1,810 matches
-
vă întrebați). Domeniul era superb. Dumnezeule, ador grădinile proiectate de Capability Brown! Voi nu? Când am ajuns la intrarea principală, am observat blazonul familiei pictat deasupra ei în auriu și albastru. Așa fac cei din nobilimea britanică, în caz că nu sunteți intimidați îndeajuns, vă servesc blazonul familiei, ca să vă bage în sperieți de-a binelea. Nici nu-i de mirare că-n Anglia nimeni n-are o părere bună despre sine. Am apucat ciocanul în formă de cap de grifon și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
să-i tragă Te Deum în public. Am intrat pe o străduță lăturalnică, la un magazin de bijuterii. Acolo am găsit cerceii mei cu un bețișor auriu de care atârnă o perlă, Liviu era pe lângă mine, vorbind încă puțin, încă intimidat că se fâțâie peste tot soiul de interdicții cu diriga lui. Cred că în acele minute mai era un copil, un copil în care parcă se cocea un tânăr. Nu bănuiam nici unul că, în câteva minute, crisalida se va sparge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
expresii fără rost, menite să epateze. Scanez rapid și restul paginii, făcând mari eforturi să-mi păstrez seriozitatea, încercând să mă gândesc la un răspund adecvat. — Știu că pare înspăimântător, spune Eddie, interpretându-mi greșit tăcerea. Dar să nu fii intimidată de toate aceste cuvinte alambicate. Pe cuvânt că e foarte simplu, de fapt ! Te-ai uitat cumva și pe salariu ? Privirea mi se mută imediat la cifra trecută cu bold la capitolul „Plată săptămânală”. E un pic mai puțin decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Mă uit confuză la pămătuf. Și ăsta ce-are ? Și oricum, cine e el, inspectorul-șef de la ministerul prafului ? — Am metodele mele, spun, înălțându-mi mândră bărbia. Mulțumesc. — OK. Zâmbește. Ne vedem mai târziu. N-o să-l las să mă intimideze. Sunt cât se poate de capabilă să fac curat în casa asta. Nu-mi trebuie decât... un plan. Da. O fișă de pontaj, ca la serviciu. În clipa în care Nathaniel a dispărut, înșfac un stilou și o hârtie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sosește rândul lui Omar, vizirul se apleacă la urechea sa și șoptește: — De astăzi Într-un an, să fii la Isfahan, ca să vorbim. Khayyam nu este sigur că a Înțeles bine, simte un soi de șovăială În suflet. Personajul Îl intimidează, ceremonialul Îl impresionează, zarva Îl amețește, urletele bocitoarelor Îl asurzesc; nu mai are Încredere În simțurile sale, și-ar dori o confirmare, o precizare, dar deja valul de oameni Îl Împinge din spate, vizirul privește În altă parte, reîncepe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
importante. Nu poate să lase totul baltă, oricât de mult ar vrea. Sigur că nu, zic iute. Oricum, o să fie bine. Atunci o să mă duc doar eu la prânzul ăsta cu ea, da? adaug, de parcă n‑aș fi absolut deloc intimidată de această perspectivă. — Trebuie să se ducă întâi la centrul de înfrumusețare, zice Luke, și îți propune s‑o însoțești. A, da? zic prudentă. Păi, ar putea fi distractiv... — E o șansă de a vă cunoaște mai bine. Sper să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Savoy, privindu‑mă radios. În timp ce mă așez, face semn unui chelner. — Gin tonic pentru doamna, vă rog. Ridică din sprâncene către mine. Corect? — Da, te rog. Îi zâmbesc recunoscătoare. Deși am vorbit atâta cu el la New York, mă simt puțin intimidată de revedere. — Deci, zice, în timp ce chelnerul îmi aduce băutura. S‑au întâmplat destul de multe de când am vorbit ultima oară. Ridică paharul. Noroc. — Noroc. Iau o înghițitură. Cum ar fi? — Cum ar fi că Alicia Billington și încă alți patru au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu care trăia de mult. Au ascultat muzică, au băut vin rosuu, aspru. Vagă emoție, amețeală. Frumoasa seară a revederii!... Nu fusese decât tăcere, eschivă, atât. Pastelata imagine idilică a iernii, festivismul ei ieftin, inhibant? Intensitatea privirii ei speriate îl intimidase? Amânase, pur și simplu, contactul. Apoi, cândva, imaginea simetrică: Ira în vară, în scrânciob. Retușată, fericită. Interludii copilărești? Iarăși privirea aceea brusc încărcată, care promitea prea mult. Și iarăși șansa de a evita atingerea, releele ei secrete. Speriat de promisiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
