1,542 matches
-
de elasticitate longitudinal, E. Se calculează astfel: unde și unde Sub acțiunea unor solicitări externe corpurile deformabile se pot deforma cu viteze diferite. Deformarea poate fi instantanee sau are loc într-un interval finit de timp. Viteza de deformare sau gradientul vitezei este viteza cu care diverse planuri (într-un corp) sau molecule (într-un lichid) se mișcă unele relativ la celălalte. Reometria este tehnica de măsurare a mărimilor care caracterizează un material cu proprietăți reologice. Reometrul este un instrument pentru studierea
Reologie () [Corola-website/Science/322216_a_323545]
-
generale neliniare utilizând calcul, oferind, în esență, descrierea de mai sus. În aceeași publicație, Simpson oferă, de asemenea, generalizarea la sistemele de două ecuații și constată că metoda lui Newton poate fi folosit pentru rezolvarea problemelor de optimizare prin setarea gradient de la zero. Arthur Cayley în 1879, în" Problema imaginar Newton-Fourier" a fost primul care a observat dificultăți în generalizarea metodei lui Newton la rădăcinile complexe de polinoame cu un grad mai mare de 2 și valorile inițiale complexe. Acest lucru
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]
-
iar 0 este vectorul nul. În cazul modelului "fluidelor reale" (fluide la care nu se poate neglija efectul forțelor de frecare ce apar între particulele de fluid în mișcare) și în ipoteza proporționalității tensiunilor tangențiale ale particulelor de fluid cu gradientul vitezei (modelul de „fluid newtonian”), legea de conservare a impulsului („cantității de mișcare”) este concretizată prin ecuațiile Navier-Stokes. Fluidele newtoniene au tensiunile tangențiale dintre două straturi vecine proporționale cu viteza de deformație, coeficientul de proporționalitate μ fiind numit coeficient de
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
f reprezintă forțele exterioare (raportate la unitatea de volum) care acționează asupra fluidului. Câmpul vectorial f (forțele exterioare raportate la unitatea de volum) este reprezintat în mod obișnuit de forța de gravitație. Aceasta, la rândul ei, poate fi reprezentată drept gradientul funcției U = -gz, z fiind coordonata verticală. Ecuațiile Navier-Stokes sunt ecuații cu derivate parțiale de ordinul II, neliniare. Neliniaritatea acestor ecuații face ca rezolvarea lor să fie dificilă, sau chiar imposibilă, prin metodele clasice ale analizei matematice; în unele cazuri
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
în integralitate calitatea imaginii obținute. Acest lucru este deosebit de important pentru aplicațiile medicale care utilizează tomografe IRM cu câmp magnetic puternic (high field MRI). În 2008, Prof. Jürgen Hennig introduce și publică un nou concept metodologic de imagistică RMN, utilizând gradienți de câmp non-liniari. Această metodă de achiziție permite obținerea unei rezoluții mai mari la periferia creierului în cazul achiziției unei imagini în regiunea craniana. În anul 1985 Prof. Hennig instalează în Asia, la Guangzhou primul tomograf IRM de pe teritoriul Chinei
Jürgen Hennig () [Corola-website/Science/328097_a_329426]
-
un câmp magnetic pe o direcție perpendiculară (axa 3) și puternic "neomogen" în această direcție. În aceste condiții, fiecare atom din fascicul era supus unei forțe orientate în direcție verticală, proporțională cu componenta momentului magnetic al atomului și cu componenta gradientului câmpului magnetic: formula 1, forță care îi devia traiectoria în direcția 3. Deviația atomilor din fascicul, după ce străbătuseră câmpul magnetic, era măsurată prin urma pe care o lăsau pe un ecran vertical. Dacă atomii ar fi fost obiecte clasice, având momente
Experimentul Stern-Gerlach () [Corola-website/Science/329167_a_330496]
-
imagistică prin rezonanță magnetică nucleară (RMN), este o tehnică non-invazivă de imagistică medicală utilizată pentru a investiga anatomia și procesele fiziologice ale corpului uman, în ambele cazuri de sănătate sau boală. Scanerele IRM utilizează câmpuri magnetice puternice, unde radio și gradienți de câmp pentru a forma imagini ale corpului. Un câmp magnetic puternic (BO) pentru prima data aliniază spinii fiecărui atom ai corpului uman (hidrogenul este utilizat în IRM-clinica) precesie într-o frecvență centrală care este dependentă de intensitatea câmpului magnetic
Imagistică prin rezonanță magnetică () [Corola-website/Science/335534_a_336863]
-
specific pentru hidrogen, este aplicat de către mașina de IRM către partea corpului ce trebuie examinat. Acest puls face ca protonii neegalați să se rotească într-o direcție diferită la o frecvență specifică ([frecvența Larmor]). Totodată, o serie de magneți de gradient pedalează on și off, creind un gradient magnetic, care schimbă principalul câmp magnetic la un nivel specific, permițând imaginilor transversale să fie achiziționate. Atunci când pulsul FR încetează, ionii de hidrogen se întorc la starea lor nativă și eliberează energia absorbită
Imagistică prin rezonanță magnetică () [Corola-website/Science/335534_a_336863]
-
