2,476 matches
-
atingă, și să-ți spună chestii și așa mai departe? Zgomotul motorului care încă mergea, amestecat cu acordurile simfoniei, umplu momentele de dinainte ca ea să vorbească. Privea în jos în poală, jucându-se cu unul dintre nasturii mari și lucioși ai hainei sale. —Noo - nu chiar, a spus în cele din urmă. Doar câteodată. Și e-n regulă - știu că nu ești așa, serios. Dă-i drumu’. Și-a ridicat din nou capul și am simțit o asemenea ușurare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și să se poată duce și ea să tragă un fum în spate. Mă lasă pe mine să fac toate alea de bebeluși că știe că-mi place la nebunie să fac asta: mă entuziasmez toată când scot pachetele alea lucioase de scutece și bețișoarele alea mici cu vată și altele. Vreun idiot nenorocit a lăsat un borcan de orez pentru bebeluși chiar în față la raftu’ cu mâncare de bebeluși - imediat mi-am dat seama că nu-i bun, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
era scurtă și precipitată, întretăiată ca a unui pește. În timp ce își examină chipul palid (pe care în zilele bune îl considera “diafan” și în celelalte “bolnăvicios”) în oglinda de pe ușa dulapului din hol, fruntea i se acoperi de un strat lucios de transpirație. Părea că se întâmplă tot mai des, chestia asta cu transpirația și respirația — și nu doar când auzea bocănitul ăla de lemn pe lemn. Uneori Leigh se trezea dintr-un somn atât de profund că i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
bucurie. — Oh, ar fi drăguț, spuse ea cu amabilitate. — Oh, sper să te gândești la treaba asta și să fii de acord. Parcă și văd un material pe două pagini cu un lung interviu și o mulțime de fotografii superbe, lucioase. O să fie ceva fenomenal, îți promit, spuse Mackenzie entuziasmată. Mai devreme, nu păruse a fi o persoană în stare de atâta efuziune, dar nici una care să agațe un tip cu atâta dibăcie. Adriana abia se abținu să nu țipe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de-a lungul trotuarelor aglomerate. Știa că era urmărit de un tînăr chinez, probabil vreun escroc sau vreo iscoadă a unuia dintre miile de gangsteri mărunți din Shanghai. Un tînăr Înalt, cu o față ștearsă, fără oase, cu păr negru lucios și o jachetă de piele Îl observase pe Jim lîngă stadionul de curse de ogari. Răpirile erau un lucru obișnuit la Shanghai. Înainte ca părinții săi să Învețe să aibă Încredere În Yang, insistaseră ca Jim să meargă Întotdeauna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
doamnă Vincent. Jim vorbea sincer. Se aplecă pe sub paravan, intrînd În cămăruța lui. Trăgîndu-și sufletul, se Întinse În pat cu broasca țestoasă În cămașă. Reptila prefera propria ei companie, iar Jim Își Îndreptă atenția spre ghetele noi. Cu bombeurile lor lucioase, cu țintele strălucitoare, era o piesă intactă a lumii antebelice, la care se putea uita ore În șir, așa cum se uita doamna Vincent la filmele ei. RÎzînd În sinea lui, Jim se lăsă pe spate În timp ce lumina fierbinte a soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
taluzul, ultima parașută căzuse În cîmp, la vest de lagărul Lunghua. Zumzetul motoarelor avionului B-29 se risipise deasupra rîului Yangtze. Jim se apropie de parașuta roșie, destul de mare ca să acopere o casă, care zăcea peste taluz. Se uită la materialul lucios, mai frumos decît orice țesătură pe care o văzuse vreodată, la cusăturile și marginile imaculate, la funiile albe care se tîrau pe lîngă podețul canalului. Containerul se spărsese În urma impactului. Jim se lăsă În jos pe panta de pămînt ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ude care ard sub dud și al gogoșilor pe care le prăjește madam Stancu, croitoreasa. Jetul albastru al flăcării de benzină vâjâie și este decembrie. TU, stai pe acoperișul closetului. Privești În curtea vecină. Printre crengile oțetarilor. Desfrunziți. Gri și lucioși ca cimentul. E curtea În care stă domnul Țăpăligă dricarul, copiii pușcăriașului, Lenuța tebecista și nea Pahonțu, osătar la Restaurantul Grădina Bucegi de pe Șoseaua Iancului. Țăpăligă are dric și cai mascați. El duce la cimitir morții din cartier. În afară de ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
