KorAP: Find »[drukola/base=luneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 64 >

1,582 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

BOBOCUL DE TRANDAFIR în zadar încerci să scormonești prin pîntecele acestui leviatan în căutarea chihlimbarului: duhoarea-i insuportabilă nu te lasă să cauți. Sir TH. BROWNE, V. E. O săptămînă sau două după scena de vînătoare evocată mai înainte, în vreme ce lunecam încet pe o mare parcă adormită în plină amiază și învăluită în aburi, multe nasuri de pe puntea vasului Pequod se dovediră mai vigilente decît cele trei perechi de ochi“ din vîrfurile catargelor. Adulmecaseră, pasămite, o mireasmă stranie și nu prea

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
pe punte. Marea îi lăsase neatins trupul, ca să-și bată joc de el, dar îi înecase infinitul din suflet; nu i-l înecase cu totul, de fapt, ci i-l trăsese într-un abis miraculos, unde sub ochii lui morți, lunecau formele stranii ale unei lumi rămase, de la obîrșii, neschimbate. înțelepciunea, această sirenă cărpănoasă, îi dezvăluia comorile fără de număr; iar printre lucrurile veșnic tinere, vesele și lipsite de inimă, Pip vedea nenumăratele gîngănii de coral care, răsfrînte pe firmamentul din ape

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
am simțit că degetele mi se prefac într-un fel de țipari - parcă șerpuiau și se răsuceau în spirale! Așezat acolo, în tihnă, cu picioarele încrucișate pe punte, după munca istovitoare de la cabestan, sub cerul senin și albastru - în vreme ce corabia luneca lin, cu pînzele leneșe - îmi scăldam mîinile în materia moale și unsuroasă a acestor globule gingașe, mătăsoase, coagulate abia de-o oră; ele mi se spărgeau între degete, deșertîndu-și întreaga sevă, întocmai cum strugurii copți își lasă mustul; adulmecînd acea

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cu sapa. Cangea pentru balene seamănă întrucîtva cu unealta cu același nume folosită pentru abordare de echipajul unei fregate. Ea are în vîrf un cîrlig, pe care omul îl înfige în stratul de grăsime, încercînd să-l țină, ca să nu lunece cînd vasul are tangaj. între timp, omul cu sapa, stînd chiar pe fîșia aceea, o taie perpendicular, în bucăți ușor de transportat. Sapa asta e ascuțită la maximum, pe tocilă; omul care-o mînuiește e desculț, iar stratul de grăsime

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
timp în timp, era aprinsă de vîlvătăile aprige care se avîntau din coșurile pline de funingine, luminînd fiece parîmă a greementului, aidoma focurilor sacre ale grecilor din vechime. Corabia arzîndă înainta, parcă pusă pe o răzbunare cumplită. Așa vor fi lunecat și galerele încărcate cu smoală și cu pucioasă ale îndrăznețului Canaris din Hydria, ieșind la miezul nopții în porturile lor, cu pînze de flăcări în loc de vele, pentru a se abate asupra fregatelor turcești și a le mistui. După scoaterea lui

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
părea că mai adineaori privisem roza lui, la lumina statornică a felinarului din habitaclu. înaintea mea părea să se întindă o beznă adîncă, sfîșiată în răstimpuri de lugubrele flăcări roșiatice. Aveam mai ales impresia că nava pe care stăteam nu luneca spre vreun liman aflat înaintea noastră, ci fugea de toate limanurile lăsate în urmă. Un sentiment înnebunitor și năucitor, ca o presimțire a morții, puse stăpînire pe mine. Mîinile mi se încleștară spasmodic pe eche, însă cu gîndul nebunesc că

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
lui trec nevătămate prin foc. Rămîne să încheiem ultimul capitol al acestei părți descriptive evocînd - cîntînd, dacă s-ar putea! - romantica operațiune a pritocirii uleiului în butoaie și a depozitării acestora în cală, unde leviatanul se întoarce în adîncurile-i natale, lunecînd iarăși sub suprafața apei - însă, vai! pentru a nu se mai urca niciodată ca să răsufle. Cît încă mai e cald, uleiul - ca un punci fierbinte - e turnat în niște butoaie pîntecoase; iar la miezul nopții, în vreme ce corabia are poate ruliu

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
coace-ți pita!“ Capitolul XCIX PICIOR ȘI BRAȚ. PEQUOD DIN NANTUCKET îNTÎLNEȘTE PE SAMUEL ENDERBY DIN LONDRA Ă Hei, corabie! Ai zărit-o pe Balena Albă? Așa strigă Ahab prin portavoce, zărind din nou o corabie sub pavilion englez, care luneca înapoia noastră. Bătrînul stătea în ambarcațiunea lui, suspendată la prova, cu piciorul de fildeș la vedere, sub ochii căpitanului străin, care stătea nepăsător la prova propriei sale ambarcațiuni. Era un bărbat ca la vreo șaizeci de ani, tuciuriu la față

