1,839 matches
-
a nu putea fi exteriori ei. Față de boală - o sănătate insuportabilă, iritantă, un bine surd și monoton și care nu e grav decât pentru impresia de neterminabil, de infinit vulgar. O însănătoșire ce nu se mai gată... Plictiseala? O convalescență incurabilă. Viața, în sensul ei pozitiv, este o ordine a posibilului, o cădere în viitor. Câte ferestre îi deschizi spre acesta, atâta cantitate de posibil realizezi. Deznădejdea, dimpotrivă, este negația posibilului și de aceea a vieții. Mai mult. Ea este intensitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei supremă decât în durere. Orizontul funebru al culorilor, al sunetelor și al gândurilor ne scaldă într-un infinit zilnic. În lumina lui solemnă, plină de un sfârșit vast, orice am face la suprafața noastră se adâncește într-o gravitate incurabilă, într-atît că și clipitul din ochi devine un reflex al Absolutului. Și nu noi ne deschidem privirile spre lume, ci ea se deschide în privirile noastre. Nostalgia morții ridică întreg universul la rangul muzicii. Isus a fost prea puțin poet
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o aspirație după tot. Dorința neantului satisface decent un gust secret și tulbure de divinizare. Nu ne nimicim în Dumnezeu decât pentru a fi El însuși. - Căile misticii trec prin cele mai dureroase taine ale mândriei creaturii. De ce-n iluminarea incurabilă a morții mă simt mai puțin singur decât în mijlocul vieții? Este ceva atât de dezastruos de sigur în conștiința că vei muri, încît ea te mângâie de absența oamenilor și a adevărurilor. Acordurile de orgă și nostalgia morții amestecă eternitatea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vindecăm în primul rând. De natură și femeie te apropii, fugi și revii din nou, cu toată teama de insuportabilul fericirii. Sânt peisaje și îmbrățișări care îți lasă un gust de exil - ca tot ce amestecă absolutul cu timpul. Ești incurabil pierdut amăgirii și vieții când, privind cerul în ochi de femeie, nu poți uita originalul. A putea suferi cu nebunie, curaj, zâmbet și deznădejde. Eroismul nu e decât rezistența la sfințenie. Primejdia în suferință e de a fi blând; de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tăriile neființei; - nu se mai poate trăi decât în rătăcire. Răstoarnă-ți pașii și calcă pe stele. Repetă zilnic lecția acelei nopți, în care aștrii ți s-au dezvăluit ridicol de singuri. După fiece călătorie, progresul în nimic te leagă incurabil de lume. Descoperind noi frumuseți, pierzi prin atracția lor rădăcinile ce ți-au crescut când nu le-ai bănuit. O dată în interiorul vrăjii lor, în mireasma de nelume ce emană din ele, te înalți spre un gol pur, mărit de ruina
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în nici un fel faptul de a trăi de cel de a muri, întîlnind viața și moartea în voluptatea contradicției. Fără deliciile acesteia, o minte lucidă nu mai poate îngădui opozițiile firii și nici suferi irezolvabilele existenței. În ultima treaptă a incurabilului, te hotărăști pentru Dumnezeu. A crede înseamnă a muri cu aparențele vieții. Religia îndulcește absolutul morții pentru a putea atribui lui Dumnezeu virtuți rezultate din acea micșorare. El e mare în măsura în care moartea nu e totul. Și până acum nimeni n-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
copilașii se lasă mai usor dezbrăcați și examinați. Vrem să achităm onorariul, dar Bessau ne roagă sa trecem și a doua zi. Îngrijorați, mergem pentru rezultat. Cu un aer grav, profesorul rostește rezultatul: „fetița dvs. are o boală destul de gravă, incurabilă. E unică la părinți”. Scăpați de această grijă ne pregătim să plecăm la Hamburg. Dar până atunci avem o Duminică, pe care vrem s-o petrecem în jurul Berlinului. Viața oricărui oraș german e cu totul alta în zi de sărbătoare
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
ce amintesc de Funes „el memorioso” al lui Borges, numai că textul lui Papini datează din 1930. „Să nu-ți Închipui că soarta celor ca mine e de invidiat”, Îi spuse contele lui Gog. „După vreo două secole, un plictis incurabil pune stăpânire pe nefericiții nemuritori. Lumea e monotonă, oamenii nu Învață nimic și, la fiecare generație, cad iarăși În aceleași erori și orori; evenimentele nu se repetă, dar se aseamănă... Se termină noutățile, surprizele, revelațiile. Pot să-ți mărturisesc dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În limba adamică. Um e o silabă care, dacă e rostită cum trebuie, se transformă Într-o mantră puternică și provoacă curenți fluidici de armonie În psihic, prin chakra, sau Plexul Frontal. „Ce este plexul frontal?” Întrebă Amparo. „O boală incurabilă?” Bramanti preciză că trebuia distins Între adevărații rozacruceeni, urmașii Marii Frății Albe, evident secreți, ca Ordin Antic și Acceptat, pe care el nu era Îndeajuns de vrednic să-l reprezinte, și așa-zișii „rozsicrucieni”, adică toți aceia care se inspirau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
