3,668 matches
-
stilul lui Gioacchino Ventura"8, împărtășind cu acesta din urmă o credință comună în libertate, în democrația inspirată de religie, în descentralizarea și valorizarea grupurilor intermediare. În Apelul "către oamenii liberi și puternici" din 18 ianuarie 1919, el denunța "vechile liberalisme sectare care, datorită forței organismului de Stat centralizat, rezistă noilor curente eliberatoare". Regionalismul creștin-democrat trebuie nuanțat în funcție de cronologie, de țări și de contingența istorică, de oameni (al căror zel regionalist nu se manifestă cu aceeași intensitate, datorită personalităților diferite). Dacă
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
încredințată mai degrabă liberalilor. În Franța, importanța partidului de inspirație creștină a fost în general slabă din 1945 și pînă în prezent. Mai mult, evoluțiile cronologice sînt vizibile, mai ales în Franța, dar și la modul general, mergînd în sensul liberalismului, iar dezbaterile interne nu au fost de neglijat: este suficient să amintim criticile virulente ale lui Giuseppe Dossetti și ale prietenilor acestuia la Congresul DCI de la Veneția din 1949, împotriva politicii lui De Gasperi, de fapt a liniei "liberaliste" a
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
unul din artizanii naționalizării creditului, asigurărilor, surselor de energie și al legii privind comitetele de întreprindere și delegațiile personalului. A susținut, de asemenea, introducerea planificării stimulatoare, în care vedea mijlocul de a deschide faimoasa cale a treia între colectivism și liberalism: pentru MRP, planul era instrumentul de asociere între partenerii sociali, de orientare a politicii economice, de modernizare a unei țări distruse de război. În timpul celei de-a IV-a și mai ales al celei de-a V-a Republici, creștin-democrații
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
de asociere între partenerii sociali, de orientare a politicii economice, de modernizare a unei țări distruse de război. În timpul celei de-a IV-a și mai ales al celei de-a V-a Republici, creștin-democrații francezi au evoluat spre un liberalism moderat, insistînd asupra necesității concurenței, a importanței întreprinderilor private, arătîndu-și neîncrederea față de acțiunea Statului. Alianța cu Valéry Giscard d'Estaing în 1974, integrarea CDS-ului în Uniunea pentru Democrația Franceză cu liberalii Partidului Republican, experiența socialistă din 1981 prin numeroasele
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în alianța cu dreapta, toate aceste elemente au favorizat această evoluție. Partidul Creștin Democrat Belgian și-a însușit, după război, principiile keynesiene: "Chiar dacă Statul nu trebuie să-și asume responsabilitatea producției, el joacă, totuși, un rol foarte important. Este greșeala liberalismului de a nu fi remarcat acest lucru", putem citi în Programul de Crăciun 1945. Nu se punea accent pe naționalizări, ci mai degrabă pe organizarea de către Stat a creșterii bazate pe consum, pe definirea programelor de lucrări publice... În schimb
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
proprietăți rurale, legislație a solidarității sociale); programul prevedea o reformă agrară, desființarea latifundiilor, valorificarea terenurilor prin bonificație, în special în Mezzogiorno asupra căruia Sturzo reflectase îndelung 12. El mai dorea libertatea învățămîntului, votul femeilor, un rol crescut al sindicatelor. Recuzînd liberalismul și lupta de clasă, el relua tradiția mișcării catolice. Dar foarte curînd au apărut scindările în interior: părintele Gemelli, autorul unei mici lucrări împreună cu Francesco Olgiati, Il programma del PPI come non è e come dovrebbe essere, îi reproșa partidului
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
celui de-al IV-lea Congres, uniune ce grupa deputații populari pro-fasciști. În acest climat, Congresul a fost un moment dificil pentru Sturzo. Recunoscînd meritele politicii guvernului în favoarea Bisericii, el a prezentat din nou funcția istorică a partidului său, "antiteza liberalismului laic, a materialismului socialist, a Statului panteist și a unei națiuni zeificate, care formează în ansamblul lor marea erezie pe care am moștenit-o din secolul al XIX-lea și care domină în spasmele perioadei de după război"13. Congresul s-
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
