2,192 matches
-
undei, trăiau viața fără greș, ori speranță, a secundei. Prins de‐ un tremur boreal, 321 mă temeam să nu le piară până la mormânt pe deal horbota incendiară. Vântul întețit, în loc să mi‐ i facă și mai vii, i‐ a schimbat din jar și foc într‐ un snop de măciulii ... Încordat ca un odgon, fix ca herbul de pe scuturi, lăsăm urma fără zvon a invaziei de fluturi. Nu i‐am mai atins c‐un jind, n‐ am mai îndrăznit c‐o șoaptă și
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
observe cu atenție gorilele. Erau oglinda lui personală. Iar acum, acestea erau agitate. De când îi veniseră ordinele de rigoare precum și informațiile adiacente de la Comandamentul General al Forțelor Militare Federate, în a cărui subordine directă se afla, Kaan stătuse ca pe jar. Răsucise problema pe toate părțile, făcând planuri peste planuri și chibzuind cum să procedeze pentru a trage foloase maxime, fără ca nimeni să afle ceva vreodată. Era o oportunitate rară, chiar unică, dacă stătea să se gândească la ce periferie nenorocită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
natura se mai liniștise. Nu mai bătea vântul, ningea însă în continuare cu fulgi mari. În casă era acum liniște. Erau cu toții fascinați și uluiți de ceea ce primiseră în dar de la Moș Crăciun. Focul arde în soba mare de teracotă. Jarul aruncă umbre magice pe pereții camerei. Pendula-și cerne lin orele cu TIC -TAC-ul ei melodios. Am senzația că-mi amintesc nașterea mea, filmul venirii mele pe lume. M-am născut deci într-o casă mare, boierească, o casă cu
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93396]
-
cel mai neînsemnat gest de împotrivire. Îi simțeam respirația fierbinte și vedeam cum buzele se întredeschideau rămânând în așteptare... Mâinile se ridicau încet ca două aripi care în cele din urmă s-au strâns în jurul grumazului meu, iar buzele de jar s-au contopit cu ale mele... Inimile băteau gata să iasă din piept. Nu știu cât vom fi rămas așa înlănțuiți, când din apropiere am auzit șoapta Sevastiței: --Să mergem. Ne așteaptă sfinția sa... Zâna nu a tresărit, ci s-a desprins ușor
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
mă privi perplexă. ― Probabil e Victor. Am să-l sun eu mai târziu, când nu va mai reprezenta o ocazie pentru tine să abandonezi subiectul. ― Ridicol, mormăi Maria În timp ce telefonul meu deja se oprise. Îți place să pui oamenii pe jar. ― Doar pe Victor, am contrazis-o serioasă. Deci! Adi! ― Nu fii nesuferită, râse Maria În timp ce Își lua o carte din bibliotecă. Vorbim mai Încolo, adăugă. ― Tu citești tot timpul! am protestat din nou. ― Ai o problemă cu asta? ― Nu. Maria
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
În sufragerie și m-am lăsat să cad În brațele lui pe canapea. Un tablou În aparență perfect. ― Ghici unde mergem sâmbătă, Îmi șopti el În ureche În timp ce mâinile lui coborau ușor pe talia mea. Mă ținea de mult pe jar În legătură cu ziua de sâmbătă. Am ridicat din umeri pentru a-l asigura de blancul din mintea mea. Victor cunoștea orașul mai bine decât oricine. M-ar fi putut duce oriunde și ar fi fost inutil să Încerc măcar să fac vreo
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
până când pleoapele închideau cortina dinspre o lume spre alta deschizând-o o lume zidită trainic pe dunele fumegoase ale Țigării uitate în scrumieră o lume zvârcolită risipită mijind pâlpâiri în umbrele umbrelor în urmele urmelor amestecate în ceaunul pendulând peste jarul trecutului Ora aceea când peana Țintuită între degete muiată în sângele gândurilor valsează peste foaia albă construind armonii în alb și negru hierograme povestind despre drumuri crucificări și învieri și apocalipse și eclipse și scylle și gomore și mări moarte
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
că ploaia și vântul nu pot descrie în cuvinte sentimentele inefabile unul celuilalt. Astfel, vântul așezat pe un scaun de nori cenușii, îmbrăcat cu o haină rece și cu ochii înlăcrimați, începe să șoptească cuvinte de amor, cu buzele de jar. “Ce frumoasă e zeița sufletului meu; îmi străpunge inima ori de câte ori o văd și mă face să simt o durere covârșitoare, pentru că știu că nu va fi a mea niciodată. Dar în același timp mă face să simt o plăcere inconfundabilă
Iubire imposibilă. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_661]