dezgustător în încăperi. Nici noaptea în vis un scapă de epidemie. Figuri umflate și zgomot de tuse îl urmăresc pe străzi unde casele și magazinele par să se contopească, estompându-și contururile, invadate de propriul lor sistem arhitectural de maladii incurabile. Oamenii din visele lui sunt îngrozitori, nedeslușiți. La o singură privire sau atingere se topesc unii într-alții ca în ceață - femeia cu bărbatul, negrul cu albul, înaltul cu josul. Epidemia pare să ducă la ștergerea tuturor semnelor distinctive, hibridizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
el, isi zicea Lăură, măcar nu regretă...Dacă unul dintre noi ar fi fost nevoit simuleze ceea ce nu mai simțea, Lăură era gata pună punct relației. eu aș să să Aproape îmi venea să cred uneori că este un romantic incurabil, dar în realitate era un coleric de profesie, care-și simula bine melancoliile. Uneori ne ascundeam unul de celălalt, dar cu afecțiune. În realitate, mi-era atât de dor de el în fiecare oră, în fiecare zi.... Dimineața următoare am
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
este nimic, Noghi, nu ai de ce să îți faci griji, în concluzie, încep să îți crească țâțilici, dar, spre surprinderea mea, ea izbucnește în lacrimi, ca și când acest lucru ar fi fost cu adevărat rău, mult mai rău decât orice boală incurabilă. Nu vreau țâțilici, lovește ea patul cu piciorul, la ce îmi folosesc mie chestiile astea, acum vor râde și mai mult de mine, o mângâi tristă, chiar că nu are nevoie de ele atât de repede, la vârsta ei eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de nimeni nu se gândește la calea de mijloc, nimănui nu îi trece prin minte că eu aș putea crește copilul împreună cu ea, ei privesc totul ca pe o situație-limită, fără speranță, ca și cum ai avea de ales între o boală incurabilă și un accident rutier. Degetul meu alunecând pe masă, se întoarce la mine curat, nu îl murdărește nici măcar un firicel de praf, Hava se întoarce spre mine și întreabă, tu ce crezi, Naama, eu mă bâlbâi, este mult prea devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
gura crăpată într-un suspin rușinat, picioarele lui lungi tac, ca în dimineața aceea în care orice urmă de mișcare le părăsise, iar în clipa în care îmi amintesc de dimineața aceea, am impresia că îmi revin dintr-o boală incurabilă și toată lumea știe că așa ceva este imposibil, pentru că nu se poate să te vindeci cu adevărat, chiar și eu știu că nu este vorba decât despre o încetinire a evoluției bolii și că zilele îmi sunt numărate, dar, în ciuda acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
În zona favoriților se găsea o porțiune umbrită ce aducea cu o adîncitură, probabil vreo cicatrice În urma unei tăieturi. Oare lipsa de expresivitate era doar de suprafață sau pătrunsese și mai adînc... pînă spre inimă... sau suferea de vreo boală incurabilă? Cu toate acestea, se pare că nu merita să mai Îmi pierd timpul pe-aici, deși clopoțelul de avertisment sunase. CÎnd mi-am luat mîna de pe coapsa fetei - părea să n-o fi băgat În seamă pînă acum -, Își smuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
închise este ca și palpabilă. Marele profesor Grand se simte mic și neputincios, strivit de propria neputință. Trăiește cel mai greu moment al vieții lui, mai cumplit ca momentul în care i s-a spus că boala copilului său este incurabilă, mai negru ca momentul morții femeii iubite... Încearcă să descopere pe chipul necunoscutului un semn de recunoaștere... Ochii, poate ochii... Nu le poate prinde privirea care este albă, pierdută într-un spațiu inaccesibil. Justin ? reușește să articuleze cu greutate profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Majoritatea băieților au desenat atleți care Își arătau mușchii, ca pe niște pachete de carne solidă, pe când ceilalți schițau femei Într-o serie de ipostaze obscene. Polster examină rezultatele c-o față inexpresivă. Unele i s-au părut iremediabile, altele, incurabile. Desenele