KorAP: Find »[drukola/base=felinar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...93 >

2,317 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

și de o scară de fier care cobora spre subsol, dar niciunul dintre atelierele pe care le vedea nu aveau acea configurație. Un grup de tineri ofițeri de cavalerie, amețiți bine, se făcu auzit în apropiere, făcând glume deocheate. Lumina felinarelor se reflecta rece în nasturii și decorațiile de pe mantalelor lor, iar Virginski le recunoscu în voce și în rânjetul vulgar aceeași poftă aspră care îl atrăsese odată și pe el la Fraulein Keller, în compania unui grup similar. Poate, făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
din lumină și se luă după ei. Mergeau încet și se opreau des, iar Virginski se văzu nevoit să-și potrivească pasul cu ritmul lor, mereu atent să păstreze aceeași distanță față de ei. Cu toate că ocolea lumina, ținându-se în umbra felinarelor, acesta era sigur că ofițerii îl vor observa până la urmă și încerca să-și imagineze ce le-ar spune dacă ar fi devenit obiectul bătăii lor de joc. Dar nu se putea gândi la nimic și singurul rezultat al acestei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
la sine, că voia să o rănească încă și mai mult decât înainte. ă Goriancikov! strigă el după ea. Era deja la mijlocul scărilor, dar se opri ca să-l privească. Uitându-se în sus, o văzu în lumina de halou a felinarului. ă Ce-i cu el? întrebă ea. Virginksi nu știa ce avea să spună in momentul următor. Voia să îi spune că tocmai văzuse capul lui Goriancikov plutind într-un borcan. În schimb el spuse: ă El era unul dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Fiecare lucru la timpul său, Ilia Petrovici. Fiecare lucru la rândul său. Capitolul douăzeci Govorov vorbește Porfiri privea afară pe fereastra din biroul prokuror-ului spre Strada Gorokhovaia. Fiindcă simțea nevoia să fumeze, se uita pe fereastră ca să-și distragă atenția. Felinarele erau aprinse, astfel încât lanțuri de lumină brăzdau întunericul dimineții. În spatele său auzi fâșâit de hârtii și oftaturile adânci ale prokuror-ului. Porfiri se întoarse și îl văzu pe Prokurorul Liputin închizând raportul pe care i-l înmânase. Acesta conținea declarațiile lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

să se teamă de flăcările sepulcrale și de sufletele condamnate, rămâi în pace, odihnește-te în liniște. Când Cipriano Algor trecu de ultima casă a așezării și privi spre locul unde se afla olăria, văzu sclipind lumina exterioară, un vechi felinar dintr-o cutie metalică atârnat deasupra ușii, și, deși nu trecea nici o noapte fără să-l aprindă, simți acum că inima îi prinde puteri și sufletul i se îmblânzește, casa parcă îi spunea, Te aștept. Aproape impalpabile, purtate în voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
întorci acasă cu jumătate din vase sau că fiica ta te va lăsa în curând singur. Olarul ajunse la capătul drumului și respiră adânc. Decupat pe perdeaua de nori cenușii, dudul negru e la fel de întunecat pe cât îi cere numele. Lumina felinarului nu-i pătrunde coroana, nu atinge nici măcar frunzele crengilor mai joase, doar o slabă luminozitate tapisează solul aproape atingând trunchiul gros al copacului. Vechea cușcă pentru câine e tot acolo, goală de mulți ani când ultimul ei locatar a murit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
s-a zărit o licărire care a dispărut imediat. Cipriano Algor vru să afle despre ce e vorba, se aplecă să arunce o privire după ce se apropiase câțiva pași. Bezna dinăuntru era completă. Înțelese că astupa cu trupul lui lumina felinarului și se dădu puțin la o parte. Era licărirea unor ochi, un câine, Sau o pisică, dar mai degrabă e un câine, se gândi olarul, și avea probabil dreptate, despre specia lupină nu mai există memorie credibilă aici, în ținut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
nopții care se apropia. Cipriano Algor murmură, Trebuie să avem grijă cu Marçal, ce-a spus el adineauri a fost ca o lovitură de cuțit, iar Marta răspunse, tot în șoaptă, A fost o lovitură de cuțit, a durut tare. Felinarul deasupra ușii se aprinse. Marçal Gacho apăru în prag, își schimbase uniforma cu o haină obișnuită, de umblat prin casă. Câinele Găsit îl privi cu atenție, cu capul ridicat, înaintă câțiva pași spre el, apoi se opri, în expectativă. Marçal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
propriul lui nume, Cipriano, Cipriano, Cipriano, îl repetă până pierdu șirul, până când simți că amețeala îl azvârlea în afara propriei persoane, până când încetă să mai înțeleagă ce spunea, atunci pronunță cuvântul cuptor, cuvântul șopron, cuvântul lut, cuvântul dud, cuvântul arie, cuvântul felinar, cuvântul pământ, cuvântul lemn, cuvântul ușă, cuvântul pat, cuvântul cimitir, cuvântul toartă, cuvântul urcior, cuvântul furgonetă, cuvântul apă, cuvântul olărie, cuvântul iarbă, cuvântul casă, cuvântul foc, cuvântul câine, cuvântul femeie, cuvântul bărbat, cuvântul, cuvântul, și toate lucrurile din lume, numite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-l la Centru, așezată lângă el în furgonetă, se gândi la ea în diverse situații, din ce în ce mai intime și mai liniștitoare, mâncând la aceeași masă, conversând pe banca de piatră, dându-i de mâncare câinelui Găsit, culegând fructele dudului negru, aprinzând felinarul de deasupra ușii, dând la o parte cearșaful, fără îndoială prea multe gânduri și prea aventuroase pentru cel care refuzase până și să guste din prăjitură. Bineînțeles că vorbele lui Marçal nu cereau un răspuns, fuseseră o simplă constatare a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

