2,843 matches
-
mână și cu scrisul ei, un aviz În care se anunța sfârșitul irevocabil și fără drept de prelungire a unui om, fusese returnat la punctul de plecare, În această sală rece unde autoarea și semnatara scrisorii, așezată, Înfășurată În lințoliul melancolic care Îi este uniformă istorică, cu gluga dată peste cap, meditează la ceea ce s-a Întâmplat, În timp ce oasele degetelor sale, sau degetele sale de oase, bat darabana pe tăblia mesei. Se surprinde un pic dorind ca scrisoarea trimisă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
gurile norilor joși, strivindu-ne capota ca niște urși uriași, biciuindu-ne parbrizul, îmi ating încordată tălpile, mi se părea că funii nevăzute mi se încolăcesc în jurul lor, trăgându-mă în prăpastie, iar de deasupra capului mă atrage magnetul cerului melancolic, încă un suflu abrupt și balanța eternă a terorii dintre ceruri și pământ se va face fărâme, iar eu voi rămâne suspendată în neant, la răscruce, ca atunci când eram mică și atârnam între mama și tata. Când ajungem, sar direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
așa încep zilele acestea cu hamsin 1, asemenea unui copil născut frumos, dar care se urâțește în numai două ore. Copacii se leagănă în bătaia vântului, mai întunecați decât cerul, fiecare mișcându-se în felul său, exact ca oamenii, chiparoșii melancolici, plopii care dansează ca niște tineri emoționați, cu puțin înainte de răsăritul soarelui, întunericul se retrage, mai trage cu ochiul doar dinăuntrul caselor, dindărătul ferestrelor întunecate, învăluind somnul greu al oamenilor ca niște petice negre. Ridic ochii spre est, nori singuratici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iar tu ești speriat de moarte, dar, în clipa în care mă întind să apuc telefonul, începe să sune, ridic receptorul, în prima clipă nu recunosc vocea, vocea pe care o cunosc cel mai bine pe lumea aceasta, răgușită și melancolică, cu un firicel subțire și nou de regret, Naama, eu sunt, spune el, ce faci? Cum de nu îl recunoscusem pe Udi, era ca și cum nu mi-aș fi recunoscut propria voce, iar el spune, m-am întors, și imediat completează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o parte și apoi scotea cîrligul pe partea cealaltă, le lega botul pe fir și apoi Înnoda bine cîrligul ca să nu alunece, și-n felul Ăsta momeala aluneca așa cum trebuia, fărĂ să se-nvîrtească. Tipu’ era un negru adevărat, deștept și melancolic; avea niște mărgele voodoo albastre prinse la gît pe sub cămașă și purta pe cap o pălĂrie veche de paie. Ce-i plăcea să facă mai mult și mai mult cînd se afla pe vas era să doarmă și să citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
altul, deși mă cam îndoiesc. Mi-a trimis un mesaj siropos, ciripește Daisy fericită. Vreți să vedeți? Nu, mulțumesc! zicem eu și Davey, în același timp, cu o expresie de dezgust. —Ei, nu e chiar așa de deocheat... răspunde Daisy melancolică. Clatin din cap. Evident, vrea să ne arate dovada pe care se întemeiază fericirea ei, dar n-am chef de mesaje porcoase. Barmanul îi întinde berea lui Daisy, după care ciocnim toți trei. Să fim fericiți, zice ea, făcându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
atât. E îndrăgostit de Daisy și i-ar plăcea s-o aibă numai pentru el. Bietul Davey. N-are nici cea mai mică șansă să fie cu ea. Până și Finn are mai multe atuuri: e inteligent, uneori un pic melancolic, trecut prin viață. Davey este puternic, tandru și previzibil, calități pe care Daisy le-a repudiat constant în viața ei amoroasă. Și, oricât mi-ar fi Davey de drag, trebuie să recunosc că nu e tocmai o frumusețe. Daisy întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aveau același stil de viață, dar că ea nu putea renunța la mine, că nu voia să mă piardă și că trebuia neapărat să fie din nou cu mine. A fost întotdeauna extraordinar să fac dragoste cu ea, adaugă Finn melancolic. Și tu ce-ai făcut? întreb eu, cu sufletul la gură, deși îmi puteam imagina continuarea. E singur în cameră și mi-e clar că suferă îngrozitor. Dacă s-ar fi împăcat cu Vanessa, ar fi fost în extaz. Finn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fals. Noapte bună, Casaubon.” 11 Sterilitatea lui era infinită. Ținea de extaz. (E.M. Cioran, Le mauvais démiurge, Paris, Gallimard, 1969, „Pensées étranglées”) Conversația de la Pilade Îmi oferise, din Belbo, fața lui exterioară. Un bun observator ar fi putut intui natura melancolică a sarcasmului lui. Nu pot spune că era o mască. Mască erau poate confidențele cărora li se lăsa pradă În secret. Sarcasmul lui afișat În public dezvăluia În fond melancolia lui cea mai adevărată, pe care În taină el Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
