2,054 matches
-
pentru a nu atrage atenția asupra prăzii. Când se împuțina lumina, de nu mai deosebeai lupul de câine, se ascundea și freca obiectele cu moloz și păcură să le ia rugina și apărea a doua zi cu ele în piept, lucind în soare. Avea un chip radios, rânjind știrb la drumeți, cu pleoapele mereu căzute peste globii ochilor, lăsând o fantă îngustă prin care se strecura cu greu zeama urduroasă a uităturii. Împotriva frigului, își purta tot timpul anului labele picioarelor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pomeții sulemeniți cu cârmâz și o aluniță de mătase neagră lipită cu scuipat. Șnuruit peste pântecul și pieptul enorm, corsetul făcea să se reverse în pliuri mari carnea flască, tumefiată și învinețită de strânsoare. Femeia asuda abundent un lichid uleios, lucind în soare. Își purta dezinvolt nasturii strălucitori de alamă din vârful sânilor, ca un trufaș cuirasat în derivă, obligat să acosteze într-un mic port obscur și neîncăpător. Asta te dă gata într-o clipă! îți suge și măduva din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sa, va avea curajul să întoarcă capul. În spatele său mii și mii de ochi îl vor privi. Pleoapele lor se vor închide rar, doar pentru câteva fracțiuni de secundă, ca apoi să se deschidă la loc, lăsând albul ochilor să lucească. Fiind obișnuit cu întunericul din față, el nu se va aștepta să vadă lumina ce clipește în spatele său. Ochii lui vor întâlni atunci ochii celorlalți și se va obișnui încet încet să nu se mai ferească de strălucirea lor. Nu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
lângă pat și au stat împreună toată noaptea. După câteva pahare de șampanie, au început să danseze, fiecare pe ringul ei - Mara în jurul patului, doamna Aurelia în vârful lui. Și una, și alta se simțeau frumoase și seducătoare, cu rujul lucind pe buze și cu cerceii bătând ritmul pe gât. Doamna Aurelia adormi prima cu gândul că de mâine se va apuca de aerobic, îi mai trebuie doar niște teniși și un trening mulat pe corp. Mara visă că o să se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
șmecherie! ― Mă rog, cum, necum, eu vă spun că mai, beau un pahar pe gratis. Vorba e: cine-mi mai face cinste cu unul, dacă mă țin de cuvînt? ― Eu, mă! îi răspunse Matei Păunescu. Să te văd! Ochii Chiorului luciră de bucurie. Foarte discret își făcu mâna dreaptă cupă, ochi o muscă ce bâzâia pe lângă pahar, și cât ai clipi o prinse și o aruncă în restul de lapte. Musca se zbătu cât se zbătu și-și dete obștescul sfârșit
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
care-i trăsese În grabă, În cerdac, după ce scosese castraveciorii din borcan, se atingeau de genunchi și mai sus de genunchi, scoțând un foșnet prelung, metalizat, care se pare că era foarte plăcut urechilor vizitatorului. Privind În urma ei, Extraterestrului Îi luciră ochii, din negri deveniră parcă și mai negri, buzele i se subțiară, iar pomeții prinseră culoare. „În fond, nu arată deloc rău“, părea să spună toată Înfățișarea sa. „Și dacă n-aș fi atât de grăbit, m-aș ocupa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din care se nutrește propria sa imaginație. Asemenea lui Stevenson, Pratt este unul dintre cei pe care destinul îi aduce pe lume spre a umple singurătatea noastră stearpă cu povești, adăugând, cu fiecare istorie scrisă, un grăunte de miracol care lucește peste ani și ani. Proza grafică a lui Pratt închide cercul care se deschide odată cu Stevenson. În Pratt, sensibilitatea scoțianului tulburat de vedenii și măci nat de boală își are un echivalent ilustru. Dipticul gândit de Pratt dă viață fantasmelor
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
oarecum oameni. Cu excepția fețelor, care erau aproape rotunde și purpurii. Și că acea parte a gâtului care era vizibilă era subțire ca de schelet; dar trupul de dedesubt părea să fie mult mai mare. Toți erau gătiți în uniforme care luceau de parcă erau făcute din zale metalice. Capul, ca și fața, era rotund. Și aproape chel. Avea un fel de podoabă urâtă pe cap care semăna a păr: un smoc de țepi se răsfira în creștet. Dar fața: o gură mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
