2,169 matches
-
de durere, dă-mi putința să o trec”;” Când mi-am dat seama că nu mai am Încotro am devenit optimist”; - ”Am trăit În țară fără sat; ai mei făr’de țară”; - ”Învinsul cât și Învingătorul sunt vremelnici”; Nimic mai jalnic; o limbă biciuită de altă limbă”; - ”Toți ne Închinăm Într-un fel Patriei; unii doar cu viața, alții și cu moartea”; - ”Veșnica tinerețe În lucruri trecătoare”; - ”Pentru Întâia dată mi-am ridicat privirile spre tricolor, care mi-a devenit stindarul
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
erau În totalitate În stăpânirea publiciștilor alogeni Încât de o educație națională nici nu putea fi vorba. În puținul răgaz de timp cât Transnistria s-a aflat sub administrația românească au fost stabilite măsuri și opere care au ameliorat starea jalnică materială În care se afla populația autohtonă. S-a ameliorat viața economică, au fost zidite sau refăcute bisericile. Pe nedrept, când armata sovietică a Înaintat peste tot teritoriul românesc, misionarii, specialiștii din diverse domenii dar În special preoții și gazetarii
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
că japonistu n-are rezistență și vine ca matol dă amețală. Marți de matina, țalu mi-a fredonat că, când m-am dus rostogol jos, japonii m-a cărat și m-a pus În patu meu privat. În noaptea aia jalnică, mâini necunoscute m-a ușuratără dă două bătrâne juma dă pesos. Legea o să mă apere, am dat să zic cu gâtu ca limba dă papagal și, mai ceva ca cât ai clipi dân gene, ieram d-acu În secțiune, ajutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
astă dată vorbea cu lux de amănunte despre Richthofen. Era ceva ciudat, deși luptase împotriva nemților, Balbo n-avea nici un resentiment față de ei, ba mai mult, avea în glas un soi de compasiune, pentru "i camerati tedeschi", aflați într-o jalnică stare din cauza obligațiilor impuse de aliați. Cinstit ar fi fost să-l întrerupă, măcar o clipă, și să-i spună că lucrurile nu stăteau defel așa, obligațiile erau mari, dar "i tedeschi" nici măcar nu se gîndeau să le plătească ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îngenuncheat pe podea, cu brațele în jurul unui câine ce părea un hibrid nereușit între ciobănesc scoțian și lurcher. La gâtul jegos avea legată o eșarfă de barcagiu, cu buline, pe roșu și alb. Era, oricine ar fi recunoscut, o potaie jalnică. — Ben, exclamă tatăl lui pe un ton acuzator - văzând întinzându-i-se dinainte ani de plătit facturi la veterinar, tapițerii roase și procese pentru stabilirea paternității progeniturilor canine -, de unde a apărut javra asta? — Te rog, lasă-mă să-l păstrez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-se. — Se poblică! Dacă nu știi cine-i, poți să tot poblici. Așa-i... murmurară țăranii, clătinând din cap. Apoi se întinse tăcere. Lampa sfârâia încet în părete, deasupra călătorului. În tăcerea nopții de-afară, se auzi deodată un nechezat jalnic. Cine știe de unde vine! murmură Neculai. În ochii celui căzut ardea o durere neclintită. Veni primarele, un om voinic, nalt, c-o leacă de pântece, îmbrăcat cu straie nemțești. Țăranii îi făcură loc, el se apropie, dădu mâna cu popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dă, eu știu ce-i de făcut? îngână primarele. Popa împroșcă iar, vânturând filele unsuroase: — Dacă moare, cu ce-l îngropăm? Calul! vorbi luminat primarele. De bună-samă, calul! răspunse popa. În tăcerea nopții de toamnă, veni de afară, iar, nechezatul jalnic al roibului. Apoi, sub lumina tristă a lămpii, necunoscutul gemu din adâncuri, un fior greu păru că-i umblă prin lăuntru, pe când trupul sta nemișcat; ochii se zbătură în orbite; apoi se stânseră. Primarele se sculă în picioare, neliniștit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gândea la descoperirea pe care o făcuse. Căuta să-și aducă aminte de înfățișarea lui Ștefan Bucșan, de șoaptele Tudoriței, de mărturisirea primită - și se gândea, tot așa tulburată ca și-n vremea când prietina ei îi cetea istoriile cele jalnice de dragoste. „Trebuie să fie fericită Tudorița...