10,420 matches
-
dat seama că a suferit o transformare și când ochii i s-au deschis se scăldau cu dragoste în zalele de aur ale tânărului adonis. De bucurie că Magnolia a acceptat să mai rămână, Spiritul o alinta, pe cap o mângâia și cu flori îi împodobea cosițele,după care într-o stare emoțională deosebită i-a așezat pe cap o tiară. Spiritul o pregătea de mireasă iar Magnolia a primit totul ca pe o joacă de copii motiv din cauza căruia era
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
privire pe o pajiște de un verde crud. Mai încolo se întindea un tăpșan plin cu flori. Am plănuit o plimbare și, dacă lumina va dăinui fără vreo boare de vânt, poate voi culege flori de coada șoricelului și sunătoare. Mângâiam iarba pufoasă și parfumată, când după o denivelare își desfăta corpul o divă. Am ocolit locul mi-am continuat plimbarea prin iarba verde spre tăpșan . -Ei! ... unde pleci? Cine ești și mă rog de ce nu mă iei cu tine? a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
plânge, dar nu avea, ajutor cine să-i dea. -Hai mă Ducule, dă-i drumul jos, hai că întârziem, nu vezi ce frumos e, apa trebuie să fie tare caldă numai bine de scăldat. -Numai puțin așteaptă, zise Ducu, în timp ce mângâia apăsat spatele crud al pisicului, l-a prins brutal de cap întorcându-l cu fața către el. -Îți mai spun odată Ducule, dacă nu mergi te las aici și plec singur, a mai insistat Foliță. -Dacă te grăbești, du-te
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
imediat le-au lăsat la loc s-au închinat stăpânului și musafirei lui. Bătrânul crai, mândru de bogăția lui, a trecut pe la fiecare în parte, i-a îmbrățișat, iar ei și-au lăsat pe umărul lui gâtul. În timp ce el îi mângâia cu mâinile pe corp, ei își mângâiau stăpânul pe spate. După aceea bătrânul s-a uitat către cer și, cum era puțin timp după ridicarea soarelui de la orizont, a propus crăiesei: -Să mergem, că timpul își face datoria. Și acum
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
au închinat stăpânului și musafirei lui. Bătrânul crai, mândru de bogăția lui, a trecut pe la fiecare în parte, i-a îmbrățișat, iar ei și-au lăsat pe umărul lui gâtul. În timp ce el îi mângâia cu mâinile pe corp, ei își mângâiau stăpânul pe spate. După aceea bătrânul s-a uitat către cer și, cum era puțin timp după ridicarea soarelui de la orizont, a propus crăiesei: -Să mergem, că timpul își face datoria. Și acum pe care din cei șapte cai îți
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
răspuns cu ironie la rându-i craiul. -Bine, atunci o voi încăleca pe ea, arătând spre iapă și se îndreptă către aceasta. Când a ajuns în fața iepei i-a cuprins capul în brațe, cu o mână a prins dârlogii, a mângâiat greabănul, apoi și-a făcut avânt încălecând-o. Iapa s-a ridicat în două picioare pentru a-și verifica stăpâna a nechezat prelung, apoi și-a luat zborul către nori. Craiul s-a uitat la mânji și, cel alb a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
asta. -Bine, am înțeles cu toții. Acum așteptăm tratamentul tău, a mi adăugat Zvârluga. Toată trupa lui Căiță, în afară de Stup, era întinsă la pământ, dormind profund. Când i-a văzut în această situație câinele s-a speriat și a început să mângâie fața lui Căiță, tremurând. La un moment dat au dispărut toți și a simțit o mână pe spinare auzind șoapte. -Stup, nu mai tremura atâta, pentru că suntem cu tine. Pregătește-te să ataci namila. -Cum să procedez? -Începi să latri
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
soția nu a mai avut cuvinte. Un om sărac, cu haine ponosite, care trecea pe acolo, li s-a adresat: -Îmi trebuie un leu să-mi cumpăr un covrig... n-am mâncat de aseară ... SALVATORUL De pe bolta cerească sfântul soare mângâie plăcut iarba din ogradă iar peste nucul de lângă fântână, un vânt ușor leagănă încet frunzele care împrăștie miresme bogate de iod, în timp ce privighetoarea de pe creangă vestește că ziua va fi senină și însorită. Mama m-a trezit cu îndemnuri grăbite
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
sărăcia lui și prin prezența mea izgonesc singurătatea din viața lui, fie și pentru câteva minute, a devenit altul. Momentul a fost pentru el o clipă de eliberare din carapacea singurătății. În casa lui intrase o rază caldă ce-i mângâia sufletul, precum primăvara când razele soarelui trezesc la viață toate spiritele pământului, așa cum o simțim cu toții după frig și gheață. De aceea ochii i-au devenit deodată luminoși, scăldându-se într-o bucurie bogată de lacrimi, mâinile noduroase îi tremurau