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
rechinilor lacomi de hoituri. Nu! el își dorea o luntre ca aceea a oamenilor din Nantucket, cu atît mai potrivită pentru un vînător, cu cît, întocmai ca ambarcațiunile unei baleniere, bărcile-coșciuge n-au chilă, ceea ce înseamnă că plutesc la întîmplare, lunecînd în derivă pe valurile veșniciei. De îndată ce această stranie rugăminte fu adusă la cunoștința mateloților, dulgherul primi ordinul de a o îndeplini cu orice preț. Existau la bord niște lemne vechi, de culoarea unui coșciug, tăiate în cursul unei expediții anterioare

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
erau gravate, rămînînd nedezlegate în veci. Poate că tocmai cu acest gînd în minte, Ahab exclamă, într-o dimineață, după ce plecase de lîngă bietul Queequeg, încă bolnav pe atunci: Ă O, diabolice chinuri născocite de zei! Capitolul CX PACIFICUL Cînd, lunecînd de-a lungul Insulelor Bashee, am ieșit în sfîrșit pe întinsele Mări ale Sudului, aș fi putut să salut Pacificul, mulțumindu-i - dacă nu pentru altceva - măcar pentru faptul că îndelungile rugăminți din tinerețe mi se împlineau acum: seninul ocean

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
patrie, zici? Ei bine, corabia mea e goală și se îndreaptă spre larg. Vezi-ți de drumul dumitale, așadar, iar eu o să-mi văd de-al meu. Hai, băieți, toate pînzele sus, în bătaia vîntului! Și astfel, în timp ce o corabie luneca vesel, mînată de briză, cealaltă lua îndărătnic vîntul în piept; cele două corăbii se despărțiră; echipajul de pe Pequod se uita lung, cu jale, la Burlacul , dar oamenii acestuia erau prea ocupați cu petrecerea lor ca să mai arunce o privire în

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
ăsta mă ia, zău, drept căpitanul cocoșat al unui vas de cabotaj! Auzi, să dea jos verga gabierului mare! Nu. limbricule, află de la mine că cele mai înalte catarge sînt făcute pentru vînturile cele mai cumplite, iar catargul creierului meu lunecă acum printre nori. Să-i dau jos pînzele? Numai fricoșii își dau jos pînzele din cuget pe vreme de furtună. Ce-i gălăgia asta, colo sus? Ar putea să mi se pară ceva sublim, dacă n-aș ști că e

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-l mînau, în răspăr, alizeele ce băteau statornic pe-acolo - toate acestea păreau să fie preludiul ciudat de calm al unei furtuni năpraznice. în cele din urmă, vasul se apropie de hotarul zonei de vînătoare de la Ecuator și, tocmai cînd luneca, în bezna adîncă de dinaintea zorilor, pe lîngă un mănunchi de insulițe stîncoase, echipa de cart - comandată atunci de Flask - tresări la auzul unui strigăt atît de plângăreț și de nepămîntesc îaidoma gemetelor abia articulate ale fantomelor inocenților masacrați de Irod

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
dusă de ele; tot timpul, catargele și vergile ei erau înțesate de oameni, aidoma a trei cireși falnici, în care s-ar fi cocoțat o puzderie de copii la vremea culesului. Se vedea însă, după felul împleticit și șerpuitor cum luneca pe apă, că această corabie care parcă plîngea cu lacrimi de spumă, rămînea fără mîngîiere. Rahila își plîngea copiii pierduți. Capitolul CXXVIII CABINA Ahab dă să iasă pe punte, dar Pip îl apucă de mînă, ca să-l urmeze. Ă Băiete

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
bătrîne! Vezi asta? spuse căpitanul corabiei străine, arătînd spre sac. Voi înmormînta doar pe unul dintre cei cinci voinici, care mai erau încă în viață ieri, înainte de căderea serii. Doar pe ăsta îl înmormîntez, ceilalți au fost îngropați de vii - luneci peste mormîntul lor. Apoi, întorcîndu-se către oamenii din echipajul lui: Sînteți gata? Așezați scîndura pe parapet și ridicați cadavrul. Așa. O, Doamne! Și, înaintînd spre sac, cu mîinile ridicate, adăugă: Ă Fie ca în viața de apoi... Ă înainte! Cîrma

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
azur atotînvăluitor. Atîta doar, că aerul, parcă îngîndurat, era străveziu și pur, ca obrazul unei fecioare, pe cînd marea robustă și bărbătească fremăta, înălțîndu-și valurile puternice, lungi și stăruitoare, ca pieptul lui Samson în somn. Ici și colo, pe sus, lunecau aripile albe ca neaua ale unor păsărele imaculate: ele păreau gîndurile; duioase ale aerului - stihia feminină - dar în adîncuri, prin albastrul fără fund al apelor, se vînzoleau leviatanii puternici, espadonii și rechinii - gîndurile aprige, tulburi și ucigașe ale oceanului masculin

