2,010 matches
-
de a fi „deziluzionat” de lume, de „realitate”, dar, cum spuneam, Îmi lipsea eleganța necesară, curajul (?!Ă, aș zice chiar farmecul unui gest potrivit cu vârsta mea de adolescent Întârziat, cu lecturile mele. M-am răzbunat Însă mai târziu de această „lașitate” și am „omorât” nu puține personaje În cărțile mele, ba am reușit să „pun În scenă” și unele cochete sinucideri. Pentru că „o ratasem” o dată, stafia trandafirie și mlădioasă a sinuciderii, am regăsit-o și am reconstruit-o „din toate piesele
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Shakespeare În al său Hamlet, pus cu adevărat În valoare de Goethe, la Începutul secolului al XIX-lea În romanul său Wilhelm Meister. Ceea ce foarte mulți și stimabili comentatori ai acestei drame constată a fi o formă a ezitării, a lașității tânărului pretendent la tronul Danemarcei, În a-l răzbuna pe tatăl său, fostul rege, asasinat de Claudiu, unchiul său, care, „În plus”, Îi seduce și mama, cu care tânărul, rubicondul și răsfățatul prinț are o relație din care psihanaliza contemporană
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
lucizi ai plaselor sentimentale sau erotice... 2 ...Ce m-aș fi făcut fără literatură? Sau fără acest „valet” slugarnic, uituc și insolent, absent În momente de criză, deranjant când Îmi reclamam o minimă intimitate, eul meu, forma mea absolută de „lașitate”, deoarece prin „vorbe” sau „gânduri” se scurge toată voința sau hotărârea noastră; oamenii „practici” știu acest lucru... dar, ca atâția „oameni slabi”, dintr-un defect am creat o calitate; din foamea maladivă de cărți, din fuga În imperiul de hârtie
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
că plutim cu capul În jos - ca unii piloți de avioane supersonice -, nu cumva atunci, sub acel Eu, atât de cunoscut, de Îndrăgit și disprețuit În același timp, apare un... alt Eu? Numit cu felurite nume, printre care: panică, nebunie, lașitate neînțeleasă sau, pe dos, curaj nebunesc, curaj pur și simplu, cel care face din risc o armă?! Eul familiar și ubicuu este pur și simplu dat la o parte și intervin alte forțe, care, cu decizia și răceala zeilor, desăvârșesc
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aflu, nu-i așa, În fața unui „caz”, a unei „realități” ca atare, ce trebuie acceptată, privită Îndelung, cu o anume stupoare resemnată, acceptând, la urma-urmelor, că propriul nostru creier, În ciuda experienței sale individuale și istorice, are limitele sale. Neputințele sale, lașitățile sale, când, ridicând din umeri, dă pur și simplu la o parte o realitate care nu se potrivește cu nimic. Cum zicea țăranul român dus la o grădină zoologică, contemplând un animal cu pete și cu gâtul excesiv de lung: „Apoi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
starea de fapt a României de azi! O insatisfacție care ascunde prost nemulțumirea, iritarea, de fapt, față de adulții acestei țări, acuzați pe față sau altfel de ruina României, de mentalitățile ce agravează rămânerea ei În urmă și, mai ales, de „lașitatea” din timpul dictaturii! Nimic nou sub soare din când În când, o colectivitate este zguduită de un astfel de fenomen de societate - revolta tinerilor față de adulți! - ce are loc, se pare, mai ales după o conflagrație mare, cum a fost
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sau din capitala Franței - mai ales cercul din jurul lui Eugen Ionescu și a doamnei Monica Lovinescu -, eu tratam dictatura ceaușistă, ca și Întreaga, zdrobitoarea dictatură comunistă nu ca pe un sfârșit de lume sau ca pe o stigmatizare definitivă a „lașității românești”, a incapacității noastre de revoltă, ci ca pe una dintre acele dictaturi nefaste, fără sfârșit, din medievalitatea noastră, brutală - cum a fost stalinismul dejist! - sau perversă, otrăvită cu false idealuri și vicleană - cum a fost ceaușismul! (De curând, invitat
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
zvonuri, credeau ba că sunt Încă „fugit”, ba că sunt „nebun”: „Cât adevăr Îndrăznește, cât adevăr suportă un spirit, aceasta a devenit pentru mine tot mai mult adevărata normă a valorii! Eroarea - credinței În ideal! - nu este prostia, eroarea este lașitatea!” De altfel, Încă din tinerețile mele, le „comunicam” prietenilor mei - noi, În tinerețe, ne „comunicam adevăruri”, gravi și prețioși, bineînțeles, dar fericiți de a intra În ritualul acelor Întâlniri ideatice, care te formează și te susțin În anii grei, vitregi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de-o atât de penibilă factură, mă convingeau Încă o dată de legătura strânsă, ombilicală - fie și ascunsă sau calomniată! - ce-l lega pe „teribilistul” gânditor al anilor ’30 de fatalitatea nașterii și formației sale. Dar... apropo de această acuză de „lașitate”, care circula pe buzele aproape ale tuturor Românilor și Francezilor din acel timp - Ionescu, În primul rând! -; Cioran mă aproba aproape Întotdeauna când Îi afirmam credința mea că e vorba, În cazul crizei politice grave pe care o traversam, de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