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
eliberez nevinovat din acea clipă aparte pentru el, am dat ochii în jos și imediat i-am ridicat din nou. Profitând doar pentru o secundă când el se uita în oboroacă și-n căldare, pline cu nuci petrecându le și mângâindu-le cu mâinile lui mari, crăpate de muncă, am privit prin locuință. De afară am intrat într-o tindă goală, rece și neprimitoare, de unde printr-o ușă care scârțâia de m-a speriat, am intrat într-o cameră cu un
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
așa mare distanță. De multe ori am călătorit alături de nori și-mpreună cu ei visuri am făurit pentru că, cu fiecare zi care trecea, viitorul în prag îmi bătea. Nu puteam să mă laud decât cu faptul că Marea albastră am mângâiat-o dar plângeam că era și va rămâne tare departe. La trăirile mele din acele vremuri, ale sfintei copilării, m-am gândit și când am compus poeziile „Dorul,” „În noapte,” „Floare de nu te am uitat,” „Dialog în noapte,” „Strigăt
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
slavă Domnului, așa s-a întâmplat cum mi-a zis unchiul meu îmi era tare dor de locurile natale. Cu nostalgie îmi aduc aminte cum într-o zi, elev fiind, printr-o șoaptă însoțită de un zâmbet care mi-a mângâiat sufletul prin felul în care mi s-a adresat doamna învățătoare, m-a întrebat: „Dar ... ce ai, băiete, ai răbdare, imediat o să fie recreație și o să-ți trimiți gândul la stele dacă asta dorești, iar acum fii atent la lecții
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Mă-nchin”. Ca viața nopții să-mi coloreze sângele care încă din preadolescență îmi fierbea de dor de ducă și curiozitate, într-o noapte de august am fost martor la Marele spectacol. M-am putut ferici la lumina lunii care mângâia fețele lucrătorilor din lanurile de grâu, martor ocular pe câmpia de la Tricova, ocazie cu care am compus poezia „Marea simfonie,” pe care am închinat-o secerătorilor. Umbra mă urmărește de la naștere, din minunatul leagăn colorat cu peisaje neasemuite. Leagănul sfânt
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
este faptul, pe care nici știința pozitivă și nici psihologia, nu ni l-au demonstrat; că sufletele morților noștri sunt în legătură cu noi; caută să ni se facă cunoscute; ne mustră; ne ajută fără să știm și pricepem noi și ne mângâie, în vreme de necazuri și primejdie. Depășesc poate doctrina creștină despre "starea sufletelor", dar nu păcătuiesc câtuși de puțin, afirmând că existența lor și legătura dintre noi cei vii și ele. Însuși Biserica creștină afirmă aceasta, când face pomeniri pentru
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
teapa sa, Însă realistă și sinceră. — O treabă, repetă căpitanul. Ieșiseră În stradă și stăteau la soare, sprijiniți de zid, amândoi cu ulcelele În mână, uitându-se cum trec oamenii și echipajele pe strada Toledo. Saldaña Îl privi câteva clipe, mângâindu-și barba deasă și plină de fire cărunte, de vechi soldat, care Îi acoperea cicatricea unei tăieturi lungi mergând de la gură până la urechea dreaptă. — Mai adineaori ai ieșit de la mititica și n-ai para În pungă, zise. Peste nici două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Diego Alatriste. Guadalmedina schiță gestul de a-și duce mâinile la cap, ia căpitanul observă că simpla menționare a jupânului John Smith, oricine ar fi fost acesta, Îl făcea să pălească pe aristocrat. După o clipă, Álvaro de la Marca Își mângâie cu o mână barbișonul și Îl măsură din nou pe căpitan de sus În jos, uluit. — Ești incredibil, Alatriste. Făcu doi pași prin Încăpere, se opri iar, Îl privi În același fel. Incredibil. A vorbi de prietenie ar fi prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aveau să decurgă de aici. — Ești sigur că nu l-ai recunoscut pe nici unul din mascații care ți-au comandat treaba asta? — V-am mai spus, domnia voastră: păreau oameni importanți, Însă nici unul nu mi s-a părut cunoscut. Guadalmedina Își mângâie din nou barbișonul. — Nu erau decât ei doi cu tine În noaptea aceea? — Doar ei doi, după câte-mi amintesc. — Și unul ți-a zis să nu-i omori, pe când celălalt Îi voia morți. — Cam așa ceva. Contele se uită lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fi lesne descris cu ajutorul acelei definiții date ceva mai târziu spaniolilor de mareșalul francez Grammont: „Curajul le este aproape Înnăscut, ca și răbdarea În Încercări și Încrederea În momentele adverse... Domnii soldați nu prea se miră de nenorociri, ci se mângâie cu nădejdea unei Îndreptări grabnice a situației...