2,177 matches
-
și îi spune Bunicii, cu reproș): Tu nu te gîndești la fericirea mea? FANE: Nu mi-am tăiat nimic. Dar măcar mi-am pansat urechea, să semăn puțin cu el. Cu Van Gogh. El s-a ocupat de floarea soarelui (mimează pictura dar Bunica nu înțelege). BUNICA: Treaba lui ce-a făcut Van Gogu al tău, dar eu să nu te prind cu semințe în casă! Pe unde ați umblat? Aici se hotărăște viitorul fetei tale (Bunicului) și al nepoatei tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Spune ce-i pe film, că poate ți se rupe. Filmul. FANE: De dimineață, cînd m-am hotărît să mă apuc de fotografie. Am pus film în aparat și am plecat după subiecte. M-am întîlnit cu vecina noastră Maricica (mimează sînii ei mari și mersul legănat). I-am propus să-mi pozeze. Și a acceptat imediat. M-a întrebat cîte poziții am. GETA (Plîngînd): Parașuta! Și cîte poziții i-ai tras? FANE (mîndru): 36! GETA: Cîte? FANE: 36. Tot filmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
infirmitățile și a transformat amintirea membrelor lui amputate în gesturi eroice. Autorii care au încercat să fugă din literatură au fost condamnați să troneze în marile antologii de literatură. Horia Gârbea știe foarte bine acest lucru și cît orgoliu să mimeze (cu pricepere și talent, pentru că el scrie și frumos) în rolul de neavenit în literatură, de profanator al ei: Dar e timpul să ne întrebăm ce e gramatica, spune Gârbea. Răspunsul vine scurt: "Iaște o știință ghespre cum lucră limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
întrebăm: dacă Cehov se întîlnește cu Ibsen, atunci cei doi cum se vor înțelege? După cuvenite politețuri, vor sfîrși prin a se adresa mai direct unul altuia, pe limba lui Caragiale: "VANIA (posedat): Eu. Prefectului! O să-l iau de revere (mimează) și o să-i zic: ascultă stimabile! Dai livada sau nu?! O vreau. Ți-o plătesc! Dă-o'ncoa! NORA: Și dacă nu vrea? VANIA: Trebuie să vrea!! NORA (răsfățată): Și dacă nu poate? VANIA (fioros): Trebuie să poată!!! NORA:(speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
aceia care-și doreau să locuiască într-o altă casă, înconjurați de alți oameni, indiferent de năzuințele mele inconștiente în această privință. La urma urmei, unde aș mai fi găsit niște spectatori ca părinții mei atunci când dădeam adevărate spectacole de mimă? La ora mesei nu se mai săturau să mă privească - o dată, maică-mea s-a scăpat pe ea, doctore, și a trebuit să fugă la closet hohotind de râs ca o isterică, după ce m-a văzut făcând pe domnul Kitzel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
lucrat cu metode cât de cât speciale. Așa i-a lăsat Dumnezeu pe lume pe copiii ăștia, de soi rău, imprevizibili, sălbatici, una, două ți se suie-n cap, și cât de perverși, și șantajiști, și artiști, când e să mimeze leșinul ori amnezia, gata oricând să se dea cu capul de pereți până sare sângele din ei, ca să se ducă la director să arate ce le-a făcut profesorul ori supraveghetorul căruia i-au pus gând rău. Zi de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
un efort minim care să le activeze memoria. Nu le atinge și nu le doare, s-au scuturat de acel trecut recent, de care n-au prea stat în loc de altfel. Se uitau la Rafael și râdeau, și parcă ar fi mimat ignoranța și totodată respectul pentru omul ăsta dornic să le deschidă capul, forțându-le memoria cu tot felul de răhățișuri. Iarăși n-aveau stare, iarăși le apucaseră mâncăriciul și graba, cu Roșioara care-și bagă picioarele dacă o fi coadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Se pare că nu. Da, așa spunem și noi. Cum tot așa știm de "aranjamentul" pe care tovarășul căpitan Licavkin îl avea cu tine. Aranjament? Eu i-aș spune încercare de reparație a unei grave erori. Ofițerul rus ridică sprâncenele, mimând cu ironie, nedumerirea. Ochii albaștri privesc însă foarte sever pe cel din fața lui. Chiar așa? Considerați deci că s-a făcut o greșeală că după o dreaptă judecată tatăl dumitale a fost trimis la reabilitare pentru șapte ani? Tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a mea, nu prea am mai schimbat decât două-trei vorbe, mai mult așa, de complezență. Au trecut vreo șase luni de la întâmplarea asta și neam întâlnit iar. Avea dantură nouă și și-o etala ori de câte ori avea ocazia, belindu-și buzele și mimând o veselie exorbitantă. Eu m-am făcut că plouă, nici nu l-am întrebat cât l-a costat dentistul și nici dacă-mi plac fasolele noi din gura lui. S-a cam botoșit și a devenit deodată tăcut. I-am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aerul acela de vagabond - gentle man - poet însingurat, care putea aparține la fel de bine unui savant, unui compozitor sau unui jucător de golf. Nu s-a dat în lături să-mi controbăie în poșetă și să-mi șterpelească o țigară în timp ce mima o pană de inspirație în compunerea unui cântec. Mă tăvăleam pe jos de râs. La un moment dat se auzi o bătaie în ușă. Până să apuce Catinca să zică ceva, pe ușă se iți un cap slab și negricios
