1,589 matches
-
care pot să fie spre folosul cerințelor bisericești. „El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină și de greacă, încât orice cărți grecești lua în mâini, le traducea fără poticnire în latinește și, la fel, pe cele latinești le citea pe grecește, încât credeai că aceasta este scrisă cum i pronunța gura lui, cu o iuțeală nestăvilită”. „Este lung să vă spun cu de-amănuntul toate despre acel bărbat care, între celelalte virtuți, era dovedit că a avut
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
către Episcopul Ștefan; Prefață la colecția de decretale ale pontifilor romani; Prefață la o altă traducere a canoanelor grecești; Prefață la traducerea în latinește a celor două epistole ale Sfântului Chiril, Episcop de Alexandria, adresate Episcopului Successus; Prefață la traducerea latinească a Epistolei sinodale a Episcopului Chiril; Prefață la traducerea în latinește a Tomosului către armeni a Episcopului Proclu al Constantinopolului; Prefață la traducerea Istorisirii aflării capului fericitului Ioan Botezătorul scrisă de arhimandritul Marcel; Prefață la traducerea în latinește a Pocăinței
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
traducă „corect din grecește”, Dionisie le terminase „cu sârguință deja mai demult”. Este evident că monahul daco-roman se referea la cele două ediții anterioare. Tot aici, Dionisie a mărturisit că papa îi poruncise ca să arate, „cu toată sârguința, că cele latinești nu se deosebesc deloc de cele grecești”, și să le așeze „pe aceeași pagină față în față pe cele din fiecare regiune, mai ales pentru aceia care cu oarecare îndrăzneală cred că pot să calce în picioare canoanele de la Niceea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
prin intermediul lor, se instituie o importantă comunicare cu propria lui mamă. De asemenea, o relație tactilă explicită a gravidei față de fetus evocă schițarea atașamentului prenatal (Condon, 1993). Fructificând abilitatea tactilă timpurie a fetusului, F. Veldman (1989) a fondat haptonomia (de la latinescul hapsis a atinge), prin care oferă viitorilor părinți o modalitate concretă de a relaționa cu viitorul copil, oferindu-i acestuia dovezi de afecțiune și grijă, ceea ce constituie implicit o excelentă zală de protecție împotriva multiplelor agresiuni posibile. Iar titlul unui
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
lui Augustin și adopt] ideea potrivit c]reia grația induce sufletului o dispoziție de a înainta înspre bine (affectio justitiae), conformându-și acțiunile voinței lui Dumnezeu. Importantă voinței este evidențiat] de c]tre Abélard (1079-1142). Tendința augustinian] înspre voluntarism (din latinescul: voluntas, care înseamn] „voinț]”) este urmat] în relație atât cu subiectul, cât și cu criteriul bun]ț]ții. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, standardul este, dup] cum este precizat, conformitatea cu voință divin]. În primul caz, Abélard insist] c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de imagine, este că, până la sfârșitul antichității, în aria sa semantică se revarsă un vocabular retoric ce o desemnează drept: reprezentare sensibilă, comparație, metaforă − latina adăugând și mai mulți termeni sinonimi: fabula, fictio, figmentum, significatio, similitudo, figura (Wunenburger 18, 58-66). Latinescul imago este utilizat în mod indeterminat, pentru a include forme circumscrise conceptului de reprezentare și procesului de simbolizare: semn, simbol, metaforă, alegorie, emblemă, tip, arhetip etc. sau forme în care există o imagine: sigiliu, efigie, emblemă heraldică, portret etc. Această
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pe care le are, una dintre acestea fiind chiar aceea de a pune în formă (a constitui "formal") cunoștința socotită veritabilă; el este, mai degrabă, o "logică" ce recunoaște limitele logos-ului formal, adică limitele ("puterile") proprii. Termenul "judecată" (de la latinescul judicata, cum indică dicționarele noastre) are consacrare logică deplină. Distribuția sa semantică l-a așezat într-un oarecare avantaj față de termenii concurenți: "propoziție", "enunț", cu semnificații mai degrabă lingvistice decât logice. Termenul judecată semnifică, însă, în ordine logică, lingvistică și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare instrumentală (dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