îmblânzească. Eu țineam să rămân liber, sălbatec, nedomesticit. Și am jurat să fug de-acasă. Într-o seară, am ieșit pe poartă și nu m-am oprit decât în pădure. Ceva mai târziu am auzit voci și am zărit două felinare; mă căutau, mă strigau, tata îmi promitea că nu mă va bate. Eu stăteam ascuns după un tufiș și tăceam. După ce au dispărut felinarele și nu s-a mai auzit decât vântul foșnind prin frunze, mi s-a făcut frică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
m-am oprit decât în pădure. Ceva mai târziu am auzit voci și am zărit două felinare; mă căutau, mă strigau, tata îmi promitea că nu mă va bate. Eu stăteam ascuns după un tufiș și tăceam. După ce au dispărut felinarele și nu s-a mai auzit decât vântul foșnind prin frunze, mi s-a făcut frică; nu izbuteam să-mi dau destul curaj spunându-mi că eram liber și aproape m-am bucurat când tata a venit înapoi cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a smucit și s-a aruncat asupra mea. Apărându-mă, l-am împins și s-a lovit cu capul de zid. S-a prăbușit pe trotuar. M-au trecut sudori reci. Din fericire, fiind târziu nu trecea nimeni pe stradă. Felinarul din colț arunca o lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-am aplecat asupra lui. Avea buzele mânjite de ruj. Rujul Augustei, l-am recunoscut. Numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fericită decât sentimentul că nu lăsase nimic la întâmplare. Încât, aș spune, resentimentele bătrânilor față de ea erau afectuoase. Când o bufniță și-a găsit să devină limbută chiar în dreptul ferestrelor Moașei, mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întâmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru. Probabil, stătea între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta devotamentul față de Moașa. Arhivarul ar fi vrut să se ducă singur; fără concurenți. Din păcate pentru el, nici portarul, nici Dominic, nici un îngrijitor spătos, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

