KorAP: Find »[drukola/base=maică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...603 >

15,061 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

mama din baie. Foarte interesantă discuție cu un copil. — Discuție? se oțărăște el. E adevărul gol-goluț - și în clipa următoare se pornește să tropăie furios prin casă, răcnind în gura mare. Pălăria, că întârzii, unde mi-e pălăria? Între timp, maică-mea intră în bucătărie și-mi servește privirea ei de sfinx, răbdătoare, eternă, atotștiutoare... și așteaptă... în curând el revine în antreu, gemând, cu o mutră chinuită, de-a dreptul apoplectică: — Unde mi-e pălăria? Unde-i pălăria aia? Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Dar în Europa, unde...? apucă el să mai strige în momentul când taxiul demarează de lângă bordură. — Nu știu unde, strig eu după el, dând voios din mână în semn de rămas-bun. Am treizeci și trei de ani și, în sfârșit, m-am eliberat de maică-mea și de taică-meu! Pe o lună de zile. Dar cum o să-ți știm adresa? Bucurie! Pură bucurie! — N-o s-o știți! — Dar dacă în timpul ăsta...? Dacă ce? izbucnesc eu în râs. Dacă ce anume vă mai sperie acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
anticiparea nerăbdătoare a acestui eveniment, asta iar e altceva. Dar, de bună seamă, înțelegi treaba asta, doar asta ți-e meseria. Spuneam că detaliul care-mi place mie cel mai mult la sinuciderea lui Ronald Nimkin e biletul pe care maică-sa l-a găsit prins cu un bold de cămașa lui de forță încăpătoare, cămașa lui sport spălată și apretată gigea. Știi ce scria? Ghici. Ultimul mesaj al lui Ronald pentru mămica lui? Hai, ghici. Te-a căutat doamna Blumenthal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
De ce, oare? Într-un fel, băi, Bulă, pentru tine i-am dat la țurloaie! — ...mușcătura de om e mai rea decât mușcătura de câine, știai asta, băi? Ieși imediat de sub pat! Auzi ce-am zis? Ceea ce i-ai făcut tu maică-tii e mai grav decât ceea ce ar putea să-i facă un câine! Iar răgetele lui sunt atât de zgomotoase și de convingătoare, încât soră-mea cea de obciei placidă o tulește în bucătărie, scoțând pe gură sughițuri de spaimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de ce n-o fi chemând caraliii să mă trimită la școala de corecție? „Alexander Portnoy, în vârstă de cinci ani, prin prezenta sentință, ești condamnat s-atârni spânzurat de gât până mori, pentru refuzul de a-ți cere iertare de la maică-ta.“ Ai crede că băiețelul care-și lipăie cuminte lăpticul și face baie cu rățușca și vaporașele plutind în cadă e cel mai căutat criminal. Or, de fapt, în casa asta noi jucăm o farsă inspirată din Regele Lear, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
cel Mare? Ia zi, dragule, n-ai văzut unde mi-am pus tarhonul? Poftim, mamă, iată-ți micul gentleman sărutându-se pe buze cu cineva pe nume Sheldon! Din cauza sosului cu mirodenii! Știi ce-am citit în Cosmopolitan? îl întreabă maică-mea pe taică-meu. Că există femei homosexuale. — Ei, hai, mormăie Tata Ursu’, ce mai sunt și porcăriile astea - mizeriile astea?... — Jack, termină, te rog, că doar nu inventez. Am citit în Cosmo! O să-ți arăt articolul! — Ei, hai, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mai pasă, cui îi mai pasă... Bleah! Dezgustător. Ce Dumnezeu, chiar în pălărie?! Ven der puț șteit! Ven der puț șteit! În pălăria pe care o poartă pe cap! Îmi vine în minte așa, din senin, cum m-a învățat maică-mea să mă piș stând în picioare! Uite, n-ar fi exclus ca tocmai asta să fie informația de care aveam nevoie, cheia care ne va arăta ce anume mi-a determinat caracterul, ce anume mă face să mă simt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
cumva că o doză de bun simț? O doză de decență? Să-mi fi venit mintea la cap, cum se zice? Ei bine, unde mi-or fi fost mințile în după-amiaza când, venind acasă de la școală, am găsit-o pe maică-mea plecată și frigiderul aprovizionat cu o bucată zdravănă, purpurie, de ficat crud? Cred că ți-am mărturisit deja chestia cu ficatul pe care l-am cumpărat de la măcelărie și pe care l-am cordit în spatele în spatele unui panou publicitar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