latină, în care participiul provenind de la verbe tranzitive a trecut de la utilizarea pasivă și spre cea activă: lat. bibitus > rom. beat, sp. beodo, ptg. bébado, prov. beut, fr. boite; rom. băut, participiul de la a bea, a urmat același vechi model latinesc; alte exemple românești de acest tip sunt: mâncat "care a mâncat", înfipt "îndrăzneț", învârtit "descurcăreț", simțit "atent, politicos" (Iordan 1973: 402); (b) un tipar specific limbilor romanice care nu au două auxiliare pentru 'a fi', unde participiul provenind de la verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1966a) arată că 'a avea' lexical există în puține limbi indo-europene, iar acolo unde există este o achiziție târzie. Limbile care nu dispun de a avea lexical folosesc pentru acest tip de structură pe a fi (être à). În structurile latinești de tipul Mihi est pecunia, obiectul posedat ocupă poziția de subiect, iar posesorul este marginal, fiind exprimat prin dativ. În structurile de tipul Habeo pecuniam, ego nu este agent, iar a avea este un verb de stare. Analiza lui Benveniste
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Hjelmslev (1972 [1935]: 28) subliniază că în nicio limbă distincția dintre cazurile locale și cazurile nonlocale nu e riguroasă. 60 Vezi Stan (2005: 146). 61 Lingvist rus din secolul al XIX-lea. 62 Conform acestei distincții (Anderson 1971: 3), nominativul latinesc, specializat pentru marcarea subiectului, este un caz pur sintactic, pe când acuzativul apare în ambele ipostaze: sintactic (Romam videre 'a vedea Roma') și local (Romam ire 'a merge la Roma'). 63 T. Givón, "Typology and Functional Domain", Studies in Language, 5
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și în limba română, vezi Dragomirescu (2009b), Dragomirescu și Nicolae (2009). 17 Forma mort nu este un participiu, ci un adjectiv care a eliminat utilizarea adjectivală a participiului murit, înregistrată în limba veche (vezi Anexa 2, verbul a muri). Etimonul latinesc al adjectivului mort, mortuus, era deopotrivă participiu și adjectiv. 18 A. Belletti, "(Past) Participle agreement", SynCom Project, ms., apud Mackenzie (2006: 164). 19 Structura a coborât scara este posibilă pentru că verbul a coborî are atât variantă tranzitivă, cât și inacuzativă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mijlocul secolului al XIX-lea; inclusiv sub formă de „bob bătut“ (menționat în volumul Din bucătăria țăranului român, de Mihai Lupescu, publicat la Paideia în anul 2000). Europa Evului Mediu timpuriu, care cunoștea și gătea bobul, îi spunea fazole (din latinescul fasiolus, căci și romanii îl întrebuințau, termenul latin provenind din greaca veche, din pháselos), în timp ce la noi el poartă alt nume (din slavonul bobu). Atunci când fasolea și-a făcut apariția în țările române, ea și-a adus și numele (provenit
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de grâu. Doară când nu erau păpușoi pe la țară, se făcea pâne de sacară, altădată și de orz, dacă nici sacara nu era“ (E. Niculiță-Voronca). Făina de grâu dă naștere, în afară de pâine, bineînțeles, unei game foarte diverse de plăcinte (din latinescul placenta, păstrat cu acest sens numai în română), care „se fac pe la lăsaturile de sec, cum și în alte prilejuri“ (M. Lupescu); adică rar, așa cum precizează și Elena Niculiță-Voronca: „aluaturile se fac numai la zile mari, la sărbători...“, căci proverbul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
din latină și menținută numai în limba noastră (și maghiarii cunosc „placsinta“, dar au luat-o de la noi), termenul „neaoș“ pare potrivit acestor bucate. Și să nu uităm faptul că unii etimologiști susțin și originea latină a cuvântului vărzări (din latinescul virdiaria, la fel precum varza - ingredient esențial al vărzărilor, plăcinte de post - provine din latinescul virdia, alterare a lui viridia, care avea sensul de verdeață, verdețuri; numele latinesc al verzei este brassica, din celticul bresic, celții fiind cei care au
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
-o de la noi), termenul „neaoș“ pare potrivit acestor bucate. Și să nu uităm faptul că unii etimologiști susțin și originea latină a cuvântului vărzări (din latinescul virdiaria, la fel precum varza - ingredient esențial al vărzărilor, plăcinte de post - provine din latinescul virdia, alterare a lui viridia, care avea sensul de verdeață, verdețuri; numele latinesc al verzei este brassica, din celticul bresic, celții fiind cei care au răspândit cultura acestei plante pe aproape tot continentul). În altă ordine de idei, merită amintit
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
faptul că unii etimologiști susțin și originea latină a cuvântului vărzări (din latinescul virdiaria, la fel precum varza - ingredient esențial al vărzărilor, plăcinte de post - provine din latinescul virdia, alterare a lui viridia, care avea sensul de verdeață, verdețuri; numele latinesc al verzei este brassica, din celticul bresic, celții fiind cei care au răspândit cultura acestei plante pe aproape tot continentul). În altă ordine de idei, merită amintit faptul că tot din virdia provine numele unui soi de strugure românesc prefiloxeric
