KorAP: Find »[drukola/base=ladă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...192 >

4,795 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748

urme de umor în sânge". Mă lași cu chestii din astea! Nu te eschiva cu impresii psihologice. Ce-i cu carnetul ăsta de culoarea morții? Răspunde-mi la întrebare! Aici eu pun întrebări! răcni sever Filip, izbind cu pumnul în ladă, mimând autoritatea unui anchetator. Apoi pufni în râs, amuzat de perplexitatea care se așternu pe fața lui Carol, cărui nu i venea să-și creadă urechilor... E un fel de jurnal, continuă Filip. Un aide-mØmoire. Memoria mea e slabă și

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
o duceau să o depoziteze în galeriile subterane ale mușuroiului. Sunt pescari, contrabandiști, marinari de pe alte vase, mici negustori cu bărci închiriate, ale căror prețuri se triplează în astfel de ocazii, continuă Filip. Iau tot, absolut tot, fără să aleagă: lăzi cu băutură, provizii de hrană, îmbrăcăminte, mobilier din cabine, odgoane, piese din sala mașinilor, chiuvete, scândurile cu care e podită puntea... într-un cuvânt tot. Nimic nu este nefolosibil sau nevandabil. Mai ales că este pe gratis. Cu cât faci

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
cu lucrurile. De regulă, se înjgheabă spontan, pe țărm, un fel de piață de vechituri cu schimb în troc. încep să schimbe între ei lucrurile pe care tocmai le-am furat: un colac de frânghie și un sextant pe o ladă cu rom, o chiuvetă și câteva scânduri, pe o roată dințată și uniforma secundului și așa mai departe. Toate astea după ce au lăsat, albe și curate, oasele scheletului descărnat al vasului. Hai să mergem, spuse Carol sculându-se în picioare

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
să se fi schimbat într-un mod esențial" notă Filip în jurnalul său. "Un an de coșmar pentru amândoi. Care l-o fi suportat mai greu? Douăsprezece luni...! De douăsprezece luni dorm când îmi permite Carol, pe sărăcia asta de ladă de lemn, cutie de rezonanță, care amplifică sunetele ciudatelor evenimente interioare". Te-am întrebat, când abia ne-am cunoscut, ce conține lada asta pe care dorm. Te-ai făcut că nu mă auzi sau chiar nu mai auzit, n-are

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
fi suportat mai greu? Douăsprezece luni...! De douăsprezece luni dorm când îmi permite Carol, pe sărăcia asta de ladă de lemn, cutie de rezonanță, care amplifică sunetele ciudatelor evenimente interioare". Te-am întrebat, când abia ne-am cunoscut, ce conține lada asta pe care dorm. Te-ai făcut că nu mă auzi sau chiar nu mai auzit, n-are importanță. Cert este că nu mi-ai răspuns. Poate că-mi spui astăzi. Trebuie să celebrăm în vreun fel această dată, când

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
ne fi cunoscut. Carol tăcu câteva minute, se sculă din pat, din poziția lui obișnuită, scoase din buzunar o legătură de chei prinsă cu un lanț de o gaică a pantalonilor, alese cheia potrivită, descuie lacătul și deschise în fine lada. Un roi negru, zumzăitor îi păli peste față. Rămaseră buimaci câteva minute, până ce vârtejul produs de mulțimea de molii minuscule, zburătăcind orbite de lumină prin cameră, se domoli. Moliile acoperiră uniform pereții, mobilele, hainele, lăsând să plutească, suspendat în aerul

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
uniform pereții, mobilele, hainele, lăsând să plutească, suspendat în aerul încăperii, o pulbere fină ca polenul, care provocă celor doi o criză de strănutat. Când se dezmetici puțin și când prăfăria din aer se rarefie, Filip se putu uita în interiorul lăzii. Ceea ce văzu îl surprinse și mai mult. Din semiîntuneric fu străpuns de privirea de sticlă a unui leu cu gura roșie căscată și un picior ridicat într-o poziție care se dorea a fi amenințătoare și terifiantă. După câteva clipe

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
care erau prevăzute celelalte trei picioare și, în fine, blana și coama destrămate, devenite jalnice smocuri țepoase mustind de larve de molii. Ți-l prezint pe Leo, fostul meu colaborator, făcu Carol prezentarea, indicând cu un gest al mâinii conținutul lăzii. Conștiincios, corect și competent, ca orice cadavru. Acum știu unde te-am întâlnit, spuse Filip, strănutând din nou. în parcul municipal, lângă chioșcul fanfarei. Treceam câteodată pe acolo în desele mele traversări ale orașului, ca mesager. Erai fotograf. Stăteai pe

