1,973 matches
-
este cu siguranță ratat. Dacă își va propune să fie cea mai frumoasă încercare lingvistică rostită vreodată, el va fi lamentabil ca eficiență. Iar dacă nu își propune nimic, este posibil să iasă bine”. Sau, în același registru, o vorbă franțuzeasca spune că „un discurs politic bun nu trebuie să vorbească despre nimic, dar să lase impresia că vorbește despre toate”. Analiza evidențiază faptul că, în interiorul discursului politic de campanie, nu mai există, deseori, nici un raport direct și onest între conținutul
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
că limba franceză folosește forma englezească (humor) pentru a denumi humorul în sensul în care îl concepem aici. Contopirea sau organizarea pe care le prewsupune humorul par să nu aibă condiții naturale pe tărîm francez. Oricum, este caracteristic pentru firea franțuzească să oscileze între stări sufletești foarte diverse, cese pot desfășura într-o anumită independență unele față de altele. Așa se explică surprizele pe care francezii le oferă deseori lumii. Astfel, un filosof francez susține că, pentru un observator foarte atent, nu
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
am văzut toate hârțoagele completate cu bine și am oftat ușurată uăh. Însă nimic n-a egalat cele două reprize de plâns: una cu smiorcăială și oftaturi de încântare, alta mai discretă, pe muțește. Amândouă m-au încercat pe sol franțuzesc, unde am aterizat la început de aprilie cu Smaranda, ca să lansăm la Paris volumul despre paradisul banatic. Dar până să ajungem la Sorbona (pe aripile ICRĂ, am poposit într-un loc despre care care aș putea spune cu mâna pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
o tragedie. A, bun, când ești în solda cuiva și iei bani ascunși fiindcă lauzi un roman idiot, atunci evident că te discreditezi. Dar cât timp îți place, să zicem, romanul de pe axa anglo-saxonă și nu palpiți la romanul minimalist franțuzesc, sau când te atrag cu precădere filosoficul, metafizica, și nu exhibiționismul narativ, atunci da, totul e normal și te simți prin forța lucrurilor mai aproape de un editor decât de alții. Exact pe ideea asta se mai acuză și așa-zisa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
și simplu vinovat în sine. De sub masca lui a apărut, destul de repede, și un chip. Un chip cunoscut în special de ieșenii iubitori de teatru, care merg din când în când la Ateneul din Tătărași și ascultă o voce graseiată, franțuzească, una care prezintă spectacolul - e vocea „anarhistului-șef“ Benoât Vitse, directorul instituției. Adică persoana pe care diverse ziare și apoi televiziuni au prezentat-o drept cea mai periculoasă din România începutului de aprilie. În momentul în care am aflat cine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
care „dă pelei o molitate și lucire simili de catife“ și elixirul de gură „Dentorine“, „care Împrospătează și curățește gura, Întărește ginginele și apără dinții de cariea“. Tot pentru frumusețea și tinerețea „veșnică“ a damelor și domnilor erau prezentate cosmetice franțuzești ce se puteau găsi, de data asta, chiar locco, În Iași, „la Farmacia Emil Ortynsky, pe strada Mare, lângă Palatul administrativ“. „Avis au monde elegant!“ era titlul reclamei la „Remediuri de Înfrumusețare și totodată ca articule de toaletă“, avizate de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
șampania zilelor festive de altă dată nu este aceeași cu cea pe care o cunoaștem astăzi. În primul rând, pentru că vinurile de Champagne sunt denumite astfel abia în 1600, încetând să li se mai spună vinuri de Franța sau "vinuri franțuzești", adică provenind din Ile de France. Apoi, pentru că vinul roșu cu efect efervescent natural a devenit treptat gri, apoi alb. În sfârșit, pentru că legendarul Dom Pérignon se naște mult mai târziu. Pierre Pérignon se naște în ianuarie 1638, la Sainte Menhould, în
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
A început din nou sărbătoarea vinului nou, atât de contestată de o serie de glasuri potrivnice distracției și voiei bune, dar revigorată în secret de o mulțime de petrecăreți neobosiți. Unde sunt balurile și carnavalurile de altădată care înveseleau mahalalele franțuzești? Au fost distruse și expuse ca simple suveniruri, amintind de vremurile bune de odinioară. Dar a fost suficientă prospețimea unui vin nepretențios, popular, vesel pentru ca o nouă sărbătoare a bucuriei și recunoștinței, o nouă sărbătoare națională improvizată să se ridice
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
transportat în butoaie mai mici față de cele în care era transportat vinul de Bordeaux. Pretextul era acela de a evita confuziile (ceea ce reprezintă o modalitate de complimentare), iar motivul era acela că taxele afectau fiecare butoiaș, indiferent de conținut. Vinurile franțuzești câștigau tot mai mult piața străină. Astfel, vinul de Bordeaux și implicit locuitorii zonei, au trecut în Anglia, odată cu căsătoria, pe 18 mai 1152, la Poitiers, a lui Alienor de Aquitania, divorțată de Regele Franței, Ludovic al VII-lea, cu