Libertății a mea era, mai mult sau mai puțin, situată În spatele lui. Fața anterioară a postamentului era rabatată Înainte, formând un fel de pasarelă care Înlesnea ieșirea printr-un culoar. Iar de acolo ieși Într-adevăr un individ cu un felinar - poate unul cu gaz, cu sticla colorată, care Îi lumina fața cu niște văpăi roșietice. M-am lipit Într-un colț și nu m-a văzut. Cineva dinspre cor Îl ajunse din urmă. „Vite“, Îi zise acesta, „repede, peste o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
care pregătea ceva În vederea ritului. Dacă nu erau mulți, mai puteam să-i ocolesc și să ajung la statuia Libertății. Înainte ca Ei să sosească, cine știe de unde, și câți, pe același drum. Am stat ghemuit mult timp, urmărind licăririle felinarelor În biserică, alternarea periodică a luminilor, momentele de intensitate mai mare sau mai mică. Calculam cu cât se depărtau de statuia Libertății și cât putea ea să rămână În umbră. La un moment dat am riscat, am lunecat prin partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
vârfuri, și durerea s-a atenuat. Numai atunci, scoțând capul, privind la dreapta și la stânga cu precauție, și dându-mi seama că ghereta rămăsese destul de umbrită, am reușit să mă simt stăpân pe situație. Naosul era luminat peste tot. Erau felinarele, dar acum erau zeci și zeci, purtate de cei veniți la adunare, care tocmai soseau prin spatele meu. Ieșind, bineînțeles, din culoar, treceau În șir pe la stânga mea, intrau În cor și se aranjau În naos. Dumnezeule, mi-am zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
intrau În cor și se aranjau În naos. Dumnezeule, mi-am zis, Noaptea de pe Muntele Pleșuv, versiunea Walt Disney. Nu vociferau, ci murmurau, dar toți laolaltă produceau un zumzet accentuat, ca figuranții de la operă care rostesc: rabarbaro rabarbaro. La stânga mea felinarele erau puse pe jos În semicerc, completând cu o circumferință turtită curba de răsărit a corului și atingând cu extremitatea acelui pseudo-semicerc, spre sud, statuia lui Pascal. Acolo fusese pus un vas cu jăratic aprins, peste care cineva arunca ierburi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
extremitatea acelui pseudo-semicerc, spre sud, statuia lui Pascal. Acolo fusese pus un vas cu jăratic aprins, peste care cineva arunca ierburi, esențe. Fumul ajungea până În ghereta mea, uscându-mi gâtul și provocându-mi o stare de surescitare febrilă. Printre pâlpâirile felinarelor, mi-am dat seama că În centrul corului se agita ceva, o umbră subțire și foarte mobilă. Pendulul! Pendulul nu mai oscila la locul lui obișnuit, la jumătatea transeptului. Fusese atârnat mai sus, la cheia de boltă, În centrul corului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
așeze din nou În poziția În care Templierii Îl experimentaseră probabil prima oară, cu o jumătate de mileniu Înaintea lui Foucault. Ca să-i permită să oscileze liber, eliminaseră unele infrastructuri, creînd În amfiteatrul corului acea grosolană antistrofă simetrică, marcată de felinare. M-am Întrebat cum putea Pendulul să-și mențină constanța oscilațiilor acum, când sub dușumeaua corului nu mai putea exista regulatorul magnetic. Apoi am Înțeles. Pe marginea corului, lângă motoarele Diesel, stătea un individ care - gata să-și schimbe locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
printre automobilele din naos, lunecau pe lângă draisiniennes și motocicluri, mai că se dădeau de-a dura prin umbră, unii purtând un jilț și o masă acoperită cu pânză roșie În spațiul larg de trecere din fund, alții punând ici-colo alte felinare. Mici, nocturni, pițigăiați, ca niște copii rahitici, iar unuia care trecea pe aproape de mine i-am zărit trăsăturile mongoloide și capul chel. Erau acei Freaks Mignons ai lui Madame Olcott, micii monștri respingători pe care-i văzusem pe afișul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
un uragan. În același timp, medium-ii parcă se chirciseră, cu fețele contractate și desfigurate, ca și cum ar fi Încercat să-și facă nevoile și nu reușeau, respirau gâfâind. Lumina vasului cu jăratic se atenuase, iar acoliții lui Madame Olcott stinseseră toate felinarele puse pe jos. Biserica era luminată doar de raza felinarelor din naos. Și Încet-Încet, minunea se realiză. De pe buzele lui Theo Fox Începea să iasă un fel de spumă albicioasă care treptat se solidifica, și o spumă de același fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
fețele contractate și desfigurate, ca și cum ar fi Încercat să-și facă nevoile și nu reușeau, respirau gâfâind. Lumina vasului cu jăratic se atenuase, iar acoliții lui Madame Olcott stinseseră toate felinarele puse pe jos. Biserica era luminată doar de raza felinarelor din naos. Și Încet-Încet, minunea se realiză. De pe buzele lui Theo Fox Începea să iasă un fel de spumă albicioasă care treptat se solidifica, și o spumă de același fel, cu ceva Întârziere, Începea să iasă și de pe buzele fraților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
cabalist 52. Un eșichier uriaș ce se Întinde pe sub pământ 53. Neputând să dirijeze pe față destinele pământești 54. Prințul tenebrelor 55. Numesc teatru 56. Prinse să sune din trâmbița strălucitoare 57. De fiecare al treilea arbore era atârnat un felinar 58. E alchimia o târfă castă 59. Și iau naștere astfel de monștri 60. Bietul prost! 61. Această Lână de Aur 62. Considerăm drept societăți druidice 63. La ce te face să te gândești peștele acela? 8. TIFERET 64. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]