3,144 matches
-
amplul poem Omul comun (din care L. publicase fragmente în presă). E vorba tot de o autobiografie lirică, evidențiind o metamorfoză a identității provocată de schimbările sociale și de imperativele oficiale specifice epocii. Nu lipsesc clișeele, estompate însă de același lirism dinamic și incandescent, de imaginarul extrem de productiv al poetului. Ciclul Albatrosul ucis e o prevestire a morții, conturând un destin ce stă sub semnul sacrificiului de sine. Poetul își asumă riscul de a restaura un edificiu liric degradat de seisme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287733_a_289062]
-
un autoportret și o țărancă de la Rucăr călare); Andreescu are câteva lucrări de prima mână; Luchian are o splendidă sală, plină de lumină, coloare și poezie: fiecare bucată are preț. Am fost izbit până în inimă de farmecul artei lui, de lirismul și sinceritatea care sunt caracteristice lui Luchian. Mi-am adus aminte de prietinia pe care am legat-o dintr-o dată cu el (în 905-906), care a ținut puțină vreme (pe urmă eu am plecat la Fălticeni, iar el mai departe) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un poem amplu, în treizeci și patru de părți, relevă starea de spirit provocată de descoperirea unor spații noi, urmare a călătoriilor în Cuba și în Republica Democrată Vietnam. Dorul de țara de baștină capătă uneori accente patetice, care nu sunt specifice lirismului „greoi” al lui G. Noimele (1976) este o călătorie în timp, pare-se impulsionată de statuetele date la iveală de șantierul arheologic de la Istrița. Glorificată din nou pentru că păstrează lumea primordială este civilizația țărănească, singura depozitară a ritualurilor specifice în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
fascinația provocată de vârstele primordiale încinge imaginația artistului, care, la rândul ei, provoacă speculația eseistului, atractivă prin ea însăși. Bine organizat, pe cicluri ce se dovedesc etape gândite ca și cum evoluția sa însăși i-ar sta la îndemână în acest scop, lirismul lui Ion Gheorghe e programatic. Năzuința lui formativă are drept subiect mai întâi o mitologie personală, rezolvată în măsura în care poetul își echivalează trăirile cu o stare mitică perpetuă, și drept obiect, mai apoi, ca dobânzi ale acestei perpetuități, o mitologie românească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
care reușește să le mesmerizeze. În această situație se potrivește definiția pe care Paluel- Marmont o conferă eroismului : „l’héroïsme, c’est du lyrisme en action.”<footnote id=”1”> 1. Paluel-Marmont, Héros, Paris, Nouvelle Société d’Éditions, 1934. ,/footnote> . Același lirism îi va anima poate pe studenții lui ’68 în Franța cu butada celebră „il est interdit d’inter- dire”. Pe de altă parte, genul de discurs care-l recomandă pe acest erou al mulțimii stă sub semnul a ceea ce Michel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
celui des grandes orgues de passion”. „Dând frâu liber expresiei și emoției estetice, în toată furia ei, în timp ce, de asemenea, încearcă să împărtășească cititorilor săi acest sentiment intens, el se revarsă în cea mai mare parte a timpului în acest lirism dezordonat, făcut din sincope, din exclamații, din vocative și enumerații, pe care l-am numit lirism fascist. Nu este un lirism într-o cheie minoră, ci acela al marilor orgi ale pasiunii.” (trad. mea, A.M.) Nu este vorba de a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ei, în timp ce, de asemenea, încearcă să împărtășească cititorilor săi acest sentiment intens, el se revarsă în cea mai mare parte a timpului în acest lirism dezordonat, făcut din sincope, din exclamații, din vocative și enumerații, pe care l-am numit lirism fascist. Nu este un lirism într-o cheie minoră, ci acela al marilor orgi ale pasiunii.” (trad. mea, A.M.) Nu este vorba de a face iden- tificări precise sau să stabilim un profil psihologic al lui Coriolan Drăgănescu, profil corespunzător
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să împărtășească cititorilor săi acest sentiment intens, el se revarsă în cea mai mare parte a timpului în acest lirism dezordonat, făcut din sincope, din exclamații, din vocative și enumerații, pe care l-am numit lirism fascist. Nu este un lirism într-o cheie minoră, ci acela al marilor orgi ale pasiunii.” (trad. mea, A.M.) Nu este vorba de a face iden- tificări precise sau să stabilim un profil psihologic al lui Coriolan Drăgănescu, profil corespunzător unor forme de sensibilitate politică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
instalat este consecutiv unui tensiuni nervoase foarte mari, iar Caragiale face apel la o stilistică pe care literatura romantică o consacrase. Știm că îi este impropriu procedeul, de aceea apariția unor astfel de mărci stilistice care vehiculează o mostră de lirism ascund întotdeauna un decalc ironic, și adesea trebuie citite prin antifrază. Însă termenii grandorii împrumutați romantismului merg în aceeași direcție a succesiunii eta- pelor pe care criza lui Lefter le parcurge. „D. Lefter e liniș- tit - acea liniște a mării