s-o fac pe taximetristul pentru femeia vieții nu știu cui”. „Prostule”, zise ea cu duioșie și-l sărută pe obraz. 36 Permiteți-mi, până una-alta, să-i dau un sfat viitorului sau actualului meu cititor, care ar putea fi efectiv melancolic: nu trebuie să citească simptomele sau prognozele din partea ce urmează, ca să nu rămână tulburat de ele și să nu tragă de aici mai multe pagube decât foloase, aplicând ceea ce citește la el Însuși... cum fac cei mai mulți dintre melancolici. (R. Burton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fi efectiv melancolic: nu trebuie să citească simptomele sau prognozele din partea ce urmează, ca să nu rămână tulburat de ele și să nu tragă de aici mai multe pagube decât foloase, aplicând ceea ce citește la el Însuși... cum fac cei mai mulți dintre melancolici. (R. Burton, Anatomy of Melancholy, Oxford, 1621, Introducere) Era evident că Belbo era legat Într-un fel de Lorenza Pellegrini. Nu știam cu câtă intensitate și de când. Nici respectivele fișiere din Abulafia nu m-au ajutat să reconstitui Întâmplarea. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
problemele mele, participam la conversație cu căldură. Ne-am lăsat târâți În jocuri dialectice, vorbind noi, În timp ce Wagner tăcea, uitând că aveam În mijlocul nostru un oracol. Și cu un aer absorbit și cu un aer prefăcut și cu un aer melancolic dezinteres și ca și cum ar fi intervenit În conversație nefiind În temă, Wagner zise ( Încerc să-mi amintesc cuvintele lui exacte, dar mi s-au săpat În minte, imposibil să mă fi Înșelat): „În toată activitatea mea n-am avut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sfaturile mele, poate mai mult la bunul meu simț decât la doctrina mea. E curios, știți, că printre adepții cercetărilor sapiențiale se găsesc uneori personalități ieșite din comun... Nu vorbesc de cei care caută veșnic consolări transcendentale sau de spiritele melancolice, dar chiar și de persoane cu știință profundă și de mare finețe intelectuală care, cu toate astea, se lasă În prada himerelor nocturne și pierd simțul limitei dintre adevărul tradițional și arhipelagul ciudățeniilor. Persoanele cu care mă Întrețineam puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu vreo explicație la clasă! Nu mai găseai nimic, poate doar niște pateuri sfărâmate și ceva Pepsi pe fundul unei sticle. Bineînțeles, cei care aveau prieteni, amanți sau amante, își permiteau să vină la masă cu pas elegant și mină melancolică - porția lor era pusă deoparte! Ceilalți trebuia să se uite mereu la ceas, să se facă de râs în fața elevilor care chicoteau - lu’ ăsta îi ghiorăie mațele, sigur ne dă drumu’ mai repede să prindă ceva de băgat sub nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și arhi-suficient, pentru care își căpătase acesta supranumele primar, de Vierme. Pe holul întunecat, în jurul becului suspendat și dintotdeauna defect, pluteau aburii înăbușitori, cu iz de lipie crudă și mucegăită, de la patiseria învecinată cu care prietenul lor împărțea același spațiu melancolic și sordid și care își vindea ieftin doritorilor puțina producția curentă, adică foi de plăcintă, foi waffé și cornete de înghețată, pe un gemuleț deschis, în partea opusă a fundației clădirii, direct în stradă. Cu pași siguri, trădând o îndelungată
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
circumferință ardea o duzină de becuri electrice țuguiate, precum flăcările înghețate ale lumânărilor și care trimiteau mănunchiuri de răsfrângeri reci și tainice, în unda eterică a cristalului neguros, venețian. Fapt remarcabil, pe peretele din stânga se înșiruiau, într-un cortegiu enigmatic, melancolic, reflectat extra-mundan de apele oglinzii chintesență a penitenței refulate, reproduse în ulei, pe pânză cele trei Magdalene ale lui La Tour: Magdalena Fabius, Magdalena Terff, Magdalena Wrigshtsman... "... J'avais eu, comme toi, la chevelure blonde, Les brillants de mes yeux
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
privește posomorât. Ploaia bibiuiește nemiloasă pământul trudit. Copacii și pădurile stau nemișcate în așteptarea iernii. Ei au rămas singuri și plâng. Fiecare frunză este o lacrimă căzută după căldura și lumina toamnei și după voiosul cântec al păsărilor. Codrul privește melancolic metamorfozele zilnice și regretă că nu știe unde s-a ascuns vesela verde dumbravă, în care forfoteau viețuitoarele, bucurându-se de belșugul verii și pitulând taine printre ramuri și frunzișuri, clădind un sfielnic templu al paradisului pe pământ. Acum, ca
