2,595 matches
-
de rivalul lui. Ar fi îndeajuns ca să puteți constata voi înșiși că dincolo de confortul și rânduiala care domneau în regat și în viața fiecărui supus, se căsca un abis de teamă și de lăcomie. Teamă, o să ziceți, teamă de ce? Căci lăcomia e mai ușor de înțeles. Dar n-am de gând să intru aici în aceste amănunte. Povestea mea e un basm, iar basmele nu sunt pentru cei care se delectează cu perspicacitatea autorului. De ce se tem oamenii? De ce se temeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
este ea, când povestește roza despre ce este ea... După degetele mele delicate, atente și recunoscătoare au urmat lucruri mai lacome, instrumente ale plăcerii lipsite de amintiri, de maniere, de răbdare. Pe acestea sclava mea le-a întâmpinat cu aceeași lăcomie... până ce nici chiar Mama Natură, care ne supusese celor mai extravagante solicitări, nu putea să pretindă mai mult. Mama Natură însăși... a anunțat sfârșitul jocului... Ne-am tras fiecare spre partea lui de pat... Pentru prima dată de când ne băgaserăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cu părinții. Ei nu se vor juca băgând și scoțând din Arca lui Noe niște animale confecționate manual, credeți-mă. Tot timpul îi vor spiona pe adulții reali, descoperind pentru ce se ceartă, la ce se lăcomesc, cum își satisfac lăcomia, de ce și cum mint, ce-i face să-și iasă din minți, diferitele moduri de a-și ieși din minți și așa mai departe. Nu pot prezice domeniile în care vor reuși acești copii ai mei, dar le garantez succesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
se îmbete până cădea sub masă sau să pornească într-o „călătorie“ cu marijuana când i se ivea ocazia? — Viața e scurtă, spunea ea. Trebuie să profiți de ea... Să o trăiești repede. Atât de repede, încât se consuma cu lăcomie pe sine însăși, precum o țigară din care tragi cu atâta putere, încât nu-i mai simți aroma. Își aminti prima noapte când au făcut dragoste pe bancheta din spate a vechii lui mașini „Ford 51“. Nesățioasă, disperată, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
acel lichid roșu și gros în care plutea o infinitate de enorme boabe de fasole, grase cât degetul mare, albe ca țâțele de suedeză, moi ca pâinea franțuzească. Își arse limba, gâtul, mațele, până și dinții, și preoții râseră de lăcomia lui, iar părintele Ascanio, bucătarul-șef - mărunt și zbârcit - se umfla în pene la laudele pe care nu mai prididea să le aducă fasolei lui. — Divine! Divine, scuzați-mi expresia... Sunt lucruri cărora le duci dorul, acolo, înăuntru... amănuntele... bruma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe chipurile lor se oglindea oboseala, iar în tonul glasurilor, convingerea că strădaniile lor sunt zadarnice. Se aplecă asupra ei, ea deschise ochii și șopti ceva. O femeie îi oferi apă într-o tărtăcuță, pe care ea o bău cu lăcomie. Observă că era mai goală decât oricând, mai copilă, mai lipsită de apărare. Slăbise și doar pântecele îi apărea tare și încordat în comparație cu moliciunea picioarelor. Coborî cu grijă mâna și îi palpă încheietura piciorului. Fata lăsă să-i scape un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
scuipe. — Îți place...? Indianul yubani încuviință fără să înceteze cu tusea. Când se liniști, căută de jur-împrejur până descoperi o farfurie de cositor murdară cu resturi de mâncare. O curăți ușor cu mâna, vărsă în ea berea și bău cu lăcomie. Îl privi mișcând din cap: — Măi să fie! Asta chiar că e ceva nou. O farfurie de bere! E bună? — Bună... — Alta? Indianul încuviință. Repetă operația de a o vărsa în farfurie și o bău până la ultima picătură. Asta păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în ispită...”. Și, cine este ispita?... Diavolul este ispita de care cerem să fim mântuiți. Diavolul este ispita omenească și ispita e diavolul. Pe diavol îl creăm noi, nu l-a zămislit Dumnezeu Tatăl. E păcatul. Toate păcatele noastre; crime, lăcomia de putere, dezmățul... toate alcătuiesc pe diavolul din noi, un monstru zămislit de fiecare dintre noi și de toți la un loc. De aceea ne rugăm în numele tuturor pentru izbăvirea de cel rău. ”Tatăl nostru carele ești în Ceruri... ” Continuă să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