-
mare și grea licărea vesel sub ninsoare. Zăpada de pe alei fusese bine bătătorită cu maiul și apoi acoperită cu un strat de paie. Strădanie inutilă. Ninsoarea țesea de acum un nou covor de omăt. Numai fulgii care nimereau în vâlvătăile jarului din marile masalale de tombac suflat cu aur, înfipte printre tufele albe de trandafiri și hortensii, se evaporau spontan, piereau cu un sfârâit scurt. În curte, doi platani uriași își legănau cerceii țepoși pe ramurile lor golașe. Între ei, slugile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să mai bată la ușă. Îl izbi un miros grețos de păr ars și își descoperi jumătatea aproape dezbrăcată și cu părul despletit. Semăna cu o gorgonă infernală înconjurată de entități fioroase cu clești de fier înfipți în tăvi cu jar, de unde îi ridicau rotindu-i și clămpănindu-i amenințător prin aer, înainte de a-i înfige în șuvițele de păr ale gorgonei, ca să le ruleze apoi până la rădăcina părului, cu un sfârâit sinistru. ― Toinette!... Vreau să știu de când a ajuns omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
vedea. Ea nu mai avea cum să audă șoapta lui frântă de lacrimi. Iancu își mușcă buza, pentru că o dorea. Și dorința îi amintea de acel contrast înnebunitor dintre trupul ei rece, aproape înghețat, ca de statuie sub ninsoare, și jarul arzător dinlăuntrul ei, care îl sorbea tot mai adânc, ca să îl prindă apoi ca pe o pradă în colul arzător, în acel inel interior de foc. Mângâieri fără sfârșit, sărutări nesățioase, vârtejuri de plăcere. Și senzația, cu totul nouă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
între ei? ― Nu, Înălțimea Voastră! Doar mângâieri peste mângâieri, d-alea, știți, prin părți tare păcătoase, sărutări și multe alte d-astea... Cadâna, să vedea bine, i le întorcea cu mare poftă. Dar ce rafineeețuri, Maaaică Precistă!... Ce ocheaaade firoscoaaase!... Jar, jar, de luai foc dacă te uitai mai mult. Că era și cam așa, fără nimic pă ea, pă nicăieri. Iar junele o apucase tare... tare... așa, tot către ea... tot în... Cum să vă spui?... Hai, lasă-mă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ei? ― Nu, Înălțimea Voastră! Doar mângâieri peste mângâieri, d-alea, știți, prin părți tare păcătoase, sărutări și multe alte d-astea... Cadâna, să vedea bine, i le întorcea cu mare poftă. Dar ce rafineeețuri, Maaaică Precistă!... Ce ocheaaade firoscoaaase!... Jar, jar, de luai foc dacă te uitai mai mult. Că era și cam așa, fără nimic pă ea, pă nicăieri. Iar junele o apucase tare... tare... așa, tot către ea... tot în... Cum să vă spui?... Hai, lasă-mă, că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
e de natură să ne liniștească În vreun fel. A amenințat că-i va da afară pe unii, dar cred că au fost doar vorbe goale. Cu toate astea, numai ideea În sine e de-ajuns să pună oamenii pe jar. Tom Își terminase porția de tăiței. Aruncă un ochi prin restaurant ca să vadă dacă nu se uită cineva spre noi. Din păcate, erau câțiva. Hotărât să nu-i pese, Tom duse castronul la gură, Îl Înclină și dădu pe gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nefiind nevoie, așa cum explică dicționarul, de formalități legale. Asta Însemna că nu aveau nici cea mai slabă idee de cât de Întortocheat și malign este spiritul maphioților. În primul rând, nu stabiliră un termen pentru răspuns, lăsându-l ca pe jar pe bietul ministru de interne, deja resemnat, gata să-și prezinte scrisoarea de demisie. În al doilea rând, când după câteva zile le trecu prin minte că trebuiau să telefoneze, au făcut-o doar ca să spună că Încă nu ajunseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și a urcat În poala ta care părea a unei fetițe, și atunci ai avut un gând dintre cele mai frumoase, te-ai gândit că nu era drept ca moartea, nu tu, cealaltă, să vină Într-o zi să stingă jarul suav al acelei călduri animale moi, așa ai gândit, cine ar zice, tu care ești atât de obișnuită cu frigul arctic și antarctic din odaia În care te afli În acest moment și unde te-a chemat glasul datoriei tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să aibă grijă de ea și să-i satisfacă dorințele imediate. Daisy este o păsărică mereu pusă pe flirt (exact așa s-a exprimat Davey, oricât de surprinzător ar fi limbajul ăsta) și asta l-ar pune pe Finn pe jar, pentru că el nu e prea stăpân pe sine, cel mai probabil din cauza sentimentului de inferioritate pe care l-a avut mai mult sau mai puțin toată viața. Daisy are nevoie de un bărbat puternic, de încredere, loial, care să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
