4,293 matches
-
și a artei. Încercare de estetică literară și artistică. A debutat ca filosof în „Revista contimporană” (1873), cu un studiu ce oscilează între spiritualism și pozitivism. Aproape în același timp cu V. Conta, el încearcă, timid, să pună bazele unei metafizici materialiste. Concepția sa estetică este eclectică, alăturând mecanic idei pozitiviste și idei aparținând esteticii transcendentale. Cu toate acestea, L. ocupă în epocă un loc distinct, prin larga răspândire, asigurată de cursurile sale universitare, a principiilor esteticii pozitiviste. Influențat de metoda
LEONARDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287778_a_289107]
-
de ființă. În încheiere, putem afirma, fără teamă de a greși, că ne aflăm în fața unei lucrări de referință în gândirea tinerei generații deschingată de opreliștile unei cenzuri îndobitocitoare, chiar dacă ne aflăm în Republica idioților aflată permanent sub zodia unei metafizici și idealizări a miturilor, în parte balsam pentru durerile trecerii și devenirii în nimic, dar într-un plan superior - un fals abominabil. Prefață în: Mihai Mocanu - Republica idioților, Editura TipoMoldova, Iași, 2005. PS. La 31 august 2005, materialul a apărut
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93032]
-
principal al lui Bousset este a cela de a fi identificat în mitul balaurului, una dintre principalele tradiții precreștine care au contribuit la formarea mitului creștin al Anticristului. De asemenea, cercetătorul german remarcă existența a două versiuni distincte: una apocaliptică (metafizică) și alta politică (tiranul de la sfârșitul istoriei). După cum am văzut mai devreme, abia în 1991 Gregory Jenks propune o critică semnificativă a lucrării cercetătorului german. Din perspectiva noilor cercetări, teza lui Bousset, în ciuda meritelor sale, este, în principiul său, eronată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În viziunea autorului, concepția anticristologică a Noului Testament ar fi superioară celei veterotestamentare. Rigaux a suferit influența teoriei lui Lagrange despre mesianismul iudaic. El face distincție clară între mesianismul iudaic, de factură politică și morală și mesianismul de factură esențial metafizică al creștinismului. Comparația implică doi termeni radical opuși, conținuți în Vechiul Testament, cel dintâi, și în Noul Testament, cel de‑al doilea. Între alte merite ale lui Peerbolte se numără și acela de a‑l fi reabilitat pe E. Lohmeyer, „denunțat” de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe propria piele” suferința eshatologică și, de aici, o întreagă serie de teme care stau sub semnul actualității: persecuția, martiriul, răbdarea, întârzierea parusiei. Aceste teme, lansate deja în De Christo..., primesc în noul context o semnificație mult mai profundă. O metafizică antipolitică Una dintre greșelile curente ale exegezei moderne constă în reducerea viziunii metafizice sau teologice a lui Hipolit la una de ordin politic, chiar riguros ideologică. Este evident că cele două scrieri de care ne ocupăm aici au și o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a oferit lumii timpului său o doctrină completă, elementară, fără îndoială, dar caracterizată în toate componentele sale de unitatea unui principiu intern și capabilă să satisfacă spirite însetate de logică și de armonie. Nu mai este vorba aici de o metafizică spiritualistă, oarecum vagă, ci este dezvoltată o întreagă istorie a religiei, este afirmată o întreagă morală, este organizată o întreagă filozofie, dominată de dogma Providenței”. Ne aflăm în fața „unei veritabile Summa a primilor ani ai secolului al IV‑lea”. Oricât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