la mașinile parcate și la distribuitoarele de ziare. La hidranți. Baroneasa Degerătură și-a adus tuburi peste tuburi de ceară de buze, pentru colțurile gurii, spune ea. Pentru când crapă și sângerează din cauza frigului. Gura ei e doar o gaură lucind ca dată cu grăsime, pe care o închide și-o deschide când vorbește. Gura ei, doar un bot de ruj roz în partea de jos a feței. Aplecându-se spre Contele Calomniei, șoptind în reportofon, Tovarășa Lătrău spune: — O, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Mary Shelley, dar tolerăm anumite căcaturi, așa, să meargă povestea strună. Domnul Whittier, vechiul monstru, s-a dus. Doamna Clark e noul nostru monstru. — Azi, zice Pețitorul, o să fie o zi tare lungă. Și Sora Justițiară ridică mâna, ceasul ei lucește verde-radiu în holul întunecos. Sora Justițiară scutură ceasul ca să-l facă să licărească, și zice: — Ziua de azi o să fie atât de lungă cât spun eu... Doamnei Clark îi spune: — Acuma arată-mi cum să aprind luminile alea. Și Veriga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
zi întreagă de stat în picioare la Paris. A fost aceeași dezamăgire pe care Terry Fletcher a simțit-o în fața străvechii petroglife care-l înfățișează pe dansatorului cu flaut, Kokopelli, și pe care o zărise înainte imprimată pe cravate și lucind pe vasele de plastic pentru câini. Brodată în covorașele de baie și pictată pe capace de W.C. Când s-a dus în cele din urmă în New Mexico să vadă originalul sculptat și pictat pe o stâncă, primul lui gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și amenințări. Aveam o poziție mai avantajoasă și mai strategică, fiind protejați de două mașini mari, cu număr de București. Unul din atacatori s-a apropiat primejdios de mult de noi având în mână un cuțit a cărui lamă a lucit pentru o secundă. A lovit. Fratele Ștefan s-a răsucit, a parat lovitura ce viza pieptul său. Cuțitul a deviat spre mâna stângă și sângele a început să coloreze cămașa albă. Atunci am reacționat rapid. Am pus mâna pe o
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
să ne urmezi în camerele rezervate. Gonish se întoarse și văzu o femeie și trei bărbați, dintre care unul era Prințul Del Curtin. Îndărătul măștii, fața femeii părea prelungă, iar gura avea aerul inconfundabil al familiei Isher. Prin deschizăturile măștii luceau ochii verzi și severi, iar glasul ei de aur, destul de familiar lui, completa elementele de identificare. Negatistul se înclină adînc și spuse: ― Cu cea mai mare plăcere. Fără o vorbă, intrară într-un salon luxos mobilat și se așezară. Gonish
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Un zvon ne turburase. Ziceau: e închis subt ape Răsfățul ce nici marea turcească nu-l încape, Și ușuratul Hoge, mereu soitariu, Încheie-acum Bosforul cel limpede-n sicriu Cu mâlul giulgi. - Eu, unul, n-am vrut să cred. Și iată, Lucești în bucuria cetății înviată! Dar ne mâhnești c-o față prea tristă; hai, curînd! Nu sta pe punte, coabe cu pântecul flămînd! Noi ți-am adus năutul dorit, și sumedenii De roșcove uscate și tăvi cu mirodenii. - Coboară, iscusite bărbat
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cu tot ce știți despre dragoste, cu tot ce credeți că știți, eu nu inventez nimic, și așa mai departe. Un timp, ce-i drept, Dragoș nu ne-a deranjat prea mult, atâta doar că își ținea deschiși ochii, care luceau ca două stele triste, dar, într-o noapte, i-am simțit respirația în ceafa mea, o ușoară adiere de aer m-a făcut să-i bănuiesc clătinările capului iar după tremuratul ritmic al crengilor așternute pe jos și după foșnetul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
își desfășura miriadele de stele deasupra noastră, mă simțeam necăjit și mic și murdar, îmi simțeam cămașa găurită și ciorapii idem, îmi pipăiam fruntea murdară de pământ și îmi venea să mor;iar înăuntru mă pândeau ochii lui Dragoș, care luceau descurajant și trist. Am stat așa zile și nopți, nu mai știu câte, până când am simțit din nou, lângă umărul meu, umărul adorat al Zenobiei. „Lasă-mă în pace“, i-am spus, „ce mai vrei, nu vezi în ce hal
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