așezară la trei din laturile mesei și Marina începu să aducă la masă. Felix observă că mâncărurile erau prea abundente, parcă destinate unui număr mai mare de persoane, sau gătite cu voluptate, după o îndelungă foamete. Bătrânul mânca cu mare lăcomie, vârând capul în farfurie, în vreme ce Otilia gusta cu indiferență. Bucatele erau nu numai copioase, dar și numeroase, ceea ce nu miră deloc pe moș Costache, care mânca din toate. Alături de tacâmuri ținea sub atentă supraveghere pachetul învelit în jurnal. - Otilia, dădu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
casei, însoțită de Aurica și de Simion, cu broboada pe el și cu ghergheful în mână. La lumina unei lămpi atârnate de grinda chioșcului, începu o cină improvizată, la care fu invitat și Felix și la care se ilustrară prin lăcomie moș Costache, Aglae și Simion. Otilia, ca de obicei, abia se atinse de mâncare. În schimb, bău cu sorbituri încete din vinul turnat de Pascalopol. O astfel de colațiune la ora mesei, într-o casă în care se gătise și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
eu, zise calm Stănică, dar cu vădităintenție de a excita. Vrea s-o adopte, și pace. Legal nu e nici o piedică. - Mâncați, îndemna Simion pe Aurica și pe Titi, mâncați, mâncarea este elixirul vieții! și el însuși înghițea cu lăcomie, vârând în gură bucăți mari de pâine și ștergând cu miez ultimele resturi de sos din farfurii. G. Călinescu - Dar eu nu pot să spun acolo unde trebuie că vor să punămîna pe averea lui Costache? - Nu poți să spui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ducea o existență cam agitată, puțin potrivită studiului. Prea multe senzații tari încerca în vremea din urmă. Nu era un an de când picase aici dintr-un mediu provincial și monoton și cunoscuse dragostea spirituală și pe cea fizică, răutatea oamenilor, lăcomia, nepăsarea, invidia, ambiția. Era liber, și totuși neliniștit, lipsit de ocrotire. Se simțea mai degrabă singur pe lume, părăsit. Crezuse în Otilia, și Otilia îl trădase. Georgeta era "o fată faină". Ea însăși îl sfătuia să n-o ia în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ascuns eu, nu le găsești dumneata! glumi cumaliție moș Costache. - Doar nu le-ai depus la vreo bancă, să dea faliment. S-aupîrlit mulți. Stănică examină fața lui moș Costache, spre a-i surprinde reacțiunile, dar acesta îngițea de zor, cu lăcomie aperitivele. - E bine să fii bogat, dar e bine să fii și sărac. Fiecare starecu avantajele ei. Azi, dacă ai bani, nu știi ce să faci cu ei. La bănci nu sunt siguri, acasă te pradă hoții, să-i cheltuiești
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
el. Familia Iorgu se arătă mîhnită: - Puteai să stai, măcar la prăjituri. Într-adevăr, chelnerii aduceau pe tăvi lungi de argint mormane de prăjituri și de fructe. Pe fața lui moș Costache se dădu o scurtă luptă de tonuri, apoi lăcomia învinse, și bătrânul rămase pironit pe scaun. Georgeta și generalul conduse pe Felix pe strada pustie, ținîndu-l fiecare de un braț și silindu-se, într-un chip care în altă împrejurare ar fi fost comic, să-l învioreze. Generalul părea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Oroarea lui Stănică împotriva studentelor nu era chiar în totul simulată. În fond, el era un sentimental cu instincte casnice, bucuros de a se vedea înconjurat de o numeroasă familie. Din păcate, sentimentalismul lui familial se complica cu o mare lăcomie de a-și face o situație prin familie, de a moșteni, de a căpăta. În ascendența lui se aflau, pe cât se putea ghici, albanezi veniți de-a dreptul de peste Dunăre și numiți, mai dulce, "arnăuți" sau, cu totul eufemistic, "macedoneni
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
după un examen colectiv. Situația aceasta are avantajele și dezavantajele ei. De pildă, spre a se putea căsători cu Olimpia, Stănică a trebuit să se pună în conflict cu familia, dar aceeași familie îi dădea siguranța pe lume. La Stănică, lăcomia și versatilitatea nu obtenebrau observația morală. Că un bătrân trebuie să moară și să lase averea tânărului, asta înțelegea foarte bine. Ba chiar avea o listă de rude, care, prin decese sistematice, puteau să-l pună și pe el în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
era ușuratică, iubitoare. Era însă modestă, încredințată că orice bine în viață trebuie plătit cu o nefericire sau măcar cu o dușmănie, că nu avea dreptul să pretindă nimic. Asta o făcea cuminte și ridica nebuniilor ei acel aer de lăcomie feminină atât de caracteristic fetelor care au prestigiu asupra bărbaților. Gândul că moș Costache vrea să-i facă o casă cu prăvălii pentru speculă, o izbi pe Otilia într-un chip dureros. Ea visa viitorul ca un șir de explozii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