-se și el. — O să deschidem și vedem. Aspir hematomul, las creierul să respire și vedem ce se întâmplă. Se ridică. Stai înăuntru cu mine, da? Înainte de a mă ridica, îmi șterg nasul și ochii. Pe braț îmi rămâne o dâră lucioasă. — Nu, nu-mi aduc aminte nimic despre creier, n-aș putea să-ți fiu de ajutor... Alfredo mă fixează cu privirea lui imperturbabilă, știe că mint. În lift nu mai vorbim, privim în sus cum dispar unul după altul numerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
șemineului fără foc, gâtul alb, înclinat, privirea tristă, enigmatică. Nu, nu făcusem totul singur. Ea o dorise, tot atâta cât mine. Mai mult decât mine. Și peretele, și scaunul care cădea în spatele nostru, și încheieturile mâinilor imobilizate sus pe hârtia lucioasă a posterului îmi reveneau în fața ochilor. Amintirea se afla în întunericul stomacului meu. Unde învia până și mirosul nostru împreună. Mirosul delirului care șterge mirosul cenușii. Fusese o acuplare disperată. Iar disperarea îi aparținea în întregime, lipită de picioarele acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vede într-o fotografie din primul an de facultate. Curiozității i-a luat locul încetul cu încetul o stranie tulburare. Îmi dădeam seama că lipsea ceva. Viața mea era acolo, puteam să o las să curgă pe sub degete pe hârtia lucioasă, până la imaginile mai recente, unde apăream rareori, niciodată în centrul fotografiei, cu ochii orbiți de lumină, prins din întâmplare. În exodul acela progresiv era poate ascunsă o hartă secretă. Fugisem în mod voit de captivitatea amintirilor. M-am gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Italia tocmai ieșea din camera în care se făceau ecografiile. — E bine totul, a avut loc o parțială desprindere a placentei, dar embrionul a rezistat. Am rămas pentru o fracțiune de secundă să privesc chipul doctoriței, maxilarele ei pătrate, pielea lucioasă de pe nas, ochii prea apropiați. Am făcut un pas înapoi și instinctiv am privit în spatele ei, ca și cum m-aș fi temut să nu-i fi auzit cineva cuvintele. — Bine, cred că am spus, bine. Femeia îmi observase fără îndoială tulburarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Mogadiscio, unul era cardiolog, lucra într-un spital de neurologie, avea o căsuță pe malul mării, seara fuma marijuana în compania unei femei cu picioare subțiri ca brațele. Da, o viață nouă. Un spital sărac, copii negri, desculți, cu ochii lucioși ca niște gândaci. Să merg unde era nevoie de mine, să operez în corturi, să îngrijesc săracii. — Ai vrea să pleci? — Da. — Și unde ți-ar plăcea să mergi? Unde vrei tu. Mama ta pleacă pe două zile în interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nostru, noi cu trupurile călduțe și aburinde sub hainele ude, noi încă o dată pe stradă ca două pisici. Îi ating genele cu limba. Și-a scos chiloții și îi strânge în mână. Ține picioarele deschise ca o păpușă în cizmulițe lucioase de apă. Îmi mișc spatele, pătrund în ea, în timp ce apa alunecă în grămăjoara noastră de căldură ca într-o seră. Fețele lipite, iar dedesubt plăcerea aceea vâscoasă care te azvârle departe și duce totul cu ea. Și nu mai simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în urmă. Acum nu mai aveam o mutră acră. Mă simțeam cât se poate de bine când doctorul Gabor ținu deschisă ușa dintre sala de așteptare și biroul său. Îmi făcu semn din capul său mic, acoperit cu păr negru lucios și neted, să o iau înainte. Am intrat. Jaluzelele erau coborâte pentru a împiedica soarele arzător al după-amiezii să pătrundă înăuntru. Colțurile încăperii erau cufundate în umbră. Sub fereastră, un aparat de aer condiționat bolborosea amenințări greu de înțeles. Lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ascundeam. Cartea pe care o citea ea în seara aceea era nouă, recent cumpărată de pe rafturile librăriei sau scoasă din învelitoarea de carton cu care erau îmbrăcate cele din clubul „Cartea lunii“. Am închis ușor ochii pentru a vizualiza coperta lucioasă. Litere negre îngroșate. O poză. —Sunteți bine? întrebă Gabor. —Poftim? — Tocmai ați apucat strâns scaunul de parcă erați gata să cădeți. I-am spus că se înșela. Doar îmi schimbasem poziția. — Vorbeam despre ce citea soția dumneavoastră în noaptea în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