uitam; de fapt, nu căutam nimic, stăteam ca într-un abur transparent, zilele se scurgeau lente, aproape nu ieșeam din casă. Zenobia lipsea mereu, susținea că trebuie și ea să lucreze. În noaptea fără de sfârșit a lumii urlau aceiași lupi, luceau aceleași stele. Într-una din zile, spre seară, Zenobia m-a sfătuit să mai ies un pic la aer, să mă plimb, „Ești palid de tot“, spunea, „du-te să cumperi niște sugativă galbenă sau ce vrei tu“. Am plecat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
spus, „e piietenul meu, a venit să ne jucăm...“. „Prietenul tău, pe dracu’“, am izbutit eu să mormăi pe când el își reluă dansul în jurul copilului. Îi vedeam și îi auzeam pe amândoi ca dintr-un cub de ceață, mâinile puștiului luceau, dar fața nu i se înverzise încă, îmi era atât de somn, încât m-aș fi aruncat de pe scaun direct în așternut, ca într-o apă; m-am târât cu greu până la sofa, m-am poticnit de câteva ori și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aici, de ziua ei, să-i aduc un cadou...“ „și mie ce-mi aduci, când oi muri eu ?“ „O rochie de mireasă. Notează și asta ca să nu uit.“ A notat, la fel de conștiincioasă, cu aceleași hieroglife, adăugând și semnătura OLGAE, îi luceau ochii de bucurie, m-am întins pe divan, peste puțin am adormit, era bine acolo, pe divan, o briză plăcută pătrundea prin ferestrele deschise, perdelele subțiri fluturau... 3. În drum spre casă mă gândeam la prieteni, majoritatea niște jigodii, ținusem
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zile, nu-și dădea seama cum). I-am repetat adresa, i-am explicat cum se ajunge la noi, la ce etaj, pe ce scară. Vorbeam ca și cum am fi fost singuri, Ioachim părea că nu ne ascultă, zâmbea și ochii îi luceau frumos. Când sunt intrați pe deplin în marea minciună a maturității, băieții nu prea tac în astfel de situații. De cum se află în preajmă o fată mai atrăgătoare, se și reped. Un fel de frenezie oarbă îi împinge să iasă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu pluș stacojiu, paharele și lingurițele sclipeau, mă uitam prin vitrine, frumoasele înotătoare nu se aflau acolo, în schimb la o masă, aproape de geam, se așezase un domn în vârstă îmbrăcat într-o redingotă impecabilă, părul și barba albă îi luceau, domnul se rezema într-un baston cu măciulie de argint, era foarte distins, pe scaunul de lângă el stătea un băiețaș în costum alb cu guler de dantelă, consumau ceva cu frișca... „Ăștia da oameni !“, îmi ziceam și le zâmbeam prin
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o etichetă lipită de un stâlp. Cineva își pierduse câinele și oferea o bună recompensă aducătorului. Maria trecea pe partea cealaltă, umbla ca năucă, nu m-a văzut. Am traversat strada, am ajuns-o din urmă, s-a oprit. Îi luceau ochii, poate din cauza cerului, dar tremura în rochia ei mototolită. Purta un ciorap alb și unul albastru. „Maria“, am spus, „unde umbli de atâtea zile ? Ai tăi te caută, în disperare...“. „Mă duc acasă“, mi-a răspuns. Avea o voce
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele sale obișnuite de țafandache, iar monoclul Îi lucea În semiîntuneric precum o monedă pe fundul unei fîntîni. LÎngă el am deslușit o figură Înveșmîntată Într-o haină de alpaca albă, care mi s-a părut a fi un Înger sculptat În cețuri. La ecoul pașilor mei, Barceló și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se sub asalturile cu care profesorul de muzică o penetra Între coapsele palide și tremurătoare. Aceleași mîini care Îmi citiseră chipul cu șase ani În urmă În Întunericul Ateneului strîngeau acum bucile lucind de sudoare ale maestrului, Înfigîndu-și În ele unghiile și trăgîndu-le spre sine cu o poftă animalică, disperată. Am simțit cum mi se taie răsuflarea. A trebuit să rămîn acolo, paralizat, vreme de aproape o jumătate de minut, pînă cînd privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pipetă nu-și pierdea aerul acela de mizer Înfometat postbelic. Am rămas singur, abia urmărind acțiunea de pe ecran. Aș minți dacă aș spune că mă gîndeam la Clara. Mă gîndeam numai la trupul ei, tresărind sub asalturile profesorului de muzică, lucind de sudoare și de plăcere. Privirea Îmi căzu de pe ecran, și abia atunci băgai de seamă că tocmai intrase un spectator. I-am văzut silueta Înaintînd pînă În mijlocul parterului cu fotolii, șase rînduri mai În față, și așezîndu-se. Cinematografele sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]