anumite lucruri, numai ca să-l fac să se simtă bine și să-i dau o senzație falsă că suntem perfect compatibili. Așa că tărăgănez răspunsul, ceea ce cred că este un lucru foarte bun; trebuie să-l țin mereu pe Jake pe jar, să nu aibă certitudinea poziției sale în ochii mei. Dar descopăr că îmi place grozav Whitstable. Și casa este grozavă. E un soi de cabană cochetă înconjurată de alte căsuțe drăguțe, chiar lângă strada principală, cu o ușă vopsită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fusta. A rămas doar în bikini argintii. Coapse bine arcuite. Se cambrează ca o iapă arăbească. Încep să-i sărut sfârcurile albastre, i le sug. Mă răstoarnă pe spate și mă scoate din haine. Gesturi sigure, privire caldă, cu mult jar în ea. Îmi dau seama că știrile s-au terminat. E un film. Ziua cârtiței: disperat, știristul american prins între ghețuri o ia mereu de la capăt. Fiecare zi e la fel. Ceasul-radio îl trezește la 6 cu aceeași discuție glumeață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în jurul focului lângă care și adormeau. Către toamnă, când porumbul dădea în copt, copiii țiganilor dădea iama prin porumbiști și veneau încărcați cu drugi de porumb pe care, satisfăcuți, îi depănușau ajutați și de cei bătrâni și-i coceau pe jar, după care înfulecau boabele de pe știuleți cu o poftă nemaipomenită. Ochii Prințesei nu se mai săturau privind scânteile focului ca niște jeturi luminoase ce se înălțau spre cerul albastru, înstelat, pierzânduse în întunericul nopții. Pocnetul scânteilor și al știuleților ce
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
sărutare către mama ei prefigurată în cea mai luminoasă stea. Când toți erau cuprinși de aripa somnului, doar Prințesa și cei doi dulăi, Lupu și Boldur stăteau de veghe lângă focul ale cărui flăcări se pierdeau tot mai mult în jarul roșiatic ce se stingea treptat, treptat. În ceasul acela târziu de noapte, nici câinii nu mai erau deranjați de vreun zgomot rătăit care să-i pună în alertă. Era atâta pace și liniște și atâta frumusețe nocturnă care contura misterul
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
o așeză cu capul pe pieptul lui alintându-i sânul cu mângâieri și sărutări peste bluziță. Am fost bădăran, te-am rănit, am fost romantic, dar tot nu mi-ai răspuns la cererea mea. — Mă mai gândesc, îl pune pe jar Teofana. — Ce să-nțeleg? Ne întâlnim mâine în parc. Acum merg acasă să mă schimb, să mănânc și să mă odihnesc puțin. Părăsesc mergând la braț amândoi. — Te iubesc, țâfnoaso, îi spune la despărțire. Ne vedem mâine. — Și eu te
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
în loc de răspuns, s-a pus pe plâns în fața mea. Atunci am simțit că pământul s-a prăbușit sub mine, că cerul învolburat cobora spre mine cu sunete de orgă din marile catedrale ale lumii. Am căzut în genunchi în apropierea jarului și scrumului și în hohote de plâns am strigat cât am putut de tare: De ce, doamne Dumnezeule, m-ai lovit așa? Ce rău ți-am făcut? Ce rău ți-au făcut copiii, soția și tatăl socru? În loc de răspuns, Dumnezeu dezlănțuia
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ordonă o voce populară nedispusă să te lase să fierbi la foc mic. Cine, după ce se pîrpolește, îndrăznește să nu-i dea curs de îndată s-a ars și e făcut cu ou și cu oțet. Omul, speriat, e pe jar ; înspăimîntat mai tare, tremură ca piftia ; înfrînt, e opărit rău ; dacă e chiar prins cu ocaua mică dintr-o pricină sau alta, poate ieși cam jumulit, ba chiar pus la saramură sau la rece, de unde, ieșind prea tîrziu, ajunge să
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
înnegrise și rămăsese ca o bilă murdară în mijlocul flăcărilor. Părul de ață i se carbonizase de mult. Deodată, ca și cum s-ar fi trântit cu putere o ușă, cele două focuri bufniră într-o explozie de scântei și se stinseră. Nici măcar jarul nu mai ardea. Totul era cenușă și fum. Sala dărăpănată se umpluse de un fum înțepător, greu de respirat. Prin colțul dărâmat al zidului se vedea un sfert de lună, albăstrind cerul în jur. Totul se destrămase și ne găseam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]