4,165 matches
-
un „rău necesar”. Impozitul este văzut ca o contribuție a membrilor societății sau numai a unei părți a acesteia, la dispoziția guvernului, În scopul acoperirii cheltuielilor publice. Or, considerarea impozitului ca o prelevare pentru finanțarea cheltuielilor publice reprezintă un moment evolutiv În știința finanțelor. Se pot invoca argumente În acest sens maximele fiscale elaborate Adam Smith care reprezintă fundamente ale impunerii 36. Este vorba de: regula de justiție, regula certitudinii, regula comodității și regula economicității. 34 Corduneanu C., op. cit., p. 56
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
la creșterea cheltuielilor publice, ele cunoscând, mai ales În țările europene dezvoltate, un ritm de creștere mai rapid decât cel a produsului intern brut În intervalul 1960-1973, ultima categorie are o influență directă asupra realizării veniturilor fiscale. Abordate ca proces evolutiv, prelevările sub forme ale impozitelor reliefează tendința de creștere continuă ca urmare a creșterii cheltuielilor publice cărora a trebuit să li se asigure venituri acoperitoare. Au sporit, În primul rând, impozitele directe și, mai ales, cele indirecte, inclusiv contribuțiile pentru
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
În fine, se menține ca tendință, În evoluția globală a resurselor financiare publice, creșterea ponderii veniturilor fiscale În PIB. Concomitent, se remarcă și faptul că ponderea cea mai mare a prelevărilor fiscale revine celor legate de factorul muncă, iar tendințele evolutive se Înscriu și pe linia eforturilor Întreprinse de OECD În vederea armonizării legislative fiscale, necesară desăvârșirii construcției europene, chiar dacă aceasta Înseamnă renunțarea de către statele membre la o parte din suveranitatea fiscală. În același context, este de remarcat și faptul că dorința
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
transnaționale mai puțin coordonate și flexibile. Adică, să o facă mai transnațională decât altele. Pentru că transnaționalitatea unei corporații moderne este mai curând o problemă de intensitate a unei stări specifice (expansiunea internațională), decât una de delimitare secvențială Între etapele devenirii evolutive a unei corporații. Altfel spus, transnaționalitatea este un atribut al intensității expansiunii internaționale, și nu o stare evolutivă diferită față de niște etape de devenire anterioare (cum ar fi, spre exemplu, starea de firmă națională, urmată de starea de firmă internațională
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2690]
-
moderne este mai curând o problemă de intensitate a unei stări specifice (expansiunea internațională), decât una de delimitare secvențială Între etapele devenirii evolutive a unei corporații. Altfel spus, transnaționalitatea este un atribut al intensității expansiunii internaționale, și nu o stare evolutivă diferită față de niște etape de devenire anterioare (cum ar fi, spre exemplu, starea de firmă națională, urmată de starea de firmă internațională, apoi cea de firmă multinațională) sau viitoare (starea de firmă globală). În sensul imposibilității obținerii unor Încadrări și
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2690]
-
și țările dezvoltate și 6% Între țările În tranziție. Totodată, au fost adoptate 67 de noi acorduri pentru evitarea dublei impuneri fiscale, eliminând astfel un real impediment În calea investițiilor străine . Expansiunea În străinătate a CTN-urilor a avut loc evolutiv parcurgînd următoarele etape: a) Înainte de 1945: au loc primele extinderi internaționale (companiile americane realizează investiții directe În afara granițelor naționale); b) Perioada anilor 1945-1959: perioada dominației economiei mondiale de către companiile americane (pătrunderea masivă a firmelor americane În Europa la sfârșitul anului
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2690]
-
barierelor comerciale sau modificarea prețurilor energiei; tulburări sociale; atitudine negativă față de firmele străine. Unii din acești factori sunt de natură economică, alții de natură politică. Pentru fiecare țară, evenimentele neașteptate, atît inteme cît și externe, stau la baza modificării tendințelor evolutive. De aceea, comportamentul percepției riscului de țară este similar celui al burselor, care se modifică brusc sub impactul noutăților, dar prezintă și cicluri pe termen lung. Din aceste motive, modificarea percepțiilor riscului de țară depinde, inevitabil, de conjunctura economică și
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2690]
-
gra maticale (singular > < plural, masculin > < feminin, nominativ > < genitiv > < acuzativ, substantiv + substantiv, substantiv + adjectiv, prepoziție + substantiv etc.). Importanța grupării toponimiei în funcție de diferite criterii este concretizată în primul rînd prin identificarea unor tendințe specifice fiecărei categorii privind raportul originar, formula etimologică, traiectoria evolutivă, vechimea etc., constituind premise orientative pentru căutarea soluțiilor științifice de analiză diacronică ori sincronică a numelor, luate individual sau grupate într-un fel sau altul. Fiecare dintre clasificări poate facilita înțelegerea anumitor aspecte privind viața numelor cuprinse în ierarhia respectivă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