accese de plâns atât de urâte că doctorul Izzie a trebuit să fie chemat de câteva ori să-i facă o injecție, să-i calmeze crizele de isterie... Perdelele, însă... Perdelele sunt din dantelă sau cu altfel de „zorzoane“, ceea ce maică-mea numește în derâdere „gustul goiș“. De Crăciun, când școlile sunt închise și pot ieși la patinaj seara, după ce s-au aprins luminile, văd beculețele care clipesc în brazii din spatele perdelelor creștine. Nu pe strada noastră - Doamne ferește! -, nici pe Leslie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
dă mâna să lase orice cântece vor ei să se reverese pe străzi fără să-i împiedice nimeni. O, America! America! O fi însemnat ea pentru bunicii mei străzi pavate cu aur, o fi însemnat ea pentru taică-meu și maică-mea un pui la fiecare masă, dar pentru mine, pentru copilul ale cărui amintiri timpurii se leagă de Ann Rutherford și Alice Faye, America e o șikse cuibărită la brațul tău, care murmură șoapte de dragoste dragoste dragoste dragoste dragoste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
se mânjească! Iisuse, ia te uită cu câtă candoare mănâncă dulciuri între mese! Ce fete! Plin de nesăbuință și impetuozitate, cer și eu o ceașcă de ciocolată și mă apuc să-mi distrug pofta de mâncare de la cină, pe care maică-mea (parcă-i o păpușă învârtită cu cheia, femeia asta!) o servește prompt la ora cinci jumate fix, când intră pe ușă taică-meu, „mort de foame“. Apoi mă țin după ele în jurul lacului. Pe urmă se risipește, în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
importantă, sub numele de Johnny „Geronimo“ Girardi. Tatăl ei lucrează peste zi ca taximetrist, iar noaptea la volanul unei mașini a Mafiei - acum e dus undeva cu niscai gangsteri și n-o să se-ntoarcă acasă decât în zori, cât despre maică-sa, nu e cazul să ne facem griji, fiindcă-i moartă. Perfect, Smolka, perfect, mai în siguranță de-atâta nici că mă puteam smți. Acum nu mai am absolut nici un motiv de îngrijorare, în afară de cauciucul pe care îl car în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
din plastic, zic eu izbucnind în hohote de plâns. E chiar a mea. M-am umplut de sifilis, de la o italiancă de op’șpe ani din Hillside și-acum nu, nu, nu mai am p-p-p-penis! — Puțulica, se-apucă să zbiere maică-mea, pe care i-o gâdilam eu ca să facă pișulică! — N-O ATINGEȚI, NU MIȘCĂ NIMENI! strigă tata, căci mama pare gata să se prăvălească pe podea, asemenea unei văduve în mormântul răposatului ei soț. Chemați Societatea de Caritate... — Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
În timp ce eu unul îngheț în igluul meu, Mandel fierbe în suc propriu - și și-o miroase. Mirosul unui trup de negru mă umple de compasiune, de „proză poetică“ - cu Mandel sunt mai puțin indulgent; „îmi face greață“ (cum zice și maică-mea vorbind despre el), ceea ce nu vrea să-nsemne că el ar fi, în ochii mei, un tip mai puțin carismatic decât Smolka. Are șaișpe ani și e evreu, ca și mine, dar cu asta se termină orice asemănare între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
înnebunesc pe fetițele din Paris? Smolka, cel care înota în bazinul din Parcul Olimpic, încă e-n viață și el? Și, pe deasupra, a ajuns profesor la Princeton? Oare la ce facultate, la limbi clasice sau la astrofizică? Parcă ai fi maică-mea, măi, Ba-ba-lu. Poate vrei să zici că-i și el, acolo, instalator sau electrician. Că eu, unul, n-o să cred asta nici în ruptul capului! Pentru că, în străfundul kișkelor mele, în adâncul emoțiilor mele și-al credințelor mele străvechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de vină dacă orbesc! Da, într-un fel, el îmi pare principalul vinovat de toată această suferință și tulburare. Și, o, Doamne, îmi zic eu în timp ce apa rece îmi șiroiește pe față, cum o să le explic alor mei orbirea mea? Maică-mea își petrece, practic, jumătate din viață vârâtă în fundul meu, să-mi verifice consistența scaunelor - cum aș putea ascunde faptul că mi-am pierdut vederea? — Cioc, cioc, cioc, eu sunt, mamă - acest câine cumsecade m-a ajutat să ajung acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
texte inventate de el ca să se afle în treabă. Companiile de asigurări nu se bagă în afaceri ca să piardă bani - când zic ceva, măi Alex, apăi zic adevărul! Iar acum, pe urmele înțeleptului de taică-meu, hop și înțeleapta de maică-mea: — Te rog frumos, ca să nu-mi pierd somnul pe următorii patru ani, promite-mi un singur lucru, îndeplinește-i mamei tale această unică dorință și niciodată n-o să-ți mai ceară nimic: când ajungi în Ohio, promite-mi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