din bijuteriile pe care soacra mea le pretinde drept tribut de dragoste de la socrul meu; și el, asemenea multor afaceriști, a prosperat în timpul războiului. Copiii pe biciclete sunt teama mea cea mai mare. Mi-i imaginez lovindu-se de capota lucioasă a Buickului meu. Îi văd alunecând sub cauciucurile dungate. Am cotit de pe Algonquin pe Iroquois. Mișcarea a fost instinctivă. Puteam să îmi găsesc casa și cu ochii închiși, dacă nu mi-ar fi fost teamă să nu lovesc vreunul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Devon. Asta a fost ideea mea. Găselnița mea, cum o numește încă Harry, deși conceptul fusese atât de simplu încât nu îmi venea să cred că nu se mai gândise și altcineva la asta. În timp ce traversam camera, ecranul gri și lucios al televizorului îmi reflectă imaginea. Un bărbat înalt cu părul negru, jachetă în dungi agățată de umăr, un soț, tată, om de afaceri, un american. Am bifat punctele la fel cum un bărbat și-ar verifica buzunarele ca să se asigure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
sută de capcane? Privirea îmi urcă pe trupul ei, de la pulpele curbate ce te invitau la dans la pantalonii scurți mov care îi transformau fundul într-o prună coaptă. Mâna mea cuprinse forma aceea. În fața ei, două corpuri mici arămii, lucioase, pline de săpun, care stropeau în delir. Fiica mea mai mare se ridică să mă ia în brațe, dar alunecă și dispăru dincolo de bordura căzii. M-am întins repede după ea. Brațul soției, ars de soare, lucios și plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
corpuri mici arămii, lucioase, pline de săpun, care stropeau în delir. Fiica mea mai mare se ridică să mă ia în brațe, dar alunecă și dispăru dincolo de bordura căzii. M-am întins repede după ea. Brațul soției, ars de soare, lucios și plin de săpun, la fel ca trupurile fetelor, o apucă și o scoase iar la lumină pe Abigail, cu părul șiroind și gura larg deschisă pentru a scoate hohote cristaline de râs. —Ta-ti, ta-ti, ta-ti! striga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fost, ce ai văzut, toate astea nu or să te facă plăcut oamenilor. Fusese adevărat cu zece ani în urmă. Și astăzi era și mai adevărat. Cu excepția Annei. Lumea nu se mai sătura de Anne. Susan Strasberg privea din paginile lucioase a cel puțin șase reviste, chiar și de pe coperta revistei Life, cu chipul palid, ochii luminoși, părul lucios. Anne trebuie să fi arătat foarte bine pe atunci. Cu toții trebuie să fi arătat bine. Actorii confirmau sentimentele puternice pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
în urmă. Și astăzi era și mai adevărat. Cu excepția Annei. Lumea nu se mai sătura de Anne. Susan Strasberg privea din paginile lucioase a cel puțin șase reviste, chiar și de pe coperta revistei Life, cu chipul palid, ochii luminoși, părul lucios. Anne trebuie să fi arătat foarte bine pe atunci. Cu toții trebuie să fi arătat bine. Actorii confirmau sentimentele puternice pe care le aveau șase nopți pe săptămână și de două ori pe zi miercurea și sâmbăta. Adolescentele decupau poze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de interes. Ceea ce arăta ca un templu grecesc mic desemna Anne Frank Huis. Mi-am ridicat privirea de pe hartă, spre clădirea de pe celălalt mal al canalului. Institutul lui Otto făcuse o treabă bună cu restaurarea ei, prea bună. Ușa neagră lucioasă era vopsită proaspăt. Tocurile ferestrelor înalte, de care nu avusesem voie să ne apropiem de teamă că ne-ar putea vedea cineva, nu mai erau putrezite. În spatele casei, ramurile negre și goale ale castanului străpungeau cerul alb de iarnă. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ridicat și am traversat canalul. Nu mă rătăcisem, bineînțeles. Trecusem pe lângă o jumătate de duzină de indicatoare care arătau drumul. Cum să descriu plimbarea prin casă? Trecutul meu era pretutindeni și nicăieri. Intra ca pietrișul între șipcile podelei, tocit și lucios de milioanele de pași. Strălucea spre mine din harta pe care urmăream înaintarea aliaților care ajunseseră prea târziu pentru mama și tata, pentru Anne și Margot, pentru doamna Frank și pentru Pfeffer. Îmi făcea cu ochiul dinspre perdelele transparente pictate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mintea mea. Am ieșit din casă și am stat câteva momente cu spatele la ea, regăsindu-mă. Un amurg gri ca cenușa cădea peste oraș. Uitasem cât de repede vine întunericul peste Amsterdam, iarna. Un vânt rece trecea peste canalul negru și lucios. Ultimii turiști se perindară pe lângă mine, măștile lor solemne dispărând în aerul proaspăt, vocile lor ridicându-se nesigure și ușurate că scăpaseră de acolo. Am luat-o la stânga și am pornit-o pe Prinsengracht. Când am ajuns după colț, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]