1,925 matches
-
o scară, sunt date la o parte cele care deja au ajutat la urcuș, ca în reprezentarea wittgensteiniană a demersului propriu din Tractatus. În vederea înțelegerii, trebuie acceptată ideea preeminenței ființării reflexive, preeminență tradusă prin deschiderea temporală mai accentuată a acestei ființări; dar nu poate fi vorba despre o îndepărtare a timpului din determinarea (temporală) a celorlalte ființări; căci, în fapt, fiecare ființare este timpul însuși, mai bine zis, durată umplută obiectual. Direcția fenomenologică indicată mai devreme, prin termenul reducție, ca fiind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reprezentarea wittgensteiniană a demersului propriu din Tractatus. În vederea înțelegerii, trebuie acceptată ideea preeminenței ființării reflexive, preeminență tradusă prin deschiderea temporală mai accentuată a acestei ființări; dar nu poate fi vorba despre o îndepărtare a timpului din determinarea (temporală) a celorlalte ființări; căci, în fapt, fiecare ființare este timpul însuși, mai bine zis, durată umplută obiectual. Direcția fenomenologică indicată mai devreme, prin termenul reducție, ca fiind potrivită înțelegerii preeminenței ființării conștiente în "lumea timpului" este, de fapt, răspunzătoare pentru fenomenul în cauză
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din Tractatus. În vederea înțelegerii, trebuie acceptată ideea preeminenței ființării reflexive, preeminență tradusă prin deschiderea temporală mai accentuată a acestei ființări; dar nu poate fi vorba despre o îndepărtare a timpului din determinarea (temporală) a celorlalte ființări; căci, în fapt, fiecare ființare este timpul însuși, mai bine zis, durată umplută obiectual. Direcția fenomenologică indicată mai devreme, prin termenul reducție, ca fiind potrivită înțelegerii preeminenței ființării conștiente în "lumea timpului" este, de fapt, răspunzătoare pentru fenomenul în cauză: doar procedând astfel și nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi vorba despre o îndepărtare a timpului din determinarea (temporală) a celorlalte ființări; căci, în fapt, fiecare ființare este timpul însuși, mai bine zis, durată umplută obiectual. Direcția fenomenologică indicată mai devreme, prin termenul reducție, ca fiind potrivită înțelegerii preeminenței ființării conștiente în "lumea timpului" este, de fapt, răspunzătoare pentru fenomenul în cauză: doar procedând astfel și nu se poate în alt chip avem această preeminență. Ceea ce înseamnă că este vorba despre o preeminență constitutivă, una care ține de actele de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
răspunzătoare pentru fenomenul în cauză: doar procedând astfel și nu se poate în alt chip avem această preeminență. Ceea ce înseamnă că este vorba despre o preeminență constitutivă, una care ține de actele de constituire temporale (și judicative, se-nțelege). Această ființare conștientă nu este ființarea umană (omul, ființa socială, ființa rațională, persoana umană etc.) așa cum o preluăm noi în experiență, fie obișnuită, fie proprie feluritelor științe, aceea care, cum ar spune Husserl, admite necondiționat evidența și obiectivitatea tuturor lucrurilor din "lumea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cauză: doar procedând astfel și nu se poate în alt chip avem această preeminență. Ceea ce înseamnă că este vorba despre o preeminență constitutivă, una care ține de actele de constituire temporale (și judicative, se-nțelege). Această ființare conștientă nu este ființarea umană (omul, ființa socială, ființa rațională, persoana umană etc.) așa cum o preluăm noi în experiență, fie obișnuită, fie proprie feluritelor științe, aceea care, cum ar spune Husserl, admite necondiționat evidența și obiectivitatea tuturor lucrurilor din "lumea externă", admitere proprie atitudinii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
omul, ființa socială, ființa rațională, persoana umană etc.) așa cum o preluăm noi în experiență, fie obișnuită, fie proprie feluritelor științe, aceea care, cum ar spune Husserl, admite necondiționat evidența și obiectivitatea tuturor lucrurilor din "lumea externă", admitere proprie atitudinii naturale. Ființarea conștientă este constituită ea însăși temporal; și tocmai aceasta are preeminență, ea se află "la început" pentru orice considerație în orizontul judicativului; desigur, tot ea stabilește (cu sine, în regimul timporizării) sensurile ultime despre care a fost vorba mai sus
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de gândire și rostire, din făptuirea propriu-zisă, anume transcendența și ierarhia. Cu reținerea firească legată de anticiparea unui demers și a unui rezultat legat de acesta, trebuie să spun acum că, potrivit reducției non-judicative a dictaturii judicativului, reflexivitatea temporală a ființării conștiente și deschiderea acesteia către Celălalt constituie, de asemenea, ființa; adică tot un sens temporal. Dar aceasta din urmă, interpretată după regula proprie, adică propriu-zis ontologic (în regimul timporizării), este "om" și "lume", în unitatea lor. Preeminentă este, în ultimă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către Celălalt constituie, de asemenea, ființa; adică tot un sens temporal. Dar aceasta din urmă, interpretată după regula proprie, adică propriu-zis ontologic (în regimul timporizării), este "om" și "lume", în unitatea lor. Preeminentă este, în ultimă instanță, ființa (față de orice ființare, nu doar față de cea conștientă, adică reflexivă temporal); de aici apropierea demersului "reductiv" de unele idei ale demersului de tip ontologic; dar ființa este deschiderea, cum spune Heidegger, însă, cum nu mai spune el la fel de clar, este deschidere în interiorul unității