De parcă misiunea sa nu ar fi de nasul vulgului, de parcă i seconferise un grad mai mare decât al colegilor, de parcă banala rețea de ascultare-transmitere în care erau cuprinși cu toții nici nu-l interesa. Îi irita până la ură, dar îi și intimida. Suspiciunea, combinată cu misterul, inhiba reacția. L-ar fi zvârlitcât colo... Țicneala era o cursă, erau convinși, nu știau niciodată cât de stupefiați sau sceptici să se arate. Vorbea despre dictatori, ca și cum ar fi vorbit despre cel mai firesc lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
simț teatral înnăscut.“ Despre fanfaroni vorbea, să nu-ți vină a crede! El, Tolea Dominicus Anatolea vorbea despre fanfaroni! Ca la o teză de doctorat vorbea fanfaronul. Să te apuce năbădăile, nu alta. Privirea brusc mărită a ascultătorului nu îl intimida, bineînțeles. „Simț teatral înnăscut, asta e. Carnaval, circ, tristețe. Politicianul, armata sunt în aceeași lume. Și football-ul, desigur. O viață mereu în așteptare, amantissime... Când aștepți, improvizația pare o salvare.“ Săptămâni, luni, până tema se epuizează, până nea Gică nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lăsa, continua bombănelile. Agresiv, arogant, să-l iei la palme, nu alta... Un picior pe scară, pardesiul larg deschis, valize în fiecare mână, valize spectaculoase, piele adevărată, groasă, zeci de etichete colorate, turistul venea de la Monte Carlo. Asta îi și intimidase, probabil, pe toți, îi amuțise, nu răspunseseră jignirilor. Pardesiul elegant, stofa moale, păr de cămilă, culoarea cămilei... La gâtul dromaderei flutura o eșarfă lungă DIOR, carouri roșu verde, ciocoiul scuipa invective, contra șoferului, contra călătorilor, contra murdăriei, putorii, țopeniei, contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu știu ce-ar trebui să-ți urez. — Poate că știți. Știți destule... prea multe. Dar nici ceea ce știți nu v-ar ajuta. Urați-mi să trăiesc într-o epocă neinteresantă... Irina îl privește. Verdele tulbure al privirii ei îl intimidează, vocea ei răgușită și arsă îl intimidează. — Poetul acela oriental, doar știți... se ruga zilnic pentru asta. Să-l ferească cel de sus de o epocă interesantă . Câtă dreptate avea, câtă dreptate... — Poate că n-ai suporta. N-ai suporta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
urez. — Poate că știți. Știți destule... prea multe. Dar nici ceea ce știți nu v-ar ajuta. Urați-mi să trăiesc într-o epocă neinteresantă... Irina îl privește. Verdele tulbure al privirii ei îl intimidează, vocea ei răgușită și arsă îl intimidează. — Poetul acela oriental, doar știți... se ruga zilnic pentru asta. Să-l ferească cel de sus de o epocă interesantă . Câtă dreptate avea, câtă dreptate... — Poate că n-ai suporta. N-ai suporta. Ai suporta greu, crede-mă. La fel de greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
încercarea de a ieși din captivitate, din păcate fără reușită. Alarmați de plânsul Vivianei, bunicii veniră într-un suflet și mare le fu mirarea văzând tandemul celor doi. Dar până să ajungă ei în fața cuștii, câinele, mai înțelept sau poate intimidat de apariția stăpânilor, se retrase în fundul cuștii, lăsând loc Vivianei să iasă din captivitate în momentul în care bunicul ajunse lângă ei. Îngrijorat și furios în același timp, îi spuse cu năduf: Focule! Ce-ai căutat acolo, focule? Am vrut
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
am mai văzut! Ce se întâmplă cu tine? Stai liniștită, nu-i nimic rău. Am înflorit! Iar florile acestea vor deveni roade cu care se vor hrăni oamenii. Ce frumoasă ești, crenguțo! Multumesc! Dar tu ce mai faci? întrebă crenguța, intimidându-se de plăcere. Uite, el este soțul meu. Am construit împreună un cuib și am depus în el câteva ouă, în curând mă voi așeza să le clocesc și nu voi mai putea veni pe la tine. Atunci, haideți să vă
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
și aici, și la o adică cine să stea să descâlcească toate mațele. Am dus-o greu la viața mea după Facultate, adică după ce m-au dat afară, a fost de nenorocire, de ce să nu recunosc, dar nu m-am intimidat, dar mai mult de croitor modelator la Confecția nu am putut progresa, atunci cu Păstrămaț îmi blocase viitorul, ce scrisese ei la fișa mea de cadre de la dosarul de angajare unde vroiam să mă duc, că parcă toți știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