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
în vînt! Așa, ține-o așa, omule!... Uite-i coada! Ba nu, e doar apa neagră a mării! Gata-s ambarcațiunile? Pregătiți-vă, pregătiți-vă! Domnule Starbuck, dă-mă jos, mai jos și mai jos! Mai repede, mai repede! Și, lunecînd prin văzduh, coborî pe punte. Ă Se duce drept sub vînt, domnule căpitan! exclamă Stubb. Se depărtează de noi, deși încă n-a avut cum să ne vadă corabia. Ă Tăcere, omule! Fiți gata să brațați! Cîrma, banda! Brațați, brațați

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
fi tras un covor peste valuri sau parc-ar fi fost o pajiște întinsă sub cerul senin al amiezii. în cele din urmă, vînătorii cu răsuflarea tăiată ajunseră atît de aproape de prada lor neștiutoare, încît îi văzură limpede cocoașa scânteietoare, lunecînd pe apă ca o insulă înconjurată de un cerc de spumă verzuie și subțire, aidoma unui brîu de lînă. Văzură de asemenea întinsa rețea a ridurilor ce se încrucișau pe capul enorm al balenei, întrezărit dincolo de cocoașă. în fața ei, foarte

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
în jurul ei. Nu-i de mirare că unii vînători, fermecați și ademeniți de atîta frumusețe senină, se încumetaseră s-o atace, pentru a descoperi, însă, curînd, că seninătatea aceea nu-i decît veșmîntul unui uragan funest! Calmă, ademenitor de calmă, luneci tu, balenă, sub ochii acelora care te privesc pentru prima oară, fără să știe cîți au fost ademeniți astfel și omorîți de tine, mai înainte! Așa luneca Moby Dick pe apele line ale mărilor tropicale, printre valurile ce-o aplaudau

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
seninătatea aceea nu-i decît veșmîntul unui uragan funest! Calmă, ademenitor de calmă, luneci tu, balenă, sub ochii acelora care te privesc pentru prima oară, fără să știe cîți au fost ademeniți astfel și omorîți de tine, mai înainte! Așa luneca Moby Dick pe apele line ale mărilor tropicale, printre valurile ce-o aplaudau parcă, pline de încîntare - așa luneca, încă ascunzîndu-și grozăvia trupului scufundat și hidoșenia fălcii sale cumplite. Dar în curînd, partea din față a trupului se ridică încet

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
care te privesc pentru prima oară, fără să știe cîți au fost ademeniți astfel și omorîți de tine, mai înainte! Așa luneca Moby Dick pe apele line ale mărilor tropicale, printre valurile ce-o aplaudau parcă, pline de încîntare - așa luneca, încă ascunzîndu-și grozăvia trupului scufundat și hidoșenia fălcii sale cumplite. Dar în curînd, partea din față a trupului se ridică încet din apă și, o clipă, întreagă această făptură marmoreană se arcui în văzduh, întocmai ca podul natural din Virginia

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cele două copastii firave se îndoiră și se rupseră, în vreme ce balena își abătea ca pe o foarfecă enormă ambele fălci peste ambarcațiune, tăind-o în două, pentru a se închide la loc repede, în mare, undeva, între jumătățile plutitoare. Acestea lunecau una lîngă alta; ca niște epave, cu marginile căzute în apă; oamenii din epava de la pupa se agățau de copastie, încercînd să se țină de babaici. în momentul cînd ambarcațiunea încă nu fusese tăiată în două, Ahab - care ghicise, primul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
știința lui care-i spune că a ajuns, să zicem, la nouăzeci și trei de leghe și-un sfert depărtare de ținta propusă? Rezultă din cele de mai sus că vînătoare de balene ridică numeroase probleme delicate și dificile. Corabia luneca repede, lăsînd în urma ei o brazdă adîncă, aidoma celei pe care-ar despica-o într-un cîmp o ghiulea de tun, trasă aiurea. Ă Pe legea mea, exclamă Stubb, viteza asta ți se urcă de pe punte în picioare și-ți

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Moby Dick, fă-ți cel din urmă salt către soare! strigă Ahab. Ceasul tău a sunat, iar harponul e gata! Toată lumea jos! Să rămînă doar unul dintre voi; în arborele trinchet. Ambarcațiunile! Fiți gata! Disprețuind grijelele prinse de sarturi, oamenii lunecară ca niște meteori pe punte, agățîndu-se de fungi și de straiuri, în vreme ce Ahab cobora el însuși destul de repede de la postul lui de observație. Ă Lăsați ambarcațiunile la apă! tună el, de îndată ce puse piciorul în noua lui ambarcațiune, pregătită în ajun

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
căpitane, căpitane! suflet nobil! Nu te duce, nu te duce! Uite, un om curajos plînge, îndurerat că nu te poate convinge... Ei? Ă La apă! răcni Ahab, smulgîndu-și mîna din aceea a secundului. Echipaj, fii gata! Peste o clipă ambarcațiunea luneca pe sub pupa corabiei. Ă Rechinii, rechinii! strigă un glas de la fereastra de jos a cabinei. întoarce-te, căpitane, întoarce-te! Ahab, însă, nu auzea nimic, deoarece el însuși tocmai striga ceva, astfel încît ambarcațiunea lunecă mai departe. Și totuși glasul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]