1,717 matches
-
pe mâna sa, de teamă să nu sfâșie foile subțiri, crezând că poate e băgat în acest bețișor vreun cărbune. Dar mâna rămase curată. Străinul i-l luă din mână și apăsă ușor, o clipă, capătul neascuțit. Auta auzi un foșnet neîntrerupt, foarte slab, venind din acel bețișor. La semnul străinului, încercă să-l apropie de o foaie, și nici nu apucă s-o atingă bine că bețișorul făcu pe ea un semn negru. Bucuros și uimit, Auta scrise în limba
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
palme! Marele Preot îi iscodi ochii. - Nu mint, stăpâne, răspunse Auta. Ei au o oglindă fermecată în care se poate vedea tot ce este în jurul turnului, și au o cutie din care se aude, când e liniște înăuntru, chiar și foșnetul vântului în spice... Te-am așteptat cu nerăbdare, stăpîne! Marele Preot se întoarse spre un slujitor: - Atunci să se întindă corturile. Până dimineață stăm aici. - Nu veniți înăuntru? îl întrebă Auta. Nu-i nevoie de cort pentru tine, slăvite stăpâne
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cumva se duc în Marele Oraș. Să le spui că au ce vedea acolo și că aș fi bucuros să le fiu călăuză. Auta le tălmăci această rugăminte a preotului și străinii nu se împotriviră. Ieșind ultimul, Auta auzi un foșnet și se întoarse: de după o perdea se ivi o clipă capul Marelui Preot. Auta zâmbi în sine și ieși fără să spună nimic nimănui. Ceilalți erau în grădină și se uitau la flori. Când îi ajunse Auta din urmă, cârmaciul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înțelept. Ce-ar fi să-i zic Hor străinului bătrîn?" se întrebă Auta. "Nu prea se potrivește, dar e mai ușor de spus decât numele lui adevărat", mai adăugă el în sinea sa, apoi stătu o bucată de vreme ascultând foșnetul lanului. Soarele era destul de sus și Auta se temu că odihna lui se preface în trândăvie, tocmai când străinii aveau nevoie de el. Se sculă din grâu, își aruncă sacul în spinare și porni spre luntre. Îl întîlni curând chiar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se păru. Iar când simți că i-a trecut, auzi înăuntrul globului care-i învelea capul vocea liniștită a cîrmaciului: - Coborâm. După un oarecare răstimp, Auta simți o ușoară smucitură de la cap spre picioare, și peste câteva clipe auzi un foșnet slab și câteva ușoare țăcănituri: jilțurile se strângeau, îndemnînd și trupurile de pe ele să se îndoaie. Acum șederea era plăcută. Dar iată că Hor cel dintâi începu să-și desfacă curelele. Auta se uită la el mirat. Hor îi spuse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Henry se identifica - poate pentru că era mai apropiat de vârsta lui - mai degrabă cu Howell decât cu mai tânărul participant la această scenă. Căci ea deveni foarte rapid o scenă În mintea lui: o veche grădină pariziană, cu ziduri Înalte, foșnetul fustelor doamnelor peste peluze, clinchetul porțelanului și sticlăriei fine, un ușor parfum de țigări de foi, conversația civilizată, sclipitoare, spirituală... și, privindu-le, urmărindu-le pe toate cu o foame și o poftă tardive, americanul matur, grizonant. Era categoric un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
era că, dacă tot trebuia să-și dea duhul, atunci măcar era musai să apuce să și-l dea dintr-o poziție de bună conveniență. Lângă ei, pe tăcute, Patricia izbutise să-și retragă doi centimetri una dintre glezne. În foșnetul, ca de sare, al dantelelor. În gâlgâitul de nădușală al fiecărui por. După cinci minute de sforțare și chin, era din nou la orizontală, dreaptă, cu spinarea întoarsă în sus, nasul în scama covorului și toate extremitățile înainte caraghios împrăștiate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îndepărtat un cufăr vechi. Nimic pe pereți. Nici un fel de ornament nicăieri. Era ceva atât de departe de reședința somptuasă, să zicem, a Liviei Cramm, pe cât de îndepărtată era China. Și totuși era prietenoasă. Zgomote de afară: ciripitul păsărilor. Un foșnet de arbuști stufoși. Urletele sporadice, îndepărtate, ale vreunui câine sălbatic. Nici o urmă de pași, nici un semn al prezenței umanității. O fereastră cu un petic de sac pe post de geam, fluturând în vânt. O ușă acoperită în același fel. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