“. Sau de o franțuzoaică, Madame d’Aulnoy, când spune: „Îi vezi expuși vremii rele, mizeriei; și, În pofida acestora, mai curajoși, mai semeți și mai orgolioși decât În bogăție și belșug“... Pe cuvânt că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
căpitan. Un al șaselea simț, semănând cu fâșâitul metalic al unui tăiș de spadă petrecut peste o piatră de ascuțit, Îi sugeră cea mai mare prudență. — Nu. Niciodată. — Niciodată? — Întocmai, Excelență. — Nici măcar pe stradă, la vreo ceremonie? — Păi... căpitanul Își mângâie cu două degete mustața, dând impresia că se străduiește să-și amintească, poate că da, pe stradă... Adică pe Strada Mare, sau prin preajma Ieronimilor, știu eu, prin locurile acelea... Dădu din cap afirmativ, cu o presupusă și deliberată franchețe. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
treceau anii. După patru ani în clasele primare, spre marea mea părere de rău, a trebuit să trec în cursul elementar, unde nu se mai scotea nici un sunet. învățătoarea și cu mine am plâns pentru ultima oară împreună. I-am mângâiat părul creț și am consolat-o. Mă cocoșam și sufletește. în timpul pauzelor alergam fără rost de colo colo, strigând cu toată forța plămânilor mei, ääääää sau iiii sau ööööö, la fel ca și ceilalți. Și participam la glumele triviale despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
ține de mână. Mâna lui e netedă și caldă. Văd pentru ultima oară mâinile bunicului. Odinioară erau boante și brune ca niște rădăcini cioturoase. Acum sunt palide și cenușii ca oasele. Niciodată nu vor mai săpa pământul ca și cum l-ar mângâia. Ele se cufundau adânc în humusul trecutului, pentru a sili timpul s-o ia înapoi. Dar timpul le-a aruncat la o parte. Noi renunțăm la trecut, dar trecutul nu renunță niciodată la noi. Noi doi - parlamentara și cu secretarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
abuzul puterii asupra scriitorilor este abuzul scriitorilor împotriva lor înșiși. Ca acum, la jubilee și ceremonii de comemorare și manifestări de tot felul! în final, după ce coborâse de pe calul de rasă puternic și stătea alături, bătându-l pe grumaz și mângâindu-i botul, a spus: Așa merg lucrurile. Și în Germania, în timpul acelei scurte călătorii, care mai apoi s-a dovedit a fi ultima noastră aventură comună, am continuat să întrebăm de Biblia lui Doré, ediția care nu avea decât gravurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
matur, căci suferința este o experiență prin care nimeni nu poate trece fără urmări..., dar asta era. Stând în preajma ei zi și noapte, Arm îi istorisea propria ei copilărie cu atâtea și atâtea pățanii înduioșătoare și pline de învățăminte, o mângâia și îi promitea solemn că avea s-o învețe și pe ea, cât de curând, să picteze icoane pe sticlă. Ba, dacă dorea, avea să-l inițieze în această taină și pe zburdalnicul acela de prieten al ei, care verile
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
nu fie normal să și dai, cu aceeași măsură? O frunză purtată de vânt se așeză în părul Armancăi. Bart întinse mâna să o ia și un val de emoție și de căldură îl cuprinse. Cât ar fi vrut să mângâie pletele acelea de abanos, cât ar fi vrut să mângâie obrazul Armancăi!... Păpușa de carton Amintirile își au rostul lor în viața orișicui. Într-o zi, când Arm de-abia îi călcase pragul și îi dăduse de veste că urma
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
frunză purtată de vânt se așeză în părul Armancăi. Bart întinse mâna să o ia și un val de emoție și de căldură îl cuprinse. Cât ar fi vrut să mângâie pletele acelea de abanos, cât ar fi vrut să mângâie obrazul Armancăi!... Păpușa de carton Amintirile își au rostul lor în viața orișicui. Într-o zi, când Arm de-abia îi călcase pragul și îi dăduse de veste că urma o nouă serie de exerciții grele, Bart o privi zâmbind
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]