în regulă, nu-ți face griji, o să ai loc cât vrei: imediat ce pun telefonul în furcă, mă duc să mă sinucid. Ce nevinovat e Milty al nostru! Cât de uluit trebuie să fie acolo, în Yokohama, când o aude pe maică-sa făcându-i o declarație ca asta! Drăguțul, pasivul de Milton, nu-i așa că n-ai face rău nici măcar unei muște, măi, tatele? Îți repugnă vărsarea de sânge, nici n-ai concepe să lovești o altă persoană, darămite s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
ei nu sunt victimizați în felul sau din motivul pe care și-l imaginează ei. Răspunsul meu li se pare duplicitar. Și mie mi se pare duplicitar. Îmi zic în sinea mea „Ar înghiți mâncarea dacă ar încăpea pe mâna maică-mii“ și între timp îmi exprim toată înțelegerea pentru impasul în care au ajuns. Ei însă nu vor să părăsească biroul până când nu discută cu „primarul“, tot așa după cum mai devreme au refuzat să părăsească biroul asistentului social până când nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
numai și numai pentru că e portorican. — Es contrario a la ley discriminar contra cualquier persona, îmi citește el din ghidul bilingv al Șanselor Egale, scris chiar de mine! Iar în acest moment sună telefonul. Portoricanul zbiară la mine în spaniolă, maică-mea mă amenință cu cuțitul în copilărie, iar secretara mă anunță că domnișoara Reed mă caută la telefon. Pentru a treia oară în ziua aceea. — Mi-e dor de tine, Arnold, îmi șoptește Maimuța. — Mă tem că-n clipa asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
nu chiar „în urmă“: în fiecare dimineață, la trezire, mă uit năuc la pătura străină din mâinile mele și la dispariția uneia dintre ferestrele „mele“; rămân mâhnit și nedumerit clipe-n șir în fața acestei transformări la care mi-a supus maică-mea dormitorul) - comit fapta cea mai vădit sfidătoare a vieții mele: în loc să mă duc acasă în prima mea vacanță studențească, iau trenul de Iowa, să-mi petrec Ziua Recunoștinței alături de Dovlecel și de părinții ei. Până în septembrie nu ajunsesem niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Știi chestiile astea? Sunt sigur că nu poate fi vorba de iarnă), de pe crengi i se desprind păstăi lungi, în formă de semilună, cu niște semințe mici și tari. OK. Iată un adevăr științific legat de copacul nostru, comunicat de maică-mea, Sophie Linnaeus: Dacă sufli bobițele alea printr-un pai, poți scoate ochi cuiva, să-l lași orb pe viață (AȘA CĂ SĂ NU FACI NICIODATĂ UNA CA ASTA! NICI MĂCAR ÎN GLUMĂ! ȘI DACĂ ÎȚI FACE ȚIE CINEVA UNA CA ASTA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
hotărăsc dacă să mă așez sau nu pe colac. Nu e o chestiune de igienă, sunt convins că locul e curat, imaculat în felul lui antiseptic propriu goiș: întrebarea e dacă mai păstrează căldura vreunui dos de-al Campbell-ilor - al maică-sii! Al lui Mary! Care-i mama lui Iisus Hristos! Ce-ar fi să pun totuși un pic de hârtie pe colac, măcar de dragul familiei mele: nu mă costă nimic, și-apoi, cine-o să mă știe? O să mă așez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
hai, băieți, hai! Uite cum pierd prilejul să mă dau mare sculă în tribună și să mă rup în figuri! Să-mi arăt limba spurcată, sarcastică și batjocoritoare! Și, după meci, o să pierd masa festivă de Ziua Recunoștinței pregătită de maică-mea, descendenta asta pistruiată și roșcovană a unor evrei polonezi! Ah, ce-o să le mai piară sângele din obraji, ce liniște de moarte o să se aștearnă când o să ridice copanul uriaș și-o să strige „Poftim! Ghici pentru cine-i!“, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
furnicături numai la auzul numelui de „Eleanor Roosevelt“. O fată ce se jucase pe genunchii lui Wendel Willkie la Hobe Sound, în Florida, în 1942 (în timp ce taică-meu se ruga pentru FDR de Rosh Hashanah și de Yom Kippur, iar maică-mea îl binecuvânta de fiecare dată când aprindea lumânările de vineri seara). Senatorul de Connecticut fusese coleg de cameră cu tăticul ei la Harvard, iar fratele ei, „Burdihan“, absolvent la Yale, era angajatul Bursei din New York și (ce noroc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]