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Mereu mă temeam c-o să pleci (1) Pe urmă deschideam ușile greoaie, căptușite cu oglinzi adânci, limpezi, de cuarț regal, păstrând încă imaginile tale scumpe, strâmbăturile spăimoase, suav-hidoase, de spânzurată, de înecată, de împușcată-n jugulară... după cum se nimerea să mimezi... cu mișcările languroase cu care îți prăfuiai atentă genele întoarse la vârf în pulberi fine de marmeladă solidificată, cu care îți accentuai până la halucinație sprâncenele zmulse viclean cu penseta, folosind creioane lunguiețe, senzual-dermatografice, apropiindu-ți mult fața infantil-muierească de cea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
este, admit întru totul, un loc comun). Mă gândesc însă compătimitor la faptul că autorul care își urăște presupusul cititor, dar și cititorul care îl urăște pe autor sunt niște făpturi căzute complet din paradis, fără șansa de a reinventa, mima și reconfecționa vreodată paradisul. Destulă lume s-a întrebat ce ar citi Dumnezeu, dacă ar avea timp de lectură! Sau ce ar citi îngerii! Eu mă întreb însă altceva (și nu din vreo aplecare satanistă, apage!): mă întreb ce ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
cană cu vin. ― Din astea trebuie să fac organdi. Nu-s destul de tari. Lefty nu credea o iotă din ce spunea negustorul. Mătasea Desdemonei era Întotdeauna cea mai bună. Știa că ar fi trebuit să răcnească, să pară ofensat, să mimeze că se duce În altă parte să-și facă afacerea. Dar pornise la drum așa de târziu clopotul de Închidere trebuia să sune dintr-o clipă În alta. Tatăl lui Îi spusese Întruna să nu aducă niciodată gogoșile la vânzare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Legea Emigrării din 1917 interzicea intrarea În Statele Unite a treizeci și trei de categorii de indezirabili; prin urmare, În 1922, pe puntea Giuliei, pasagerii vorbeau despre cum să scape de aceste categorii. În ședințe cu mulți nervi și Înghesuială, analfabeții Învățau să mimeze că știu să citească; bigamii să spună că au o singură soție; anarhiștii să nege că l-ar fi citit pe Proudhon; cardiacii să simuleze vigoarea; epilepticii să Își inhibe crizele; iar purtătorii de boli ereditare să omită să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
până când a ajuns În cele din urmă În corpurile bunicilor mei. Făcând autostopul, gena coborâse de pe un munte și lăsase În urmă un sat. Căzuse În capcană Într-un oraș În flăcări și scăpase vorbind o franceză pocită. Traversând oceanul, mimase o poveste de dragoste, dăduse ocol punții unui vas și făcuse dragoste Într-o barcă de salvare. I se tăiară codițele. Luă un tren spre Detroit și se mută Într-o casă de pe strada Hurlbut; consultă cărți de vise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spre mama și Îndrăzni să glumească: ― Eu trebuie să fiu aici, Tessie. Tu ce scuză ai? ― Eu și Callie am simțit nevoia să venim la biserică, răspunse mama. Platon, care era la fel de mititel ca și tatăl său, Întrebă, cântând și mimând dojana: ― Rușine să-ți fie, Callie. Ce ai făcut? Își frecă În mod repetat arătătorul drept de cel stâng. ― Nimic, am spus. ― Hei, Soc, Îi șopti Platon fratelui său. Verișoara Callie roșește cumva? ― O fi făcut ceva ce nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a dus până la mine, aici, scriind În Berlin. În acea vară, În timp ce minciunile președintelui deveneau din ce În ce mai elaborate, eu am Început să mă prefac că am ciclu. Cu șiretenie nixoniană, Calliope despacheta și arunca În toaletă o flotilă de Tampaxuri nefolosite. Mimam o gamă Întreagă de simptome, de la dureri de cap la oboseală. Jucam crampele cu măiestria cu care Meryl Streep Își schimba accentul. Erau durerile ascuțite, durerile surde, junghiurile care mă făceau să mă ghemuiesc În pat. Ciclul meu, deși imaginar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
