2,209 matches
-
contemporane s-a născut din fragmente publicate inițial în reviste - Lettre Internationale, Sfera politicii, Dosarele istoriei, Dilema, dezvoltate în capitole independente, străbătute însă de o idee comună: jocul, relativ și tot atît de riscant, înte memorie, personală, părtinitoare, și istorie, impersonală (dar nu apersonală), și-n căutare de adevăr. În ciuda aparențelor, purtătoare de îndoieli și veșnice așezări sub semnul întrebării este istoria, cîtă vreme memoria e, dimpotrivă, teritoriul siguranței, al adevărurilor afective, dar absolute. „Poate fi povestirea vremurilor grele o formă
LECTURI LA ZI by Iulia Popovici () [Corola-journal/Imaginative/14301_a_15626]
-
cărui reale dimensiuni vor ieși la iveală abia după zece ani de la întemeierea lui. Urmele întîilor revelații din aceste căutări de profunzime sunt vizibile pînă în ultima, tragică, perioadă a creației. între poeziile de atunci, rămase în caiete și ,,poemele impersonale" din revistele ultimilor ani sunt infinit mai multe legături decît între versurile primelor sale două volume și cele din Operele imperfecte, de pildă, ori Noduri și semne. Viziunea lor dominantă, sensibil diferită de cea diafan aurorală a debutului oficial, nu
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
observată de critica perioadei românești a poeziei sale a devenit diversitate. Peisajele depopulate, aproape selenare au fost înlocuite cu altele mai terestre și, prin urmare, mai umane. Dezumanizarea sau, mai degrabă, lipsa umanului din poemele de început dădea impresia de impersonal, caracterizare ce nu a întîrziat să apară în cronicile vremii. Absența confesiunii lirice, a dramei, echilibrul și înaintarea egală nemulțumeau într-o oarecare măsură. Toată lumea aștepta ruperi de ritm, inovație, schimbare de ton și tonalitate. De la debut (în 1960, alături de
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
creație cultă, de creație voluntară. Și îl citează, ca exemplu edificator, pe Blaga. Constată însă, nu cu surprindere, că "cel mai personal dintre creatorii români de azi face elogiul (în știutul discurs academic din 1937 n.m.) a tot ce e impersonal, anonim, anistoric în sufletul românesc, adică satului românesc "Satul nostru, spune Blaga, a avut tăria să se păstreze "boicotînd" istoria. În jurul lui se făcea de către alții, străini de neamul nostru, istorie: satul nostru s-a păstrat". Întrebîndu-se, rămînînd în spațiul
Formula sufletească a românului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16508_a_17833]
-
toate tonurile și culorile ei. Cine nu le cunoștea pe cele două fete și le vedea pentru prima oară ar fi jurat că Ines era viitoarea soție a prințului Pedro, iar Constancia domnișoara ei de companie, adică o umbră umilă, impersonală și fără vlagă. - Într-o jumătate de ceas oprim, domnițelor, le anunță călărețul care se ținea în dreptul trăsurii. Caii și măgarii trebuie să se odihnească. Poposim acasă la don Isidoro Moráles, o să fie bucuros să ne găzduiască. Constancia se îndreptă
Cu inima smulsă din piept by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/8429_a_9754]
-
spre fată și-i spuse: - Ăsta-i babalâcul care a dat în mintea copiilor și cu care trebuie să mă lupt. Din fericire, ne vedem foarte rar. Nici măcar nu mâncăm la aceeași masă. Ce părere ai despre el? Fata zâmbi impersonal; - A, îl cunoaștem pe Fara Clark. Este bastionul împărătesei la Glay. - Da, ricana băiatul. Normal să fi auzit de el. Crede că trăim în cer și că Împărăteasa este o putere divină. Mai rău decât atât, n-are nici o șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
așezate la birouri care întrețineau conversații preliminare cu bărbații. Se opri în fața uneia dintre fete. Era mai puțin tânără decât păruse de la distanță, probabil trecuse de treizeci de ani, dar arăta bine și era foarte vioaie. Zâmbi cu amabilitate, dar impersonal, înainte de a-l chestiona: - Numele, vă rog? Își spuse numele și mormăi ceva... că vine din satul Glay. Femeia îi mulțumi, după care continuă: - E nevoie de câteva minute ca să vă găsim dosarul. Nu vreți să luați loc? Nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
vizitară "Palatul Gologanilor" și smulseră de la Harj Martin banii care-i fuseseră furați de patronul cazinoului. De fapt, suma aceasta nu mai conta prea mult în stadiul la care ajunsese, dar important era principiul. Cayle Clark pornise spre cucerirea lumii impersonale a Isherului. Și nimeni care-l trăsese vreodată pe sfoară nu trebuia să mai încerce o asemenea satisfacție. După Harj Martin, era pur și simplu firesc să-l caute pe colonelul Medlon și să pregătească terenul pentru călătoria în trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
dragostea mea pentru Alexandru ar putea fi întreruptă de ceva, deci chestiile astea două s-au intersectat total. De aia pot să spun de la început că, pe cât de intim e un copil, și în același timp de obiectiv sau de impersonal - pentru că devine o altă ființă, care este obiectivitatea întruchipată, diferența întruchipată -, pe atât este și scrisul de intim și de obiectiv. De aia am spus întotdeauna că, dacă faci cu adevărat ceva în viață - și toată lumea face ceva, nu numai