va fi luat la învierea cea de obște. Cel mai pătruns de evlavie se arătă Stănică. Atunci când părintele, înainte de a se atinge de paharul de vin, se închină, își făcu și el cruce. Mâncară ca și altă dată, cu aceeași lăcomie, dar cu demnitate. Numai popa Țuică își dădu în petic: - Trupul îl ia pământul și sufletul îl ia tartorul! - Cuvioase! îi reproșă părintele. - Domnul! închină paharul popa Țuică, neînțelegînd. După oarecare codire, popa Țuică întrebă pe Pascalopol, pe care-l
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai mult un simbol al feminității decât un personaj. Eterică, sensibilă, capricioasă, este totuși matură, având un mod filozofic de a-i privi pe oameni și de a observa viața, societatea. Și ea, și Felix sunt martorii răutății și ai lăcomiei umane. Romanul lui Călinescu are și accente romantice. Prozatorul descrie cu multă sensibilitate Bărăganul, heleșteul de la moșia lui Pascalopol, o turmă de bivoli în câmpie etc. Descrierea heleșteului îl definește pe Călinescu drept un intelectualist, expresia sa artistică apropiindu-se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
câte făcuse pentru ei. Aglaia, nevastă-sa, le mai dădea câte ceva de mâncare, își rupea de la gură, că-i știa amărâți. - Să fie de sufletul mamii, zicea, și bătea o cruce mare, aplecîndu-se de șale până în pământ. Gunoierii mâncau cu lăcomie, își ștergeau gurile sălbatice și mormăiau câte o înjurătură. Unii îl bănuiau că are bani ascunși și i-o spuneau privindu-l cu ochii lor răi. Bătrânul nu le răspundea. Era tăcut și mâhnit. N-avea nici el prea multe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
drojdie pe fund și o bucată caldă de mămăligă, din care ieșeau aburii. 52 - Potolește, nenică! îl îndemnă ăl bătrân. Așa mămăligă nici la , mă-ta n-ai halit. Să-ți bați copiii! Lui Paraschiv îi era foame. Înghiți cu lăcomie și așteptă să isprăvească și ceilalți. -Bună? -Bună. -Tine de cald? - Ține. - Pâine pe blană! Peste groapă căzuse o podoabă de noapte, albastră și rece. Ucenicul auzi iarba foșnind. Lingă el lipăia Sandu, aducând sub brațe doi pepeni lunguieți și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
noapte, albastră și rece. Ucenicul auzi iarba foșnind. Lingă el lipăia Sandu, aducând sub brațe doi pepeni lunguieți și grei. - Ia desertul, neamule, spuse, așternîndu-i pe pământ. Stăpânul îi despică dibaci, și miezul roșu, plin de semințe, fu Îmbucat cu lăcomie. - Îți place la noi? întrebă Piele rânjind. - Îmi place, râse și tânărul. Paraschiv adulmecă locul și nu-i mai ascultă. Îl aștepta pe Florea, și acesta nu mai venea. Focul abia se vedea. Bătrânul Q înteți cu buruieni uscate și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bine, flocoși și obraznici, tîrîndu-se pe sub mese, chelălăind și apucând oasele aruncate. Jos, la picioarele stâlpilor verzi, decolorați, stăteau cu picioarele întinse la soare nepricopsiții, schilozii și pociții, așteptând pomana negustorilor. Li se făcuse foame. Lângă ei geambașii înghițeau cu lăcomie. Se încinseseră câteva grătare. Oamenii cârciumarului le ungeau cu grăsime, așezând deasupra fleici roșii, proaspete. Se auzea sfîrutul cărbunilor peste care cădea untura topită și un miros ațâțător îți muta nările din loc. O femeie tânără căra pâine în panere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-l mai cunoșteai. Se înțolise, făcuse burtă, lumea zicea că are case în altă mahala. Umbla duminica pe Grivița în trăsură, se fudulea, ținea o ibovnică, o îmbrăcase, o încălțase. Cine mai era ca el? Cam îmbătrînea și-l învinsese lăcomia de bani. A dat dracului toate târfele, a vândut ce avea și și-a ridicat o brutărie lângă ulicioara lăutarilor. Credea că o să împărătească pământul. Iar s-a așezat cu polițele și dobânzile pe cartier. Veneau oamenii, se rugau de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în mâinile lor negre de cărbune sufertașele goale. Pe cap aveau șepci mari, unsuroase, și sub ele sticleau ochi aprigi, îndușmăniți. Dădeau bună ziua, cereau câte un dorobanț de țuică, obrajii lor trudiți se luminau puțin la vederea rachiului, sorbeau cu lăcomie cinzecul și, dacă mai aveau bani în buzunarele largi, comandau încă o dată. Viața se înăsprise. Sâmbăta nu se mai umplea cârciuma ca altădată. Unora li se tăiaseră lefurile, pe alții îi dăduse afară stăpânirea, le plângeau copiii de foame. Lume
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]