altfel - de a trezi râvna pentru mântuirea sufletului. Adevăratul Învățător, Isus Cristos, este deja înlăuntrul omului (magister intus est). „Învățăturile externe sunt un ajutor, un îndemn la purtare de grijă. Amvonul celui care învață inimile este în cer.” (ibidem) Psihologizarea metafizicii creștine este, așadar, una dintre revoluțiile teologice realizate de Augustin. „El a așezat în noi înșine lupta creștină: inima noastră devine amfiteatrul luptei împotriva unor forțe interioare sufletului nostru; prințul acestei lumi devine prințul dorințelor, al dorințelor celor care iubesc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
semnificația personajului. Este vorba despre marea „revoluție semantică” înfăptuită de Origen și dusă la bun sfârșit de Augustin, cu complicitatea, trebuie spus, a lui Victorin de Poetovio și a donatistului Tyconius. Această viziune, pe care am putea‑o numi fie metafizică, în cazul lui Origen, fie psihologizantă, în cazul lui Augustin, conferă Anticristului un sens cu mult mai abstract și cu mult mai general, în care oricine se poate recunoaște de acum înainte: în momentul în care Origen identifică „pseudo‑Cristosul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Toc125451264" Figura și activitatea Anticristului (cap. 43‑64) PAGEREF Toc125451264 \h 155 HYPERLINK \l " Toc125451265" Rezumat și concluzie parțială PAGEREF Toc125451265 \h 162 HYPERLINK \l " Toc125451266" III. Comentariu la Cartea lui Daniel PAGEREF Toc125451266 \h 162 O HYPERLINK \l " Toc125451267" metafizică antipolitică PAGEREF Toc125451267 \h 164 HYPERLINK \l " Toc125451268" Succesiunea imperiilor PAGEREF Toc125451268 \h 165 HYPERLINK \l " Toc125451269" Roma ambivalentă: imagine a Anticristului și katechon PAGEREF Toc125451269 \h 167 HYPERLINK \l " Toc125451270" Persecuțiile PAGEREF Toc125451270 \h 169 HYPERLINK \l " Toc125451271" Imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
-mi perspectiva transcendenței și anulând, În felul acesta, angoasa perisabilului ființei mele ca trup și suflet, care mă umple de neliniște și de care doresc să mă eliberez. Între Eul sufletesc și Eul spiritual, sau Între latura psihologică și cea metafizică a persoanei mele, există latura sau puntea morală, care face posibilă legătura și trecerea de la psihologic la spiritual. Dimensiunea psihologică a ființei mele mă circumscrie limitativ la condiția de „persoană determinată”. Dimensiunea spiritual-metafizică a ființei mele mă deschide către starea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
gândește pe sine Însuși, printr-un act de interogație, Încercând să se autoexplice și să se autoînțeleagă, rezultă faptul că Eul este nu numai un centru spiritual al aparatului psihic, ci și motorul personalității, În care vom recunoaște, În spiritul Metafizicii lui Aristotel, acel „primum movens imobile” (Metafizica, XIIĂ. Dar, departe de a fi imobil, Eul personal este instanța cea mai activă a aparatului psihic, Întrucât el este sediul manifestării active a tuturor virtualităților acestuia și În jurul lui gravitează toate celelalte
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de interogație, Încercând să se autoexplice și să se autoînțeleagă, rezultă faptul că Eul este nu numai un centru spiritual al aparatului psihic, ci și motorul personalității, În care vom recunoaște, În spiritul Metafizicii lui Aristotel, acel „primum movens imobile” (Metafizica, XIIĂ. Dar, departe de a fi imobil, Eul personal este instanța cea mai activă a aparatului psihic, Întrucât el este sediul manifestării active a tuturor virtualităților acestuia și În jurul lui gravitează toate celelalte acte care pleacă de la el și se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
neliniștea interioară a ființei mele. Salvarea mea este raportată la o autoritate supremă, ale cărei virtuți morale sunt absolute și În care eu mă regăsesc. Prin aceasta, orice act de salvare va avea atât o semnificație morală, cât și una metafizică, spirituală. Pe ambele le voi proiecta În Persoana divină, În Dumnezeu, sfârșind prin a recunoaște că și eu sunt parte din el. Din acest moment, neliniștea care mă Închide va fi Înlocuită cu deschiderea pe care mi-o oferă speranța
