2,387 matches
-
și John Robert. Cu o discretă privire piezișă, Alex își observa imaginea reflectată de oglinda gravată cu o fântână de cristal. Se simțea fără vârstă, senină și tânără, gata să-și ia viața de la capăt. În acea clipă, o vulpe lătră foarte aproape de casă, un sunet sfredelitor, răgușit, îndurerat, iar ușa de la intrare se deschise abrupt și cineva intră înăuntru. Alex își duse o mână la inimă. Era Ruby. Femeia o văzu pe Alex prin ușa deschisă a camerei de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de porto. — Zicea că-i un preot, un fel de meditator, o informă Hattie pe Pearl. Vine mâine pe aici. — Bine, să nu ne gândim la ziua de mâine. Haide să ne culcăm. — Pearl, ce-i zgomotul ăsta? — Vulpea care latră. Vizuina e aici, în grădină. Pearl deschise ușa din față. O pală de aer primăvăratic, înmiresmat, impregnat de tăcere, călduț și umed, pătrunse în casă. Pearl stinse lumina din hol și rămaseră să privească în întuneric. — Vulpițo, șopti Hattie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
chip, îi revenise ceva din expresia pe care Alex o considerase „îngâmfată“. Pe urmă se întoarse și porni pe cărarea ce ducea la poarta din fața casei. Adam se așeză din nou și luă volanul în mâini. Îl auzi pe Zet lătrând, pe undeva. George, deși era într-adevăr curios s-o vadă pe „aia mică“, hotărî să nu se apropie de grupul din fața Papucului. Se răzgândise sub impulsul unui sentiment care semăna aproape cu sfiala: realizarea subită a faptului că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spună că se simțea mult prea stingherit ca să se apropie, firesc, de străinii aceia. Când ajunse la poarta principală o mișcare îi atrase atenția și, cu colțul ochiului, văzu că era însoțit de Zet. George întoarse capul și cățelul îl lătră, apoi se retrase și își luă o poză specială cu labele din față culcate paralel, în timp ce crupa și coada mițoasă îi stăteau ridicate aproape vertical, cu aroganță. Apoi cățelul sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ, scânci elocvent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ, scânci elocvent, după care scoase un lătrat. George îi arată un pumn amenințător, iar Zet mârâi, dezvelindu-și dinții albi și ascuțiți. George își spuse cu satisfacție: „Am ajuns să mă latre câinii!“. Ieși în stradă, trântind poarta în urma lui. „Să mă duc la un cinema? se întrebă. Nu, mai bine mă duc la Diane. Vai de ea dacă nu-i acasă!“ Zet trecu pe lângă o tufă de călini și se pomeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Să mă duc la un cinema? se întrebă. Nu, mai bine mă duc la Diane. Vai de ea dacă nu-i acasă!“ Zet trecu pe lângă o tufă de călini și se pomeni fată-n față cu o vulpe. Cățelul îl lătrase pe George fără să aibă vreo intenție agresivă. Îl urmărise tot drumul de la garaj, adulmecându-i manșetele pantalonilor. George mirosea întotdeauna altfel decât ceilalți oameni, dar astăzi Zet îi detecta un miros nou, mai puternic și cam grețos. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
astă-dată, însă, era cu totul altceva. Zet, oprindu-se în loc ca împietrit, își simți brusc singurătatea și, împreună cu ea, calitatea lui de câine în care zăceau acum toate șansele sale de salvare. Nu-i trecu nici o clipă prin minte să latre după ajutor. De fapt, în timp ce ochișorii lui negri priveau fix în ochii albaștri ai vulpii, nici nu se simțea în stare să latre. Vulpea cea mare se uita în jos, la Zet, cu ochii ei reci și palizi, ochi sumbri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în care zăceau acum toate șansele sale de salvare. Nu-i trecu nici o clipă prin minte să latre după ajutor. De fapt, în timp ce ochișorii lui negri priveau fix în ochii albaștri ai vulpii, nici nu se simțea în stare să latre. Vulpea cea mare se uita în jos, la Zet, cu ochii ei reci și palizi, ochi sumbri, necruțători și triști, ochi înfiorători care nu cunoșteau omenia. Chipul vulpii, cu semnul său marcat, negru, arăta sălbatic și macabru, un chip gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dincoace de grilaje și de garduri, un labirint de curți părăsite și de magazii dărăpănate, aparținând unor făbricuțe, și câteva clădiri de cărămidă despărțeau canalul de strada (cunoscută sub numele de „Calea comercială“), care ducea spre Victoria Park. Un câine lătra. George închise ochii și respiră încet și