Poveşti cu scriitoare şi copii by Alina Purcaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1773]
-
se clatine Forma. Norocul generaților viitoare, zic... Știi tu, Marina, cum își fac albinele regina? și se apropie de ea. Nu înțeleg aceste lucruri.. Dacă îmi spuneți... Vorbește-mi cu tu, Marina, îți repet; vorbește-mi cu tu. Lasă acest impersonal pentru că aici totul e personal, personalism. Păi... păi... nu știu... Se pune ca sămânța... dacă nu îmi spui... Nu, ce te interesează ce fac albinele, draga mea? și apoi vocii interioare: "Taci!" și se oprește. "Draga meu?" Cine a spus
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
După această evaluare disociativă, asocierea deziluzionantă cade ca o ghilotină: "Din parafrază și din simple glosări mediocre în marginea unor texte se constituie cele mai multe Ťreușiteť critice, iar asimilarea metodologiilor structuraliste și poststructuraliste dădea doar un lustru banalităților." (262). Teoria rămâne impersonală și neadecvată. Autorul Iluziilor o înlătură ferm, ca pe un balon de săpun. "Aparatul teoretic este, de regulă, hipertrofiat...", 260. E. Negrici subordonează esteticul politicului și atunci când susține că "Marea literatură va fi esențialmente reacționară." (280) Și cum să primești
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
condei numele unor tropi, precum, la Fănuș Neagu, „volburoase metafore” (op. cit., p. 78). Ei, tropii, sunt lăsați pesemne în seama școlii, a criticii noastre universitare, osândită, nu fără o anumită, chiar substanțială, doză de dreptate, ca fiind caracostizată, tehnicistă, aridă, impersonală. Dar scrisul, pe cât posibil epurat de tropii ambiguității, primește în textele lui și cuvântul rar, familiar, pitoresc, argotic, livresc. Admiră „sacadele de idei” (La sfârșitul lecturii, III, CR, 1980, p. 213) ale lui D. I. Suchianu; sacade însemnând mișcări bruște, laudă
(De)limitări ale scrisului lui Alexandru George by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3366_a_4691]
-
și încercam să descifrez intențiile unui autor străin. Iar când mi-aminteam cine este de fapt autorul, mi-l reprezentam ca pe un vid. Cine vorbea prin intermediul acelui text? Un duh al dicționarelor, iscat la răsfoirea filelor pergamentoase? O voce impersonală fabricată de huruitul monoton al rotativelor? Sau vorbea ziarul însuși, ajuns la o autonomie semiologică? Senzația aceasta, odată trăită, nu m-a mai părăsit vreodată. Și o am nu numai la recitirea textelor, ci chiar în momentul când le redactez
Despre scris by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8157_a_9482]
-
de senzațional. Crime, accidente, violuri, catastrofe, deraieri spectaculoase, descoperiri epocale (care țin cît puful de păpădie), bîrfe etc. sînt înfăptuite de „personaje” indistincte care trăiesc, parcă, pentru a declanșa senzaționalul. Cu cît se vehiculează mai mult acest tip de informație, impersonală, cu atît lumea asta pare caricatura lumii pentru care avem senzația că ne-am născut. În acest timp cultura circulă în discretele ei „vase comunicante”, tot mai ascunse, tot mai neglijate. Rivardo Paseyro, într-o deja celebră carte, Elogiul analfabetismului
Întoarcerea la literatură by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/4306_a_5631]
-
afle mult căutatul punct: "Ochiul tău privește/ un ochi care privește / un ochi care privește/ un ochi care privește/ un ochi care privește/ etc., încearcă să-ți imaginezi/ până la capăt/ această figură geometrică/ dacă poți" (Punere în abis). Acest "tu", impersonal, generic, pe care cititorul îl regăsește în mai multe poeme, pare a fi o dedublare a eului poetic care, în acest chip, încearcă, simultan, o privire în afara lui și una în adâncul lui. Aceeași funcție, a dedublării, o îndeplinește și
Punere în abis by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/16276_a_17601]
-
în locul unei piramide coerente, dai peste un bazar de capitole autonome, care, fiecare în parte, ar fi putut alcătui o carte. Autoarea nu se îndură să elimine nimic și de aici tot marasmul, la asta adăugîndu-se morga neutră, de instanță impersonală, cu care își deapănă frazele. Cartea nu are o voce care să pună intonație în text, paginile fiind o derulare somptuoasă de informație seacă, căreia îi lipsește interpretul viu. E ca și cum spiritul Constantinei Raveca Buleu se evaporă sub canicula erudiției
„A cădea sub incidența“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4667_a_5992]
-