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
deopotrivă a simulării afectului. Apoi retrage minciuna romantică lăsându-ne în fața unei dileme : ce s-a întâmplat cu Lefter, cu acest mic funcționar ? Acest narator ne refuză accesul la metafizică, împiedică istorioara sa să devină un exemplum, blochează accesul la lirism și elegiac, și ne oferă un non-sens, o farsă. Sunt aici premizele literaturii moderne acolo unde sensul dis- pare pentru a face loc nonsensului sau absurdului. Omul nou al secolului care vine nu îi va mai fi rușine de non-sens
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Hernani a lui Victor Hugo emblematică pentru estetica romantică. Fără să o spună direct, ceea ce i se pare inac ceptabil la dramaturg este calitatea sa de „poet liric”, sintagma cu care este invocat și care-l legitimează. Cu alte cuvinte, lirismul și retorica au un mariaj dezastruos pentru eco- nomia dramatică întrucât construiesc centrul de greutate nu în jurul cursivității firești a evenimentelor într-o situație presupus reală, ci în jurul unui discurs patetic, declamativ, care devine, de fapt, centrul de greutate al
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și serenitatea unui peisaj idilic, este aici expre- sia unui indistincții orduriere. Încercarea de desprindere de această animalitate pe care Mița Baston o intenționează printr-un simbolic zbor apoteotic sfârșește în noroi. Ceea ce se găsește în nota comicului caragialesc, un lirism exacerbat, este recuperat de către Pintilie cu un accent în plus. Însă ceea ce regizorul reușește să aducă în registrul monstruosului este propriu și spectacolului de bâlci care oferă uimirii căscate și curiozității tâmpe o teratologie de circ. Ceea ce constituie dimensiunea lui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
spiritul causeur al scriitorului în căutarea mai puțin al lui mot juste, cât a lui mot d’esprit. Anticalofilismul caragialian este articulat pe un temperament năvalnic, a cărui revărsare este împie- dicată la marginea foii de hârtie, antiromantismul și anti- lirismul scriitorului devenind semnificative în aceea că blochează mareea și vagul sentimental, retorica și decla- mația care apar doar în decupajul parodic, substanță de contrast iremediabil generatoare de comic. Pornind de la stilistica propusă de Leo Spitzer ar trebui să identificăm etimonul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
spre casă plângând. Este un episod în care Paisie se dezice de la hotărârea sa enunțată în introducere de a scrie „în grabă”, el zăbovind aici pe mai multe pagini întregi în descrierea ultimei întâlniri cu mama. Pasajele sunt de un lirism pronunțat, verbele folosite pentru acțiunile mamei fiind toate din sfera unei sensibilități crunt lovite și ajunse la limita suportabilității: mama plânge, se tânguie, se zbuciumă, se roagă, imploră, iar în final își binecuvântează fiul și se întoarce acasă, cu presentimentul
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
drum, va întâlni însă, un mentor călugăr, duhovnic îmbunătățit, care îl va deprinde cu Rugăciunea lui Iisus și îi va arătă calea ce duce prin rugăciune, răbdare și iubire, tot la Ierusalim, dar la Ierusalimul ceresc. Un text impregnat de lirism, teologie, istorie, psihologie, oferind hermeneuticii planuri multiple de analiză. Afară de toate acestea, în intertext găsim însă întrețesut un model slav, prin excelență al împlinirii și mântuirii prin pelerinaj. Modelul este de altfel identificabil la tot pasul, atât în istoria, în
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Gheorghiu, dr. Nicolae Hortolomei, dr. Petre Brânzei și alții. Ca un strălucit componist se relevă Călin Alupi și în tablourile cu flori (Garoafe din Umor, Flori pe fond verde,Garoafeă sau cu naturi statice, iar peisagistica sa este de un lirism învăluitor în Sălcii bătrâne; Colț din Babadag; Uliță în Maramureș; La Bucium; Cetatea Heracleea; Casa Labiș; Femei la Mureș; Case în Sărărie; Sat între dealuri; Uliță în sat, toate la un loc evocând priveliștile pitorești din țară, vestigii ale trecutului
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
a Operei Române din Iași. Toți maeștrii de balet - Nicolae Iacobescu, Anton Romanovschi, Bella Balogh și Marilena Preoteasa Tutova - care au montat spectacole în primele stagiuni aveau în Natalia Vronschi unul din pilonii de bază ai concepției lor regizoral coregrafice: Lirismul ce se degaja din mișcările și trăirile sale în rolurile încredințate erau proprii temperamentului său mereu visător. Odată cu prima premieră coregrafică clasică la 19 februarie 1958, în rolul Swamildei din opera Coppelia de Leó Delibes, Natalia Vronschi-Gașler a creat personaje