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
cameră. Dar nu era nici o urmă de milă în gândul lui, ci mai degrabă bucuria că-și poate din nou umili gardianul. De data aceasta însă, Filip nu părea a avea de gând să se urnească din locul său, de pe lada de lemn a leului. Carol mânui ligheanul de tablă, izbindu-l de picioarele de fier ale patului. Fu chiar surprins de ciudata vibrație a obiectului, care scotea un sunet de parcă și-ar fi strigat numele: "Ligheaaaauuunn!". Se amuză lovind de

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
în întuneric, și Filip își pierdu cunoștința, fără să știe dacă a plecat Carol sau nu. Filip a rămas în cameră revenindu-și din timp în timp din lungi leșinuri epuizante; acolo, în întuneric, sub semnul morții, singur pe o ladă de lemn, în care roiuri de molii cu o foame cosmică devorau cadavrul unui leu pe rotile, depunându-și cu fervoare ouăle în țesuturile destrămate; acolo unde cari minusculi transformau mobilierul și lemnăria casei în rumeguș; acolo unde generații succesive

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
aveau un singur pântec?..." "Ce simbioză ciudată între noi! Păzit și păzitor. Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă. Dublul meu... L-am lăsat cu câteva ceasuri în urmă zvârcolindu-se sub semnul morții acolo, în întuneric, singur pe o ladă de lemn. Stau aici ca un cretin și-mi savurez victoria, dar n-am nici un merit că sunt liber. N-am reușit să-l înving pe Filip nici o clipă. Nu mi-am câștigat libertatea, ci am furat-o ca un

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
ajutor... În sfârșit, cineva are nevoie de voi. Cine știe peste câte generații veți mai avea o astfel de șansă... Și tocmai acum v-a găsit dormitul? Acum când cel mai bun dintre voi își dă duhul? Singur, pe o ladă de lemn, în întuneric... În spatele lui se aprindeau lumini, se ridicau jaluzele, se deschideau ferestre, dând la iveală capete speriate, ciufulite și buimace de somn, dar nimeni nu pricepea ce li se strigă din fugă, căci fiecare prindea câte un

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
sentiment niciodată știut sau de mult uitat. "Dar oare a existat acest Filip vreodată? Dacă n a existat? Dacă, întorcându mă acum acasă în locul unui muribund sau poate chiar a unui mort, n-aș mai găsi pe nimeni? Nimeni pe ladă și nici un semn că cineva ar fi folosit-o drept culcuș. Ce aș face? Ce aș gândi? Că a fost o nălucă? O întrupare a minții mele obosite de singurătate? Cu cine am împărțit mizera mea celulă? Cu cine m-

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
se deslușeau. Raza de soare tăia bezna ca o sabie de samurai înfiptă în gheața unui lac. Rămase în ușă, urmărind fâșia de lumină traversată lent de suspensii infinitezimale de praf și fulgerător de molii, stârnite de lumină. în spatele unei lăzi încinse cu benzi de fier zări umbra unui om cu pălărie și loden. "Bună ziua!", îngăimă Bătrânul și îndrăzni câțiva pași de apropiere, dar umbra se mișcă odată cu el. Era umbra lui. Din poziția în care se afla, putu să vadă

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
prima sa formulare, Bătrânul reveni, ridicând glasul: Am venit în legătură cu anunțul. Cu ce te ocupi? se răsti Rebis cu o voce care nici ea nu trăda sexul căruia, cândva, îi aparținuse. Sunt la pensie. Am fost arhivar. Rebis îi indică lada ferecată, cu un gest prin care punea capăt discuției și vizitei. Bătrânul înțelesese că lui îi fusese pregătit conținutul cufărului, îl trase afară și închise ușa în urma sa. Praful se reașeză, moliile reintrară în somnul lor de postav, aureola se

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
și închise ușa în urma sa. Praful se reașeză, moliile reintrară în somnul lor de postav, aureola se stinse, iar cele două jumătăți de beznă, despărțite de lumină, se repeziră una-ntr-alta, ca două reptile în rut. Târî cu greu lada până acasă, se așeză lângă ea și o privi mult timp, încercând să-i ghicească miezul ascuns de coaja ferecată, neîndrăznind s-o deschidă. Se gândi la viața sa ea însăși primul obiect straniu pe care-l poseda. Când avea