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Aquitania, divorțată de Regele Franței, Ludovic al VII-lea, cu Henric al II-lea Plantagenet. Rege al Angliei, duce de Normandia și conte de Anjou, Henric al II-lea Plantagenet a lansat definitiv dincolo de Canalul Mânecii moda și gustul pentru vinurile franțuzești. Timp de aproape trei secole, Bordeaux și-a consolidat în Evul Mediu numele de capitală viticolă a lumii civilizate. Pentru a consuma aceste vinuri, englezii au înființat o adevărată "flotă a vinului" pe care cronicarul Froissart a evaluat-o în
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
navele comerciale olandeze ale Companiei Indiilor să poată îmbarca pe loc producțiile locale. Cât despre comerțul intern, vinurile de Anjou erau transportate în bărci pe Loira, până la Saint-Georges-sur-Loire, Rochefort-sur-Loire și Ponts-de-Cé. Vinurile pariziene au fost deopotrivă ambasadori excelenți ai viticulturii franțuzești. La originea viticulturii pariziene s-au aflat călugării mânăstirii Saint Denis, construită în secolul al VII-lea, pe vremea "bunului rege Dagobert", proprietari a numeroase terenuri în Argenteuil, Montmorency, Nanterre, Port-Marly, Rueil și Saint-Germain-en-Laye, precum și călugării mânăstirii Saint-Germain-des-Prés, care și-
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
ca activitate pariziană se datorează Stareței Adelaïde de Savoya, care la începutul secolului al XII-lea a creat un fel de "centură roșie" la periferia viitoarei capitale. Aparținând vinurilor roșii, (de un roșu deschis), acest vin parizian se numea "vin franțuzesc" sau "vin de Franța" (adică din Ile-de-France), pentru a-l deosebi de vinurile de Burgundia sau Gascogne. Producția și calitatea lor, încă semnificative în secolele al XV-lea și al XVI-lea permiteau exportul vinurilor spre Anglia, Flandra sau Olanda
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
o mortalitate de 5,2 la 10 000 de locuitori în orașele cu mai mult de 5 000 de locuitori, în perioada cuprinsă între 1886 și 1890. În același timp, în anul 1863 are loc o adevarată catastrofă comercială. Vinurile franțuzești de renume ce sunt exportate, din cauza îmbolnăvirii, nu mai pot fi consumate odată ajunse la destinație. Pierderea a fost evaluată la 52 de milioane de hectolitri, echivalentul a aproape 500 de milioane de franci. Împăratul Napoleon al III-lea este
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
drojdiilor în fermentație și a pus la punct o modalitate de conservare a lichidelor fermentate cunoscută sub numele de pasteurizare. La 26 iunie 1871, Pasteur a depus brevetul pentru ceea ce el considera drept "berea revanșei naționale" și în străinătate "berea franțuzească" pentru că, așa cum scrie în 1876, în prefața volumului său Etudes sur la bière: Aceste cercetări mi-au fost inspirate de suferințele noastre. Începându-le imediat după războiul din 1870, le-am continuat fără încetare de atunci, cu hotărârea de a
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
mod special asupra practicilor oenologice și etichetării prevăzute în legislația franceză, nu trebuie să uităm că, spre deosebire de vinurile de masă aflate sub organizarea comună a piețelor, vinurile de calitate produse în regiuni determinate (V.C.P.R.D), care reunesc toate celelalte vinuri franțuzești cu denumire de origine controlată (VDOC) se găsesc pe o piață liberă. Astfel, regulile de producție, de punere în circulație, de comercializare a vinurilor cu denumire de origine controlată, respectându-se evident standardul minim impus de Comunitatea europeană, țin tot
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
hectolitri de vin retrași de pe piață (pe baza aproximării cu 70 de hectolitri la hectar). De exemplu, pentru campania din anii 1989-1990, experții sunt de părere că o scădere de aproximativ 2 milioane de hectolitri a producției vinurilor de masă franțuzești ar fi imputabilă celor 28 000 ha desființate între anii 1988-1989. În cadrul deciziilor luate de către cele douăsprezece state membre cu ocazia punerii de acord asupra prețurilor din anii 1990 -1991, s-a hotărât că primele acordate pentru renunțarea definitivă la
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
la trântă cu „Tatăl“ într-o carte. Personajele lui François Weyergans nu sunt ficțiune, autorul e naratorul, într-o scriere versatilă, ironică, dramatică și surprinzătoare, cum n-am mai citit de mult. Belgianul Weyergans a făcut să freamăte lumea literară franțuzească în 2005, când a câștigat Premiul Goncourt, și nu oricum, ci „detronându-l“ pe Houellebecq. Dacă ați citit deja romanul „incriminat“, Trei zile cu mama (Editura Polirom, 2006), o să vă gândiți că am revelații cam târzii, ceea ce e just, căci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