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
până la savanții și artiștii cei mai reputați ,oriunde a întâlnit omenia, în ceea ce are mai nobil, penelul său s-a simțit ispitit să-și încerce puterile. Spre deosebire însă de peisaje, florile și naturile sale statice, care au evoluat de la lirismul grav la cel jubilant, euforic, atmosfera generală a portretelor își menține constantă nota de sobrietatesub raport ideatic și afectiv - deși cromatismul a evoluat și aici spre lumină, spre vibrație: Actorul George Popovici, Portret în roșu, Autoportret, Octav Băncilă. Aceleiași condiții
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
câte definiții s’au dat acestei epoci care, călare pe pragul dintre secolele XVIII și XIX, a acoperit un secol, ca de exemplu “reacție Împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie”, romantismul a Însemnat o umanizare a relațiilor omului cu natura. El este transpunerea artistică a reacției societății la Îndepărtarea ei de natură, Îndepărtare promovată constant În secolele anterioare de revoluție industrială. Mai mult, o reacție
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Replierea în reverii și cultivarea unor efuziuni naturiste constituie cea mai bună terapie a stărilor de indispoziție. Ca și C. Hogaș, B., iubitor de solitudine care nu-și refuză deliciul epicureic, are gustul vagabondajului la voia întâmplării, aceste peregrinări nutrind lirismul dichisit al generoaselor descrieri. E fața destinsă a prozatorului, altminteri încruntat și cătrănit. În pofida unor exerciții de ficțiune, cartea lui rămâne, cu izbutirile și insuficiențele ei, mărturia unei vocații de memorialist. SCRIERI: Însemnările unui belfer, I-II, București, 1935-1939; ed.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
încetează complet. La începutul anilor ’30, alături de Grigore Ancu, T. se vrea modernist, pledând cauza „poeziei pure”, căreia îi găsește chiar o formulă matematică, năzuind, totodată, la expresia ermetică. Lipsa de har și numeroasele carențe de cultură se văd imediat: lirismul este plat în plachetele celor doi tineri, iar obscuritatea vine mai curând din confuzia gândului și neputința de a-l exprima. Ulterior T. încearcă infatigabil să își aproprieze teme și motive simboliste, sămănătoriste și gândiriste, precum și variate modalități de versificare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290244_a_291573]
-
în același registru, însă la Sadoveanu există mai mult epic. Dar ca și la Creangă, epicul se transformă în poetic. Apropo de poetica romanescă, foarte bine surprinsă de R.M. Alberes în Istoria romanului modern, acum se vorbește despre poeticitate, despre lirism ca despre o dimensiune modernă a romanului. Iată că și aici suntem sincronizați cu ce se întâmplă în "romanul modern", cu mitopoietica. Cât despre "rostirea cu voce tare", aș dori să-l amintesc pe Cervantes, care își citea primele capitole
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
Unii critici au remarcat un soi de senzualism pur, primar la aceste personaje. Protagonistul din Catarge, care s-ar putea numi Peripateticul (și în sens negativ), reapare în celălalt roman, Sonată dobrogeană (1942), unde întreaga schelărie epică este precară, din cauza lirismului excesiv al multor pasaje, prezent și în titlurile unor capitole. Adrianna, în jurul căreia se centrează acțiunea, oscilează între două prezențe masculine, Andrea și Michaell, visând, în cele din urmă, la același Costa. Corespondent feminin al lui Costa, contaminată fiind de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288677_a_290006]
-
satelor răzășești, dar și peripeții, drumuri cu pricini la Divan, impresii legate de un oraș luxos și derutant, precum Iașii de odinioară. Romanul își definește identitatea și valoarea tocmai prin remarcabilul dar de povestitor al lui C., nuanțat de un lirism discret, de o propensiune aforistică întru totul potrivită unor istorii în esența lor inițiatice. Plasticitatea unor scene, a portretelor participă la farmecul acestui text, care prefigurează un model narativ consacrat ulterior de M. Sadoveanu în Hanu Ancuței. SCRIERI: Serile de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286070_a_287399]
-
Cu prețul unor mari sacrificii materiale, K. și-a terminat studiile secundare (1929) și pe cele de drept (1941) la Cluj, oraș în care este apoi redactor la revistele „Erdélyi Helikon”, „Termés”, „Utunk”, „Napsugár”, „Igaz Szó”. Reprezentant de frunte al lirismului de orientare populară al literaturii maghiare din România, debutează ca traducător în „Erdélyi Helikon” cu versiunea în maghiară a povestirii Stan pățitul de Ion Creangă (1938). Traduce din proza lui I.L. Caragiale, Ion Creangă, Al. Vlahuță, din poezia lui Mihai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287717_a_289046]