2,506 matches
-
mai dădeam nimic. Mâncătoare de bani! Am găsit o moldoveancă. Dar n-am ținut-o, că nu i-a plăcut lui tata când, în loc să ceară sapa, a zis „hârlețul“, și: „Ia hârlețul și du-te la mă-ta!...“. Și-a gonit-o. (Râde.) De ce-ați furat? Pentru bani. S-aduc bani în casă, ca să fie mulțumiți. Să nu mai fie scandal, să nu mai fie îmbârligături, să nu măscărească pe ăla, s-arate pe ăla, să-njure. Tata era leneș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
viețile!“ Și astea, droguri și Dumnezeu, neapărat să stăm de vorbă, să vă explic, că sunt capitole întregi, grele, nu le termini în propoziții scurte. Așa că, dragi cititori, veți vedea întâi cum a început el... Am fost un biet copil, gonit pe străzile bucureștiului de scandalurile ce erau tot mai dese acolo unde ar fi trebuit să pot spune căminul meu, acolo unde eu ar fi trebuit să am ce învăța, unde eu trebuia să mă formez ca om. Dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
o apologie vibrantă a lui Maxim Gorki („Alexei Maximovici Peșkov“, în Facla, an V, nr. 87, 3 ianuarie 1914), cu trimiteri în linia vitalismului nietzschean, vestind apariția unei „noi credințe”: „astăzi e scriitorul celebrat, primit solemn în țara care îl gonise; e filozoful ultimelor doctrine, deși niciodată nu s-a gîndit să profeseze o credință. E frate spiritual - cu toată deosebirea dintre ei - cu Kipling, căci amîndoi simpatizează cu personajele brutale și impetuoase cari nu pot îngădui obstacolele sociale ce stăvilesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și sunt plin de scai. Am stăpânit cândva un cer de stele și lumilor eu le cântam la nai. Nimicul își încoardă struna. Azi nu străbate-n grota mea nici un străin, doar salamandrele pestrițe vin și cîteodată: Luna. V - Păianjenul Gonit de crucile sădite pe cărări Pan s-ascunse într-o peșteră. Razele fără de-astîmpăr se-mbulzeau și se-mpingeau cu coatele s-ajungă pîn'la el. Tovarăși nu avea, doar un păianjen singurel. Iscoditor micuțul își țesuse mreaja de mătase
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
amintirile. Iar când mă simt prea singur, amân amintirile pentru mai târziu și încerc să mă culc. Ziua n-am vise și mă pot odihni. Într-o zi, când am deschis ochii, am zărit un șarpe în iarbă. L-am gonit și n-a fost nici o problemă. Aici, totul se rezolvă firesc, și chiar fericirea poartă un nume simplu. Ca timpul. Sau ca moartea. Iar vara nu face decât să deștepte în mine toate dorințele și regretele. Sunt aproape ca Oedip
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pentru cât eram de rău. Și de neghiob: mă agățam trufaș de o pală de vânt care, ducându-mă departe de Izvorul meu, mă stingea, în vreme ce mă bucuram că sunt un licăr iluzoriu în noapte. Acesta era Stiliano, cel care, gonit din Cividale, se îndrepta spre necunoscut, iar nu cel care scrie. II Pe înserat am ajuns la primul popas, de unde se intră pe via Postumia. Mi s-a dat voie să mă culc pe fânul din grajd, fiind miluit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
eu să te-nvăț, m-a anunțat. Și, dacă faci față, îți arăt ceva. Am ieșit afară și m-a obligat să-mi scot tunica. - Faci exact ceea ce fac eu, mi-a poruncit. Nu-mi rămânea decât să mă supun. Goneam amândoi spre marginea așezării. Mi se alătura să vadă cum respir. Dacă dădeam semne de oboseală, încetinea, goana devenind mers. Imediat ce începeam să respir normal, relua alergatul. Odată ajunși, s-a cățărat ca un râs în vârful unui stejar; abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
