lipsesc armele din incinta lor ci mai ales locuri de adăpost pentru oameni, pentru animale, unde se depuneau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
țarului Simeon, în care au fost scrise textele bisericești în țările slave. Alfabetul chirilic a avut o răspândire foarte largă: adoptat de bulgari, el a fost preluat apoi de sârbi, ruși și români, care l-au folosit timp îndelungat în evul mediu.13 După stabilirea lor în sudul Dunării, mai precis în nord-estul Bulgariei, sub conducerea lui Asparuh, în anul 679, bulgarii i-au supus pe slavi, organizați politic în "Uniunea celor șapte triburi". Simbioza de secole slavo-bulgară a dat naștere
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Brătianu se întreba: "De unde au venit românii? Să fie ei un caz de generație spontanee, apărută în zorii timpurilor moderne?" Enigma rămâne neelucidată, iar coincidența dintre toate părerile autorizate (vezi mai jos), care ne obligă să căutăm originea românilor din evul mediu oriunde, în afară de România, ne duce la concluzia, paradoxală, că acest popor care nu are istorie, nu are nici origini și nici patrie. Se pare că trebuie să revenim, după un secol, la ce spunea Mihail Kogălniceanu, în lecția sa
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Keza, care admit prezența "vlahilor" ori a "păstorilor și colonilor romanilor", identificați cu românii, înainte de cucerirea lui Arpad sau chiar de aceea a lui Attila. Scrierile umaniștilor europeni din secolele XV-XVIII, despre prezența românilor pe teritoriul vechii Dacii în evul mediu, transformă această idee într-un fapt de conștiință europeană. Esența teoriei umaniste despre autohtonia românilor, asociată cu aceea a latinității lor, constă în susținerea descendenței lor din "coloniile romanilor" aduse de Traian la nord de Dunăre. Această idee o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romani"! Pe de altă parte, el preciza: Admit fără rezerve faptul că tăcerea textelor în legătură cu daco-romanii, timp de aproape zece secole, nu este un argument hotărâtor împotriva continuității unei populații romanizate la nordul Dunării. Este foarte adevărat că cei din evul mediu desemnau un ținut după numele populației stăpânitoare". Însă Lot nuanțează mai departe: Totuși dacă textele tac despre populația din nord, ele nu tac și în privința populațiilor de limbă latină de la sudul Dunării. Ele au ocupat un spațiu mai întins
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dominante (stratul) și cuceritorii barbari (germani, slavi)-adstratul. Neamul românesc este un popor romanic (neolatin), alcătuit din trei straturi etnice: tracii (daco-geții), care locuiau în nordul și sudul Dunării, ei au fost supuși de romani și latinizați, iar la începutul evului mediu (secolele VI-VII), slavii au cucerit ambele maluri ale fluviului și au reușit să desprindă romanitatea orientală de restul ei, iar latinii de răsărit, detașați de masa romanității, au asimilat pe slavi și s-au închegat într-un popor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de răsărit, detașați de masa romanității, au asimilat pe slavi și s-au închegat într-un popor nou, românii. Spațiul de naștere (formare) al unui popor nu este un cuib restrâns, ci o regiune întinsă. În sud-estul Europei, la începutul evului mediu, poporul român era (și a rămas) cel mai numeros. În evul mediu, românii erau un popor de spații mari (întinse), ei nu aveau orașe, ci erau păstori și agricultori (țărani). Românii, ca popor, s-au închegat pe un spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au închegat într-un popor nou, românii. Spațiul de naștere (formare) al unui popor nu este un cuib restrâns, ci o regiune întinsă. În sud-estul Europei, la începutul evului mediu, poporul român era (și a rămas) cel mai numeros. În evul mediu, românii erau un popor de spații mari (întinse), ei nu aveau orașe, ci erau păstori și agricultori (țărani). Românii, ca popor, s-au închegat pe un spațiu mult mai întins, care includea Dacia (nordul Dunării) și regiunea sud-dunăreană (balcanică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românei provin, în ambele limbi, din străvechea limbă vorbită odinioară în Peninsula Balcanică și în zona carpato-dunăreană, susține Al. Rosetti, pe urmele lui Hasdeu, Philippide, Capidan, Pușcariu. Această realitate infirmă teza privitoare la "simbioza româno-albaneză", la sfârșitul antichității și începutul evului mediu, și "conviețuirea" celor două popoare, sursa "împrumuturilor" din albaneză în română. Elementele fonetice, morfologice și sintactice în română și albaneză nu justifică o "comunitate" între cele două limbi, iar cuvintele indo-europene comune prezintă aspecte de mare vechime în limba