1 ca să realizeze ideea de doi, și eu voi spune că în ce privește limbajul nu sunt de făcut obiecții la argumentația domnului Darwin și că omul a ieșit sau poate fi scos din vreun animal inferior”. Prin despicarea unității genetice și evolutive a formei și sensului limbii, Max Müller se vede pus în situația de a explica cum s-a putut ca niște sunete naturale să ajungă a denumi sensuri generale. „Interjecțiile, afirma el, și sunetele imitative sunt singurul material posibil prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ideatică cu care au fost înconjurate, ele nu-și pot afla altundeva originea decât în interjecții și în sunete imitative. Privind limbile indoeuropene ca rezultat al gramaticalizării formulei aglutinante, iar pe aceasta ca rezultat al depășirii stadiului silabic, Bréal percepe evolutiv și unitar constituirea limbii, fapt remarcat cu entuziasm în 1876 de André Lefèvre: „Retrăgând originea limbajului dincolo de întreaga perioadă vecină cu istoria, dincolo de toată observația directă, Bréal s-a conformat invincibilei de acum înainte teorii a formării lente. Despuind de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
parte a teritoriului Sciției și respingerea de către el a acestui nume pentru țara sa înseamnă pe de o parte refuzul de a-i accepta pe autohtoni ca parte constitutivă a poporului român, iar pe de altă parte lipsa perspectivei istorice evolutive asupra limbilor și popoarelor: popoarele și limbile lor nu se constituie prin evoluție, ele vin de undeva gata făcute. În gândirea istorică tradițională predomină substituirea unor popoarelimbi prin alte popoare-limbi. În cronica slavilor de răsărit citim: „După mult timp [de la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
erau încă stabiliți în regiunile dunărene. De fapt nu se cunoaște nimic pozitiv despre episcopatul său. Este curios de notat că istoricii ecleziastici și repertoriile științelor religioase ignoră total rolul pe care textele slave îl atribuie Sfântului Andronic.” Neînțelegerea caracterului evolutiv al fenomenelor etnolingvistice a creat impresia incompatibilității dintre latini și traci, dintre latini + traci și români, dintre traci și slavi, dintre populațiile atestate în antichitate și grupările etnice de la ieșirea din evul mediu. Această neînțelegere rezultă din următorul text al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
băștinașilor”. Această explicație ar avea-o cuvintele stejar, pădure, eleșteu, cărare, grăiesc, privesc, nemeresc (DM, p. 365). De observat însă că elementele autohtone, deși sunt cele mai vechi, nu sunt luate ca parte constitutivă a unei limbi noi. În lipsa imaginii evolutive a limbii, Cantemir grupează elementele dacice la un loc cu celelalte elemente care au deteriorat latina: „Romanii (Romanos), spune el, au primit nu puține cuvinte de-ale dacilor, precum și mai târziu de-ale slavilor, polonilor, ungurilor și grecilor (așa cum se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
întruchipează aspectul sonor împreună cu structura gramaticală, cele două alcătuind, împreună cu alte componente ale structurii psihice, un tot indestructibil: „viața fiecărei limbi se fundamentează pe poziția lăuntrică a poporului față de arta întrupării gândului în sunet” (p. 270). Pe fondul interpretării aparent evolutive și sociale a fenomenului lingvistic, savantul german definește trecerea de la latină la limbile romanice ca pe un proces în care acestea din urmă și-au schimbat formele, menținându-și intactă forma. Imunitatea acesteia s-ar explica prin faptul că „odată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este că italienii, francezii și spaniolii au fost supuși patriarhului de la Roma, cu limba latină”. Ideea că latina populară a fost și este încă prin română o limbă vie nu are susținere în eșafodajul istoric structurat de Maior. Lipsește perceperea evolutivă a limbii și continua reînnoire a ei în procesul de comunicare. Cum ne putem imagina că o limbă nescrisă, care ulterior se va numi latină, a parcurs o perioadă de peste trei milenii suportând doar influența lexicală a popoarelor italice pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în antichitate fondul vechi nelatin de cuvinte al limbii române, fond care vădește faptul că întreaga limbă română, inclusiv aparențele latine ale acesteia, este o creație nouă, indestructibil îmbinată cu constituirea etniei române. Aflat însă departe de înțelegerea socială și evolutivă a limbii și respingând substratul tracic pe motiv că gințile barbare din Dacia s-au stins fără a lăsa urme lingvistice, el condensează tot trecutul limbii române în perioada italică a latinei populare. În felul acesta a fost blocată căutarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
române. În continuitatea ideii sângelui S. Pușcariu aduce necesitatea reconstituirii „epocii străromâne” în manieră proprie. Raportându-se la principiile care îi orientează gândirea, el își propune să aplice „metoda întrebuințată de romaniști, când din limbile romanice actuale reconstruiesc, după legile evolutive ale fiecărei limbi, formele latinei vulgare, sau cea întrebuințată de indoeuropeniști, când din limbile indoeuropene extrag arhetipul care stă la baza lor”. Căzut irecuperabil în eroarea fatală a lingvisticii tradiționale, el susține că situația cercetătorului istoriei limbii române „e însă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