el, ca persoană. Nu trebuie sub nici o formă să-i ridiculizăm, nu avem dreptul să-i umilim și mai ales să-i considerăm la cheremul nostru. Dacă utilizăm stiluri de colaborare defectuoase în relația cu elevii, le transmitem nesiguranță, îi intimidăm, îi putem bloca definitiv. În acest caz am pierdut lupta cu elevul și nu mai putem face mare lucru pentru el, pe tot parcursul școlarității sale. Se pune atunci întrebarea: „Oare strică un pic de răsfăț”, mai ales la clasele
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
mai venit patru străini, singurii ale căror răspunsuri la anunțul lui Davey au sunat destul de normal. Cea mai vorbăreață este Charlotte, îmbrăcată într-o pereche de pantaloni bufanți, în carouri. Sinceră să fiu, nu prea îmi place tipa, mă cam intimidează. Ben arată ca un om normal, Jennifer e drăguță, roșcată și foarte tânără, Jim e un tip trist, are în jur de patruzeci de ani, o haină gri și o pereche de pantaloni bej de nailon, foarte șifonați. În comparație cu ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
paradoxal, am impresia că fluența și naturalețea primilor doi protagoniști i-au speriat pe ceilalți. Și eu mă simt la fel. Erau așa de siguri pe sine, așa de nerăbdători să ne spună povestea lor, încât aproape că ne-am intimidat. Mi-e frică să nu mă bâlbâi, să nu mă repet și oricum n-aș putea ține un discurs atât de bine articulat. Uitându-mă în jur, îmi dau seama că am dreptate. Jennifer își răsucește părul într-un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de băiat de cartier, și stă cu picioarele depărtate, ca bărbații ăia enervanți din autobuze, care ocupă mai mult loc decât ar trebui. Nu știu dacă o face în mod conștient, dar cu siguranță vrea să sugereze că nu e intimidat de banii și fumurile ei. — Depresia e un sentiment! se apără Charlotte. V-am spus că eram deprimată. — Da, dar e doar un singur sentiment, insistă Ben. Mai sunt și altele despre care nu ne spui. Păi, sunt supărată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
care zac aruncate hainele noastre. Pilota e albă, cu cusături fine, maro închis, la margini. Apartamentul lui Jake e decorat cu mult bun gust, cu toate că realizezi imediat că te afli într-o casă de burlac. Este masculin, dar nu te intimidează, cu lucruri scumpe și de calitate, dar nu ostentative. Patrick avea cearșafuri flaușate cu imprimeuri verzi, pentru iarnă, și unele bej de bumbac, pe elastic, pentru vară; în baie nu prea făcea curățenie, hainele și le lăsa în grămezi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fug de cruzimile lumii masculine. Este cel mai bun adăpost unde te poți retrage atunci când un bărbat te-a bătut de te-a uscat, metaforic vorbind. Cred că orice tip pe care Daisy l-ar aduce acasă ar fi foarte intimidat de feminitatea extremă a decorului, dar nu e momentul să spun ce gândesc. Pe urmă, e casa ei, așa că poate să și-o aranjeze după bunul ei plac, mai ales că bărbaților le plac femeile copilăroase. De fapt, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cotește brusc. Ne simțim atât de ușurați când ajungem la destinație, că sărim ca greierii din mașină; imediat ne dăm seama că nu am chibzuit câtuși de puțin cum să procedăm. Să intrăm toți odată? întreabă Ben. — Să nu-l intimidăm, devin eu isteață. Știți, șase contra unu... Aruncăm o privire la casa lui Jim. E mică, are un perete comun cu a vecinilor și un zid de piatră îngrădește un petic de iarbă care ține loc de grădină. Niște boscheți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
s-a întâmplat, nu prea-mi dau seama, pur și simplu lucrurile s-au înrăutățit din ce în ce mai mult... —Gheață! zice Charlotte autoritar. Jim, ascultător, își pune iar bucata de carne congelată pe ochi. Trebuie să spun că e foarte ușor de intimidat. Maureen și-a găsit victima perfectă. Până acum, nu te-am mai văzut niciodată cu vânătăi, observă Jennifer. Întotdeauna avea grijă, mormăie Jim. Avea grijă să nu îmi facă vânătăi vizibile. Dar azi și-a ieșit din minți. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
timpurile când vor fi citite aceste pagini, dar realitatea în care trăiesc eu și scriu aceste cuvinte e greu de descris. Dar cine v-a spus că eu dormeam, domnule profesor? am întrebat pe un ton nerușinat care vroia să intimideze. Stăteam cu capul pe mâini și ascultam ce spuneați dumneavoastră... În timp ce din gură ți se scurgea în mod elegant salivă și mintea ta bătea câmpii în altă parte, continuă Arvon. Și dacă nu dormeai... atunci poți fi în măsură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]