două fiind traduse în românește), acest roman e scris înaintea lui Trei zile cu mama - asta ca să invoc circumstanțele atenuante. Iar perspectiva e psihanalitică și zeflemitor-inteligentă, fiindcă Weyergans își ironizează, în același timp, propria manieră. Psihanaliză și ironie care - curat franțuzesc - îmbracă un alt corp și în celălalt roman. V-am zăpăcit? Ei bine, cam asta așterne pe hârtie și Weyergans, o zăpăceală ordonată a dramelor unor universuri mici, umane, a fricilor care ne sunt „aproape“ și-a spaimelor auctoriale. Toate-femeile-frumoase
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
formula centru-stânga. Aflându-mă la Paris, ca invitat al Asociației de Științe Politice, declaram în Le Monde, 15 aprilie 1990: „Frontul este un rău necesar într-o conjunctură destabilizatoare”, iar în Libération din 28 aprilie 1990 citam o veche zicală franțuzească: „Faute de mieux, on couche avec sa femme”*. După victoria electorală a FSN, m-am decis să iau o poziție mai tranșantă. Am scris atunci articolul „Democrația în România începe cu democrația în Front” (22 iunie 1990), în care scriam
Profeții despre trecut și despre viitor by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2139_a_3464]
-
la Dunăre și Marea Neagră, o vatră intensă de gândire, sentimente și expresie artistică luminează și încălzește toate sufletele din Moldova, Valahia și Transilvania. Poezia când cântă, când plânge, cu accente de adevăr, sinceritate și omenie care trec vibrând în traducerile franțuzești sau în operele originale pe care românii și româncele le scriu adesea, și foarte frumos, în limba noastră. Dacă teatrul și romanul au anale mai tinere, mai puțin bogate și poate mai puțin originale, științele, filosofia și critica au reprezentanți
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
reviste; Ștefan Braborescu nu este lipsit de interes, Alice Călugăru, poetesă a stelelor, este foarte tânără: ale sale Viorele (1905) promit. Mihail Canianu este un aed popular și pitoresc, în chip fericit influențat de Coșbuc; Ch. Ad. Cantacuzène scrie versuri franțuzești foarte apreciate (Sourires gracés, Poussière et Falbalas, Synthèse attristée de Paris). O numim doar aici pe Carmen Sylva, a cărei operă va fi studiată mai amănunțit ceva mai departe. Un loc le acordăm lui Topârceanu și P. Cerna, care pune
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
în 3 acte), Bogdan I (tragedie în versuri în 5 acte), Bursucul (comedie în 5 acte), Ciceron (dramă în 5 acte), Pe câmpul de onoare (dramă în 3 acte), Traian și Dochia (legendă lirică într-un act), fie traducând piese franțuzești de Molière, Dumas-fiul, Murger, Gondinet, Banville, Ponsard, Octave Feuillet, Theuriet, Scribe, d'Ennery, Regnard, Pailleron, Labiche, Beaumarchais, Shakespeare, Zola sau Paul de Kock: alegerile sale au fost eclectice. A contribuit mult la răspândirea operelor dramatice franceze în România, dar și
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
alcătuiesc o trilogie extrasă din istoria Moldovei. Aceste piese, care duc lipsă de tehnică, sunt nobile epopei. A scris și o comedie: Irinel. Să-i mai pomenim pe Demetriade, cu Renegatul său; Dorna, născut în 1879, traducător a numeroase comedii franțuzești și autorul câtorva comedii; G. Diamandi, care face teatru social și filosofic (Bestia, Dolorosa); P. Dulfu, născut la Tohat în 1856, critic literar, traducător al tragediei Ifigenia (1879); Duțescu-Duțu, care colaborează în teatru cu V. Leonescu; Eftimiu; Emil D. Fagure
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Românul nu pare, până în prezent, să aibă o gândire dramatică. Are abundență: mai trebuie așteptată calitatea. Să adăugăm că arta teatrală atrage tot mai mulți scriitori. Acum zece ani, Bucureștiul nu avea decât un teatru, Teatrul Național, unde multe piese franțuzești erau reprezentate în franceză. De atunci, numărul operelor dramatice românești a crescut în proporții considerabile, iar în loc de un teatru Bucureștiul are cinci: Teatrul Național, Teatrul Liric, Teatrul Davila, Comœdia și Compania Lirică Grigoriu pentru operetă. Din această agitație se va
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
cavaleresc. În ea avem o imagine a bunătății, frumuseți, devotamentului, iar toată această admirație pare să fie rezumată în faimoasa poveste a soției Meșterului Manole. Legenda românească a lui Manole este prea cunoscută există și un vechi cântec de jale franțuzesc ca să nu dăm aici originalul. Ea a fost tradusă în franceză de J. Brun. "Pe Argeș în gios, Pe un mal frumos, Negru-vodă trece Cu tovarăși zece, Nouă meșteri mari, Calfe și zidari, Și Manole, zece, Care-i și întrece
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]