veneau dinăuntru sau din afară: Ungurii au luptat cu puternicul și arbitrarul Imperiu Habsburgic fără osteneală, impunându-și specificitatea și teritoriul, iar Polonezii au renăscut de trei ori din cenușă, turtiți Între cele două imperii brutale, austriac și rusesc. Povara „lașității”, În deceniul opt și nouă, a apăsat mai ales asupra noastră, a intelectualității, cu precădere asupra scriitorimii. Noi aveam un „nume”, noi păream a ne bucura de anumite privilegii; oricum, unii dintre noi ne-am opus Într-un fel sau
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
geniului național! Cioran era mai conștient ca mulți alții că era vorba nu numai de prezent, dar și de viitor: va trebui, chiar și eliberați de flagelul comunist, va trebui să „dăm socoteală”, să ne asumăm această aparentă sau reală „lașitate” - lașitate care azi, surprinzător sau nu, s-a „transformat” Într-o penibilă și de neînțeles „imagine neagră a României”. O imagine care, Încă o dată, vine din neîncrederea În forțele proprii, din „dezunire”, noi (intelectualii!Ă, care ne-am grăbit după
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
național! Cioran era mai conștient ca mulți alții că era vorba nu numai de prezent, dar și de viitor: va trebui, chiar și eliberați de flagelul comunist, va trebui să „dăm socoteală”, să ne asumăm această aparentă sau reală „lașitate” - lașitate care azi, surprinzător sau nu, s-a „transformat” Într-o penibilă și de neînțeles „imagine neagră a României”. O imagine care, Încă o dată, vine din neîncrederea În forțele proprii, din „dezunire”, noi (intelectualii!Ă, care ne-am grăbit după ’89
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
rușine de România”, alimentat În primii ani după revoluție și de unii intelectuali de vârf (tânărul și sagacele Patapievici, printre alții!Ă, care au descoperit cu sârg În istoria națională pete și mari lacuri de umilință, Înjosiri penibile, inomabile sau lașități jalnice de tot felul, folosind libertatea de exprimare și de publicare Într-un singur sens. După bucuria de nesuportat a revoluției, a răsturnării instituțiilor și vârfurilor statului polițisto-ceaușist, a apărut „trezirea” În aerul rece social, trezire ce nu era decât
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o urâțenie extremă, "suplinitorul" exercită totuși o adevărată fascinație asupra celor inteligenți. Atitudinea sa incisivă devine molipsitoare, produce "o răscolire a spiritelor". Profesorul de matematică, Mihai Șerban, și cel de educație fizică, Ion Cârjan, se vor disocia curând, repudiindu-și lașitățile, de Tomina. Radicalizarea celor doi e de scurtă durată. Treziți la demnitate, ei au revelația dureroasă că sunt "condamnați a fi victimele neliniștii și (ale) suferinței", că "oamenii și relațiile de aici" nu le-ar îngădui conduita pe care un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iubirii etc. trasează imaginea unei umanități pentru care contează substanțial și lăuntrul a individului, nu doar viața din afară, din societate. De aici derivă, organic, apoi, existența în roman a unor pagini sau pasaje eseistice, spre exemplu despre raportul dintre lașitate și vinovăție, prin care se menține la conducerea școlii Mavrichi Tomina, un oportunist, devenit, câtă vreme are toate condițiile prielnice, un zbir, cu tendința de înveșnicire a poziției sociale, politice, ierarhice la care, oricum, nu atentează nimeni, orice adversitate fiind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fetei citește o poezie pastișată a lui Doinaș, Durban nu poate să tacă și o avertizează pe fată să-i atragă atenția lui Dinu Felecan, însoțitorul ei, să nu o publice pentru a nu suferi consecințele unui asemenea act. Din lașitate sau altceva, acesta nu ascultă, urmează un ghem de încurcături care, cu aportul benefic al lui Durban se rezolvă, dar se creează impresia că între fată și el s-a născut o incredibilă poveste de dragoste. Incredibilă având în vedere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
despre sine că ar fi "un om sacrificat" (zicea Petre Th. Missir). Iar Maiorescu, un "om criptic" (lucr. cit., p. 326), greu de descifrat își va face jocul duplicitar. Fără a ignora ori minimaliza condiția sa de binefăcător, Maiorescu vădește lașitate, traversând "infernul sacrificial"; îl vom găsi alături de "amicii sacrificatori" și, pe altă parte, are grijă protectoare, împinsă de unii comentatori chiar în ireproșabilitate. "Cald și frig scria lorga, la moartea marelui critic nu i-a fost nimănui lângă dânsul". Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