evoluții în sînul Bisericii catolice. Schimbarea peisajului politic era cu atît mai impresionantă cu cît, dacă în Belgia, Olanda, Germania, creștinii primiseră deja responsabilități, acest aspect, în secolul al XX-lea, era nou pentru Italia și Franța. În Italia, după liberalismul cu dominantă anticlericală și după fascism, Democrazia Cristiana a inaugurat în 1948 ceea ce s-a numit "hegemonia catolică", astfel că istoricul de formație liberală și catolică, Arturo Carlo Jemolo, putea vorbi de "realizarea surprinzătoare a unui Stat al ghelfilor la
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
laburistă. Programele au fost reechilibrate spre opțiuni mai moderate, aspectele foarte îndrăznețe fiind abandonate, așa după cum o arată trecerea de la programul de la Ahlen la principiile de la Düsseldorf și la politica lui Erhard din Soziale Marktwirtschaft, teoretician și practician al unui liberalism temperat de atenția puternică acordată problemelor sociale. Epoca Adenauer 4, din 1949 pînă în 1963, a fost marcată de refacerea economiei pe noi baze, a cărei reușită a asigurat stabilitatea regimului, printr-o reconstrucție democratică a țării care excludea totuși
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
plină de contradicții, care face apel atît la idealul creștin-democratic (el a găzduit la Budapesta, în iulie 1990, reuniunea Internaționalei Creștin-Democrate evocînd "triumful idealurilor lui Adenauer și ale lui Schuman asupra acelora ale lui Marx și Lenin"), cît și la liberalism, la chemarea spre Europa și la naționalism, clarifică ambiguitatea angajamentelor în numele creștinismului în această Europă post-comunistă. Forumul nu a putut rezista decesului conducătorului său: alegerile din mai 1994 i-au adus numai 12%, în timp ce foștii comuniști reformatori, transformați în Partid
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
ai partidelor creștin-democrate europene 3. Cu ocazia uneia din aceste întîlniri, în noiembrie 1949, Maurice Schumann arăta lipsa unității doctrinale a familiei creștin-democrate care, credea el, "se subdivide, în plan economic, cel puțin în două curente: unul care înclină spre liberalism, celălalt spre socialism". "Suplețea se impune", afirma Albert Gortais, secretar general adjunct al MRP: "Să menținem și să dezvoltăm NEI fără să facem, pînă la un nou ordin, o internațională a democrației creștine, fiindcă problema nu este complet coaptă. Să
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
apropo de CDS, la care acesta observă "un discurs creștin-democrat adesea puțin elaborat și asimilat de cadrele partidului", se pot extinde și la alte partide creștin-democrate europene. "Referirea la persoană și la comunitate, scrie el, refuzul sistematic al socialismului și liberalismului "sălbatic", amintirea valorilor spirituale și de inspirație creștină, incantația europeană constituie un discurs identitar, proteiform, ale cărui granițe cu un liberalism moderat sau cu un socialism îndulcit sînt greu de stabilit"7. Nu era socialistul François Mitterrand cel care se
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și la alte partide creștin-democrate europene. "Referirea la persoană și la comunitate, scrie el, refuzul sistematic al socialismului și liberalismului "sălbatic", amintirea valorilor spirituale și de inspirație creștină, incantația europeană constituie un discurs identitar, proteiform, ale cărui granițe cu un liberalism moderat sau cu un socialism îndulcit sînt greu de stabilit"7. Nu era socialistul François Mitterrand cel care se declara un cercetător al "unei căi intermediare între liberalism, o înșelătorie, și colectivism, o piedică?" (Libération, 10 mai 1984) Este adevărat
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
incantația europeană constituie un discurs identitar, proteiform, ale cărui granițe cu un liberalism moderat sau cu un socialism îndulcit sînt greu de stabilit"7. Nu era socialistul François Mitterrand cel care se declara un cercetător al "unei căi intermediare între liberalism, o înșelătorie, și colectivism, o piedică?" (Libération, 10 mai 1984) Este adevărat că după Sturzo, Maritain, Borne, nu mai remarcăm o ideologie doctrinală aprofundată, specifică democrației creștine. Nu fiindcă filosofia de inspirație creștină ar fi epuizată, ci pentru că nu mai
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Eminescu dacă existența lumească nu i-ar fi fost atât de potrivnică. De astă dată, geniul istoric național venea chiar de la un fiu al Basarabiei. Stere a fost o dovadă vie că eminescianismul a pătruns, în cele din urmă, și liberalismul, până la cel mai orientat spre "stânga", însă nu cea "roșie", cum o catalogase poetul, liderul poporanist având o mare și statornică admirație pentru Mihail Kogălniceanu și Ion C. Brătianu, fapt care l-a așezat în tabăra liberală alături de Ionel I.C.