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conștientă, adică reflexivă temporal); de aici apropierea demersului "reductiv" de unele idei ale demersului de tip ontologic; dar ființa este deschiderea, cum spune Heidegger, însă, cum nu mai spune el la fel de clar, este deschidere în interiorul unității "om-lume". Acceptând aceasta, preeminența ființării conștiente constă în reflexivitatea sa temporală și în deschiderea sa către cealaltă ființare și către ființă, adică în faptul participării sale la ceea ce poate fi numit "unitate ontologică"; fie aceasta ca atare, fie determinată, în sens de "situație existențială" (relație
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
demersului de tip ontologic; dar ființa este deschiderea, cum spune Heidegger, însă, cum nu mai spune el la fel de clar, este deschidere în interiorul unității "om-lume". Acceptând aceasta, preeminența ființării conștiente constă în reflexivitatea sa temporală și în deschiderea sa către cealaltă ființare și către ființă, adică în faptul participării sale la ceea ce poate fi numit "unitate ontologică"; fie aceasta ca atare, fie determinată, în sens de "situație existențială" (relație determinată a omului cu lumea). Dar linia aceasta de discurs nu ne duce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin timporizare, nu pot fi pe deplin puse în sens. Reducția non-judicativă însă, pornind de la ceea ce actele constitutive ale timpului au creat (pornind de la lumea judicativului, "împarantezând-o") poate "lucra" în sensul celor două. Timpul, cum am văzut deja, este întru ființare. Dar ființarea conștientă (reflexivă în sens temporal și deschisă către Celălalt), ca timp, este întru ființă. Timpul , așadar, se mișcă în două direcții, cea întru ființare fiindu-i proprie, cealaltă fiindu-i adăugată prin accident. Acestea sunt sensuri posibile prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu pot fi pe deplin puse în sens. Reducția non-judicativă însă, pornind de la ceea ce actele constitutive ale timpului au creat (pornind de la lumea judicativului, "împarantezând-o") poate "lucra" în sensul celor două. Timpul, cum am văzut deja, este întru ființare. Dar ființarea conștientă (reflexivă în sens temporal și deschisă către Celălalt), ca timp, este întru ființă. Timpul , așadar, se mișcă în două direcții, cea întru ființare fiindu-i proprie, cealaltă fiindu-i adăugată prin accident. Acestea sunt sensuri posibile prin reducție non-judicativă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
împarantezând-o") poate "lucra" în sensul celor două. Timpul, cum am văzut deja, este întru ființare. Dar ființarea conștientă (reflexivă în sens temporal și deschisă către Celălalt), ca timp, este întru ființă. Timpul , așadar, se mișcă în două direcții, cea întru ființare fiindu-i proprie, cealaltă fiindu-i adăugată prin accident. Acestea sunt sensuri posibile prin reducție non-judicativă, întrucât depășesc limitele operaționale ale reducției judicative; pentru a le descoperi, nu se trece doar de la fenomenalitatea dictaturii judicativului (ansamblul ei de elemente, caracteristici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru a le descoperi, nu se trece doar de la fenomenalitatea dictaturii judicativului (ansamblul ei de elemente, caracteristici, fapte, aspecte, "poziții" etc.) la timp, luat el însuși ca element al aspectului alethic al judecății și judicativului, ci de la timp identificat cu ființarea reflexivă (temporal) și deschisă (către Celălalt) la unitatea ontologică, unitatea om-lume, care tocmai ne-a apărut și, date fiind sensurile judicative scoase la iveală de reducție până acum, se arată ca fiind logos-ul întreg (nu doar cel formal, propriu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se anunță, reiau un enunț al lui Maurice Merleau-Ponty: Dar singurul Logos care preexistă este lumea însăși...209 Mai devreme am afirmat că timpul ia parte la jocul în-ființării, că jocul acesta presupune, alături de timp (care are sensul de întru ființare), ființa; că, așadar, aceasta nu rămâne singurul termen răspunzător pentru în-ființare. De fapt, totul se petrece între ființă și timp (chiar dacă este vorba despre în-ființare, adică despre intrarea în scenă a ființei și ființării). Ei sunt termenii de început ființa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timp (care are sensul de întru ființare), ființa; că, așadar, aceasta nu rămâne singurul termen răspunzător pentru în-ființare. De fapt, totul se petrece între ființă și timp (chiar dacă este vorba despre în-ființare, adică despre intrarea în scenă a ființei și ființării). Ei sunt termenii de început ființa și timpul -, ei și de sfârșit. Dar dintre ei, totuși, ființa are un sens prin sine, ca unitate ontologică (așa cum a fost sugerat mai sus), în vreme ce timpul, deși termen originar, nu ar avea nici un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