exercițiu de admirație", cum se spune mai nou, pe paginile unor scrieri frumoase de extracție eminesciană, în profunzime iar nu în mimetism. De altfel, admirația scriitorului pentru Eminescu, "apărarea lui Eminescu", într-un timp de confuzie "antieminesciană", sau și de lașitate intelectuală, până la urmă, îl recomandă pe criticul de la Huși mai mult decât poate fi recomandat un critic, oricât de înzestrat ar fi el, o conștiință națională, obligatoriu profetică, în timpuri sumbre, ca acestea pe care poporul și neamul românesc le
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unui naționalism "în marginile adevărului" de sorginte eminesciană, fără însă patetismele și vehemențele de limbaj ale unor emuli de circumstanță, atent la nuanțe, cu răbdare și cu o minuție de ascet, autorul deschide ușile pe care alții din frică? din lașitate? din oportunism? le ocolesc cu prudență ori le zidesc cu bolovanii falsurilor ideologice și ai poncifelor la modă. Acestea sunt, ca să citez, la întâmplare, doar unele titluri de capitole din câteva cărți publicate după '90, "arheul românilor", "teoria "golului etnic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la 7 ani închisoare și 8 ani interdicție, condamnare redusă în urmă recursului înaintat la Tribunalul Suprem București, la 5 ani închisoare și mai puțini ani de interdicție. Preotul Casin Bucescu a stat 5 ani în închisorile comuniste (1958-1963) datorită lașității unor colegi de breaslă, a intransigenții regimului comunist ateu și curajului sau de a înfrunta dictatură și de a apăra credință și biserica ortodoxă. Spunea cu durere dar și cu mândrie, ca după ce a fost închis în anul 1958, și-
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93296]
-
doar vot de blam. Studenta Stancu Ligia o laudă pe învinuită și arată că a fost un accident. Conf. Viorica Simionescu și C. Toma la fel. Gheorghe Popa arată că faptul că nu a comunicat OB participarea la evenimente arată lașitate, dar propune tot vot de blam. Prof. Mandache Leocov condamnă acțiunea, dar invită la analizarea cauzelor, arătând că facultatea este dezavantajată în ceea ce privește lumina și căldura alocate. Moroșanu invită la judecarea matură și umană a faptelor. El arată greșelile: studenții trebuiau
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
celorlalți. A te „face“ disident, în urma unei deliberări abile, interesate și vanitoase (sunt cazuri...), e a recădea în inautenticitate. La fel, a face din disidența ta un „capital“ de prestigiu, o tribună, de la a cărei înălțime dai de pământ cu „lașitatea“ comunității. Fiecare om își are „punctul lui de fierbere“, limitele și destinul lui. Tăcerea consimțitoare nu e scuzabilă, dar amendarea ei nu are efect decât dacă pornește dinlăuntrul celui vizat. Stigmatizat din afară, el se va refugia în statutul de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
detaliu al vieții zilnice, dar, pe de altă parte, nu constituia (din păcate?) o preocupare. Ne polua fără să ne locuiască. Toți știam că nu ne putem sustrage presiunii politice oficiale, că totul e „politizat“, dar, câtă vreme acceptam (din lașitate, resemnare sau oportunism) situația de fapt, puteam divaga compensatoriu. Ne urmam viețile, ne străduiam să ne facem meseria, practicam infinite modalități ale evaziunii. Reușeam, așadar, să ne salvăm libertatea interioară, în ciuda paraliziei generale a „libertăților“. Un fel de a spune
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
în revistă nu numai etape și destine din istoria teatrului românesc, dar conțin și extrem de prețioase mărturii privitoare la mari personalități ale culturii naționale, a căror evocare i se pare datorie: "Uitarea mi se pare o trădare. Uitarea e suprema lașitate." Aflăm detalii neștiute despre Ed. de Max, actor român ajuns la Comedia Franceză ("Aș vrea să mă întorc în România, să mor societar al Teatrului Național din București"), despre Ibrăileanu, Titu Maiorescu ("L-am cunoscut la sfârșitul primului război mondial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de atunci, tot va fi imposibil generației de azi să perceapă până la capăt atmosfera de teroare absurdă în care se desfășurau aceste procese publice de tip inchizitorial. Și cu atât mai puțin să-și închipuie ce evantai de trăiri, între lașitate adâncă și eroism naiv se consumau acolo, câtă mizerie umană țâșnea la suprafață! Ședința cu pricina, condusă de Florian Dănălache, a fost organizată în sala Floreasca, cea mai mare a Bucureștilor anului 1959. Erau "judecați" de colegi, dar și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]