lui Fischl și Winkler i s-au părut ceva Între porcesc și soldățesc. Când a venit la mine, jucându-se cu mustața, mi-a atras atenția că picioarele nu sunt desenate corect, având În vedere poza și poziția corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Și totuși exista o privință În care Aram nu putea fi nici armean, nici turc, nici de orice altă naționalitate. Aram putea fi doar Aram, absolut unic. Era singurul membru al unei specii unice. Era un tip fermecător, un romantic incurabil, profesor de științe politice care mărturisea adesea că era mai curând Înclinat să trăiască o viață de pescar Într-unul din satele dărăpănate de pe coasta Mediteranei. Era o inimă delicată, un suflet naiv și o fărâmă umblătoare de haos; un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
le este proprie convingerea întâlnirii, peste locuri și timp, cu aceia asemănători lor, pe drumul ce duce spre sublimul kantian (cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine). Este, cred, principala opțiune ce susține actul creator. Există, așadar, visători „incurabili”, oameni care cred în posibil, în renaștere și în predestinare. Sunt creaturi care nu merg, ci zboară; nu vorbesc, ci cântă; nu trăiesc, ci visează. Cred în realitatea visului și detestă inconsistența concretului. Ei sunt asemănători nouă, sunt chiar frații
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
le este proprie convingerea întâlnirii, peste locuri și timp, cu aceia asemănători lor, pe drumul ce duce spre sublimul kantian (cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine). Este, cred, principala opțiune ce susține actul creator. Există, așadar, visători „incurabili”, oameni care cred în posibil, în renaștere și în predestinare. Sunt creaturi care nu merg, ci zboară; nu vorbesc, ci cântă; nu trăiesc, ci visează. Cred în realitatea visului și detestă inconsistența concretului. Ei sunt asemănători nouă, sunt chiar frații
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
am subminat șansele la căsătorie. Ți-am transmis toate defectele mele: o preocupare obsesivă pentru ziar, năravul curselor, mai mult cinism decât ar fi fost de dorit. — Prostii! Fran îl sărută pe creștet. — Problema mea e că sunt o romantică incurabilă. Pur și simplu până acum n-am întâlnit pe nimeni la fel de drăguț ca tine și, dacă am învățat într-adevăr ceva de la tine, a fost să nu fac compromisuri în ceea ce privește lucrurile cu adevărat importante. Deci flăcăul ăsta al tău o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau să fie deosebit de atenți, să nu întrerupă cumva tratamentul care le era indicat, ca să nu-și pună viața în primejdie. Or, Aristide îl amenințase că nu-i mai dă nici un medicament. Ca să mă lase în pace, i-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
odată foarte volubilă, ba, mai mult, vorbea cu tonul impertinent pe care-l foloseam eu uneori în discuțiile cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide ochii. Singurul păcat al acestor binefaceri e că sânt uneori incurabile", râse ea arătând spre căruciorul în care stătea înțepenită. Își potrivi pe genunchi pătura galbenă și, remarcând perplexitatea mea, râse din nou. "Așa e pe lumea asta, tot ce e frumos e provizoriu. De ce mă privești mirat, domnule sculptor?" "Vă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din tâmplă în mânecă, așa cum l-am văzut pe sergentul Pătulea pe malul fluviului, în fața monitoarelor austriece. Asta se va întâmpla mai târziu, când voi dispare din grămada oamenilor, ca să nu mă reîntorc, niciodată. Chiar și visătorul, bolnav de lene incurabilă, va trăi atunci la malul mării în casa hrăpărețului, căci lacomul va fi silit să renunțe la prisos. El nu va mai avea patruzeci de pâini pe fiecare zi, în timp ce patruzeci de flămânziți aleargă zadarnic după o singură pâine. Granițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
scrii!” - își îndeamnă Amalia‐Ioana Popescu, autoarea celor aproape 400 de pagini din jurnalul confesiunilor sale, care în premonițiile sale își descrisese sfârșitul care avea să i se întâmple când deabia împlinise vârsta de 32 de ani, după o boală incurabilă, neidentificată complet de medicii care o asistaseră. Absolvise învățământul superior și făcuse fapte de caritate pentru că fusese o tânără cu sentiment e și creștere alese: „Eu nu‐s decât o frunză Pierdută pe cărări Pe care vântul vieții O poartă
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]