desiș. — O, Doamne! spuse ea cu o ipocrizie vădită. Am lovit și ți-am pierdut-o. El a plecat s-o găsească și tocmai căuta de zor în tufișurile dese care mărgineau capătul grădinii lui Cerkasov, când a auzit un foșnet în spatele lui. S-a întors și a văzut-o pe Irina dezbrăcându-și rochia. — S-ar putea agăța de ceva și s-ar rupe, a spus femeia. Mi-e mai bine fără ea. — Ești sigură că știi ce faci, Irina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și amețitor ca o cascadă cu cădere Încetinită. Dar ce m-a năucit peste măsură, lipsindu-mă de orice consistență, a fost atunci când am trecut pe lângă umărul ei și am simțit adierea stârnită de genele-i enorme, care clipeau cu foșnet nefiresc, umbrindu-i obrajii Îmbujorați, cu pomeții ușor ridicați. În scurtă vreme, majoritatea băieților din școală se Îndrăgostiseră de Otilia. Era Într-o clasă paralelă cu a noastră, Într-a 11 B,”la agro”, cum le spuneam celor de la mecanică
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să se audă mult mai bine acel cuvânt, Întâlnit de atâtea ori, dar nebănuind vreodată că ar putea suna atât de diferit. Eram Învăluit de sunete plăcute, ca și cum te-ai fi pierdut Într-o unduire tainică de ape, Într-un foșnet dulce și repetat, de păduri tainice, fulgerat de doruri neștiute și de amintiri demult uitate. Mă simțeam nesigur, răvășit și greu mi-am putut aduna gândurile răzlețite pretutindeni. Da, e un cuvânt frumos, i-am răspuns sec, abia reușind să
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nu mai distinse niciun sunet din vacarmul acela tembel, care-l acaparase cu atâta violență. Ajunse În dreptul unor case furișate În umbră și se opri gâfâind asurzitor. Se așeză pe vine. Nu se auzeau decât bătăile ritmice ale inimii și foșnetul vântului clătinând coroanele copacilor din apropiere. Acum era la adăpost. Privi cu mare băgare de seamă În jur. La parterul unei locuințe din vecinătate, geamul era vizibil crăpat. Curiozitatea Îi Îndreptă pentru o clipă atenția Înăuntru. Se Îndreptă către acolo
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dea seama dacă acesta Îi simțise prezența ori, pur si simplu, Îl evitase. Era totuși Îngrijorat că ceva se schimbase În atitudinea lui, În „jocul lor fascinant și periculos”, cum Îl numea el. Rămase o vreme cu privirea ruptă, ascultând foșnetul vag al iederii. Tristețea Îl răscoli dintr-o dată și o beznă rece i se revărsă Înspre marginile ființei. Vântul răcoros Îl făcu să tresară din acea somnolență Încordată. Amurgise de-a binelea, iar el știa acum că niciodată nu fusese
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
M-am dezbrăcat În câteva clipe și am fost În așternut. Lola mă privea languros, strivind mereu Între pleoape luminița aceea vie, care i se zbătea nestatornic În ochi. A atins ușor Întrerupătorul, lăsând să domnească Întunericul deplin. Am auzit foșnetul (ah, Înfiorătorul, perversul foșnet) pe care-l face o rochie ce alunecă de-a lungul unui trup de femeie (inima Îmi zdrobise coșul pieptului, iar secundele curgeau infinite). În Întunericul din cameră nu distingeam absolut nimic. Cameră de hotel serios
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
câteva clipe și am fost În așternut. Lola mă privea languros, strivind mereu Între pleoape luminița aceea vie, care i se zbătea nestatornic În ochi. A atins ușor Întrerupătorul, lăsând să domnească Întunericul deplin. Am auzit foșnetul (ah, Înfiorătorul, perversul foșnet) pe care-l face o rochie ce alunecă de-a lungul unui trup de femeie (inima Îmi zdrobise coșul pieptului, iar secundele curgeau infinite). În Întunericul din cameră nu distingeam absolut nimic. Cameră de hotel serios! - mi-a zis, Încântat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ca pe niște cuțite sub arșiță. El era pe atunci un copil și, până când se-nsurase, șopârlele dispăruseră. Fără ele, orașul părea ca o urmă închegată la soare, ca o gură uscată. Omar cel îndrăgostit de o fată aștepta mai departe foșnetul de metal al reptilelor peste pietrele încălzite. — Ce îți place la ele? încerca să se lămurească Rashid, stând și el cu privirea fixată printre crăpăturile lespezilor. — Dacă-ți spun, ai să știi? întrebase Omar. Praful se înălța în cordoane de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
vrerea, Smulge rădăcinile dorinței tale! Unii dansează în piața mare, Dar sufiții adevărați dansează în propriul sânge, dansează și calcă peste propriile iluzii, Dervișii muzicanți bat în tamburul dinlăuntru și cu iuțime tulbură apele, tu nu știi, dar ei aud foșnetul pomilor din Paradis, tu nu cunoști freamătul acelor frunze, fiindcă îți trebuie auzul inimii, și nu ochii!... Întâmplarea făcuse înconjurul orașului chiar din zori. Bătrânul Beheshti dispăruse, dar Omar nu ar fi putut să spună cuiva ce se petrecuse. Nici
