9,120 matches
-
azi este faptul că ea se întoarce cu egală virulență asupra autorului deriziunii. Hasnaua și maidanul sunt în română caricaturi înjositoare ale realităților pe care le numesc în limba lor de origine, dar caricaturi care după ce și-au înjosit obiectul ironiei grosiere se întorc pentru a-l înjosi pe cel ce o face. Este o ironie în trepte care urcă și care coboară, așa cum, de exemplu, în proverbul "ce știe țăranul ce-i șofranul" se râde într-o primă mișcare umoristică
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
maidanul sunt în română caricaturi înjositoare ale realităților pe care le numesc în limba lor de origine, dar caricaturi care după ce și-au înjosit obiectul ironiei grosiere se întorc pentru a-l înjosi pe cel ce o face. Este o ironie în trepte care urcă și care coboară, așa cum, de exemplu, în proverbul "ce știe țăranul ce-i șofranul" se râde într-o primă mișcare umoristică de țăranul care nu cunoaște subtilitățile mâncărurilor boierești, pentru ca pe a doua treaptă să se
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
care nu cunoaște subtilitățile mâncărurilor boierești, pentru ca pe a doua treaptă să se râdă de surogatul pe care îl reprezintă șofranul, utilizat ca să mascheze lipsa ouălor din cozonac. Ceea ce nu trebuie să ne facă să uităm că, paralel cu aceste ironii, batjocuri, zeflemele, luări în râs, se desfășoară istoria pe care rareori am încercat s-o schimbăm. Că, ironică sau nu, este vorba de o privire de pe malul istoriei, din afara ei. Și, dacă încercăm să găsim în toate acestea un sens
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
incapabil de fanatism, ci, mai mult, fanatismul îi repugnă și - mai mult chiar - i se pare ridicol și îi trezește hazul; pe de altă parte, pentru că teroarea care pare, văzută din afară, insuportabilă, ricoșează în realitate pe suprafața alunecoasă a ironiei populare, nereușind să pătrundă în interior, nereușind o presiune interioară pe măsura grozăviei ei istorice. Deci, revolta nu se produce pentru că nu are condiții subiective (predispoziția psihologică), dar nici obiective (impactul real al terorii asupra indivizilor). Astfel se ajunge la
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
sonet un joc de-a numerele care i-a prins și pe critici: Vianu, Streinu, Călinescu. Calitatea poeziilor, discutabilă, arată măcar c-au încercat... În fine, suita de Veneții, între Eminescu, Haralamb Lecca, Pillat, scriind pe sonet, dincolo de anecdotă, de ironie, amabilă sau ba, de Sonetul-fabulă al lui Camil, ora exactă, melancolică, gravă, bătută de San Marc. Nu știu prin ce alt anticariat s-a pierdut primul volum al antologiei lui Caraion și Crohmălniceanu. Cel pe care-l am în față
Ochi compuşi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9858_a_11183]
-
de general cu tricoul pe care scrie Scotland al lui Garrigan dezvăluie de fapt oportunitatea acestor roluri asumate de Idi Amin: aliat temporar al Marii Britanii, dar potențial adversar al ei, precum scoțienii, - Ultimul rege al Scoției se autointitulează cu o ironie subtilă -, civilizat după modelul democrațiilor occidentale, dar inițiatorul unui regim autoritarist de o cruzime teribilă, sensibil și carismatic, dar labil și paranoic etc. Acuzîndu-l în final pe Garrigan de a fi încercat să joace cu el mai vechiul rol colonial
Un copil al secolului by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9856_a_11181]
-
piese de teatru. Nu au lipsit, desigur, recitările mecanice inevitabile în astfel de cazuri, dar au fost și câteva interpretări care au vădit un talent remarcabil; parcă am întrezărit la doi băieței și la o fetiță o vervă și o ironie cu adevărat soresciene. Marin Sorescu are, se pare, continuatori de valoare în propria sa comună. Cât despre învățătorii care i-au pregătit, îmi scot pălăria în fața lor. în primele patru clase sunt cu totul vreo 16 elevi, toți pregătiți de
Zile Marin Sorescu by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/9860_a_11185]
-
inconturnabilul Cărtărescu, la care "romanul va fi, pînă la urmă, paradoxal construit dintr-o secvență de descrieri întrerupte de fragmente narative tot mai ample pe care evocarea unor locuri, peisaje, portrete i le impune naratorului-personaj" (p. 303). Pe ansamblu, intrevin ironia, autoironia, parodierea chiar a tehnicilor descriptive printr-o metascriitură explicită și mai ales implicită. Se impune, oricum, prioritatea descrierii față de trama narativă, ceea ce denotă, aș spune, acutizarea funcției poetice a descrierii. Peste tot aceasta înrudește textul cu poeticitatea spațiului, a
Prozatorii români şi descrierea by Paul Miclău () [Corola-journal/Journalistic/9878_a_11203]
-
ce meditația romantică ține mai sfînt, invocarea, și punerea la zid, a timpului care trece nemilostiv, o suculentă tachinare, în genul Colocviului sentimental, deci, depășindu-și curentul și epoca, între un el și o ea care-și descoperă, cu plăcerile ironiei, ravagiile vîrstei. Un inventar de chipuri, la început, care se diluează în constatările fără plezanterie din final, în vizita obligată la fostele frumuseți. Filosofia, pusă pe proză, a lui Eminescu, din una din poeziile sărite din canon: "Sau mai mici