început ființa și timpul -, ei și de sfârșit. Dar dintre ei, totuși, ființa are un sens prin sine, ca unitate ontologică (așa cum a fost sugerat mai sus), în vreme ce timpul, deși termen originar, nu ar avea nici un rost în sine, fiind ființarea determinată. La drept vorbind, lucrurile se anunță astfel încă în orizontul dictaturii judicativului. Pe această bază, putem concepe și posibilitatea ca ființa și timpul să-și păstreze raportul într-un anumit echilibru, el însuși posibil ca unitate a celor doi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
traduce într-o slăbiciune a timpului și în coborârea lui către o altă condiție, anume sub aceea a ființei, coborâre ce reprezintă "în-ființarea"; cel ce trece în această condiție, așadar, este timpul, ceea ce înseamnă că el reprezintă, în fapt, însăși ființarea; în termeni judicativi, aceasta reprezintă timporizarea, constituirea "obiectelor" judicative. Desigur, este o problemă aflarea celor doi termeni, ființa și timpul, la început. Oricum, resursele de justificare ale dictaturii judicativului sunt inepuizabile; în această situație, se poate interveni cu un act
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de a i se înfățișa puterea, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului cu principiile gândirii formulate de logica clasică, îndeosebi cu principiul noncontradicției. În contextul de față poate primi un sens și ceea ce unii filosofi contemporani numesc "ființa ființării". Desigur, aceasta este timpul; el reprezintă ființa, în măsura în care ființa este adusă, prin în-ființare "temporală", în condiție de ființare; dar el nu este ființa întocmai, fiind, în esența sa, întru ființare; acesta ar fi un prim act constitutiv care ia parte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de logica clasică, îndeosebi cu principiul noncontradicției. În contextul de față poate primi un sens și ceea ce unii filosofi contemporani numesc "ființa ființării". Desigur, aceasta este timpul; el reprezintă ființa, în măsura în care ființa este adusă, prin în-ființare "temporală", în condiție de ființare; dar el nu este ființa întocmai, fiind, în esența sa, întru ființare; acesta ar fi un prim act constitutiv care ia parte la construcția sensului "ființei ființării. Apoi, am putea concepe timpul ca fiind identic, în primă instanță, cu ființarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
primi un sens și ceea ce unii filosofi contemporani numesc "ființa ființării". Desigur, aceasta este timpul; el reprezintă ființa, în măsura în care ființa este adusă, prin în-ființare "temporală", în condiție de ființare; dar el nu este ființa întocmai, fiind, în esența sa, întru ființare; acesta ar fi un prim act constitutiv care ia parte la construcția sensului "ființei ființării. Apoi, am putea concepe timpul ca fiind identic, în primă instanță, cu ființarea reflexivă și deschisă; acesta ar fi cel de-al doilea gând care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el reprezintă ființa, în măsura în care ființa este adusă, prin în-ființare "temporală", în condiție de ființare; dar el nu este ființa întocmai, fiind, în esența sa, întru ființare; acesta ar fi un prim act constitutiv care ia parte la construcția sensului "ființei ființării. Apoi, am putea concepe timpul ca fiind identic, în primă instanță, cu ființarea reflexivă și deschisă; acesta ar fi cel de-al doilea gând care se alătură celui dintâi în construcția sensului ființei ființării. Ființa în-ființează temporal, adică se trece
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființare; dar el nu este ființa întocmai, fiind, în esența sa, întru ființare; acesta ar fi un prim act constitutiv care ia parte la construcția sensului "ființei ființării. Apoi, am putea concepe timpul ca fiind identic, în primă instanță, cu ființarea reflexivă și deschisă; acesta ar fi cel de-al doilea gând care se alătură celui dintâi în construcția sensului ființei ființării. Ființa în-ființează temporal, adică se trece în ființarea determinată ca timp; iar timpul este ființa trecută în ființare prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ia parte la construcția sensului "ființei ființării. Apoi, am putea concepe timpul ca fiind identic, în primă instanță, cu ființarea reflexivă și deschisă; acesta ar fi cel de-al doilea gând care se alătură celui dintâi în construcția sensului ființei ființării. Ființa în-ființează temporal, adică se trece în ființarea determinată ca timp; iar timpul este ființa trecută în ființare prin în-ființare (temporală). Expresia "ființa ființării" are drept prim sens ființa trecută, în mod temporal, în ființarea reflexivă și deschisă, apoi are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]