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
o frumusețe aparte. Trupul, nefiresc de mic și de anemic, stătea crispat din cauza cocoașei. Coșciugul, construit pe potriva infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
Hermeneutica obiectelor, disciplină pe care eroul o învață de-a lungul narațiunii, îi arată că "nu obiecte colecționase bătrânul, ci oameni, personaje stranii care se divulgau prin intermediul obiectelor lor" (pag. 138). De la descifrarea biografiei gornistului în succesiunea de obiecte din lada care ilustrează coperta mai este un sigur pas până la închiderea narațiunii în bucla eternei reîntoarceri: transformarea eroului însuși în obiect care așteaptă un alt aventurier să-l descifreze. Andrei Oișteanu stăpânește materia bogată și lunecoasă a istoriilor sale în plasa

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
bătrâni se află față în față. La început, Carol refuză să vorbească. Rămâne toată vremea nemișcat, încremenit într-o tăcere ostilă, disprețuitoare. Sunt, acestea, paginile cele mai dense. "Tăcerea dintre ei dură toată vara (...). Filip stătea toată ziua turcește, pe lada de lemn, atent la toate mișcările lui Carol. (...) Carol îl ignora total. Părea că nu-l vede și făcea totul de parcă locuia singur în acea încăpere." Dar, pentru ca drama să se constituie ca operă literară, nu se putea continua la

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
dă adâncime mistică întregii povestiri. Păzitul și păzitorul se identifică, ajung să fie unul dublul celuilalt. "Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă". Și, în final, totul plutește în îndoială. Filip se îmbolnăvește și nu se mai poate ridica de pe lada ce-i servea drept culcuș. Carol folosește prilejul. în sfârșit scăpat de supraveghere, fuge afară, liber să se sinucidă. Dar nu. Se întoarce să-l ajute pe Filip. Dar acesta dispăruse fără urme. Și acum nu mai este sigur că

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
existat, se întreabă dacă nu l-a inventat el, dacă nu e cumva "paznicul interior", instinctul de conservare, conștiința. La fel și scenele voit "tari" sunt subminate de simboluri și au ceva aforistic: astfel roiul de molii care iese din lada încuiată ("interzisă") pare o cugetare pe tema deșertăciunii și a trecerii timpului. Același lucru și cu proza a doua. Pusă artificial în formele povestirii cu ramă, ea ar fi valorificat mult mai spectaculos erudiția autorului și "anevoioasele nimicuri" dacă s-

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392

mai rămăseseră o damigeană de vin pe jumătate plină și trei canistre de murături, care puțeau Îngrozitor. Duhoarea Îi induse În eroare nu numai pe milițieni, ci și pe câinii lupi, care Începură să urle Îngrozitor. Milițienii dădură butoaiele și lăzile la o parte, săpând șanțuri adânci În beci, dar În afara unor bucăți de cărămizi și țiglă spartă, rămase de la vechea temelie, nu găsiră altceva și se lăsară păgubași. Plecară Însă abia după trei zile, după ce terminară de băut tot vinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
și altele erau lucrări ale diavolului. Cum putea, decât cu ajutorul forțelor necurate, o simplă cutie de lemn, ce-i drept, foarte frumos lăcuită, să vorbească sau să cânte? Sau cum puteau Încăpea Într-o altă cutie, nu mai mare decât lada ei de zestre, atâția oameni? Cel care Îi Înghesuia acolo făcându-i să se scălămbăie În fel și chip era chiar Satana. Până și butelia de aragaz pe care Ivanko, tatăl Mașei, o adusese de la Rădăuți vânzând un cal și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Ospățul lua sfârșit În cămară, unde, ascunzându-se după o perdea, Stepanida se despuia de haine și, mâncând mierea cu degetele, Începea să-și facă semnul crucii, pornindu-se pe bocit. Chiar și oarbă fiind, Își păzea borcanele Închise În lada de zestre cum Își păzește o cloșcă puii, bodogănea umblând de colo până colo, cu vraful de chei În mână și cu un băț În alta, amenințând copiii ce se jucau prin preajma ei. Izbitoare i se păru Tatianei și asemănarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-i joace o festă. Și astfel, după ce se strecurară Într-o noapte În casă și după ce așezară „violoncelul“ pe o scară, o duseră pe bătrână direct la cimitir. Și nu se mulțumiră doar cu atât, ci luară cu ei și lada de zestre, În care babulea Își ținea rochia de mireasă și hainele de sărbătoare, ba, mai mult, ca veselia să fie cât mai mare, năimiră și niște muzicanți de la taraf... Nu uitară să tragă o raită și pe la biserică, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]