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
consta substanța acestui spirit putem înțelege mai bine dacă examinăm opiniile despre știință, morală și religie ale lui Russell. WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 345 3. Spiritul raționalist versus „un punct de vedere religios“ În acord cu filozofia epocii luminilor și cu liberalismul secolului al XIX-lea, Russell lega țelul emancipării ființei umane, al instaurării unei ordini sociale inspirate de idealurile libertății și dreptății, de dezvoltarea și afirmarea gândirii raționale. Expresia cea mai înaltă a gândirii raționale o reprezenta, pentru el, spiritul care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ieftine decât le-am putea produce noi, e mai bine să le cumpărăm de la ea, cu o parte din produsul activității noastre, utilizate într-un mod din care putem trage oarecare folos"1. Din afirmația acestui reprezentant de frunte al liberalismului clasic se desprinde ideea fundamentală potrivit căreia comerțul fără restricții reprezintă o modalitate eficientă de optimizare a producției și consumului, iar acest raționament poate fi considerat drept punct de pornire în orice polemică privitoare la importanța comerțului exterior pentru creșterea
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
altor obiective și importanța exagerată acordată acumulării cu orice preț a metalelor prețioase au condus la următorul paradox: națiunile bogate, în accepțiunea mercantilistă, erau compuse dintr-un număr mare de oameni foarte săraci; moneda a fost acumulată în defavoarea consumului curent. Liberalismul clasic a fost curentul de gândire economică caracteristic pentru sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Acesta a fost axat pe ideea că "laissez-faire"-ul generează o stare "perfectă" a economiei în care acțiunea fiecăruia în vederea
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
XIX-lea. Acesta a fost axat pe ideea că "laissez-faire"-ul generează o stare "perfectă" a economiei în care acțiunea fiecăruia în vederea realizării binelui individual conduce la deplasarea întregii societăți în direcția dorită. Printre reprezentanții cei mai de seamă ai liberalismului economic se numără: economistul scoțian Adam Smith 1 (1723-1790), economiștii englezi David Ricardo 2 (1772-1823) și John Stuart Mill (1806-1873; "Principii de economie politică cu unele din aplicațiile lor la economia socială", 1848), economistul francez Jean-Baptiste Say (1767-1832; "Tratat de
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
simplă expunere a modului în care se formează, se repartizează și se consumă bogățiile", 1803) și alții. Deviza principală a acestui curent de gândire, exprimată sintetic a fost "laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui même". O consecință directă a liberalismului clasic asupra schimburilor internaționale este faptul că acestea se vor derula pe coordonatele libertății de acțiune, fiind totodată în concordanță cu interesele participanților la schimb din fiecare țară. În concepția celui mai de seamă reprezentant al liberalismului clasic, A. Smith
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
consecință directă a liberalismului clasic asupra schimburilor internaționale este faptul că acestea se vor derula pe coordonatele libertății de acțiune, fiind totodată în concordanță cu interesele participanților la schimb din fiecare țară. În concepția celui mai de seamă reprezentant al liberalismului clasic, A. Smith, aceste interese constau în specializarea în activitățile cele mai productive față de străinătate, în care există avantaje absolute (de cost). Autorul a admis utilitatea comerțului exterior în cazul fiecărei țări și a considerat că avantajul absolut reprezintă baza
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
că, în acest fel, comerțul fără nici o restricție este un mijloc eficient de optimizare a producției și consumului. Acest raționament constituie punctul de pornire în orice polemică privitoare la importanța comerțului internațional pentru creșterea economică. Un alt mare reprezentant al liberalismului clasic este D. Ricardo, care continuă linia de gândire liberală a lui Smith. În concepția lui, pentru ca schimbul să se desfășoare avantajos pentru ambii parteneri participanți, este suficient ca fiecare să se specializeze ținând cont de avantajele absolute cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
mondial și până la mijlocul anilor '90, în lume au apărut peste 4 D. Ricardo, Op. Cit, p. 128 100 de state noi, majoritatea popoarelor obținând în acest fel independența politică. Astfel, au fost stârnite și o serie de proteste împotriva liberalismului economic cât și asupra suportului său teoretic reprezentat de teoria costurilor de producție comparative și a avantajelor relative din comerțul internațional. Ca o reacție la teoria lui Ricardo a apărut ulterior teoria protecționismului în comerțul internațional. Protecționismul are la bază
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
teoria protecționismului în comerțul internațional. Protecționismul are la bază două argumente esențiale: posibilitatea pentru o națiune de a-și înfăptui autonomia economică și necesitatea de a rezerva piața internă firmelor producătoare autohtone. În Germania, Friedrich List5 (1789-1846) a criticat teoria liberalismului clasic pentru că a fost ignorat rolul pozitiv al statului în economie și funcția esențială a protecționismului în ceea ce privește dezvoltarea forțelor productive și a industriei unei națiuni care implică protecție împotriva concurenților externi mai puternici. În opinia lui List protecționismul reprezenta singura
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
fenomen este cunoscut și utilizat în literatura de specialitate sub denumirea de "efect de amplificare". Modelul Heckscher-Ohlin împreună cu propozițiile adiționale prezentate (egalizarea prețurilor factorilor de producție și efectul de amplificare), dețin un rol important în analiza controversei dintre protecționism și liberalism precum și în evidențierea implicațiilor comerțului exterior asupra dezvoltării economice. Astfel, datorită faptului că practicarea unui comerț exterior liber induce modificări în structura prețurilor factorilor de producție, firmele care dețin și utilizează preponderent factorul abundent din economie vor fi avantajate și
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]