trecută cu vederea. FUNCȚIILE SEXUALE: Subiectul ne-a informat că s-a angajat În jocuri sexuale timpurii cu alți copii, În care, fără excepție, a jucat rolul partenerei feminine, de obicei ridicându-și fusta și Îngăduindu-i unui băiat să mimeze coitul deasupra ei. A experimentat senzații erotosexuale plăcute așezându-se lângă jeturile de apă din piscina unui vecin. S-a masturbat frecvent, de la o vârstă fragedă. Subiectul nu a avut nici un prieten de durată, dar asta se poate datora faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
barăci și scot afară, cu forța, toată populația, femei și copii, într-un cor de jale și bocete demn de tragediile lumii antice. O femeie bă-trînă plânge în hohote. Unde o să vă duceți acum?", o întreabă aceeași reporteră, fără să mimeze, măcar, vreo urmă de compasiune. "Unde să ne ducem? Nu știm unde să ne ducem!" Bărbații sânt suiți în dube și duși la poliție pentru verificări. Cu ceilalți nu se spune ce s-a întîmplat. Comentariile finale sânt favorabile raziei
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
femeie tânără, cu trăsături est-europene frumoase, o față rotundă, de copil, Încadrată de un păr lung și buclat, blond-șaten, cu pomeți Înalți, un nas drept și gene lungi, impecabil accentuate cu rimel. Ochii ei căprui, migdalați, păreau mai degrabă triști. Mimă un zâmbet fericit și seducător În oglindă, apoi o puse la loc În geantă și pescui o carte de vizită. Aruncă o privire peste ea și spuse: — Aici. În colțul Îndepărtat, pe stânga, vă rog. Kitty plăti cursa și coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nu sunt, de fapt, chiar așa. Ce altceva e biserica? Niște reguli pe care trebuie să le respecte masele, bazate pe Învățăturile lui Iisus sau pe alte Învățături pe care nu le Înțelege nimeni, de fapt, dar pe care le mimează toată lumea, ca Într-un ritual lipsit de conținut. Și ce altceva? Un loc În care te duci să te rogi. De parcă n-ai putea să te rogi și acasă. Nu e Dumnezeu omniprezent? — Kitty, nu ne arăți niște poze? spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și începe să aibă intuiția faptului că este în același timp mai mult dar și mai puțin decât un om; mai puțin, în măsura în care se consideră o simplă ființă rațională, aridă, condamnată la singurătate; mai mult, în măsura în care se multiplică pe sine, mimează diverse vieți care se consumă scenic." Relația teatrală, în expresia ei scenică ori textuală, este un mod de sfidare a morții, observă Carmelia Leonte, dar și un spațiu de siguranță, de securizare a ființei pentru că, iată, chenarul alb din jurul textului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
începe să aibă intuiția faptului că ea este în același timp mai mult dar și mai puțin decât un om; mai puțin, în măsura în care se consideră o simplă ființă rațională, aridă, condamnată la singurătate; mai mult, în măsura în care se multiplică pe sine, mimează diverse vieți care se consumă scenic. În felul acesta este abolită orice fatalitate, oricât ar fi părut de neînvins, din moment ce omul găsește tăria să-și sfideze moartea creând spectacole de teatru. Există deci o doză extraordinară de optimism în orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și sumbru, dar un drum care să rămână simbol față de el însuși, sinecdocă față de trecut, metaforă față de viitor. Un viitor incert, atât timp cât aparține textului... Nu o dată desenul ales de poet este un flash fabulativ, un traseu enigmatic al nemișcării ce mimează mișcarea. Impresionează mai mereu harul mimului de a face din minciuna lui adevăr și din renunțarea lui un simulacru de bucurie. Structura "fabulei" este de fiecare dată originală, emblematică nu doar pentru o stare, ci pentru o atitudine conform căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
se poate aduna orice cu orice și rezultatul rămâne cel scontat de mim, mereu același: marea fabulă este teroarea istoriei umane, spasmul minciunii care suntem. Judecata sau axioma cuvenită se bazează pe înțelegerea reciprocă a celor două planuri: planul care mimează adevărul și planul adevărului însuși. Schema este puțin schimbată: nu se așteaptă înțelegere de la planul valorii, al autenticității, ci de la cel al mimetismului. Efemerul, iluzia sunt chemate să salveze lumea, adică să o releve și să o numească. În Post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]