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
însă când se duse înainte, chiar înspre răsărit, constată că peretele devenise elastic și putu să treacă prin el, ca printr-o membrană subțire, care se făcuse la loc, după ce pătrunsese într-o grădină. Aici muzica încetase, dar era un foșnet de frunze și un murmur adormitor, de vânt ori de apă, încât el se lăsă răpus peste pajiștea de verdeață, unde două femei mâncau. Era ca în Dejunul pe iarbă al impresionistului refuzat, Manet, doar că cele două stăteau cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ai nevoie de mine și de chiparoși?" I-am simțit părul vegetal atingîndu-mi obrazul. Și i-am dat un răspuns cam aiurea: Pentru că tu ești blîndă". O vreme am tăcut amândoi. Apoi, cu aceeași voce, puțin răgușită și monotonă ca foșnetul chiparoșilor, ea a murmurat, fără nici o legătură cu ce discutasem înainte: "O iubire poate fi risipită în lucruri fără valoare." " Nimic nu e fără valoare din ce iubești", am contrazis-o, și, după ce am văzut-o plecând fără să spună
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Întâi a tăcut. Și n-am mai insistat. Apoi a vorbit, dar vorbea foarte departe de mine și abia o mai auzeam: Fiecare are ceva de uitat..." Vocea ei suna ca un tremur abia perceptibil, pe care-l confundam cu foșnetul chiparoșilor: "De ce ți-aș povesti ceva ce, oricum, n-ai să crezi?" Glasul i s-a stins și, într-adevăr, nu mai auzeam decât chiparoșii fremătând în vânt. XVI ― Văd că nu-ți place să dai un nume tuturor lucrurilor
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să simți fără să mai faci deosebirea dintre un copac și altul sau chiar dintre un copac și un om. E de ajuns să-ți treci palmele peste scoarța pinilor, să te uiți la crengile lor și să le asculți foșnetul. Mi s-a întîmplat, chiar, să încerc o asemenea terapie sufletească. Și te asigur că mi-a fost de mare folos. Nu știu dacă fără ea aș fi rezistat... O viață întreagă am avut totală încredere în mine. M-am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
oaza unde e mormântul lui Alexandru. În spatele colibei de paie, e o stâncă rotundă. Află ce-ți zice acolo oracolul." I-am propus să meargă cu mine. M-a refuzat: "Trebuie să te duci singur acum", a zis. Auzeam clar foșnetul fiecărui pin. "Eu ― a continuat Ana ― sunt ca acele animale care iubesc o singură dată și pe care dragostea le ucide". În clipa următoare, am auzit un foșnet care nu mai era. al pinilor. Nu se poate, m-am gândit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a refuzat: "Trebuie să te duci singur acum", a zis. Auzeam clar foșnetul fiecărui pin. "Eu ― a continuat Ana ― sunt ca acele animale care iubesc o singură dată și pe care dragostea le ucide". În clipa următoare, am auzit un foșnet care nu mai era. al pinilor. Nu se poate, m-am gândit Imediat, însă, am deslușit, prin aerul străveziu, siluetele negre ale eucalipților, coliba de paie și chipul dăltuit în piatră a lui Alexandru, tânăr, privind spre cer. Mi-am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
din care bea vinul și o sfărâma de stînci." Dincolo de coliba de paie, am găsit stânca rotundă de care pomenise Ana. Am simțit, pe loc, o duioșie ciudată în mine. O vreme, am ascultat vântul, o pasăre țipând în deșert, foșnetul eucalipților, după care m-am hotărât să plec, când, din senin, coliba de paie a luat foc... Asta a fost totul. Sau aproape totul... ― De ce spui "aproape totul"? ― Fiindcă m-am trezit cu o mare uimire în suflet... Povestește-mi
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
se mai uită înapoi. Simți mâna cârciumarului cum îi cuprindea umerii și o auzi pe maică-sa din spate: -Ți-efrig? - Nu, răspunse în silă. Văzu locul pustiu și întins. Pânza întunecată și rară a salcâmilor tremura în vântul dimineții. Auzi foșnetul frunzelor și simți mirosul dulce al florilor. Cuțarida, verde, pună de buruieni, strălucea în lumina soarelui. 44 Trăsura se opri în fața dughenii. Lina nu spuse nimic. Birjarul cară lada cu Grigore. Aștepta bacșișul, și cârciumarul îi dădu câteva piese. Aglaia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]