adânc. Simțea că-l năpădește iarăși acea îngrozitoare amețeală, acea pierdere a identității care se anunța prin simptome fizice, printr-o intensă percepție a propriului său trup, a masivității și solidității lui, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vorbise nimănui. Aceasta se lega în mintea ei cu ceva foarte bizar, care se petrecuse cu o săptămână în urmă. Într-o după-amiază, când era singură în casă și spăla niște cratițe la chiuveta din bucătărie, îi auzise pe Zet lătrând în grădină. Uitându-se printre ghivecele cu plante de pe pervaz, avusese uluitoarea priveliște a unui bărbat gol care alerga de-a curmezișul peluzei. Nu-și putea da seama dincotro venise. Părea foarte preocupat să iasă din grădină, cățărându-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
apucându-se cu mâinile de vârfurile șipcilor (pline de așchii, după cum știa Gabriel) și încercând să-și rezeme picioarele încălțate în pantofii scâlciați pe barele transversale, de pe care aluneca întruna. Și în tot acest timp, Zet dansa în jurul călcâielor nenorocitului, lătrând din răsputeri. Gabriel și-l imagină pe om încălecând, în pielea goală, scândurile negeluite, scrijelite și țepoase, și își acoperi ochii cu mâna, neștiind ce ar trebui să facă. Ar fi vrut să alerge în grădină, să-l calmeze (căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și cea care dădea spre grădină, apoi ridică receptorul telefonului, pentru ca să-l lase imediat din nou în furcă. Hbtărâse să iasă în grădină. Se uită mai întâi pe fereastra din bucătărie, dar nu mai era nimeni și Zet încetase să latre. Gabriel descuie ușa și ieși afară. Zet veni în goană la ea, radiind de satisfacția datoriei împlinite. Gabriel căută peste tot, se uită peste gard, cercetă șopronul, dar omul nu mai era de văzut. Dispăruse ca o halucinație. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
închisă a bisericii. Apoi, cu greu m-am ridicat și am plecat mai departe, puțin neliniștit. La intrarea în sat, în stânga turnului imens, pe un gard înalt din piatră era un câine mare, negru, lățos, care a început să mă latre cu furie, scoțîndu-și colții și dând să sară de pe gardul mai înalt ca mine direct în capul meu. Incet, încet, privindu-l direct în ochi am început să pășesc înapoi, și apoi, ocolind sătucul pe o străduță laterală, mi-am
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
acum târâșul făcut datorită răutății sergentului Limbosu!” - i-a trecut prin minte lui Toaibă. Grupați în formație ca și până atunci, au pornit târâș ca niște miriapozi... Pe măsură ce trecea timpul, focul mitralierelor își diminua intensitatea. „Au pornit să tragă ca și cum latră câinele noaptea când e trezit din somn și i se năzare cine știe ce” - gândea Toaibă, continuând să se apropie de lanul de porumb. După scurtă vreme, s-au văzut la adăpost, dar nu și în siguranță, fiindcă patrulele trimise de inamic
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ajuns la casa mea!” Nu mai avea putere nici să dechidă poarta parcă... S-a uitat în jur... Țipenie! A deschis poarta și a intrat. Nici câinele lor, care era strașnic de atent la orice mișcare a porții, nu a lătrat... „Uite că nici câinele nu a mai stat pe lângă casă!” A încercat ușa casei, dar era încuiată.” Unde o fi Maranda?” S-a așezat pe marginea prispei în bătaia soarelui mângâietor de chindie tomnatecă. A rezemat capul de dereg... Încercând
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
induce apetența pentru definiția poetică: Tăcerea e / Pâine cu coajă de boemă și miez de paradă sau: Fericirea stă pe jos - / o mizerie pe dos. Iar tangențele cu laturile contondente ale vieții transfigurează până și manifestarea sentimentelor: Sentimentul în mine latră a câine. Definiția are în vedere mai ales condiția umană: Mai mult decât ai noștri / suntem ai Imposibilului. Și tot o consecință a viețuirii în contiguitatea răului este și tendința de a da sfaturi: Iată carența grandorii sufletești - / nimic să
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
cam gol, dar larg și înalt. Până că și drumurile-și schimbă, Fiecare apucând pe-al celuilalt, Ambii mulțumiți de cum mutară: Fiecare mai isteț ca celălalt. Dedublare Omul acesta e atât de rău! Și urât cum rar întâlnesc; Câinii îl latră mereu Și copiii parcă îl ocolesc. Dar cineva l-a văzut ocrotind O pisică alergată de câini. Altă dată a fost văzut împărțind Cuvinte calde unor bătrâni. Lumea spune că de mic era rău, Se juca mai mult singur, mereu