În totală discordanță cu imaginea scheletului de limbă improvizat de neogramatici, se afirmă, nu fără temei, că limba română este una dintre cele mai bogate limbi (vii) din Europa. Ruptă de continuitatea globală a materialului lingvistic, de procesul social și evolutiv al colectivităților umane, teoria neogramatică nu permite ieșirea din schema care rezultă din aplicarea ei. Limitele acestei scheme nu permit mai mult decât încercări de a scoate un cuvânt sau un grup de cuvinte dintr-o clasă de împrumuturi pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
stadiul aglutinant, iar pe acesta din urmă a luat naștere formula indoeuropeană a limbii, formulă preponderent morfematică și paradigmatică. Rezultă că istoria limbii române angajează evoluția globală a limbii de la stadiul silabic la stadiile aglutinant și morfematic, ceea ce implică viziunea evolutivă asupra istoriei. 6. Stadiul indoeuropean al limbii s-a constituit în Asia Mică și s-a răspândit în est până în Himalaia și pe fluviul Indus. În vest, acest stadiu, datorat uzului intensiv al limbajului și creației orale mereu actualizate ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la latina clasică, atestată în scris, și uneori chiar la latina medievală, ca la un reper palpabil al sorginții limbii române, apelare corelată cu respingerea substratului, care ar fi neidentificabil, a blocat de la început și blochează și în prezent perceperea evolutivă a limbii ca produs al societății umane și al progresului cunoașterii. Rectificarea ce s-a făcut, în limitele științei tradiționale, prin introducerea sintagmei „latina dunăreană” sau „populară”, pentru a sugera ideea unei limbi latine vii vorbite de coloniștii romani, nu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
încât bolile nervoase și preocuparea pentru studierea lor a condus la o nouă specializare medicală și la edificarea Psihiatriei. Medicii Corneille Agrippa și Jean Wier disting între demonomanie și psihozele naturale, între tristețea pasageră și melancolia autistă, cu forme depresive, evolutive spre suicid. Ei descriu diferite forme de manii, transformările și consecințele lor. Jérome Cardan face discriminare între perfidie și perversie; Felix Platter face clasificarea psihopatiilor, a diferitelor deficite cerebrale, dezechilibre mentale, distingând între manifestările epileptice, stările de excitație nervoasă și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
ansamblul funcțiilor astrocitare, în particular capacitatea de a modula echilibrul concentrațiilor extracelulare ale potasiului, pH-ul sau activitatea secretorie. Pe de altă parte, a fost demonstrată capacitatea microgliei de a secreta substanțe trofice și citokine, prin care intervine în procesele evolutive ale plasticității sinapselor (Streit și colab., 1988). I.4.7. SINAPSE ELECTRICE Sinapsa electrică a fost demonstrată în numeroase zone ale sistemului nervos central. Aceste sinapse nu prezintă, din punct de vedere fiziologic, întârzierea existentă la nivelul sinapselor chimice. Sinapsele
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
însoțite adeseori de dereglări ale secreției de hormoni tiroidieni și gonadali. Ansamblul reacțiilor nespecifice la stres a fost denumit Sindromul general de adaptare (SGA) sau Reacție oscilantă postagresivă (ROPA) de către Laborit (1955), căruia Selye (1946) i-a descris trei faze evolutive: de șoc-contrașoc, rezistență și epuizare (fig. 164). Într-un prim moment are loc reacția rapidă de alarmă, în care se produc fenomene predominent nervoase de șoc și contrașoc de natură simpatico-adrenergică indispensabile mobilizării resurselor. Componenta nervoasă simpatică este urmată de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
care i le detectează și pe care acesta din urmă este incapabil să și le conștientizeze constructiv. Nici în timpul și nici după ,,criza" care le pune în pericol poziția, personajele nu intenționează să schimbe ceva care ar imprima un sens evolutiv lumii lor, ci, dimpotrivă, își reiau vechile habitudini, fără a fi marcați de evenimentele prin care au trecut, asemeni unor păpuși mecanice. Toate comediile pun în relief această teorie care exprimă incapacitatea personajelor de a învăța din greșeli, de a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a doua parte a lucrării. 3.6. Modul ironic Definirea, clasificarea, procedeele și statutul ironiei în decursul perioadelor culturale sunt câteva aspecte pe care încercăm să le sistematizăm în acest preambul teoretic. Vom puncta, pentru început, câteva repere din traseul evolutiv al conceptului. Plasată în spațiul contrastivității în care, prin insolitarea unei coincidentia opposirorum se revelează eterna relativitate a oricărei paradigme, ironia era la Socrate o metodă (maieutică) de interogare prin simularea neștiinței, devine începând cu Aristotel și o figură care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]