decît Heliade, dar a contrazis frontal pașoptismul. în cadrul unei literaturi romantice, el este antiromanticul prin excelență; într-o epocă a confesiunii, a autobiografiei și a sentimentalismului, adică într-o literatură dominată de persoana întîi singular, Anton Pann adoptă postura moralizatoare, impersonală, și relatarea epică; într-o generație care asimilase cu frenezie literatura occidentală, autorul Poveștii vorbei, neîncrezător față de europenizare, se retrage în tradiții populare și în cultura de tip răsăritean. Poziția cu totul particulară a autorului în contextul pașoptist a creat
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
mai didactică carte a lui Nietzsche, dar deopotrivă cea mai puțin personală, autorul mulțumindu-se a fi un comentator nepărtinitor al începuturilor grecești. După excesul de interpretare din cartea care-i atrăsese anatema colegilor, Nietzsche simte aici nevoia să fie impersonal, de unde și acribia cuminte de povestitor înfățișînd atent nuanțele înțelepților greci. Intuindu-i latura seacă, de pedagogie plată, Nietzsche nu va publica textul, folosindu-l doar ca eboșă în vederea Considerațiilor inactuale, acesta fiind motivul pentru care nu pomenește nimic de
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
în scenă, eroul capătă contur. Manigomian e negustorul colecționar voluptos, Dan Bogdan e veșnicul oponent, Hergot e dezadaptatul total de la lumea reală, Smărăndache și Smărăndăchioala sunt musafirii eterni, colportori de vești. Momentele narațiunii se succed rapid, tratarea faptelor e totdeauna impersonală... Alexandru PIRU, Analize și sinteze critice, Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1973, p. 274-276, 278. Prin noutatea problematicii, a tipurilor, a soluțiilor artistice, romanele lui G. Călinescu - Bietul Ioanide și Scrinul negru - se înscriu în literatura română ca o operă capitală
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
încălzirea aramei. Se aplecă și cercetă ciocul căscat, simțindu-se izbit de o pală plăcută de aer cald, însă nu văzu decît întuneric. — Ce ai adus de data asta? întrebă o voce. Cimpoaie? întrebarea era pusă pe un ton găunos, impersonal, de parcă ar fi fost transmisă de o mașină mult prea rudimentară pentru muzicalitatea vorbirii obișnuite, dar i se păru că recunoaște energia vibrantă ce răzbătea din cuvinte. — Nu sînt muzician. Mă numesc Lanark. Ce trucuri murdare folosești cu bolnavii? — Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
port "dușmănos" cu ea, și-mi amintesc cum plângea când, de ziua mea, îmi cumpăra cîte-o haină și eu îi spuneam în față că "nu port eu așa ceva", sau când lăsam neatinse bietele ei feluri de mâncare spunând invariabil și impersonal: "nu-mi place". "Parc-ai fi taică-tu. Abia ne însurasem și noi, și-l așteptam când venea de la serviciu cu mâncarea gata, caldă. Așteptam și io un cuvânt de laudă, o vorbă bună... El mânca și nu zicea nimic
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de sub chiuvetă, fiecare detaliu al hidoaselor păpuși: cojițele de carton lucios, impregnat cu ipsos, pe care le era desenat nasul sau ochii, străluceau viu, se detașau viguros, tridimensional, unele pe fondul altora, de parcă nu ochii mei le vedeau, ci o impersonală camera lucida, tăioasă și necruțătoare, incendiind cu un fel de conștientă abstractă cele mai neînsemnate amănunte. Total ardea și se rotea în culori și desene de început de lume. Din locușorul meu de la fereastră le priveam pe Caria și Bambina
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mea până când ea, de mărimea globilor ochilor mei, forma un triunghi cu ei, trei ochi, doi de carne, unul de sticlă, ce se priveau într-un circuit de suveică până când ochii mei înșiși deveneau de sticlă strălucitoare, priviți atent, dar impersonal, de un glob ocular viu, suspendat în aer, cu mușchi periorbiculari, cornee gălbui-sidefie, străbătută de vinișoare, iris cafeniu și pupilă dilatată de penumbră. După o vreme globul se vitrifica la loc și ochii mei reîncepeau să vadă. Atunci îmi plimbam
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
terasă, atât cât puteam vedea prin geamul pătat de muște, erau o sârmă de rufe, pe care încă mai atârna o zdreanță scorojită, și o carcasă de frigider Fram. Dacă mă trezeam noaptea și ieșeam să mă impregnez de singurătatea impersonală, tare ca gelatina, de pe micul hol din fața ușii mele, luminat de un bec palid, și dacă, pentru ca tăcerea și irealitatea să devină totale, stingeam până la urmă și becul, deodată năpădea înăuntru lumina stelelor, care făcea ca siluetele frigiderului, ficușilor, sârmei
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
clipa morții mele, va ieși, ca să se odihnească în creștet, pe fontanelă, nimfa halucinantă a psihicului meu, umflat[ de lichid și cu aripi zgârcite, pompând substanța din pântec, perla aceea lichidă, în aripi, privind meta-lumea cu ochi tari, bombați și impersonali, abia atunci va desface aripi multicolore, cu lacuri de carmin și delte de negru și franjuri de albastru electric, cu toate fețele și peisajele lumii înghesuite pe fiecare solzișor invizibil, cu boabe mari de rouă între perișorii toracelui, cu piciorușe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]