Români vechi şi noi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9883_a_11208]
-
războinică, o confrerie de războinici-vînători-de-capete, asemeni ancestralelor mannerbünde de care amintește Mircea Eliade într-un minunat eseu, De la Zalmoxis la Genghis Han. De membrii tribului lui Labă de Jaguar îi desparte în mod fundamental o cultură a rîsului și a ironiei, în ciuda faptului că vorbesc aceeași limbă. Tocitul, vînător cu o statură impozantă, joacă rolul lui August cel Prost. Absența progeniturilor, naivitatea, blîndețea, relația tensionată cu o soacră acră îl recomandă drept obiect al deriziunii generale. Toată lumea rîde, cîntă și dansează
Apocalipsa după Gibson by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9894_a_11219]
-
protejat și încurajat. Portretul cubist al lui Picasso (1910) este una dintre capodoperele artei moderne. Cézanne (1899) i-a conferit aceeași fermitate pe care o reîntâlnești în "portretele" mult iubitului său munte Saint-Victoire. Renoir l-a pictat cu dragoste și ironie într-un ridicol costum de toreador. Bonnard (1909) cu pisica favorită adormită în brațe. În preajma Primului Război Mondial, Ambroise Vol-lard devine o sursă majoră de răspândire a modernismului în întreaga Europă și dincolo de Atlantic. Colecțiile clienților săi fideli - americani, germani, ruși - intrate
Ambroise Vollard, doar un negustor de tablouri? by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9882_a_11207]
-
cititul care l-a salvat întotdeauna. Face referiri fără oprire la cărți mari, la noile apariții, este provocat să gîndească și să se pună în relație cu lumea, cu Shakespeare și cu Goethe, să nu atingă nonexistența spirituală. Ludicul și ironia nu-l părăsesc. Ca și profunda admirație față de Ciulei, Pintilie, Brook, Grotowski. Pintilie a vrut de două ori să-l distribuie. O dată în Reconstituirea, apoi, în Treplev din Pescărușul. Dincolo de histrionismul lui, de unicitatea talentului său, de amintirea spectacolelor sale
El condor passa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9893_a_11218]
-
peisaj de ambră și de ceară.// Ce frumoase mîini ai, Doamnă, Crini de foc/ Care-mi toarnă umbrele pe frunte/ în sicriu de ulm ca într-o arcă/ Lîngă poarta ultimului munte" (Ce frumoase mîini). Mai peste tot o ușoară ironie e vizibilă în compoziția atentă a pozei, în jovialitatea execuției: "Pentru capul meu a dănțuit/ Fata Irodesei în neștire/ Tăvile de aur s-au topit/ Rostogolind pe caldarîm inel subțire.// Pe talerul de ceară stă acum/ Neînsîngerat ca o icoană
Poeți din Nord by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9917_a_11242]
-
cadență, fără să aibă nimic solemn, ci doar o spațiere, un relief, o ușurință în a-l găsi, cum au paginile la care s-a deschis des o carte, sau fișele mult scoase din clasor. Timpul acesta e irosit cu ironie, și pedeapsa pentru pierderea lui stă în mici "teme" mobilizatoare cum își dau, ades, lor înșiși, scriitorii de jurnale: "Să ne vedem de treabă. De mîine îmi voi reorganiza programul. Dar ce am pierdut e enorm. O putere, o esență
Axele memoriei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9929_a_11254]
-
sa nu se mai vînează evrei. Și, din nou, îți poți aminti nostalgic de Monty Python, Life of Brian sau Querst of the Holy Grail, pentru a te delimita de umorul grosier. Lipsește, însă, ca din întîmplare, orice urmă de ironie sau autoironie cu privire la evrei. Filmul pedalează pe o serie de clișee ale politically correctness-ului, îngroșînd pînă la refuz transgresarea interdicțiilor, permisă pînă la un punct, doar vizitatorului kazah, căruia îi sunt tolerate toate licențele. Prin schematismul său happyendistic, - Borat distinge
Borat - dicționarul kazah by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9948_a_11273]
-
străduit să disloce din ecuația literaturii termenul inefabil de "talent", activând o sin-tagmă profesorală: "știință de carte". Accentul se mută de pe opera vie, organică, pulsatilă, pe textul fabricat după o anumită rețetă; iar de aici, pe metatextul doveditor al inteligenței, ironiei, culturii producătorului literar ce jonglează cu convențiile. Pagina de carte devine intertextuală și autoreferențială, un teren al permutărilor lingvistice sau un spațiu de un alb "semnificativ". Deși a debutat editorial în 1994 (cu volumul Firește că exagerez), Robert Șerban îmi
Un schimb de priviri by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9941_a_11266]
-
se prea cunoaște. Că pe când Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Ion Mihalache piereau în temniță, Paul Niculescu-Mizil tipărea broșura în care Marx recunoștea drepturile românilor la a avea o patrie - Basarabia Y compris, este, tot așa, de publică notorietate. ine de ironia istoriei, care e de felul ei amară, indicat fiind să se consume cu picătura. Nu există, din păcate, un vaccin împotriva virusului tiraniei, noi, martorii călare pe două veacuri, ducem pe picioare o maladie cronică, un rău căruia nu i