“ se gândea ea închizând ochii pe jumătate. Ce dai așa din cap? întrebă deodată Sanis, cu glas gros. Fata tresări, spăriată. —Ce ai cu fata? strigă de la locul ei Rifca. Poate se gândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a întâmplat a doua zi în casa lui Sanis și azi își mai aduc aminte femeile din Broscărie. Mai întăi un zvon lin a pornit dis-de-dimineață, apoi a crescut ca un vânt neliniștit. Era cătră mijlocul lui noiemvrie și femei jalnice călcau prin râurile de noroi, lăcrimând și clătinând din cap, petrecându-și la gară feciorii palizi. Se duceau la oaste feciorii lor; se duceau în alte târguri; se duceau spre întunericul acela, spre ocna aceea, la care se gândeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbele vătafului boieresc. Pe urmă își îndreptă gândul spre fata lui moș Nastase, și i se păru că-i departe, peste niște ape, îngropată în negurile toamnei și-n vijeliile iernii apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de paseri străine, rătăcite... După o săptămână se domoliră ploile, dar vremea rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări, ducând vitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
juru-i fierbeau vecinătățile. Se gândi o vreme la întâmplări din copilărie, la viața petrecută pe lângă străini. Nici de tată, nici de mamă nu-și aducea aminte, și parcă-i cântau în suflet unele din tânguirile vântului, cu păreri de rău jalnice. Pe urmă cugetă la dragostea lui - și iar parcă văzu la căpătâi pe Marghiolița humelnicului. - Pe la spate, prin păretele de stuh, vântul răzbea în câteva locuri cu pulberea măruntă a omătului, și pe deasupra tot mai des se abăteau învăluirile. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam pe trecătorii cinstiți care ne priveau bănuitor, ca pe niște haimanale incorigibile cu care era mai bine să nu aibă de-a face. Cei mai mulți dintre colegi mi se păreau jalnici. Știam bine cât îi urau pe pedagogii cei mai nemiloși, care se lăudau că vor scoate din noi niște mielușei, și totuși nu se dădeau înapoi să se gudure pe lângă ei, să se închine în fața mâinii care îi pleznea peste
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
visez și cu ochii deschiși. Îmi trăiam atât de intens reveriile încît uitam unde mă aflam; jocul devenea serios și chiar puțin stupid în seriozitatea lui. Într-o dimineață rece, cu brumă timpurie, am descoperit trandafirii arși, rebegiți de frig; jalnici. Țin minte ziua aceea fiindcă puțin mai târziu am simțit deodată că mi se face rău. Am avut senzația că mă cufundam într-un întuneric înăbușitor, duhnind a căldură râncedă, care se învîrtea cu mine. Când mi-am revenit, mi-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe jos și, căutîndu-i, a călcat din greșeală pe ei și a zdrobit lentilele. Fără ochelari nu mai vedea nimic. Era ridicol, lipsit de apărare acolo în spatele mesei și mi s-a făcut milă de el, deși pe figura lui jalnică perplexitatea era amestecată cu ură. M-am mulțumit să-i atrag atenția că dacă mai trăgea de limbă pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă atașa profund, serios, fără scopuri egoiste, de ceva. Încât n-am reușit decât să devin sclavul și marioneta vanității mele. Aș fi fericit dacă aș putea spune ca alții "am iubit destul, acum mă odihnesc". Eu sânt dintre cei jalnici care n-au iubit nimic. De asta cine să mă ierte? Și cu ce rezultat? Schimbă ceva iertarea? Din păcate, foarte rar am avut cinstea să mă judec la rece. La o frizerie, într-o zi, pe vremea când umblam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
curaj și i-am întrebat pe pescari, încercînd să par sigur de mine, deși vorbeam greu și mi se înmuiasem picioarele, cine erau nemernicii care își bătuseră joc de Marta, fiindcă vroiam să-i învăț minte. Aveam, bănuiesc, un aer jalnic, de cavaler caraghios și beat care își provoca adversarii, dar pescarii nu s-au sinchisit prea mult de vitejia mea. M-au învrednicit doar cu o privire, după care n-au mai ridicat ochii din ceștile lor. Parcă nici nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ha, Dumnezeu însuși s-a hotărât, se pare, să devină vânător de cerbi, o să mă iau la întrecere cu el, vino, moșule, nu fi prost, să vezi ce n-ai văzut niciodată, un animal nobil și frumos transformat într-o jalnică grămadă de carne înfricoșată". Dar Vecu e îndărătnic. Nu vrea cu nici un chip. Încearcă chiar să se smulgă din mâna ta. Alunecă și cade, murdărindu-se de mâlul de pe marginea bălții. Râzi din nou, dar, deodată, te oprești din râs