de IRM către partea corpului ce trebuie examinat. Acest puls face ca protonii neegalați să se rotească într-o direcție diferită la o frecvență specifică ([frecvența Larmor]). Totodată, o serie de magneți de gradient pedalează on și off, creind un gradient magnetic, care schimbă principalul câmp magnetic la un nivel specific, permițând imaginilor transversale să fie achiziționate. Atunci când pulsul FR încetează, ionii de hidrogen se întorc la starea lor nativă și eliberează energia absorbită de la impulsuri. Această emisie cu putere redusă
Imagistică prin rezonanță magnetică () [Corola-website/Science/335534_a_336863]
-
În mecanica fluidelor, formula barometrică este o formulă care stabilește dependența dintre presiunea atmosferică și altitudine. Când în interiorul unui gaz nu există un gradient de temperatură, iar asupra sa nu acționează forțe exterioare, el are aceeași densitate în întreg volumul pe care îl ocupă; dacă asupra gazului acționează forțe gravitaționale, densitatea sa nu mai rămâne constantă. Astfel, densitatea ρ a aerului atmosferic variază cu
Formula barometrică () [Corola-website/Science/331637_a_332966]
-
întâlnite structuri cu lungimi diferite, cu anse, ramificații și alte neregularități, există dovezi că particulele infecțioase sunt reprezentate în principal de formele simple, lineare, cu lungime de aproximativ 1 μm. Virionii au o densitate de 1,14 g/ml în gradient de densitate de tartrat de K și o greutate moleculară de 3,6 x 10. Examenul la microscopul electronic arată că virionii au la exterior un înveliș lipidic extern, provenit din membrana celulei gazdă infectată, pe care se află niște
Boala virală Ebola () [Corola-website/Science/332525_a_333854]
-
endocrine și câteva celule vegetale. aceste potențiale de acțiune sunt folosite pentru a facilita comunicarea intercelulara și activarea proceselor intracelulare. Aceste fenomene fiziologice ale potențialului de acțiune sunt posibile datorită canalelor ionice dependente electric ce permit echilibrarea potențialului produs de gradientul electrochimic pe ambele părți ale membranei celulare. Păsările migratoare călătoresc folosindu-se parțial prin orientare față de liniile câmpului magnetic terestru, în timp ce alte viețuitoare, de regulă marine, dețin senzori specializați care le creează un anume simț de detectare a câmpurilor electrice
Bioelectromagnetism () [Corola-website/Science/332933_a_334262]
-
Schrödinger pentru particula liberă poate fi „dedusă” din relația dintre energie și impuls din mecanica clasică nerelativistă, înlocuind formal mărimile dinamice clasice prin operatori diferențiali, în raport cu timpul formula 24 și poziția formula 25, asupra funcției de stare: Aici formula 28 este operatorul nabla (gradient), iar formula 29 operatorul laplacian. În mecanica clasică relativistă relația (8) este înlocuită prin iar aplicarea aceluiași procedeu formal conduce la "ecuația Klein-Gordon" Această ecuație are defectul de a fi de "ordinul doi" în raport cu timpul, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de situația din
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
În biologie celulară, transportul membranar se referă la totalitatea proceselor sau mecanismelor care au legătură cu trecerea substanțelor dizolvate cum sunt ionii și moleculele mici prin membrane. Poate fi activ sau pasiv. Transportul activ se face contra sensului gradientului de concentrație sau a gradientului electrochimic- adică a sensului spontan de difuzie- din regiunea unde concentrația atomilor sau a moleculelor este mai mică în regiunea unde concentrația lor este mai mare. Acest transport solicită consum de energie și este realizat
TranSport membranar () [Corola-website/Science/333360_a_334689]
-
transportul membranar se referă la totalitatea proceselor sau mecanismelor care au legătură cu trecerea substanțelor dizolvate cum sunt ionii și moleculele mici prin membrane. Poate fi activ sau pasiv. Transportul activ se face contra sensului gradientului de concentrație sau a gradientului electrochimic- adică a sensului spontan de difuzie- din regiunea unde concentrația atomilor sau a moleculelor este mai mică în regiunea unde concentrația lor este mai mare. Acest transport solicită consum de energie și este realizat de proteine-transportatoare speciale. Moleculele de
TranSport membranar () [Corola-website/Science/333360_a_334689]
-
plasmalemă, transportul lor realizându-se pe calea endocitozei. Endocitoza particulelor solide este numita fagocitoză, iar a lichidelor - pinocitoză. Evacuarea particulelor solide este o fagocitoză negativă, iar a lichidelor - pinocitoză negativă. Acest procedeu este numit exocitoză. Transportul pasiv se realizează după gradientul de concentrație - din regiunea unde concentrația atomilor sau a moleculelor este mai mare în regiunea unde concentrația lor este mai mică. Acest transport nu necesită consum de energie și are loc pe calea difuziunii simple sau a difuziunii facilitate. Difuziunea
TranSport membranar () [Corola-website/Science/333360_a_334689]
-
sunt luminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor. Denumirea de solstițiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore și 32 de minute, durata nopții
SOLSTIȚIU DE VARĂ: Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 21 iunie () [Corola-website/Journalistic/105056_a_106348]