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vedere pare a fi astăzi total abandonat nici istoricii, nici lingviștii nu mai sunt tentați să-l susțină. Al doilealimba română s-ar fi născut la sud de Dunăre, iar dacoromânii ar fi imigrat din sud în nord spre sfârșitul evului mediu-are mai mulți partizani în rândul lingviștilor decât în cel al istoricilor". Dar dacă punem de acord datele lingvistice cu cele ale istoricilor, "este imposibil să nu ajungem, în mod logic, la al treilea punct de vedere, adică la ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui E. Petrovici, I. Pătruț, G. Mihăilă, P. Olteanu). În ceea ce privește regiunile de la est de Carpați, Moldova și Basarabia, "am putea fi de acord cu partizanii teoriei imigrației" (Brătianu) asupra faptului că regiunea aceasta reprezintă ultima etapă în cadrul expansiunii românești în evul mediu. În acest sens, trebuie să precizăm că, dacă o colonizare în Moldova a unor elemente românești, venite din Transilvania, este un fapt atestat istoric în evul mediu, nu este mai puțin adevărat că acestea s-au suprapus unei romanități
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Brătianu) asupra faptului că regiunea aceasta reprezintă ultima etapă în cadrul expansiunii românești în evul mediu. În acest sens, trebuie să precizăm că, dacă o colonizare în Moldova a unor elemente românești, venite din Transilvania, este un fapt atestat istoric în evul mediu, nu este mai puțin adevărat că acestea s-au suprapus unei romanități locale, est-carpatice, surprinsă arheologic la sfârșitul antichității (cf. D. Gh. Teodor, I. Ioniță, V. Spinei). Această expansiune nu justifică însă, în nici un caz, teoriile unor slaviști, conform
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu bulgarii (slavii meridionali, balcanici), această ipoteză (axiomă, pentru unii) trebuie abandonată integral, definitiv. Astfel, în prezent, este limpede că strămoșii românilor n-au locuit împreună cu strămoșii albanezilornu a existat un contact sau o conviețuire între români și albanezi, în evul mediu, în dreapta Dunării! Un aspect însemnat este individualitatea limbii române în perioada anterioară influenței slave, așa cum spunea Pușcariu: "faptul că găsim în cele patru dialecte un număr mare de împrumuturi de la slavi ne arată că străromânii au conviețuit cu slavii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rămas legată de Imperiu și, de aceea, a păstrat în chip firesc numele lui. Acest nume s-a păstrat numai în răsărit, fiind numele romanilor rămași în componența Imperiului sau sub influența religioasă și culturală a acestuia. Deși românii, în evul mediu, au trăit separați, numele neamului lor nu s-a schimbat, erau munteni, moldoveni, ardeleni, dar unitatea de neam a persistat. Ei au mai avut și alte nume date de străini, vlahi, blahi, volohi, dar aceste denumiri traduc numele vechi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și Turda.10 Evoluția structurilor sociale. Începuturile feudalismului românesc În istoria românilor, existența feudalismului, cu relațiile sociale, cu raporturile de dependență și cu formele sale specifice nu este contestată de nimeni. În ceea ce privește originile feudalismului românesc, evoluția societății de la antichitate la evul mediu a avut, în istoria noastră, o formă comună cu aceea din țările Europei de răsărit, neatinse de cucerirea romană, în care n-a existat sclavagismul și nici instituția colonatului. În aceste țări a avut loc o trecere directă de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urmare, a existat o clasă feudală (nobilime-boierime) anterioară întemeierii statului medieval și domniei românești independente, aceasta nu s-a născut după întemeiere. În general, în Europa apuseană și răsăriteană, nobilimea, stăpână pe pământul și pe munca țăranilor, se bazează în evul mediu pe privilegiul de stăpânire acordat de domnul țării, care o garantează cu oastea și autoritatea sa, recunoscută (sprijinită) de biserică. În consecință, trebuie să admitem că, în vremea veche, înainte de descălecare, o pătură socială fără privilegii scrise a exercitat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
societăți feudale. La Carpați, Dunăre și Mare, societatea românească, prevăzută cu structuri feudale timpurii, generalizate în secolele X-XIII, prezente mai ales în Dobrogea și Transilvania, își continuă existența într-un orizont rural predominant. În secolul al X-lea, decisiv pentru evul mediu românesc, prin intrarea unor teritorii în aria de stăpânire a unor state medievale evoluate, Bizanțul și Ungaria, în civilizația noastră timpurie își vor face loc o serie de schimbări. Pentru epoca feudalismului timpuriu la Dunărea de Jos este semnificativ
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]