Fantoma de la Operă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9933_a_11258]
-
naive amândouă/ (sate înfrățite)" (p. 44). Dacă imaginarul poetic al lui Nicolae Prelipceanu este unul dominat de culori terne, acoperit de nori, mohorât, în care nu răzbate nici o rază de soare, la nivelul frazei se simte, ici colo, urma unei ironii. Intertextualitatea și aluziile culturale abundă (Biblia, Shakespeare, Ion Heliade Rădulescu, Eminescu, Creangă, Virgil Mazilescu, Nichita Stănescu, James Joyce, Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Ezra Pound, Constantin Piliuță, Ioan Flora), creatorii sunt prezenți într-o formă sau alta în paginile cărții, fac
Tristeți crepusculare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9935_a_11260]
-
referă la sufletele celor îngropați în Cimitirul San Michele din Veneția. Altminteri, stilul minimal, lipsa oricărui patetism, abolirea punctuației (cu excepția unor poeme din final - excelent este abuz de virgule, unde reintroducerea semnelor grafice are menirea să potențeze absența, tăcerea), anticalofilia, ironia tristă, cinismul fin disipat în materia lirică au un rol cât se poate de clar. Ele nu fac decât să sublineze faptul că miza acestei poezii stă în plan existențial, nu în plan estetic. Un teatru de altă natură de
Tristeți crepusculare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9935_a_11260]
-
Constantin }oiu o surprinzătoare probă de meschinărie și micime sufletească. Batjocura grosolană și gratuită practicată de Adrian Năstase în raporturile cu adversarii politici și cu toți cei care îl inoportunaseră în vreun fel nu are nimic din sensul socratic al ironiei. Ea devine o expresie a resentimentului pur, semn al ofilirii sufletului, cu totul neașteptată la un om ajuns într-o asemenea demnitate și care - circumstanță agravantă - este de formație jurist: "Citind criticile în legătură cu acest tic de a ironiza lumea, nu
Cămara secretă a prozatorului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9959_a_11284]
-
năravul micilor caractere, răcorin-du-se cu câte o chestie, cleveteala eroilor din galeria lui Caragiale... Dar una e zeflemeaua lui Mitică, și alta batjocura unui șef de guvern. Dacă ai ceva noțiuni de drept nu se poate să nu știi că ironie vine din greacă, de la eironeia, care înseamnă întrebare. Or, eironeia, sau întrebarea, a fost unul dintre mijloacele dialectice privilegiate ale lui Socrate, prin care își învăța discipolii. De aici până la deprinderea meschină de a lua peste picior oamenii, e o
Cămara secretă a prozatorului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9959_a_11284]
-
dacă nu oameni precum Burtică însuși?! Fără complicitatea lor, tancurile n-ar fi putut face nimic. Ei au gândit sistemul penitenciar, ei au arestat oameni și ei s-au mutat în vilele celor pe care i-au omorât. E o ironie a sorții că în 1999 (zece ani de la prăbușirea comunismului!) a pierdut casa din Primăverii - culmea! - în favoarea unui individ despre care afirmă cu zăduf: " Dom'le, era un securist, unul ce lucrase în Elveția și-și făcuse o firmă de
Trei salve în onoarea unui fost by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9957_a_11282]
-
deconstrucție epică aplicată pe o poveste cvasi-contemporană din perspectivă istorică (coborârea în trecut nu este mai mare de douăzeci de ani). În fine, cel mai recent roman, Război ascuns (2005) este o combinație de Pateric și Borges, însiropată bine în ironie postmodernă, care nu seamănă cu nimic din cele scrise până acum de acest foarte imprevizibil scriitor. De altfel ritmul lent de publicare a romanelor (3 în ultimii 10 ani, nu pare, la prima vedere, o performanță de invidiat) sugerează travaliul
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
sunt date de fragmentele metatextuale (confesiunile directe făcute de narator cititorilor, în buna tradiție a literaturii medievale), de micile aparteuri, fără de care, probabil, nimeni nu ar fi înțeles nimic din această scriere. Combinația de document și ficțiune este explicată cu ironie postmodernă, într-un stil ce parodiază tânguirile vechilor cronicari: "Și iată-mă iar pus la cazne. Iubite cititor, câtă vreme am scris frumoasele pagini anume pentru tine, un mare necaz mi se întâmplă: am pierdut planul istoriei celei mari (după
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
planul al II-lea, pot fi citite ca romane pur și simplu? Pentru că, vorba unui personaj din Război ascuns, "în făpturile fără spirit, ca noi, zace plictisul (...) fiindcă sunt necreatoare și numai puterea creatoare împrăștie plictisul". Afirmație valabilă, chiar dacă, culmea ironiei - personajele din acest roman al lui Dan Perșa sunt spirit pur.
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]