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
deștele. Fuse unu mai `nainte de tălică și fiindcă n-am plătit, mi-a tăiat lumina naturală de se făcu noapte. Și de ce n-aprindeți becul? Păi cum s-aprind becul dacă-i zi, că-i după.amiază!? La dumneata latră berbecuțul ăsta care-i mut? Berbecuț? Păi e ditamai javră. Pardon, domnu`, da-i berbe cuțu cuțu nostru. Și latră prin semne ca la televizor, la telejurnalul pentru surdo-mu ți. Ham! Ham! Ce faci? Traduc semnele câinelui. Parcă l-a
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
noapte. Și de ce n-aprindeți becul? Păi cum s-aprind becul dacă-i zi, că-i după.amiază!? La dumneata latră berbecuțul ăsta care-i mut? Berbecuț? Păi e ditamai javră. Pardon, domnu`, da-i berbe cuțu cuțu nostru. Și latră prin semne ca la televizor, la telejurnalul pentru surdo-mu ți. Ham! Ham! Ce faci? Traduc semnele câinelui. Parcă l-a văzut pe dracul! Și dac-aș fi dracul, vă deranjează? Pe noi nu, că suntem democrați, da n-avem voie
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
este un fals în acte și declarații, de unde și caracterul penal al intenției dumneavoastră. La mine în document scrie c-aveți Pitbull și nu Puffi. Și Pitbull rămâne, indiferent dacă-i mops,pechinez șușu,lulu... Ați fost reclamat că câinele latră. Păi sigur că latră, că doar n-o să miaune ! A lătrat în orele de odihnă ale colocatarilor. Nu. A lătrat în balconul proprietate personală. Așa scrie și la mine. Citez: “Pittbulul familiei Albăstreanu latră în balcon la ore nepermise.” Corect
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
acte și declarații, de unde și caracterul penal al intenției dumneavoastră. La mine în document scrie c-aveți Pitbull și nu Puffi. Și Pitbull rămâne, indiferent dacă-i mops,pechinez șușu,lulu... Ați fost reclamat că câinele latră. Păi sigur că latră, că doar n-o să miaune ! A lătrat în orele de odihnă ale colocatarilor. Nu. A lătrat în balconul proprietate personală. Așa scrie și la mine. Citez: “Pittbulul familiei Albăstreanu latră în balcon la ore nepermise.” Corect ? Nu e corect, că
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
al intenției dumneavoastră. La mine în document scrie c-aveți Pitbull și nu Puffi. Și Pitbull rămâne, indiferent dacă-i mops,pechinez șușu,lulu... Ați fost reclamat că câinele latră. Păi sigur că latră, că doar n-o să miaune ! A lătrat în orele de odihnă ale colocatarilor. Nu. A lătrat în balconul proprietate personală. Așa scrie și la mine. Citez: “Pittbulul familiei Albăstreanu latră în balcon la ore nepermise.” Corect ? Nu e corect, că pe noi ne cheamă Albăstrel și nu
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
aveți Pitbull și nu Puffi. Și Pitbull rămâne, indiferent dacă-i mops,pechinez șușu,lulu... Ați fost reclamat că câinele latră. Păi sigur că latră, că doar n-o să miaune ! A lătrat în orele de odihnă ale colocatarilor. Nu. A lătrat în balconul proprietate personală. Așa scrie și la mine. Citez: “Pittbulul familiei Albăstreanu latră în balcon la ore nepermise.” Corect ? Nu e corect, că pe noi ne cheamă Albăstrel și nu Albăstreanu, dar de exact e exact, că animalul nu
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
lulu... Ați fost reclamat că câinele latră. Păi sigur că latră, că doar n-o să miaune ! A lătrat în orele de odihnă ale colocatarilor. Nu. A lătrat în balconul proprietate personală. Așa scrie și la mine. Citez: “Pittbulul familiei Albăstreanu latră în balcon la ore nepermise.” Corect ? Nu e corect, că pe noi ne cheamă Albăstrel și nu Albăstreanu, dar de exact e exact, că animalul nu știe să latre după program ci după nevoi. Iar eu simt nevoia să plec
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
proprietate personală. Așa scrie și la mine. Citez: “Pittbulul familiei Albăstreanu latră în balcon la ore nepermise.” Corect ? Nu e corect, că pe noi ne cheamă Albăstrel și nu Albăstreanu, dar de exact e exact, că animalul nu știe să latre după program ci după nevoi. Iar eu simt nevoia să plec. La revedere. Nu ziceți la revedere, că vă paște pușcăria. Atunci, hasta la vista baby. Tot una. Ca funcționar public trebuie să vă avertizez că lipsa de cooperare vă
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]