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Laura semăna într-un fel cu tata. Vroia să mă vâre din nou în cușca mediocrității mele, să mătur de-acolo toate cojile viselor mele, să renunț la tot, să-mi vâr nasul ca într-o murdărie în adevărul meu jalnic, să nu-mi pierd timpul în sălile cu oglinzi, și de ce? Cum de ce? Ca să respectăm adevărul, domnule Daniel. E neplăcut, dar îți ajunge și o singură oglindă ca să vezi cine ești, de fapt: un ins oarecare. Gata, comedia a durat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nou în bălării, m-am așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus în jurul gâtului acelei caricaturi postume care semăna cu un cadavru în descompunere, putrezea și el. În curând n-avea să se mai recunoască nimic. Am început să-mi pierd speranța și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mine era un indiciu că nu reușisem să obțin o inimă de fiară cum îmi dorisem de câte ori mă supărase cineva. Uitasem chiar propriile mele cuvinte, că sentimentele sânt bune pentru cei care se mulțumesc cu puțin. Ce altceva decât o jalnică izbucnire de tandrețe era furia mea plângăreață împotriva lui Dinu? Doamne, mi-am zis, în loc să am beția libertății, bucuros că nu mă mai simt legat de nimeni și de nimic, mă bat tot alte gânduri... că nu putem fi liberi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lăsat capturată. În schimb, pisica a intrat în panică. Neștiind cum să coboare sau nesimțindu-se în stare, s-a pus pe miorlăit. Un miorlăit prelung și fără speranță: „Miiiaauuu!...” Iar stăpâna continua să o im- plore, cu voce sugrumată, jalnică și disperată. Chemare la care năs- trușnica felină nu avea de dat decât răspunsul mieunatului prelung și din ce în ce mai stins. - Sunați la Pompieri, doamnă - s-a auzit îndemnul unui domn care tocmai trecea pe acolo. - Cum să sun, domnule, dacă am
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
un bărbat care nu era bun de nimic, nici măcar în pat. Sunt rea, în clipele acelea nu credeam asta, dar, când n-a mai mers între noi, am știut de ce, mă urmărea pretutindeni ore întregi, îmi telefona, îmi scria epistole jalnice, mă exaspera pur și simplu! După el a fost altul, mic și cu ochii verzi, deși nu pot să sufăr bărbații cu ochii verzi. M-a chemat într-o zi în garsoniera lui, era clar pentru ce. Un arivist, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
soldați chinezi capturați, cu tunici zdrențuite, cărau țiglele și pietrele de pavaj din locul de descărcare și puneau bazele unei piste de beton. Deși era seară și În ciuda tuturor privațiunilor din ultimele luni, Jim putu să vadă În ce stare jalnică se găseau acești prizonieri chinezi. Atît de slabi că erau aproape morți. Ședeau goi În urzicile lăsate la pămînt, cu o singură țiglă În mînă, ca o bucată dintr-un vas de cerșit. Alții urcau panta lină spre marginea aerodromului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
au lăsat în ținutul Gosen decît pruncii, oile și boii. 9. Împreună cu Iosif mai erau care și călăreți, așa că alaiul era foarte mare. 10. Cînd au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plîngere mare și jalnică; și Iosif a ținut în cinstea tatălui său un bocet de șapte zile. 11. Locuitorii țării, Cananiții, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad, și au zis: "Iată un mare bocet printre Egipteni." De aceea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
în acest univers tragic, decât cea a lui Darius, bunăoară, al cărui eidolon răspunde chemărilor perșilor înfățișându-se dinaintea lor? Dacă umbra lui Darius apare deasupra mormântului său, e pentru că s-a ridicat din lăcașul ei de veci la auzul „jalnicelor tânguieli, evocatoare ale celor morți”, tânguieli atât de sfâșietoare, încât au izbutit să facă pământul să crape și să-l lase pe răposatul rege „să răzbească la lumina zilei”, căci s-a supus și le-a dat ascultare. Ritualul invocării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]