Toamna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2370]
-
iar seara să se veselească și bătrânii la un pahar de băutură. Era ultima duminică din octombrie. În alți ani, la data asta, era frig și zloată; acuma pe cerul senin ca vara soarele galben lucea călduț, răspândind o lumină melancolică peste tristețea pământului. Hora începea pe bătătura dinaintea cârciumii, dar se întindea curând până în uliță, unde se înșirau fetele și femeile care priveau jocul. Așa, când se întîmpla să treacă vreo căruță ― foarte rar, câte una, două ― toată lumea, jucători și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tovărășia tânărului Herdelea parcă s-ar fi întors câteva clipe acasă. Vorbiră despre Laura, sora lui, și despre George, fratele ei, își aduseră aminte de Sîngeorz și numai de oameni și lucruri din Ardeal. Pe urmă își luă seama, zâmbi melancolic: ― Dar Gogu întîrzie cu arendașul lui... Ia să-i spunem c-ai venit! Întredeschise o ușă. De dincolo răspunse glasul lui Gogu: ― Gata, suflete scump... Apăru în deschizătură, văzu pe Titu: ― A, de ce nu m-ai vestit, puișor iubit?... Eu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deschizătura mare a verandei cu geamlâc albastru de deasupra intrării principale, trecură de asemenea la culcare. Cum prin geamlâcul verandei pătrundea lumina lunii pline, Titu se opri un moment în mijlocul holului și de acolo, întorcîndu-se spre Nadina și Grigore, zise melancolic, cum șade bine unui poet: ― Ce noapte divină! Nadina deschisese ușa iatacului ei. În lumina palidă a candelei se vedea patul mare, alb și cald, cu portretul ei deasupra. Grigore întrebă încet: ― Ești mulțumită, iubirea mea? ― M-am amuzat foarte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înserat, sosi Grigore. Se scuză că a lipsit atâta vreme și era vesel, parcă toate i-ar fi mers în plin. Înainte de cină spuse Nadinei că ar dori să-i vorbească. Simțind în glasul și în ochii lui o vioiciune melancolică, Nadina întrebă cu un zâmbet de ispitire: ― Vrei să mergem sus la mine? ― Nu, nu! protestă bărbatul, închizîndu-se brusc ca în fața unei primejdii. Se retraseră într-un salonaș unde Grigore zise liniștit și simplu: ― Iată ce-am hotărât definitiv! Că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
așa-i firea lucrurilor, că doar n-are să se facă nici ea călugăriță. Dar să se înhăiteze cu oameni bătrâni pe stradă, înseamnă că are dezmățul în sânge. ― Nu știu cum s-o fi purtat cu dumneata, domnule Titu, sfârși doamna Gavrilaș melancolic. Dar să nu te superi că am alungat-o. De stricate de-astea e plină lumea! Peste câteva zile, Titu, despărțindu-se spre seară de Belciug, alerga să ajungă mai repede acasă să primească pe Tanța, care-l anunțase de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar fi văzut nimic. O patrulă îi opri în dreptul bisericii, alta la cârciumă. La conac trăsura rămase în uliță. Grigore cu Titu și Isbășescu intrară pe jos, pe poarta cea mare cu columbarul. Perechi de porumbei albi se drăgosteau gângurind melancolic. Parcul cu aleile erau răvășite, ca și când ar fi trecut cirezi de vite sălbăticite. Altfel, însă, liniștea era așa de mare, că din uliță se auzi căscatul prelung al birjarului, urmat de o scuturare de clopoței a unui cal care-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
greu asupra fiecăruia. Parker, ținând în mâini două aruncătoare de flăcări, aruncă unul pe masa centrală. ― Unde era? întrebă Ripley răvășită. ― Am găsit-o acolo jos. În sala mare de repartiție a aerului sub cale, răspunse inginerul pe un ton melancolic. Nici urmă de el, nici sânge. Nimic! ― Dar creatura? ― La fel. Absolut nimic. Doar o gaură exact în complexul central de ventilație. Prin metal! Nu m-aș fi gândit niciodată că ar fi atât de puternică. ― Niciunul nu-și putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
oamenilor cînd scapă pe stradă ! Cîinii vagabonzi, săracii, sînt cumsecade, vă spun eu ! Nu toți, e adevărat, dar majori tatea. Avem și noi un maidanez care trăiește la intrarea în bloc, e așa de blînd, are un aer așa de melancolic !... Nu a mușcat niciodată pe nimeni, are casa lui - i-au pus niște vecine de la parter un coș în care doarme. Cîinele e și după sufletu’ omului... — Da’ pe mine tocmai a vrut să mă muște ! - îi arăt eu o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]