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
două ipoteze privind originea cașcavalului. Prima susține că brânza în cauză este italienească și că a migrat din Peninsulă către Turcia și, de acolo, către Balcani; numele ar fi pur italienesc - cacio ar proveni, ca și cuvântul românesc caș, din latinescul caseus, iar cavallo (cal) ar desemna fie un tipar pentru brânză, fie o ștampilă în formă de cal, aplicată pe cașcavalul care era vândut și, implicit, impozitat. A doua ipoteză afirmă originea turcească a cașcavalului, el fiind exportat către Italia
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
este și ceea ce ar putea fi). Pe tărâmurile noastre, din cele mai vechi timpuri, strămoașa mămăligii a fost făcută din făină de mei (cereală numită și „mălai“; etimologia acestui cuvânt este incertă, dar ni se pare semnificativă asemănarea cu millium-ul latinesc, care desemnează toate varietățile botanice ale meiului, termen din care provine și franțuzescul millet). Atunci când porumbul („păpușoi“ în Moldova) a luat locul meiului, numele popular al acestuia din urmă, „mălai“, s-a păstrat, desemnând porumbul măcinat. Nu știm ce denumire
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
purtate de străvechea fiertură din mei, la fel precum nu există nici în cazul etimologiei unor cuvinte ca mălai ori mămăligă; pe de altă parte, semnificativ ni se pare faptul că latina folosea și termenul melica (înrudit cu millium). Din latinescul melica provine meliga italiană, care înseamnă porumb măcinat (și Leonardo da Vinci pomenește porumbul sub acest nume). Cuvântului mămăligă i s-au asociat origini care mai de care mai stranii, inclusiv una geto dacică... Șăineanu afirmă că este un termen
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
În schimb, antropologii evită acest termen, nu numai pentru că pare a fi un concept asociat exclusiv enclavelor arhaice din culturile occidentale (culturile țărănești), ci și pentru că el pare a conota o judecată de valoare etnocentrică: Cuvântul custom („cutumă”) derivă din latinescul suescere, cu sensul de „a fi familiarizat cu”, „a fi obișnuit cu” ceva. Echivalentul grecesc este ethos, care are aceeași rădăcină cu termenul ethnos, adică un grup de oameni obișnuiți să trăiască Împreună. Pe scurt, cutuma (obiceiul) reprezintă manifestarea identității
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care se repede la adversar, totul cere agilitate, o pregătire și o măiestrie deosebită. Rezultate bune au sportivii coreeni la lupte, box, 558 haltere, Înot, sărituri de la trambulină, la patinaj viteză și artistic, la hochei pe gheață, atletism etc.724. Latinescul „Mens sana in corpore sano” este un imperativ adoptat pe toate meridianele pământului. Satul Olimpic din Seul păstrează principalele complexe sportive, din timpul marii competiții din 1986: Taejan Word Cup Stadium, Gymnasium Olympic Park, Pyusung WooOlympic Vilage ș.a. Patinuarul cu
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
a lungul timpului atât de multe sensuri și semnificații, încât singurul reper stabil și incontestabil rămâne litera. Așadar cadrul în care apare și se definește literatura este în primul rând realitatea sacră și profană a literei. Cuvântul litera provine din latinescul littera, corespondentul grecescului grámma. Trecerea lui littere în litteratura s-a creat printr-un calc lingvistic, după grecescul grammatiké latinii au ajuns la litteratura. Sensul său de bază este eminamente grafic, înțelesul prim, fundamental este legat de ideea de scris
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
locul unde Dumnezeu se descoperă și se ascunde, dar este prezent. În această direcție, când vorbim de „chip” ca despre o manifestare a intimității persoanei, putem vorbi despre conceptul de responsabilitate. Știm că, din punct de vedere lingvistic, vine din latinescul respondeo, a răspunde, care înseamnă a răspunde cuiva atunci când suntem interogați. Tocmai prin gestul care exprimă o cerință, vrem ca cineva să aibă grijă de noi. Atunci rezultă imediat că „a răspunde” înseamnă a avea grijă, care presupune prezența celuilalt
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
bine de 5 000 litri, confecționate din piele de bou sau de capră, pe care le făceau impermeabile tratându-le cu smoală în interior (ceea ce dădea de altfel vinului un gust aparte, de rășină), și în amfore (cuvânt împrumutat din latinescul amphora, preluat la rândul lui din grecescul amphoreus, care semnifică vas cu două toarte) pentru transportul maritim. Arheologia submarină a scos la vedere numeroase amfore grecești și romane găsite în galerele scufundate. Ne putem face astfel o idee despre cantitățile
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]