chiar sub copac. Rotari m-a supus acestui tratament o lună, fie că ploua sau ardea soarele, până ce am fost în stare să parcurg traseul fără să mă opresc și să mă cocoț cu el pe crengile cele mai înalte, gonind coțofenele ce-și aveau acolo cuibul. În ziua aceea și-a arătat pasiunea care mi-a îngăduit mai apoi să trec mai ușor de bariera aversiunii lui față de scris. Cam la o sută de pași de casa părintească se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a cincea. Din prag, mi-a poruncit: - Vino cu mine! L-am urmat, căci nu se cuvine niciodată să fii crud cu un înfrânt: îți faci un dușman de moarte. Avea sub brațul drept o pungă de piele. M-a gonit până la marginea așezării și, când am ajuns în subterană, a scos din pungă două scramasaxuri. Congestionat la față, mi-a întins unul, spunându-mi: - Tu cuvântul, iar eu spada. Nu prea mă pricepeam la arme; reușeam cu greu să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a aruncat la picioarele lui Faroald. - Stăpâne, se văita el, eu nu sunt vinovat cu nimic; a intrat în casa mea, mi-a cerut de mâncare și n-a mai vrut să iasă. Ba chiar, atunci când am încercat să-l gonesc, s-a postat în fața ușii și m-a împiedicat să ies. I-am ars două ciomege de i-a dat sângele la un obraz, și el, în loc să se sperie, a început să-mi spună „lovește, lovește“, părând că-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Uitați-vă la un biet nebun care spune numai tâmpenii. Ar putea să-i atace și pe fiii voștri și să vă molesteze femeile. La început șovăitori, s-au uitat unul la altul și au început să spună: - E-adevărat! Goniți-l de-aici! Am îngenuncheat lângă donatist, șuierător ca un șarpe, și i-am șoptit: - Ești liber să pleci, și ți se va da tot de dorești, mai puțin moartea sau o scuză pentru a-ți lua viața. Dar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
viața lui. Zice că i s-a arătat de mai multe ori Arhanghelului Gavril, care i-ar fi dictat o nouă credință ce-ar urma să fie răspândită în lume. Începând el să vorbească în piețele din Mecca, a fost gonit din orașul de baștină, drept care a găsit adăpost la Medina. Trebuie să-ți mai spun, Înălțimea Ta, că starea de lucruri în Arabia nu era deloc bună. Creștinii erau puțini la număr, și păgânii, mulți, cu multe locuri sfinte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un moment dat calul mi s-a lovit cu crupa de o cracă și a virat brusc de partea opusă. Gumbert mi-a alunecat din brațe și a căzut la pământ. Am tras de hățuri, uitându-mă înapoi. Un avar gonea după mine cam la o jumătate de milă, așa că am dat pinteni și l-am lăsat pe Gumbert acolo unde căzuse, trăgând nădejde să i se fi rupt osul gâtului. Am gonit mai mult de un ceas, până ce caii s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tras de hățuri, uitându-mă înapoi. Un avar gonea după mine cam la o jumătate de milă, așa că am dat pinteni și l-am lăsat pe Gumbert acolo unde căzuse, trăgând nădejde să i se fi rupt osul gâtului. Am gonit mai mult de un ceas, până ce caii s-au făcut lac de sudoare. Eram toți laolaltă, doar noi însă, căci nimeni altul nu ni se mai alăturase, și nimeni nu ne mai urmărea. Nu puteam să ne continuăm cavalcada decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
păzească. Am fost treziți de strigătele lui Gumbert. Un lup mare și negru îl înșfăcase cu colții de braț. Am reușit să-l eliberăm și să punem animalul pe fugă; spre norocul nostru, bătrân și bolnav, era de unul singur, gonit de haită. Caii însă i-am pierdut. Speriați, au rupt hățurile cu care erau legați și au luat-o la fugă. A doua zi dimineața am găsit scheletul lupului. Probabil că el ne salvase de ceilalți lupi, potolindu-le foamea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
podoabă sau ferecătură prețioasă. La Cividale am stat de vorbă cu Grasulf și am căzut de acord să ținem sub control orice predicator sau misionar catolic ce s-ar osteni în oraș, sau în orice castel sau domeniu, să-l gonim imediat ce ar crea probleme și să-i îndemnăm pe toți longobarzii, mai ales dacă erau luptători de frunte, să se boteze în credința ariană. În cele din urmă, m-am întors la Pavia; regele, mulțumit de lucrarea mea, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca pentru prima noapte a nunții, Rotari nu a reușit să se mai stăpânească. Mânia lui se revărsa peste mine și Rodoald printr-o volbură de înjurături și insulte. A distrus o mare pare din mobilier, după care și-a gonit fiul, care-l privea rătăcit și îngrozit. Mânia lui a durat ceva timp, ca apoi, în fine, să se prefacă în deznădejde și durere. De-abia atunci am putut sta de vorbă. S-a așezat ținându-și capul între mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în baston. Nouă sute șaptezeci și cinci de livre de argint. În glasul său mi s-a părut că disting o nuanță de dojană. În timp ce înaintam, punea necontenit mici monede în numeroasele mâini întinse. Bazilica era pustie, și, după sosirea noastră, gărzile au gonit lumea și din atrium. Pragul era pavat cu bucăți de marmură luate de la circ, cu fragmente de inscripții antice și basoreliefuri. Arhitectura bazilicii se susținea pe un mare număr de coloane, nici una egală cu cealaltă, recuperate de la felurite temple și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a desfășurat războiul. Toate au același miros de sânge, mațe și creiere spulberate pe jos, de carne care putrezește. Pe toate câmpurile de bătaie se află nori de muște acoperind cadavrele, corbi mari care smulg ochii și își iau zborul, goniți de câinii sălbatici care ling sângele închegat al muribunzilor implorând ajutor și urlând de durere, erupțiile fetide provocate de pântecele celor neîngropați, înnegrite și umflate de soare. Și, așa cum se întâmplă întotdeauna, au existat viteji care au devenit fricoși din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
are pășuni întinse Și fânețe necuprinse, Și păduri cu umbra deasă, Și o mândră mai aleasă; Și mai are înalți munții, Și har îndărătul frunții, Are Dunărea și Marea Asta-i toată supărarea! Câinii noștri-i otrăviră, Caii noștri îi goniră, Și ca fiarele turbate, Îi săriră lui în spate. Se-nroși tot asfințitul, Când loviră cu cuțitul. Dar și mândrul nostru, dragul, Îi trăsnise cu baltagul Și-i lăsă în bălți de sânge, Dar el rabdă și se plânge, Că
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un gând îl întristează: Nu cumva regina Toamnă Vrea să vină-n grabămare? Nu cumva ea vrea să-mi șteargă Orice urmă de verdeață, Să mă lase gol și singur Doar cu apa din izvoare, Să văd iar cum îmi gonește Orice urmă de-ncântare! Dar n-apucă bine codrul Gândul tot să și-l termine, Căci împărăteasa Toamnă, Îmbrăcată în tăcere, Se coboară chiar deasupra Codrului să mi-l întrebe: Codrule cu râuri line, Vremea mea-i acum, știi bine
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tipar, să accept o nouă realitate sumbră: copilul acela eram eu... Soarele tomnatic nu ezită să îmi șicaneze mugurii indolenței... vântul adie lin, prea lin pentru o zi obișnuită de brumar... într-un parc părăsit, un copil se joacă... își gonește propriul reazem, fără a cunoaște adevărul vieții... și brusc, începe să cadă... să cadă într-un abis etern, într-o genune albă, într-o grădină stearpă și într-o lume moartă... Și totuși, și acum, acel copil se joacă... Enache
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
deșert. Un sălbatic fără sandale în picioare. Cu părul încâlcit. Murdar pe față. A sărutat-o pe gură, el, verișorul, fiul mătușii lor, apoi i-a scos apă din fântână să dea la oi și la capre și i-a gonit pe răii care se învârteau pe acolo. - Ce tot spui? a întrebat Laban, tatăl ei. Cine e la fântână? Cine mai e cu el? Are multe bagaje? - O să mă ia de nevastă, a zis Rahela direct, când și-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
răbdarea și o repezea, „Du-te la cortul tău”, îi spunea, când Ruti i se împleticea printre picioare. Dar apoi îi părea rău, pentru că Ruti se ghemuia ca un câine la cel mai mic cuvânt aspru al mamei. După ce o gonea, se ducea după ea și se așeza lângă ea și se lăsa sărutată și adorată de biata femeie, iar și iar. CAPITOLUL DOI În zilele care au urmat salvării lui Ruti, Iacob a început să se gândească serios la plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și-am simțit că mă podidește plânsul, dar am strâns din dinți, și am făcut stânga-mprejur, și am început să alerg spre blocul nostru, auzindu-i cum încă râd de mine, și nu știam ce-o să-i spun mamei, goneam și-atâta tot, rugându-mă să nu mai ajung acasă niciodată. Muzică Stăteam pe o bancă, în spatele blocului nostru, pe deal, lângă potecă și mă chinuiam să bat un nit, cu o jumătate de cărămidă, în mânerul în forma de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]