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
temporal, omul aspiră către nelimitat, ca o perspectivă a unei deschideri metafizice În care, anulând limitele temporale, timpul să se Înscrie ca subordonat voinței umane și nu invers. Această răsturnare este ultima dimensiune a raportului dintre persoană și timp, cea metafizică. Pentru persoana umană timpul are o semnificație complexă, care reprezintă o temă importantă pentru Psihologia Morală. Dincolo de aspectele legate de psihologia vârstelor, se profilează un important aspect de Psihologie Morală. Fiecare persoană se percepe pe sine ca diferită În raport cu vârstele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dublând componenta rațională. Tipul german este, prin natura sa, un model uman introvert și sobru. Neliniștit interior, compensează această tensiune interioară printr-o atitudine reflexivă de tip idealist. Nevoia de expansiune, de autodepășire, de ieșire din realitate o sublimează prin metafizică, drept formă a trancendenței gândirii. Tipul german neliniștit și rațional iubește În primul rând ordinea și disciplina, spre deosebire de tipurile grec și latin care aspiră către libertate. Tipul slav Tipul slav are o complexitate particulară, se apropie de tipul german, dar
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
conscience. Aubier, Paris. 52. Jaspers, K. Philosophie. Springer, Berlin, 1986. 53. Jaspers, K. Psychologie der Weltanschauungen Springer, Berlin, 1960. 54. Jaspers, K. La culpabilité allemande. Ed. du Minuit, Paris, 1948. 55. Kant, I. Anthropologie. Paris, 1863. 56. Kant, I. Întemeierea metafizicii moravurilor - Critica rațiunii practice. Ed. Științifică, București, 1972. 57. Kotarbinski, T. Meditații despre viața demnă. Ed. Științifică, București, 1970. 58. Lavelle, L. De l’être. F. Alcan, Paris, 1932. 59. Lavelle, L. Le moi et son destin. F. Aubier, Paris
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
la Patañjali sau la Rishikesh, la felul În care izbutise fantasticul românesc În Domnișoara Christina și la ceea ce, cu siguranță, ar fi Înțeles, În iarna anului 1940, Nae Ionescu și prietenii cu care urma să se reîntâlnească, vorbind numai despre metafizică... Tot acum, profilarea mizei nuvelei, deloc alta - În Înfățișarea ei teoretică - decât pledoaria din 1937: „Cu săptămâni Înainte făcusem un examen sever de conștiință, și renunțasem la tutun, alcool, carne, cafea, ceai și toate celelalte. Nu Încerc acum să refac
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
aproape că a plagiat autorii, citatele și concluziile lui Lindqvist (pe care Îl citează deseori). Teozofia a mizat, pernicios, pe negarea tradiției retorice europene și asiatice, și a originilor epistemologice ale funcționării ei. În cel mai bun caz, din istoria metafizicii a preluat elemente disparate, un fel de categorii supuse refolosirii grosiere. Și totuși e de admis că problema rămâne considerabil mai complicată, recrudescențele teozofice sau măcar minime simpatii apărând pretutindeni unde mai degrabă nu te-ai aștepta. Chiar și Musil
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
te pândesc și „pe tine, care-ai crezut / Că toată murdăria acestei lumi / O poți șterge cu un singur vers” (Un singur vers). Demnă de interes este lirica erotică a lui S., al cărei punct forte constă în dezvăluirea unei „metafizici nedezlipite de peisaj, mulată pe trupul feminin” (Gheorghe Grigurcu). În Țărmul himerei (1998), A doua paranteză (1999) și Prizonier în deșert (2000) revin motivele anterioare, accentuate însă și ajungând, uneori, până la manieră. Însingurarea devine din ce în ce mai intensă, la fel și insinuarea
SCARLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
Luceafărul”, „Săptămâna”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Orizont”, „Ramuri”, „Steaua”, „Transilvania”, „România literară”, „Tribuna” ș.a. Două sunt orientările poeziei lui Ș. din volumele Florile norocului, Legenda umanității (1978), Columnele neamului (1982), Triumful vieții (1985) și Doina României (1989), reunite în ediția definitivă Metafizica dorului (2000): lirica de idei, prezentă îndeosebi în Legenda umanității, și lirica de inspirație folclorică, diseminată în toate cărțile. Cea dintâi e apreciată de Al. A. Philippide, care remarcă această „poezie de meditație gravă, fără emfază, solemnă cu măsură și
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
De la Dosoftei la Octavian Goga) (I-III, 1970, în colaborare cu Al. Piru). SCRIERI: Florile norocului, București, 1970; Legenda umanității, pref. Al. Philippide, postfață Mihai Beniuc, București, 1978; Columnele neamului, București, 1982; Triumful vieții, București, 1985; Doina României, București, 1989; Metafizica dorului, pref. Al. A. Philippide, cu scrisori inedite de Petru Caraman, București, 2000. Ediții, antologii: Flori alese din poezia populară. Antologia poeziei lirice, pref. Mihai Pop, București, 1960; ed. București, 2003; Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Basme populare
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
construit de el va anticipa metodă care aplică analiza cantitativa unui obiect definit anterior prin judecată de valoare. Așa cum s-a observat, „format pe o bună cunoaștere a limbajului poetic și a celui muzical, demersul său estetic tinde spre o metafizica a ritmului ca principiu de universalitate” (Ion Marcos). S. interpretează limbajul liric ca fiind separat de cel științific, „reciproc ireductibile”: „specifică unuia este omonimia infinită, tipică pentru celălalt este sinonimia, echivalentă, posibilitatea substituirilor”. Notația numerică a silabelor ce constituie un
SERVIEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289647_a_290976]
-
în consens cu poeții mai noi, redefinește mitologia orfismului. O populează, înainte de orice, cu vedeniile și cu jubilațiile sale de om tânăr. Cu 11 elegii lirica lui intră în faza reflexivă, conceptualizantă și intră primejdios în chiar inima metafizicului. O metafizică a poeziei, cum zice Marcel Raymond, nu a filosofiei. O încercare de a asuma totalitatea realului și de a da o justificare existenței. 11 elegii reprezintă, totodată, și o asumare a existențialului care vrea să înțeleagă totul și ceea ce macină
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Discursul postmodern (2002), T. cercetează scrieri ilustrative din perioada contemporană, individualizate prin „deconstrucția spațiului și timpului” (Cezar Baltag), „alegoria ca trop al postmodernității” (Marin Sorescu), „criza epistemologică - o consecință a incertitudinii ontice” (Nichita Stănescu), „deconstrucția reprezentării: preeminența limbajului” (Ana Blandiana), „metafizica clișeului și simulacrului” (Mircea Cărtărescu). A tradus, de predilecție din literatura americană, proză psihologică (Edith Wharton, William Dean Howells, Henry James) și proză fantastică (într-o cuprinzătoare antologie), dar s-a oprit și la scrieri SF (Isaac Asimov). SCRIERI: Scenarii
TUPAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290303_a_291632]
-
Iași, 1998, 87-92; Simion, Fragmente, III, 177-188; Radu Sorescu, Petre Țuțea. Viața și opera, București, 1999; ed. Craiova, 2003; Alex. Ștefănescu, Gândirea exclamativă, RL, 2000, 7; Cassian Maria Spiridon, Petre Țuțea și primirea certitudinii, CL, 2000, 6, 7; Constantin Albuț, Metafizica absolutului la Petre Țuțea, Iași, 2000; Răzvan Codrescu, De la Eminescu la Petre Țuțea, București, 2000, 213-224; Vasile C. Nechita, Petre Țuțea și provocarea sa economică, Iași, 2000; Popa, Ist. lit., II, 1056-1058; Cassian Maria Spiridon, Petre Țuțea și stilurile culturale
ŢUŢEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290316_a_291645]